ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Împotriva inculpatului A.N., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 1

din 21 ianuarie 2013 de către Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov începând

de la 21 ianuarie 2013, reținându-se ca temeiuri ale arestării preventive

dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., raportat la faptul că în

cursul lunii septembrie 2012 a recrutat-o pe minora C.M.C., de 17 ani, pe care

ulterior, prin amenințare și violență, profitând de situația vulnerabilă a

acesteia, a exploatat-o prin supunere la practicarea prostituției, obținând în

acest mod sume substanțiale de bani.

Prin Sentința penală

nr. 34 din 16 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 76/1372/2013, Tribunalul

pentru Minori și Familie Brașov l-a condamnat pe inculpatul A.N., în baza art.

13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea

traficului de persoane la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului A.N. pe durata executării pedepsei

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

A fost respinsă

cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive

cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu și, în baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului A.N.

În drept, s-a reținut

prin sentința penală de condamnare că fapta inculpatului A.N., care în a doua

jumătate a lunii august 2012 a recrutat-o pe partea vătămată minoră C.M.C., în

vârstă de 17 ani, iar ulterior, prin amenințare și violență, profitând de

situația vulnerabilă a acesteia, a exploatat-o în intervalul de timp august

2012 - ianuarie 1013 prin supunere la practicarea prostituției, obținând în

acest mod sume substanțiale de bani întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de "trafic de minori" prevăzută de art. 13 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2001, sancționată cu închisoarea de la 7 la 18 ani și

interzicerea unor drepturi.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și

inculpatul A.N.

Prin încheierea

atacată, în baza art 300

2

C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov,

instanță legal sesizată, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive

a constatat că arestarea inculpatului A.N. a fost dispusă cu respectarea

condițiilor prevăzute de art. 136 alin. (1), 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

A apreciat că din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și a probelor

administrate în cursul cercetării judecătorești de către prima instanță rezultă

existența unor probe și indicii temeinice privind săvârșirea de către

inculpatul A.N. a unei fapte prevăzute de legea penală și subzistă, în

continuare, presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată, respectiv trafic de minori.

Curtea a mai reținut

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru inculpatul este trimis

în judecată este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în

libertate prezintă în continuare pericol public.

În raport de

modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de faptul că partea vătămată C.M.C.

avea la momentul comiterii infracțiunii 17 ani, de natura infracțiunii, de

împrejurările comiterii faptei prin folosirea de amenințări și violențe și

exploatarea acesteia o perioadă de 5 luni, de urmările produse și de faptul că

în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare a inculpatului, s-a

considerat că inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concret,

impunându-se menținerea lui în stare de arest preventiv.

S-a apreciat că

infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul A.N. constituie o violare a

drepturilor persoanelor și o atingere a demnității și integrității acestora,

echivalând cu o formă a sclaviei moderne și este de o gravitate deosebită, de

natură să justifice arestarea preventivă a inculpatului A.N., în contextul

temerii generate în rândul societății față de astfel de fapte și în contextul

actual al luptei împotriva traficului de persoane, în care alături de minori și

persoanele cu handicap, femeile prezintă un risc crescut de a fi victime ale

traficului de persoane.

Instanța a avut în

vedere și toate datele de natură să caracterizeze persoana inculpatului, care

nu are o ocupație și nu avea loc de muncă, beneficiind de sumele de bani

obținute de minoră, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Raportat la toate

aceste aspecte, Curtea a remarcat că temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului A.N. impun în continuare privarea

de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal, durata

arestării preventive nedepășind perioada rezonabilă conform art. 5 parag. 3 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, prin încheierea

atacată a menținut arestarea preventivă a acestuia.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.N. în susținere a

stat la baza luării măsurii arestării sale preventive și a solicitat revocarea

acesteia.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile

formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este

temeinică și legală.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

În conformitate cu

dispozițiile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a

constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a

săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În considerarea

probatoriului administrat până la acest moment procesual, rezultă că inculpatul

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev.

de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678//2001 privind prevenirea și

combaterea traficului de persoane.

Se reține că pentru

această faptă, prin Sentința penală nr. 34 din 16 mai 2013 pronunțată în

Dosarul nr. 76/1372/2013 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov l-a

condamnat pe inculpatul A.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii.

Având în vedere cele

anterior menționate, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum, în mod

corect, a reținut și Curtea de Apel Brașov.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens

pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza

Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului A.N., în raport de natura infracțiunilor presupus săvârșite,

gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta

de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor (în cursul lunii septembrie

2012 a recrutat-o pe minora C.M.C., de 17 ani, pe care ulterior, prin

amenințare și violență, profitând de situația vulnerabilă a acesteia, a

exploatat-o prin supunere la practicarea prostituției, obținând în acest mod

sume substanțiale de bani).

Se reține, de

asemenea, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu

contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art.

5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că

menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În condițiile în

care, în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare împotriva

inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare, Înalta

Curte apreciază că în cauză nu s-a depășit un termen rezonabil de la arestarea

inculpatului, întrucât pericolul social există și se apreciază și în raport de

comportamentul acestuia, reacția opiniei publice și rezonanța faptelor pentru

care a fost condamnat inculpatul.

Pentru aceleași

considerente, nu se justifică revocarea sau înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cea a obligării

de a nu părăsi țara, motivat, în primul rând, de menținerea în cauză a

temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării.

Având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a constatat

prin încheierea recurată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a inculpatului A.N., menținându-se această măsură, întrucât s-a considerat, în

mod justificat, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive nu au încetat și nu s-au modificat, fiind în continuare îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de

art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu ambele sale condiții, respectiv pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social

concret pentru ordinea publică, așa cum s-a argumentat anterior.

Toate considerentele

de mai sus justifică dispoziția Curții de menținere a arestării preventive

astfel că, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva

încheierii atacate, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva încheierii din 05

iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 76/1372/2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN