ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3352/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal instanțe, sub nr. x/2016, la data de 12 mai 2016, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman anularea raportului de inspecție fiscală nr. x/28 august 2015, a deciziei de impunere nr. x/28 august 2015 și a dispoziției nr. x/18 august 2015.

Raportul de inspecție fiscală nr. x/28 august 2015 emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Decizia de impunere nr. x/28 august 2015 emisă de către același organ fiscal și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/18 august 2015 emisă de organul fiscal mai sus-citat au reținut în sarcina reclamantei următoarele obligații de plată:

- suma de 741.510 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/28 august 2015, împreună cu accesoriile aferente, respectiv dobânzi în sumă de 213.667 RON și penalități de întârziere în sumă de 126.531 RON.

- suma de 867.948 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/28 august 2015, împreună cu accesoriile aferente, respectiv dobânzi în sumă de 269.431 RON și penalități de întârziere în sumă de 131.646 RON;

- măsura de diminuare a pierderii fiscale cu suma de 248.426 RON, din declarațiile anuale cod 101 privind calculul impozitului pe profit, aferente anilor 2012 - 2014.

Prin Sentința nr. 3549 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea astfel cum a fost completată privind pe reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești; s-a anulat raportul de inspecție fiscală nr. x/28 august 2015, decizia de impunere nr. x/28 august 2015, dispoziția nr. x/18 august 2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și Decizia nr. 1197/26 mai 2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2050 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate de recurenta-pârâtă în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material de către prima instanță în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate și de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Primul aspect de nelegalitate invocat privește soluția de admitere a acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA și de anulare a actelor contestate având ca obiect situația litigioasă a înregistrării în contabilitatea intimatei a sumei de 4.574.016 RON reprezentând prejudiciu de recuperat de către reclamantă stabilit prin Decizia penală nr. 644/2012.

Se arată că în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor pct. 211(2) din OMFP 3055/2010 apreciind natura acestei creanțe certe stabilită prin decizia penală ca fiind un activ contingent.

Acest prejudiciu reprezintă, de fapt, valoarea reală a operațiunilor economico-financiare efectuate și care trebuia înregistrată în contabilitate având la baza ca document tocmai Decizia penală nr. 644/2012. SC A. SA nu a înregistrat în evidența contabilă suma de 4.574.015 RON, decât în momentul în care i s-a impus acest aspect prin dispoziție obligatorie, agentul economic considerându-l creanța incertă, contrazicându-se totodată prin concluzia ca "este prejudiciu cert care poate fi considerat deductibil fiscal". Așa cum i se precizează în adresa primită de la Direcția de Legislație și reglementări contabile, acesta avea obligația să respecte prevederile legale în vigoare, respectiv în conformitate cu prevederile art. 180, alin. (2) și (3) din reglementările menționate, entitățile trebuie să evidențieze în contabilitate toate veniturile și cheltuielile, respectiv creanțele și datoriile rezultate ca urmare a unor prevederi legale sau contractuale.

Se arată că prima instanță nu a ținut cont de indicațiile din adresa de răspuns nr. x/2013 și nu a înregistrat în evidența contabilă suma de 4.574.015 RON aceasta fiind înregistrată în contabilitate urmare a dispoziției obligatorii din 15 decembrie 2014 și nu ca urmare a deciziei penale, care în opinia recurentei-pârâte reprezintă un document justificativ privind certitudinea creanței de recuperat. Iar în raport de această creanță certă, care trebuia înregistrată în contabilitate ca venit reclamanta-intimată avea obligația calculării și plății TVA-ului aferent în sumă de 896.487 RON.

Se apreciază ca nelegală soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor fiscale contestate.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Se apreciază că nu erau îndeplinite condițiile obligării la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu a fost probată reaua credință și executarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ședința publică din 4 iunie 2019 reclamanta-intimată a depus la dosar copiile a trei hotărâri judecătorești pronunțate care au legătură cu prezenta cauză respectiv hotărâri prin care au fost soluționate definitiv o cerere de anulare a unor cate care au legătură cu prezenta cauză și o cerere de suspendare a actelor contestate în cauză, suspendare admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - filele x și următoarele dosar recurs.

Excepția nulității recursului invocate de intimata-reclamantă urmează fi respinsă pentru următoarele motive.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de apărările prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar conform alin. (2) aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În cauză Curtea constată că în cererea de recurs, recursul a fost motivat în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță, în concret invocându-se două aspecte de nelegalitate.

Curtea constată că recurenta-pârâtă reia pe situația de fapt susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, doar în cuprinsul cererii de recurs se formulează critici proprii sentinței atacate în raport de cele reținute de prima instanță.

Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurenta-pârâtă verificarea pe fond a sentinței atacate fiind posibilă în raport de aspectele arătate în cererea de recurs.

În consecință, Curtea va respinge excepția nulității recursului invocată de reclamanta-intimată.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că sentința atacată prin care pe fond au fost anulate actele contestate este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale aplicabile în mod corect fiind anulate actele de impunere contestate și Decizia nr. 1197 din 26 mai 2015 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată.

În mod legal prima instanță a apreciat actele fiscale contestate ca fiind nelegale apreciind și interpretând corect dispozițiile art. 211 din OMFP nr. 3055/2015 în ceea ce privește problema litigioasă a înregistrării în contabilitatea reclamantei a sumei de 4.574.015 RON ca activ contingent. Aceasta a fost dezlegată și aplicată corect de prima instanță în raport de textul legal aplicabil situație de fapt și de probele administrate - acte și raport de expertiză.

Pct. 211 din Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 3055/2009 definește în prima teză a alin. (2) noțiunea de activ contingent ca fiind un activ potențial, noțiune care nu exclude categoria creanțelor certe, (deci doar a căror existență este neîndoielnică), nesigură fiind doar încasarea acestora.

Utilizarea noțiunii de cert în textul de lege nu conduce la concluzia că o creanță certă nu poate fi activ contingent, întrucât, conform aceluiași text de lege "în cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent și trebuie procedat la recunoașterea lui în bilanț".

Prin interpretarea per a contrario a acestei dispoziții rezultă că, dacă încasarea unui venit nu este sigură, atunci acesta este activ contingent.

Această soluție este în concordanță cu definiția dată de lege activului contingent și anume aceea de activ potențial, ca antonim pentru noțiunea de realizare sigură.

Or, astfel creanța în cuantum de 4.574.015 RON recunoscută prin Decizia penală nr. 644 din 19 februarie 2012 este în mod cert un activ contingent, întrucât acesta, chiar dacă din punctul de vedere al legii procedural civile este o creanță certă, din punct de vedere al legii contabile este un activ potențial, a cărei realizare nu este sigură și nu poate fi în totalitate sub controlul entității, întrucât în mod evident, depinde de existența în patrimoniul celor 3 persoane fizice obligate la plata acestei sume, a activelor necesare în vederea acoperii acesteia.

Această soluție apare și ca urmare a interpretării logice a textului de lege, întrucât nu se poate pretinde că intenția legiuitorului a fost aceea de a obliga contribuabilii la plata impozitelor aferente unor sume ce nu pot fi efectiv încasate.

Conduita corectă și legală a reclamantei și nelegalitatea actelor fiscale anulate corect de prima instanță este confirmată și de hotărârile judecătorești definitive pronunțate în legătură cu situația litigioasă a înregistrării în contabilitatea reclamantei a sumei de 4.574.015 RON ca activ cintingent.

Astfel, la data pronunțării sentinței atacate prima instanță a făcut corect aplicarea art. 430 alin. (2) și art. 431(2) C. proc. civ. constatând autoritatea de lucru judecat pe chestiunea litigioasă a înregistrării în contabilitate în raport de Sentința definitivă nr. 1030 din 6 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Alexandria.

Curtea apreciază că față de această problemă litigioasă argument de apreciere a recursului ca nefondat îl reprezintă Decizia definitivă nr. 6744 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 prin care ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta-intimată au fost anulate definitiv ca nelegale raportul de inspecție economică-financiară din 15 decembrie 2014 și dispoziția obligatorie în ceea ce privește măsurile dispuse privind înregistrarea în contabilitatea reclamantei a sumei în litigiu de 4.574.015 RON cuvenite reclamantei prin Decizia penală nr. 644 din 19 februarie 2012 ca activ contingent deoarece realizarea ei este incertă.

Iar această decizie definitivă pe problema litigioasă a înregistrării în contabilitate reprezintă și are efect de putere de lucru judecat în raport de dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431(2) C. proc. civ.

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "Oricare dintre părți poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Iar în cauză dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 43 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile și în raport de o altă decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4273 din 3 decembrie 2018.

Toate aceste hotărâri au reprezentat probe noi în recurs depuse de reclamanta-intimată aflate la filele x și următoarele din dosar recurs.

În mod corect prima instanță a anulat actele contestate ca nelegale deoarece plecând de la premisa înregistrării în contabilitate ca activ contingent și nu ca fiind o creanță (venit) în cauză față de această creanță înregistrată ca activ contingent nu este datorat TVA-ul impus în cuantum de 867.948 RON prin actele fiscale contestate.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză fiind aplicate corect dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Obligarea recurentei-pârâte a fost legală ca parte care a pierdut procesul la cererea reclamantei-intimate, parte care a câștigat prin soluția de admitere a acțiunii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Iar această obligație are caracter obiectiv, în raport de soluția pronunțată în cauză neexistând condiția existenței unei culpe sau a unei rele credințe.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 3549 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2019.

GGC - CL