ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2390/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 2 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat asupra verificării legalității ei și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților P.Ș.A. și M.A., constatând legalitatea și temeinicia, măsurii arestării preventive și, menținând-o pentru ambii. Prin Sentința penală nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală au fost condamnați inculpatul P.Ș.A., zis "F.R." - în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen.

- la 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și inculpata M.A., zisă "N." - în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. - la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Ambilor inculpați li s-au aplicat pedepsele accesorii și complementare, în condițiile prevăzute de lege. Condamnând pe inculpați, prima instanță a menținut arestările preventive ale acestora și le-a dedus din pedepsele aplicate detențiile executate în prevenție. În fapt, s-a reținut că la data de 11 septembrie 2012, inculpatul P.Ș.A.

zis "F.R." a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,25 grame heroină colaboratorului "D.C.", la data de 15 septembrie 2012 a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,58 grame diazepam aceluiași colaborator "D.C.", iar la data de 18 septembrie 2012, împreună cu inculpata M.A. zisă "N.", a vândut cu suma de 250 RON cantitatea de 0,26 grame heroină aceluiași colaborator sub acoperire. La data de 08 septembrie 2012 inculpata M.A. zisă "N." a vândut, contra sumei de 250 RON, cantitatea de 0,16 grame heroină în amestec cu cofeină, Paracetamol, Levomepromazin și Griseofulvin colaboratorului sub acoperire "D.C.", iar la data de 18 septembrie 2012 a vândut, împreună cu inculpatul P.Ș.A. zis "F.R." cantitatea de 0,26 grame heroină aceluiași colaborator sub acoperire, pentru suma de 250 RON.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel inculpații P.Ș.A. și M.A., Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea căii de atac. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prev. de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Instanța a considerat că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.pen. S-a apreciat ca fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora, prezentând, încă, un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea în care au fost comise și starea de insecuritate creată pentru populație. Curtea a considerat îndeplinite condițiile prev. de art. 143 rap. la art 148 lit. f) C. proc. pen. și, în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatei, măsură pe care a menținut-o. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.A., invocând o stare precară de sănătate (este bolnavă de diabet și ciroză) care necesită un tratament adecvat, imposibil de realizat în penitenciar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală. Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. În conformitate cu dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei. În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În considerarea probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. Mai rezultă că prin Sentința penală nr. 411 din data de 16 mai 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnată inculpata, în primă instanță, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, astfel că Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererilor formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda). În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei, în raport de natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor (a vândut, singură sau împreună cu alți inculpați, cantități de heroină sau amestec de heroină cu cofeină, paracetamol, levomepromazin și griseofulvin, contra cost, unui colaborator sub acoperire). Se reține, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În condițiile în care, în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare împotriva inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestarea inculpatei, întrucât pericolul social există și se apreciază și în raport de comportamental inculpatei, reacția opiniei publice și rezonanța faptelor de care este acuzată inculpata. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În plus, se consideră că, raportat la gravitatea faptelor, circumstanțele personale favorabile inculpatei sau împrejurarea existenței unor membri de familie pentru care aceasta trebuie să asigure întreținere rămâne fără relevanță la momentul procesual analizat, cu atât mai mult cu cât inculpata nu a făcut dovada afecțiunilor de care suferă, dar nici a împrejurării că în sistemul penitenciar nu ar putea beneficia de îngrijiri medicale corespunzătoare unor asemenea afecțiuni. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat prin încheierea recurată aceea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpata este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, așa cum s-a argumentat anterior. Pentru aceleași considerente, nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, motivat, în primul rând, de menținerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării. Toate considerentele de mai sus justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive astfel că, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A. împotriva încheierii penale atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A. împotriva încheierii din 02 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2733/3/2013 (1872/2013). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2013. Procesat de GGC - NN