ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Împotriva inculpatului A.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 21 ianuarie 2013 de către Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov începând de la 21 ianuarie 2013, reținându-se ca temeiuri ale arestării preventive dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., raportat la faptul că în cursul lunii septembrie 2012 a recrutat-o pe minora C.M.C., de 17 ani, pe care ulterior, prin amenințare și violență, profitând de situația vulnerabilă a acesteia, a exploatat-o prin supunere la practicarea prostituției, obținând în acest mod sume substanțiale de bani.

Prin Sentința penală nr. 34 din 16 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 76/1372/2013, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov l-a condamnat pe inculpatul A.N., în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului A.N. pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. A fost respinsă cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu și, în baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului A.N. În drept, s-a reținut prin sentința penală de condamnare că fapta inculpatului A.N., care în a doua jumătate a lunii august 2012 a recrutat-o pe partea vătămată minoră C.M.C., în vârstă de 17 ani, iar ulterior, prin amenințare și violență, profitând de situația vulnerabilă a acesteia, a exploatat-o în intervalul de timp august 2012 - ianuarie 1013 prin supunere la practicarea prostituției, obținând în acest mod sume substanțiale de bani întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de minori" prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, sancționată cu închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul A.N. Prin încheierea atacată, în baza art 300 2 C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov, instanță legal sesizată, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a constatat că arestarea inculpatului A.N. a fost dispusă cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 136 alin. (1), 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. A apreciat că din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și a probelor administrate în cursul cercetării judecătorești de către prima instanță rezultă existența unor probe și indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpatul A.N.

a unei fapte prevăzute de legea penală și subzistă, în continuare, presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv trafic de minori. Curtea a mai reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru inculpatul este trimis în judecată este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare pericol public. În raport de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de faptul că partea vătămată C.M.C. avea la momentul comiterii infracțiunii 17 ani, de natura infracțiunii, de împrejurările comiterii faptei prin folosirea de amenințări și violențe și exploatarea acesteia o perioadă de 5 luni, de urmările produse și de faptul că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare a inculpatului, s-a considerat că inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concret, impunându-se menținerea lui în stare de arest preventiv.

S-a apreciat că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul A.N. constituie o violare a drepturilor persoanelor și o atingere a demnității și integrității acestora, echivalând cu o formă a sclaviei moderne și este de o gravitate deosebită, de natură să justifice arestarea preventivă a inculpatului A.N., în contextul temerii generate în rândul societății față de astfel de fapte și în contextul actual al luptei împotriva traficului de persoane, în care alături de minori și persoanele cu handicap, femeile prezintă un risc crescut de a fi victime ale traficului de persoane. Instanța a avut în vedere și toate datele de natură să caracterizeze persoana inculpatului, care nu are o ocupație și nu avea loc de muncă, beneficiind de sumele de bani obținute de minoră, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Raportat la toate aceste aspecte, Curtea a remarcat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A.N. impun în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal, durata arestării preventive nedepășind perioada rezonabilă conform art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, prin încheierea atacată a menținut arestarea preventivă a acestuia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.N. în susținere a stat la baza luării măsurii arestării sale preventive și a solicitat revocarea acesteia. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că aceasta este temeinică și legală. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. În conformitate cu dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. În considerarea probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678//2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Se reține că pentru această faptă, prin Sentința penală nr. 34 din 16 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 76/1372/2013 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov l-a condamnat pe inculpatul A.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. Având în vedere cele anterior menționate, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel Brașov. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda). În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului A.N., în raport de natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor (în cursul lunii septembrie 2012 a recrutat-o pe minora C.M.C., de 17 ani, pe care ulterior, prin amenințare și violență, profitând de situația vulnerabilă a acesteia, a exploatat-o prin supunere la practicarea prostituției, obținând în acest mod sume substanțiale de bani). Se reține, de asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În condițiile în care, în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare împotriva inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestarea inculpatului, întrucât pericolul social există și se apreciază și în raport de comportamentul acestuia, reacția opiniei publice și rezonanța faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul. Pentru aceleași considerente, nu se justifică revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cea a obligării de a nu părăsi țara, motivat, în primul rând, de menținerea în cauză a temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat prin încheierea recurată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.N., menținându-se această măsură, întrucât s-a considerat, în mod justificat, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nu s-au modificat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, așa cum s-a argumentat anterior.

Toate considerentele de mai sus justifică dispoziția Curții de menținere a arestării preventive astfel că, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva încheierii atacate, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva încheierii din 05 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 76/1372/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2013. Procesat de GGC - NN