ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3209/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Încheierea din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 21426/3/2012 (2867/2012), în baza art. 3002

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.C.A. și

G.R. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de

apel a reținut că prin Sentința penală nr. 671 din 01 august 2012 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpaților C.C.A. și G.R. la câte 10

ani închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpaților.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului

C.C.A. că în data de 11 aprilie 2012, împreună cu coinculpatul G.R., au vândut

colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35 gr heroină, cu

suma de 5.300 RON, din care a fost achitată, eșalonat, suma de 4.000 RON,

respectiv în data de 11 aprilie 2012 suma de 1.000 RON, în data de 17 aprilie

2012 suma de 1.500 RON, iar în data de 18 aprilie 2012 suma de 1.500 RON.

Sentința penală anterior menționată a fost

apelată de inculpații C.C.A. și G.R.

Procedând la verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, potrivit dispozițiilor

legale, curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora.

S-a reținut că mijloacele de probă

administrate relevă probe și indicii temeinice, care conduc la presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați

(procese-verbale de redare a rapoartelor investigatorului sub acoperire,

declarații colaborator, rapoarte de constatare tehnico-științifică,

procese-verbale de percheziții domiciliare, procese-verbale de constatare a

infracțiunilor flagrante, procese-verbale de înseriere, declarații martori,

declarații inculpați), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

întrucât lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, care rezultă din natura infracțiunilor cu privire la care sunt

cercetați (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârșire a

acestora și urmările activității infracționale.

Prin urmare, s-a constatat că temeiurile care

au determinat arestarea preventivă nu au încetat și nici nu s-au modificat

pentru a se revoca sau înlocui starea de arest preventiv cu o altă măsură

privativă de libertate alternativă, mai puțin severă.

Totodată, s-a avut în vedere că între starea

de arest preventiv și condamnarea inculpaților, dispusă de prima instanță,

există o legătură de cauzalitate, astfel că privarea de libertate nu este

arbitrară și nici incompatibilă cu dispozițiile art. 5 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale.

Împotriva încheierii anterior menționate, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C.A., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate,

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de

inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect

a reținut și instanța de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se

confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută

abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public

poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de

care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor

respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte

apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute

de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor,

modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce

caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând

temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în

cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția de

menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

5

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va ii respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.C.A. împotriva Încheierii din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 21426/3/2012

(2867/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suina de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM