ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3958/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar:

Prin

încheierea din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

învestită cu soluționarea apelurilor declarate de

inculpații

G.R. și C.C.A. împotriva sentinței penale nr. 671 din 01 august 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 300

2

rap.

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea

și temeinicia arestării preventive a inculpatului C.C.A. și a menținut starea

de arest preventiv a acestuia.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă

cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.C.A.

și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi localitatea, formulate de inculpatul C.C.A.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 671 din 01

august 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus în

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpaților C.C.A.

și G.R. la câte 10 ani închisoare.

În

baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest

a inculpaților.

În

fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului C.C.A. că în

data de 11 aprilie 2012, împreună cu coinculpatul G.R., au vândut

colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35 grame heroină,

cu suma de 5300 RON, din care a fost achitată, eșalonat, suma de 4000 RON,

respectiv în data de 11 aprilie 2012 suma de 1000 RON, în data de 17 aprilie 2012

suma de 1500 RON, iar în data de 18 aprilie 2012 suma de 1500 RON; inculpatul G.R.

este bănuit că i-a asistat în data de 11 aprilie 2012 pe inculpatul C.C.A.,

care a înmânat colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35

grame heroină și a încasat de la colaborator suma de 1000 RON, diferența până

la concurența sumei de 5300 RON urmând să fie achitată eșalonat de colaborator,

după vânzarea acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de apel a constatat

că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelantului inculpat C.C.A.

impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, mijloacele de probă administrate

relevă probe și indicii temeinice, în sensul precizat de art. 68

1

C.

proc. pen., care conduc la presupunerea rezonabilă câ inculpatul a săvârșit faptele

de care este acuzat (procese-verbale de redare a rapoartelor investigatorului sub

acoperire, procese-verbale de redare declarații colaborator, rapoarte de constatare

tehnico-științifică, procese-verbale de percheziții domiciliare, procese-verbale

de constatare a infracțiunilor flagrante, procese-verbale de înseriere, declarații

martori, declarații inculpați), fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143

C. proc. pen.

S-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului,

în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din

natura infracțiunilor cu privire la care este cercetat (trafic de droguri de mare

risc), modalitatea concretă de săvârșire a acestora și urmările activității infracționale.

Curtea de Apel a constatat că, la acest

moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat

și nici nu s-au modificat pentru a se revoca sau înlocui starea de arest preventiv

cu o altă măsură privativă de libertate alternativă, mai puțin severă.

Măsura arestării preventive a apelantului

inculpat se impune a fi menținută și prin raportare la dispozițiile art. 5

parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Fundamentale,

câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente care o justifică. Pertinența

și suficiența acestor motive, au fost examinate în ansamblul circumstanțelor particulare

ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că

pentru buna desfășurare a procesului penal se impune, în continuare, privarea de

libertate a inculpaților.

Curtea de Apel a avut în vedere că între

starea de arest preventiv și condamnarea inculpatului, dispusă de prima instanță

de fond, există o legătură de cauzalitate, astfel că privarea de libertate nu este

arbitrară și nici incompatibilă cu dispozițiile art. 5 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertățile Fundamentale.

Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul

C.C.A. a declarat recurs,

solicitând

casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării

preventive.

Analizând recursul declarat de inculpat,

Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător

motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă

a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că temeiurileeare au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune in

continuare privarea de libertate.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment

procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există

temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea

măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului,

în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată

acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă

că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.

În

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și

menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul

de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii

pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică..

Referitor la acest ultim temei, în practica

C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face

dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole

care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire

a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată

ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol

social al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc reținute în sarcina inculpatului,

lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea

adevărului

și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea

de comitere relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar

crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial

la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea

măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului

în primă instanță, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția

de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția

acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

În

raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru

care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului nu poate fi atins în cauză

prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul C.C.A. împotriva încheierii

din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefonciat, recursul declarat

de inculpatul C.C.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 21426/3/2012 (2867/2012).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.