ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2390/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 2 iulie 2013,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat asupra verificării

legalității ei și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților

P.Ș.A. și M.A., constatând legalitatea și temeinicia, măsurii arestării

preventive și, menținând-o pentru ambii.

Prin Sentința penală

nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală

au fost condamnați inculpatul P.Ș.A., zis "F.R." - în baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen. - la 13

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc

în formă continuată și inculpata M.A., zisă "N." - în baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. - la 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în

formă continuată.

Ambilor inculpați li

s-au aplicat pedepsele accesorii și complementare, în condițiile prevăzute de

lege.

Condamnând pe

inculpați, prima instanță a menținut arestările preventive ale acestora și le-a

dedus din pedepsele aplicate detențiile executate în prevenție.

În fapt, s-a reținut că

la data de 11 septembrie 2012, inculpatul P.Ș.A. zis "F.R." a vândut

cu suma de 250 RON cantitatea de 0,25 grame heroină colaboratorului

"D.C.", la data de 15 septembrie 2012 a vândut cu suma de 250 RON

cantitatea de 0,58 grame diazepam aceluiași colaborator "D.C.", iar

la data de 18 septembrie 2012, împreună cu inculpata M.A. zisă "N.",

a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,26 grame heroină aceluiași

colaborator sub acoperire. La data de 08 septembrie 2012 inculpata M.A. zisă

"N." a vândut, contra sumei de 250 RON, cantitatea de 0,16 grame

heroină în amestec cu cofeină, Paracetamol, Levomepromazin și Griseofulvin

colaboratorului sub acoperire "D.C.", iar la data de 18 septembrie

2012 a vândut, împreună cu inculpatul P.Ș.A. zis "F.R." cantitatea de

0,26 grame heroină aceluiași colaborator sub acoperire, pentru suma de 250 RON.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel inculpații P.Ș.A. și M.A., Curtea de Apel București

fiind învestită cu soluționarea căii de atac.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prev. de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Instanța a considerat

că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost

trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, fiind îndeplinite

condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc.pen.

S-a apreciat ca fiind

incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților fiind închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora, prezentând, încă, un pericol

concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor,

modalitatea în care au fost comise și starea de insecuritate creată pentru

populație.

Curtea a considerat

îndeplinite condițiile prev. de art. 143 rap. la art 148 lit. f) C. proc. pen.

și, în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatei, măsură pe care a menținut-o.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.A., invocând o stare

precară de sănătate (este bolnavă de diabet și ciroză) care necesită un

tratament adecvat, imposibil de realizat în penitenciar.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate,

precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art. 300 C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

În conformitate cu

dispozițiile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate,

sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța

dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a

constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatei.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a

săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În considerarea

probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpata

a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C.

pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Mai rezultă că prin

Sentința penală nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, a fost condamnată inculpata, în primă instanță, la o

pedeapsă de 8 ani închisoare, astfel că Înalta Curte apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererilor formulate de aceasta, în acest sens

pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza

Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatei, în raport de natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de

pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de

modalitățile și împrejurările comiterii faptelor (a vândut, singură sau

împreună cu alți inculpați, cantități de heroină sau amestec de heroină cu

cofeină, paracetamol, levomepromazin și griseofulvin, contra cost, unui

colaborator sub acoperire).

Se reține, de

asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata detenției provizorii

nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În condițiile în

care, în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare împotriva inculpatei

la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani, Înalta Curte apreciază că în

cauză nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestarea inculpatei, întrucât pericolul

social există și se apreciază și în raport de comportamental inculpatei,

reacția opiniei publice și rezonanța faptelor de care este acuzată inculpata.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

În plus, se consideră

că, raportat la gravitatea faptelor, circumstanțele personale favorabile

inculpatei sau împrejurarea existenței unor membri de familie pentru care

aceasta trebuie să asigure întreținere rămâne fără relevanță la momentul

procesual analizat, cu atât mai mult cu cât inculpata nu a făcut dovada

afecțiunilor de care suferă, dar nici a împrejurării că în sistemul penitenciar

nu ar putea beneficia de îngrijiri medicale corespunzătoare unor asemenea

afecțiuni.

Având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat

prin încheierea recurată aceea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu au încetat, fiind în continuare îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpata este mai mare de 4

ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol social concret

pentru ordinea publică, așa cum s-a argumentat anterior.

Pentru aceleași

considerente, nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o

măsură neprivativă de libertate, motivat, în primul rând, de menținerea

temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.

Toate considerentele

de mai sus justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării

preventive astfel că, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata

M.A. împotriva încheierii penale atacate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata M.A. împotriva încheierii din 02 iulie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2733/3/2013 (1872/2013).

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN