ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2733/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2733/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 114/A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul

nr. 2202/3/2011 în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins

ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

împotriva sentinței penale nr. 138/F din data de 17 februarie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2202/3/2011.

În temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpatele S.A.

și N.C. împotriva aceleiași sentințe penale.

A desființat, în

parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în temeiul art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit.

b) C. pen. în ref. la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. comb. cu art.

74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 alin. (2) C.

pen., a condamnat pe inculpata S.A. la pedeapsa principală de 8 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă

continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în ref. la art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. comb. cu art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) rap. la art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata N.C. la pedeapsa

principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut

măsura arestării preventive a inculpatelor S.A. și N.C.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen. în ref. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată fiecărei inculpate durata reținerii și arestării preventive,

începând cu data de 20 decembrie 2010 și până la zi.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 138/F din 17

februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2202/3/2011, Tribunalul București, secția

a II-a penală, a dispus în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. în ref. la art.

320

1

C. proc. pen., condamnarea inculpatei S.A. la pedeapsa de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc.

În temeiul art. 65 C.

pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul art. 71 C.

pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării

preventive, începând cu data de 20 decembrie 2010 și până la zi.

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în ref. la art. 320

1

C.

proc. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen., a condamnat pe inculpata N.C. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 C.

pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul art. 71 C.

pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării

preventive, începând cu data de 20 decembrie 2010 și până la zi.

În temeiul art. 118

alin. (5) C. pen. și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a dispus

confiscarea sumei de 150 RON de la inculpata S.A.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpată la plata sumei de 1.000

RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariile avocaților din oficiu

fiind suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul nr. 1831/D/P/2010 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor două inculpate, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior menționate, acestea fiind acuzate de

săvârșirea următoarelor fapte:

La datele de 06 octombrie

2010 și 08 octombrie 2010, inculpata S.A. a vândut colaboratorului cu nume de cod

„M.I.” două doze conținând 0,08 grame de heroină, cu suma de 60 RON și respectiv

două doze conținând 0,10 grame de heroină, cu suma de 50 RON. De asemenea, la data

de 04 noiembrie 2010, inculpata S.A. a vândut, împreună cu inculpata N.C., aceluiași

colaborator două doze conținând 0,02 grame de heroină, cu suma de 50 RON.

Această situație de fapt

a fost stabilită prin rechizitoriu pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate

în faza de urmărire penală: procesele-verbale de sesizare din oficiu, de constatare,

de percheziție corporală și domiciliară, de consemnare a declarațiilor colaboratorului

anterior menționat, de redare a imaginilor video și a convorbirilor audio, rapoartele

de constatare tehnico-științifică din 11 octombrie 2010, din 13 octombrie 2010 și

din 12 noiembrie 2010, CD-urile nr. AA din 28 octombrie 2010, nr. BB din 28 octombrie

2010 și nr. CC din 18 noiembrie 2010, declarațiile martorilor asistenți M.I., M.D.

și V.C. și declarațiile de recunoaștere a faptelor, formulate de cele două inculpate.

În fața Tribunalului,

la termenul din data de 09 februarie 2011, mai înainte de începerea cercetării judecătorești

în primă instanță, ambele inculpate au declarat că recunosc săvârșirea faptelor

de care sunt acuzate și au solicitat, conform art. 320

1

C. proc. pen.,

ca judecata să se desfășoare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

pe care le cunosc și le însușesc, fără a solicita administrarea de probe noi.

În aceste condiții, Tribunalul

a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 06 octombrie

2010, colaboratorul cu nume de cod „M.I.”, după ce în prealabil a fost percheziționat

corporal de către lucrătorii de poliție, ocazie cu care nu au fost găsite asupra

sa substanțe interzise la deținere și i-a fost înmânată suma de 60 RON, s-a deplasat,

sub supravegherea acelorași lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității

Organizate București, Serviciul Antidrog, Biroul sectorului 5 și a investigatorului

sub acoperire cu nume de cod „C.D.”, la adresa din Strada Z. Acolo, colaboratorul

s-a întâlnit cu inculpata S.A., de la care a cumpărat două doze de heroină, pentru

care i-a plătit acesteia suma de 50 RON. În continuare, colaboratorul s-a întâlnit

cu investigatorul, căruia i-a predat cele două doze, acestea fiind introduse într-un

plic sigilat cu sigiliul tip MAI nr. RR. Colaboratorul a fost din nou percheziționat,

ocazie cu care asupra sa nu s-au găsit substanțe interzise de lege. Din raportul

de constatare tehnico-științifică din 11 octombrie 2010, a rezultat că proba prezentată,

formată din două punguțe, ambalate și sigilate cu sigiliul tip MAI nr. RR, este

constituită din 0,08 grame pulbere care conține heroină în amestec cu cafeină, proba

respectivă fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

La data de 08 octombrie

2010, același colaborator, după ce în prealabil a fost percheziționat corporal de

către lucrătorii de poliție, ocazie cu care nu au fost găsite asupra sa substanțe

interzise la deținere și i-a fost înmânată suma de 50 RON, s-a deplasat, sub supravegherea

acelorași lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

București, Serviciul Antidrog, Biroul sectorului 5 și a investigatorului anterior

menționat, la adresa din strada Z. Acolo, pe holul blocului, colaboratorul s-a întâlnit

cu inculpata S.A., căreia i-a înmânat suma de 50 RON, iar aceasta i-a dat în schimb

două doze de heroină, pe care colaboratorul le-a luat, după care a părăsit blocul

respectiv. În continuare, colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul, căruia i-a

predat cele două doze, ce au fost introduse într-un plic sigilat cu sigiliul tip

MAI nr. RR. Colaboratorul a fost din nou percheziționat, ocazie cu care asupra sa

nu s-au găsit substanțe interzise de lege. Din raportul de constatare tehnico-științifică

din 13 octombrie 2010, a rezultat că proba formată din două punguțe, ambalate și

sigilate cu sigiliul tip MAI nr. RR, este constituită din 0,10 grame pulbere care

conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, proba respectivă fiind consumată

în procesul analizelor de laborator.

La data de 04 noiembrie

2010, același colaborator, după ce în prealabil a fost percheziționat corporal de

către lucrătorii de poliție, ocazie cu care nu au fost găsite asupra sa substanțe

interzise la deținere și i-a fost înmânată suma de 50 RON, s-a deplasat, sub supravegherea

acelorași lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

București, Serviciul Antidrog, Biroul sectorului 5 și a investigatorului anterior

menționat, la adresa din strada Z., până în dreptul imobilului nr. 7. Acolo, colaboratorul

s-a întâlnit cu inculpata N.C. și, împreună, au intrat în apartamentul nr. 11, moment

în care a venit și inculpata S.A., care l-a întrebat pe colaborator câte doze de

heroină dorește. Colaboratorul i-a înmânat inculpatei S.A. suma de 50 RON, iar aceasta

i-a spus inculpatei N.C. să-i remită două doze de heroină, pe care cea din urmă

le-a scos dintr-o pungă de la ciorap și i le-a dat colaboratorului. Din cele două

doze, colaboratorul i-a lăsat o doză inculpatei N.C., iar cealaltă doză a predat-o

investigatorului, iar acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul

tip MAI nr. RR. Colaboratorul a fost din nou percheziționat, ocazie cu care asupra

sa nu s-au găsit substanțe interzise de lege. Din raportul de constatare tehnico-științifică

din 12 noiembrie 2010, a rezultat că proba, formată dintr-o punguță ambalată și

sigilată cu sigiliul tip MAI nr. RR, este constituită din 0,02 grame și conține

heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, proba respectivă fiind consumată în

procesul analizelor de laborator.

Tribunalul a constatat

că declarațiile de recunoaștere formulate de către cele două inculpate se coroborează

cu probele administrate în faza de urmărire penală (anterior menționate).

Instanța de fond a constatat

că faptele inculpatei S.A., constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

la datele de 06 octombrie 2010 și 08 octombrie 2010, a vândut colaboratorului două

doze conținând 0,08 grame de heroină, cu suma de 50 RON și respectiv două doze conținând

0,10 grame de heroină, cu suma de 50 RON, iar, la data de 04 noiembrie 2010, a vândut,

împreună cu inculpata N.C., aceluiași colaborator două doze conținând 0,02 grame

de heroină, cu suma de 50 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea,

a constatat că această infracțiune a fost săvârșită de inculpată în stare de recidivă

postexecutorie, conform art. 37 lit. b) C. pen., în raport cu pedeapsa de 5 ani

închisoare, la care aceasta a fost condamnată, pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentința penală nr. 493/2005 a

Tribunalului București, în executarea căreia a fost arestată la data de 24 martie

2004 și liberată condiționat la data de 29 mai 2007, cu un rest rămas neexecutat

de 664 zile închisoare.

Tribunalul a mai constatat

că fapta inculpatei N.C., constând în aceea că, la data de 04 noiembrie 2010, a

vândut colaboratorului, împreună cu inculpata S.A., două doze conținând 0,02 grame

de heroină, cu suma de 50 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000. Întrucât inculpata a manifestat o atitudine procesuală constant sinceră,

atât în faza urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța de fond a reținut

în favoarea acesteia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74

alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, instanța de

fond a făcut aplicarea, în privința ambelor inculpate, a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege, având în vedere poziția procesuală adoptată de acestea, constând în recunoașterea

în totalitate a faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare și în solicitarea

ca judecata să aibă loc exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

În opinia instanței, în

ceea ce o privește pe inculpata N.C., aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu exclude în mod automat reținerea cumulativă a prevederilor

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Astfel, dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt dispoziții ale legii procesual penale, care

se referă exclusiv la o anumită poziție procesuală adoptată de inculpat în fața

instanței de judecată, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, prin care

se urmărește accelerarea și simplificarea soluționării procesului penal și care

atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Prevederile

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. au o sferă de aplicare mult mai largă, întrucât

indică drept circumstanță atenuantă judiciară atitudinea infractorului după săvârșirea

faptei, constând în prezentarea de bună-voie la organele de urmărire penală și la

instanță, comportarea sinceră pe tot parcursul procesului penal, iar nu doar în

fața instanței de judecată și înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

La aplicarea, în ceea

ce o privește pe inculpata N.C., și a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., instanța de fond a avut în vedere tocmai comportarea constant sinceră a acesteia,

pe tot parcursul procesului penal, deci și în faza de urmărire penală, la care nu

se referă prevederile art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile în care

nu poate fi pus semnul egalității între aceste prevederi (ce reglementează o anumită

împrejurare, strict legată de faza de judecată și prin care se urmărește accelerarea

procesului penal) și primele dispoziții menționate (ce reglementează circumstanțele

atenuante judiciare și enumeră împrejurările care ar putea fi considerate ca atare

și care nu se rezumă numai la poziția sinceră a unui inculpat în fața instanței

de judecată).

Mai mult, nu ar fi echitabil

ca, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (în cazul infracțiunii deduse

judecății, limitele reduse fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13

ani și 4 luni închisoare), unui inculpat care recunoaște necondiționat săvârșirea

faptelor deduse judecății să i se creeze o situație juridică mai grea decât în situația

aplicării dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (care, în cazul aceleiași

infracțiuni, are drept consecință coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut

de lege, dar nu mai jos de 3 ani închisoare), deși, prin poziția sa procesuală,

a contribuit în mod semnificativ la simplificarea și accelerarea procesului penal.

La individualizarea pedepselor,

instanța de fond a ținut seama de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., reținând

limitele de pedeapsă reduse în condițiile anterior menționate, circumstanța atenuantă

judiciară reținută în favoarea inculpatei N.C., gradul ridicat de pericol social

al faptelor săvârșite, modalitatea concretă de comitere, amploarea deosebită a fenomenului

infracțional de acest tip, consecințele sale asupra sănătății publice, precum și

circumstanțele personale ale inculpatelor, reținând, pe lângă atitudinea lor procesuală

sinceră, și împrejurarea că nu se află la prima încălcare a legii penale, din fișele

de cazier judiciar rezultând că inculpata S.A. a mai fost condamnată anterior pentru

o infracțiune de același gen, iar inculpata N.C., în minorat, a fost sancționată

administrativ de două ori și a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, suspendată

condiționat, pentru săvârșirea unei infracțiunii de furt calificat.

În privința pedepselor

complementare și accesorii, instanța, raportându-se la prevederile Convenției Europene

a Drepturilor Omului și Protocoalelor Adiționale, la jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de către Înalta

Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, a apreciat că este

justificată interzicerea, cu acest titlu, numai a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., doar aceasta fiind proporțională cu scopul

urmărit prin limitarea exercitării acelor drepturi.

Având în vedere declarațiile

colaboratorului, din care a rezultat că, la datele de 06 octombrie 2010, 08 octombrie

2010 și 04 noiembrie 2010, a plătit numai inculpatei S.A. câte 50 RON, de fiecare

dată, pentru dozele de heroină cumpărate, instanța de fond a dispus confiscarea

de la aceasta a sumei de 150 RON.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum

și inculpatele S.A. și N.C.

În motivele scrise de

apel, Parchetul a criticat sentința atacată numai cu privire la inculpata N.C.,

susținând că, deși legală, aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. este, în speță, netemeinică,

conducând la pronunțarea unei pedepse prea mici pentru aceasta și solicitând, înlăturarea

aplicării ultimelor dispoziții și majorarea pedepsei.

Inculpata S.A. a solicitat

reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare,

iar inculpata N.C. a solicitat atât reducerea pedepsei la care a fost condamnată

în primă instanță, cât și schimbarea modalității de executare a acesteia, prin dispunerea

suspendării ei sub supraveghere.

Fiind întrebate în mod

explicit de către Curte, ambele inculpate au precizat că își mențin declarațiile

date în fața instanței de fond, prin care au recunoscut săvârșirea faptelor de care

sunt acuzate.

Curtea a constatat că

apelul Parchetului este nefondat, iar apelurile inculpatelor fondate, pentru următoarele

considerentele:

Instanța de fond, ținând

seama de poziția procesuală exprimată de cele două inculpate, care au solicitat

în termenul legal desfășurarea judecății conform procedurii simplificate a recunoașterii

vinovăției, reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., a stabilit, pe baza

probatoriului administrat în faza de urmărire penală, o situație de fapt corectă

și a dat acesteia o încadrare juridică legală (aspecte care, de altfel, nu au fost

contestate).

În apelul Parchetului,

Curtea a constatat, contrar susținerii acestuia, că aplicarea concomitentă, în cazul

inculpatei N.C., a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (care

instituie o cauză legală de atenuare a răspunderii penale, determinând reducerea

cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă) și a prevederilor art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen. (care reglementează o circumstanță atenuantă judiciară, conducând

la coborârea pedepsei sub limita minimă astfel redusă) este nu doar legală, ci și

temeinică.

În acest sens, Curtea

a reținut că legalitatea acestei aplicări este determinată de faptul că, după cum

în mod corect a motivat și instanța de fond, cele două instituții nu sunt identice,

sub aspectul naturii juridice, al condițiilor de aplicabilitate și al efectelor

produse, astfel că nu există vreun impediment pentru reținerea lor cumulativă (în

ordinea anterior menționată), cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală nu

instituie, în mod explicit sau implicit, o asemenea interdicție.

În același timp, Curtea

a reținut că aplicarea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. c) C. pen. este justă, în condițiile în care, în speță, inculpata

N.C. a manifestat, încă de la începutul urmăririi penale (iar nu doar în cursul

judecății, potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.), o conduită procesuală

sinceră și cooperantă, recunoscând fapta săvârșită în toate declarațiile date în

acea fază procesuală, împrejurare care a și determinat finalizarea rapidă a anchetei

de către procuror.

În apelul inculpatei S.A.,

Curtea a constatat că, în mod netemeinic, instanța de fond nu a reținut în favoarea

acesteia, cumulativ cu cauza legală de atenuare a răspunderii penale prevăzută de

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., și circumstanța atenuantă judiciară

reglementată de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

În acest sens, Curtea

a reținut că și inculpata în discuție a manifestat, încă de la începutul urmăririi

penale, o conduită procesuală sinceră și cooperantă, recunoscând în declarațiile

date în acea fază procesuală toate cele trei acte materiale săvârșite, fapt care

a contribuit, în mare măsură, la finalizarea rapidă a anchetei de către procuror.

Ca efect al reținerii

circumstanței atenuante judiciare anterior menționate, Curtea a constatat, în aplicarea

dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 alin. (2) C. pen., că se impune

reducerea pedepsei, însă nu sub limita minimă rezultată din aplicarea prevederilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (6 ani și 8 luni închisoare).

Sub acest aspect, pe lângă

existența celor două cauze legale de agravare a răspunderii penale, Curtea a avut

în vedere că inculpata a săvârșit, în mai puțin de o lună, trei acte materiale de

trafic de droguri de mare risc (în varianta vânzării), după ce, anterior, potrivit

fișei de cazier judiciar, a mai fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru comiterea unei infracțiuni de aceeași natură [prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000], dovedind astfel nu doar perseverență, dar mai ales, specializare

infracțională, în condițiile în care circumstanțele personale (lipsa studiilor și

a unei ocupații care să îi permită obținerea de venituri pe căi licite) favorizează

un asemenea comportament antisocial din partea sa. În raport cu toate aceste împrejurări

inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În apelul inculpatei N.C.,

Curtea a constatat că, pe lângă circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., se impune reținerea, în favoarea sa, și a circumstanței

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., întrucât probatoriul

cauzei relevă împrejurări care imprimă faptei acesteia un caracter mai puțin grav.

În acest sens, Curtea

a reținut că inculpata a săvârșit un singur act material de trafic de droguri de

mare risc, care a presupus în concret doar o acțiune de intermediere a vânzării,

a avut ca obiect material o cantitate infimă dintr-un astfel de drog (0,02 grame

de heroină) și nu i-a adus acesteia vreun beneficiu material (contravaloarea drogului

respectiv fiind încasată în totalitate de către coinculpată).

Drept urmare, în aplicarea

dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., Curtea a aplicat inculpatei o pedeapsă

coborâtă sub acest minim, care să reflecte în mod just toate împrejurările anterior

menționate, respectiv 2 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea

de executare, Curtea a constatat, conform art. 81 alin. (1) lit. c) și art. 86

1

alin. (1) lit. c) C. pen., că inculpatei nu i se poate acorda beneficiul suspendării

condiționate ori sub supraveghere, întrucât scopul pedepsei aplicate, astfel cum

este reglementat în art. 52 alin. (1) C. pen., nu poate fi atins fără privarea ei

de libertate, simpla pronunțare a condamnării nefiind suficientă pentru a o determina

să nu mai săvârșească infracțiuni.

În acest sens, Curtea

a reținut că, potrivit fișei de cazier judiciar, în minorat, inculpatei i-au fost

aplicate două amenzi administrative pentru săvârșirea unor fapte de furt calificat

și, de asemenea, a fost condamnată la o pedeapsă de 11 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării, pentru comiterea unei infracțiuni de aceeași natură,

fără ca aceste beneficii acordate să o fi determinat la reconsiderarea comportamentului

antisocial, astfel că, având în vedere și circumstanțele personale (lipsa studiilor

și a unei ocupații care să îi permită, majoră fiind în prezent, obținerea de venituri

pe căi licite), este rezonabil a considera că, fără a resimți în mod efectiv efectul

punitiv al pedepsei și fără a se realiza reeducarea sa în spiritul respectării ordinii

de drept și a regulilor de conviețuire socială, aceasta poate recidiva.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs inculpatele S.A. și N.C., criticând soluția ca netemeinică solicitând

reindividualizarea pedepselor aplicate.

Au invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte analizând

decizia atacată prin prisma cazului de casare invocat, cât și a celor care, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare

din oficiu de către instanță, constată că recursurile formulate sunt nefondate.

Instanța de apel a explicat

pe larg care au fost criteriile avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate,

dând relevanță atât dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. cât

și circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) (în cazul inculpatei

S.A.) sau de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) (în cazul inculpatei N.C.).

Pedepsele de 8 ani închisoare

pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc săvârșită de inculpata S.A.

în stare de recidivă postexecutorie, respectiv de 2 ani închisoare pentru inculpata

N.C., cunoscută cu antecedente penale, care se face vinovată de săvârșirea aceleiași

infracțiuni sunt suficient de reduse în cuantum în raport de limitele prevăzute

de legea penală, de gravitatea faptelor și circumstanțele personale ale inculpatelor.

O micșorare a cuantumului

acestora ar lipsi sancțiunea penală de eficiență, în sensul că unul din scopurile

pedepsei - prevenția specială - nu ar mai putea fi atins.

Inculpata S.A. a fost

anterior condamnată pentru aceeași infracțiune la 5 ani închisoare și această sancțiune

nu a reprezentat un avertisment suficient pentru a o determina să nu persevereze

pe calea infracționalității.

Și inculpata N.C. a beneficiat

de clemența organelor judiciare, care i-au aplicat sancțiuni administrative pentru

săvârșirea unor infracțiuni, fără ca aceasta să determine o schimbare de atitudine

a acesteia față de valorile protejate de norma penală.

De aceea, Înalta Curte,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate,

recursurile formulate și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. le va obliga pe

recurentele inculpate la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurentele inculpate S.A. și N.C. împotriva deciziei penale

nr. 114 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

recurentelor inculpate, durata arestării preventive de la 20 decembrie 2010 la 20

iulie 2011.

Obligă recurentele inculpate

la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 iulie 2011.