ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3196/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3196/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110/PI

din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013,

în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza

II

din Legea

nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 42 C. pen., a fost condamnată inculpata L.M.C. la o pedeapsă de 6 ani

și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă

continuată.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza

II,

b), d) și e) C. pen. pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art.

64 lit. a) teza

II,

b), d) și e) C. pen. pe durata executării

pedepsei.

În baza art. 350

C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatei.

În baza art. 88

C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 31 ianuarie

2013 și a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 13

alin. (1), (2) și (3) teza

II

din Legea nr. 678/2001 raportat

la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. și art. 37 lit. a)

C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza

II,

b), d) și e) C. pen. pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61

C. pen. a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 548

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 65 din 17 ianuarie 2011 a Judecătoriei Timișoara

și a fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză,

în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul

să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35

alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă,

și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a) teza

II,

b), d) și e) C. pen. pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a) teza

II,

b), d) și e) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În baza art. 350

C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 31 ianuarie

2013 și a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 1349 și 1357 C. civ., au

fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumelor de 2.000 euro, în RON la

data executării, daune morale către partea civilă S.A.C. și 4.500 RON daune morale

către partea civilă P.R.N.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost respinse pretențiile civile ale părților

civile SC C.M. SRL, SC W.D. SRL, SC H. SRL și SC D. SRL.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că SC N.Y. SRL nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

În baza art. 353

raportat la art. 163 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător instituit

prin ordonanța nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Timișoara asupra bunurilor mobile ale inculpatei L.M.C., respectiv o tabletă marca

S.G.N., cu husă neagră și un laptop marca A.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpata L.M.C. un dispozitiv de

dezactivat sisteme de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte, de culoare gri,

cu inscripția S.M.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 1.000

RON fiecare cheltuieli judiciare către stat și s-a dispus plata sumei de 300 RON

din fondurile M.J. către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 246/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, emis la data de 25 februarie 2013

și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3382/30/2013 la data de 26

februarie 2013, inculpata L.M.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită

de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza

II

raportat la art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Prin același rechizitoriu,

inculpatul C.O.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 13 alin. (1), (2), (3) teza

II

raportat la art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpaților

s-a reținut că, în perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013, prin amenințări, violență

și alte forme de constrângere, prin abuz de autoritate ori profitând de imposibilitatea

minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința, au recrutat minorii S.A.C. și

P.R.N., în scopul exploatării acestora prin determinarea lor la comiterea de furturi

din magazinele I.M.

Analizând materialul

probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanță a reținut

următoarea situație de fapt:

În cursul lunii

noiembrie 2012, profitând de naivitatea minorilor S.A.C. și P.R.N., precum și de

imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, inculpații i-au recrutat în scopul

exploatării lor prin obligarea părților vătămate la comiterea repetată de sustrageri

de bunuri din magazinele I.M.l.

Astfel, la data

de 24 ianuarie 2013, în jurul orei 16:20, inculpata L.M.C. le-a solicitat minorilor

să acționeze, sens în care s-a întâlnit cu S.A.C. și P.R.N. în capătul rampei de

la intrarea în complexul comercial I.M.l din Timișoara. Apoi, inculpata a plecat

împreună cu minora S.A.C. spre magazinul SC H. SRL, în timp ce minorul P.R.N. l-a

așteptat pe inculpatul C.O.M., cu care s-a întâlnit în jurul orei 16:25.

În continuare,

inculpatul C., însoțit de partea vătămată P., s-a îndreptat spre un chioșc aflat

în apropierea rampei, de unde inculpatul C. a cumpărat mai multe plase de culoare

albastră necesare pentru ascunderea bunurilor sustrase. O parte din plase le-a luat

minorul P.R.N., după care s-au îndreptat împreună spre magazinul SC H. SRL.

Între timp, în

interiorul magazinului, inculpata L.M.C. a desfăcut alarmele de la trei perechi

de pantaloni de damă de culoare crem și trei bluze de damă, mărimea 42. Alarmele

au fost demontate cu un dispozitiv special pe care aceasta îl avea asupra sa. Inculpata

a pus alarmele desfăcute în buzunarele altor pantaloni.

Minorul P.R.N.

și inculpatul C. asigurau paza inculpatei în interiorul magazinului.

Inculpata L. a

pus pantalonii și bluzele într-o pungă de culoare albastră, adusă de inculpatul

C., după care punga a așezat-o într-o sacoșă de culoare maro pe care i-a dat-o minorei

S.A. pentru a o scoate din magazin.

În jurul orei

16:35, inculpata L. a ieșit din magazinul SC H. SRL, fiind urmată la scurt timp

de inculpatul C., care o ținea strâns de mână pe minora S.A. La ieșirea din magazin,

minora a ținut în mâini o sacoșă voluminoasă de culoare închisă în care se aflau

articolele de îmbrăcăminte furate din magazinul SC H. SRL.

În spatele lor

a venit și minorul P.R.N. Cei patru și-au continuat deplasarea până în zona parcării

din dreapta rampei de intrare în I.M.l, unde inculpata L. i-a dat sacoșa cu hainele

furate minorului P.R.N. Acesta a plecat către o farmacie din zona D. pentru a valorifica

bunurile furate.

După plecarea

minorului P.R.N., inculpații și minora S.A. s-au întors în I.M.l, intrând prin dreptul

magazinului F. În jurul orei 16:45, cei trei au fost surprinși de camerele de supraveghere

aflate în zona magazinului SC S.B. SRL, în timp ce se îndreptau spre magazinul SC

W.D. SRL, de unde au furat o pereche de pantofi damă în valoare de 340 RON.

Apoi, în jurul

orei 16:50, inculpații și minora S.A. au intrat în magazinul T. După ce au ieșit

din magazinul T., au intrat în magazinul C., de unde au ieșit, revenind 5 minute

mai târziu. În acest moment, inculpata L. a desfăcut alarmele de la patru perechi

de blugi, i-a băgat într-o plasă de culoare albastră pe care i-a dat-o minorei S.A.,

în timp ce inculpatul C. stătea de pază. Inculpata L. i-a cerut minorei să iasă

din magazin, moment în care a început să sune alarma. Cei trei au ieșit din magazinul

C. la ora 17:05, la ieșire minora ținând în mâini o plasă de culoare albastră încărcată

cu marfa furată. Partea vătămată S. a fugit către ieșirea din I.M.l, în timp ce

inculpații și-au continuat deplasarea către ieșire, mergând normal. Inculpatul C.

avea în mâini o plasă de aceeași culoare și a ieșit prin dreptul dispozitivelor

de alarmă în același timp cu minora S., astfel că, dacă vreun agent de pază ar fi

venit după ei, în sacoșa inculpatului C. nu ar fi găsit nimic, deoarece minora S.,

care fugise deja, avea bunurile sustrase.

La scurt timp,

cei trei s-au întâlnit din nou în parcarea din dreapta rampei. Inculpatul C. a luat

plasa de culoare albastră de la minoră și cei doi și-au continuat deplasarea împreună

spre ieșirea din parcarea I.M.l către Calea A. Inculpatul C., însoțit de minoră,

s-a deplasat la farmacia din D. pentru a valorifica bunurile furate din magazinele

SC W.D. SRL și C., în vreme ce inculpata L. a plecat acasă.

La data de 31

ianuarie 2013, inculpații L. și C. au fost surprinși din nou în timp ce, prin exploatarea

minorilor, au sustras bunuri - obiecte de îmbrăcăminte din magazinul SC H. SRL.

Astfel, după ce s-au deplasat în incinta I.M.l din Timișoara, inculpații și minorii

au intrat inițial în magazinul N., unde, în timp ce inculpatul C. și minorul P.

distrăgeau atenția angajaților prin purtarea unor discuții cu vânzătoarele, inculpata

L. a desfăcut siguranțele de la o bluză de trening, însă deoarece nu a găsit și

pantaloni de același fel, a abandonat bluza în interior, fără a o scoate din magazin.

Inculpata L. și

minora S. au ieșit din magazinul N. și s-au deplasat în magazinul SC H. SRL, de

unde, prin desfacerea alarmelor, inculpata L., cu ajutorul minorei S., a sustras

5 perechi de blugi în valoare de 129 RON perechea.

La ieșirea din

complex inculpații au fost reținuți de organele de cercetare penală.

S-a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracțiunea de

trafic de minori este o infracțiune comisivă, cu conținut alternativ, ce se poate

realiza prin desfășurarea uneia dintre următoarele acțiuni: recrutarea, transportarea,

transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

A fost avut în

vedere că noțiunea de exploatare este definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001,

legiuitorul stabilind, la lit. e), că prin exploatare se înțelege și efectuarea

oricăror activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

Prima instanță

a reținut că printre drepturile fundamentale ale copilului se regăsește și dreptul

acestuia la respectarea personalității și individualității sale, care presupune

neaplicarea unor tratamente umilitoare sau degradante, precum și îndrumarea copilului

într-o anumită direcție care să-l împiedice de la săvârșirea anumitor acte cu consecințe

dezastruoase pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia.

Or, așa cum a

rezultat din materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că părțile

vătămate S.A. și P.R.N. au fost supuse, de către inculpații L. și C., unor tratamente

umilitoare și degradante, fiind determinate să sustragă bunuri din magazinele situate

în incinta I.M.l din Timișoara.

În ceea ce privește

poziția inculpaților față de acuzațiile ce le-au fost aduse, prima instanță a constatat

că aceasta este contradictorie.

Astfel, inițial,

inculpatul C.O.M. a negat implicarea sa în desfășurarea activității infracționale.

El a arătat că a cunoscut-o pe inculpata L. în urmă cu aproximativ 5 luni de zile,

pe vremea când se aflau în Italia și sustrăgeau bunuri din magazine. După întoarcerea

în țară, s-au reîntâlnit și au decis să reia colaborarea, în sensul de a fura bunuri

din magazine, fără însă ca el să aibă vreo legătură cu cei doi minori.

În ceea ce-i privește

pe minorii S. și P., inculpatul C. a menționat că are cunoștință de împrejurarea

că inculpata L. se folosea de cei doi copii pentru a fura din magazine. Astfel,

inculpata desfăcea alarmele de la haine și ieșea din magazin, așteptând apoi ca

cei doi copii să scoată hainele din magazin. Bunurile furate erau valorificate în

diverse locuri, printre care și o farmacie din zona D.

Ulterior, inculpatul

C. a revenit asupra poziției sale și cu prilejul prezentării materialului de urmărire

penală a recunoscut în totalitate comiterea faptei. Aceeași poziție a fost păstrată

și în fața instanței de judecată, inculpatul solicitând aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

La rândul său,

inculpata L.M.C. a menționat că i-a cunoscut pe cei doi minori prin intermediul

fiicei sale. Inițial, inculpata a precizat că nu i-a recrutat pe cei doi copii pentru

a-i determina să fure din magazine, dar a arătat că în zilele de 24 ianuarie 2013

și 31 ianuarie 2013 s-a deplasat împreună cu ei în incinta I.M.l din Timișoara,

sustrăgând împreună bunuri din mai multe magazine. În acest sens, inculpata a arătat

că avea asupra sa un dispozitiv magnetic cu care elimina siguranțele bunurilor,

după care bunurile erau așezate într-o pungă. Această pungă era scoasă din magazin

de S.A., fără însă ca ea să fie obligată să facă acest lucru.

Inculpata L. a

recunoscut împrejurarea că a valorificat o parte din bunuri la farmaciile situate

în zona D. și B.C.

Cu prilejul prezentării

materialului de urmărire penală, precum și în fața instanței de judecată, inculpata

L. a recunoscut în totalitate învinuirea ce i-a fost adusă, solicitând aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Fiind audiată,

partea vătămată S.A. a menționat că a cunoscut-o pe inculpata L. la sfârșitul lunii

noiembrie 2012 prin intermediul părții vătămate P.R.N. Inculpata i-a propus să formeze

o echipă și să meargă împreună la furat, spunându-i că nu va avea nicio problemă.

Astfel, s-a stabilit ca fiecare să-și îndeplinească rolul. Minorii aveau obligația

de a ține de vorbă vânzătoarele, astfel încât inculpata L. să poată îndepărta alarmele

cu un magnet, după care îi revenea ei sarcina de a sustrage bunurile din magazin.

Partea vătămată

a adăugat că, în această modalitate, au fost sustrase bunuri (trei perechi de pantaloni

și trei bluze) din magazinul SC H. SRL la data de 24 ianuarie 2013. Inculpata L.

a îndepărtat alarmele, a așezat hainele într-o sacoșă pe care i-a înmânat-o pentru

a o scoate din magazin. în acest timp, inculpatul C. și partea vătămată P. au asigurat

acoperirea necesară inculpatei L., iar după ce au ieșit din magazin, hainele au

fost luate de inculpatul C., care a plecat pentru a le valorifica în D.

Partea vătămată

a precizat că, în aceeași modalitate, au acționat și în ceea ce privește sustragerea

unor bunuri din magazinele SC W.D. SRL, C. și, din nou, din magazinul SC H. SRL

(la data de 31 ianuarie 2013), precum și în cazul unor bunuri în privința cărora

au fost îndepărtate alarmele de siguranță, dar au fost abandonate în magazine din

diferite motive (magazinul T., de unde au intenționat să sustragă trei perechi de

pantaloni și două bluze - abandonate datorită prezenței mai multor persoane care

supravegheau magazinul, magazinul N., de unde au intenționat să sustragă un trening

- abandonat întrucât nu au fost găsiți pantalonii.

Aceleași aspecte

au fost relatate și de partea vătămată P.R.N., acesta menționând că el a cunoscut-o

pe inculpata L. prin intermediul numitului O.D., după care i-a propus și părții

vătămate S. să participe la furturi.

În cauză a fost

audiată și bunica părții vătămate P.R.N. care a menționat că minorul i-a povestit

că acesta a cunoscut o femeie pe nume C. (inculpata L.) care, atât pe el, cât și

pe S.A., îi folosește în mod regulat pentru realizarea unor furturi din magazine.

Conform

proceselor-verbale de recunoaștere existente la dosarul de urmărire penală, minorii

S.A. și P.R.N. i-au recunoscut, fără nicio ezitare, pe cei doi inculpați, ca fiind

persoanele care i-au determinat să comită mai multe furturi din incinta unor magazine

situate în complexul comercial I.M.l din Timișoara.

La soluționarea

cauzei, prima instanță a luat în considerare și procesele-verbale de supraveghere

întocmite de organele de cercetare penală în zilele de 25 ianuarie 2013 și 31 ianuarie

întreaga activitate desfășurată de către inculpați și părțile vătămate în după amiaza

zilelor de 24 ianuarie 2013 și 31 ianuarie 2013, activitate redată de către instanța

de judecată cu prilejul analizării situației de fapt reținută în sarcina inculpaților,

la aceste procese-verbale fiind atașate mai multe fotografii surprinse de camerele

de supraveghere ale complexului comercial. În opinia instanței,

procesele-verbale amintite au confirmat, dincolo de orice îndoială, implicarea celor

doi inculpați în exploatarea părților vătămate pe care le-au determinat să sustragă

bunuri din magazine.

Existența activității

infracționale a fost dovedită și prin intermediul declarațiilor martorilor J.A.,

P.M., C.T., M.D. și C.E.

Martorii C.E.

și M.D. au menționat că lucrează împreună, în calitate de vânzătoare, în magazinul

SC W.D. SRL. La data de 24 ianuarie 2013, au intrat în magazin trei tineri, respectiv

un băiat și două fete (inculpații și partea vătămată S.). La un moment dat, băiatul

le-a rugat să-i arate o pereche de pantofi, dar la foarte scurt timp, au fost sunate

de șefa lor care vizualiza filmările de pe camerele de supraveghere și care le-a

atenționat în legătură cu comportamentul celor trei tineri. În momentul în care

au ridicat privirea, au constatat că cei trei tineri plecaseră din magazin, iar

dintr-o casetă situată în apropierea ușii de acces dispăruse o pereche de pantofi

de damă.

Ulterior, cei

doi martori l-au recunoscut pe inculpatul C. ca fiind tânărul care le însoțise pe

cele două fete în magazin și care se arătase interesat de o pereche de pantofi.

Aceleași aspecte

au fost relatate și de martorul P.M., șeful magazinului SC W.D. SRL.

La rândul lor,

martorii J.A. - asistent manager la magazinul C. și C.T. - șef magazin SC H.

SRL, au indicat faptul că, în zilele de 24 ianuarie 2013, au fost descoperite în

incinta magazinelor sisteme de alarmă care fuseseră montate pe articolele de îmbrăcăminte

și care au fost îndepărtate prin diferite metode. Fiind vizualizate imaginile surprinse

de camerele de supraveghere, au putut fi observați inculpații și cei doi minori

sustrăgând obiectele de îmbrăcăminte.

La soluționarea

cauzei, prima instanță a luat în considerare și procesul verbal de percheziție domiciliară

ce se regăsește la dosarul de urmărire penală. Astfel, la locuința inculpatei L.M.C.,

au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte provenite

din magazinele SC H. SRL, SC W.D. SRL sau T., precum și un dispozitiv ce poate fi

folosit la dezactivarea sistemelor de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte.

După cum a rezultat

din declarațiile inculpaților și părților vătămate, bunurile sustrase din magazine

au fost valorificate în diverse locuri, printre care și la o farmacie situată în

zona D. din Timișoara. Fiind audiate, angajatele acestei farmacii - U.P.M. și D.L.F.

- au precizat că, într-adevăr, la data de 31 ianuarie 2013, a venit în incinta farmaciei

un băiat care a înmânat numitei D.L.F. o plasă despre care a afirmat că provine

de la C. Cei doi martori au menționat că o cunosc pe C. (inculpata L.) întrucât

aceasta obișnuiește să vândă diferite obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Martorii U.P.M.

și D.L.F. au predat plasa adusă de inculpatul C. organelor de cercetare penală.

După cum rezultă din dovada de restituire existentă la dosarul de urmărire penală,

în interiorul sacoșei se regăseau patru perechi de pantaloni de damă purtând eticheta

SC H. SRL, pantaloni care au fost sustrași în ziua de 31 ianuarie 2013.

Bunurile mai sus

indicate, precum și cele găsite la percheziția domiciliară, au fost restituite magazinelor

(dovezile de restituire se regăsesc la dosarul de urmărire penală).

Nu în ultimul

rând, prima instanță a ținut seama și de procesele-verbale de redare a convorbirilor

telefonice și comunicărilor efectuate prin telefon, convorbiri care au fost interceptate

și înregistrate. Aceste procese-verbale atestă modalitatea în care inculpații acționau

atât în ceea ce privește recrutarea și contactarea minorilor pe care îi chemau „la

treabă", cât și în ceea ce privește valorificarea ulterioară a bunurilor sustrase

și împărțirea profitului realizat.

Față de considerentele

mai sus arătate, prima instanță a constatat că faptele inculpaților L.M.C. și C.O.M.

de a recruta minorii S.A. și P.R.N. în scopul exploatării lor, prin folosirea copiilor

la sustragerea de bunuri, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte,

s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001,

infracțiunea de trafic de minori este mai gravă dacă a fost săvârșită prin amenințări,

violențe sau alte forme de constrângere.

Prima instanță

a reținut că numita S.A. avea, la data desfășurării activității infracționale, vârsta

de 13 ani, iar numitul P.R.N. vârsta de 15 ani. În acest context, s-a apreciat că

nu se poate susține existența unui consimțământ al minorilor la săvârșirea faptelor,

cu atât mai mult cu cât ambii copii au indicat faptul că, la adresa lor, au fost

utilizate, direct sau indirect, diferite amenințări cu bătaia. De asemenea, instanța

a constatat că, profitând de naivitatea minorilor, inculpații le-au câștigat încrederea

și au obținut acordul acestora pentru a participa la furturile din magazine și prin

oferirea unor bunuri lipsite de importanță sau a unor sume de bani modice (o masă

constând într-un hamburgher, o sumă de 50 de RON), aspecte ce pot fi circumscrise

noțiunii de „inducere în eroare", astfel cum aceasta este definită de legiuitor.

Ca atare, prima

instanță a opinat în sensul că, în prezenta cauză, sunt întrunite și cerințele prevăzute

de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În sfârșit, în

contextul în care la desfășurarea activității infracționale și-au adus contribuția

ambii inculpați, prima instanță a reținut în sarcina acestora și prevederile

art. 13 alin. (3) teza

II

din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii

subiective, s-a stabilit că inculpații au acționat cu intenție directă. În acest

sens, ei au avut reprezentarea că persoanele vătămate sunt recrutate în scopul exploatării

lor, scop pe care l-au urmărit prin desfășurarea activității infracționale întrucât

doreau să obțină foloase materiale de pe urma sustragerii de bunuri de către cei

doi minori.

Pe de altă parte,

ținând seama de condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea

de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de

executare, prima instanță a reținut în sarcina inculpaților și dispozițiile

art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

care a fost suficient de determinată, în sensul că aceștia au avut imaginea de ansamblu

a activității lor viitoare, pe care au realizat-o prin acte de executare separate

și care s-a menținut, în linii generale, pe parcursul desfășurării întregii activități

infracționale, inculpații au determinat, în mod repetat, cei doi minori să sustragă

bunuri din magazine, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al

infracțiunii de trafic de minori.

Pentru aceste

considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, iar la individualizarea

judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ținut seama de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

al faptei comise, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor.

Împotriva sentinței

penale din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013

au declarat apel inculpații L.M.C. și C.O.M.

În motivarea apelului,

inculpata L.M.C. a arătat că pedeapsa dată de prima instanță este prea mare, că

nu i-au fost aplicate circumstanțe atenuante și că daunele morale acordate părților

vătămate sunt excesive. A solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare

și ridicarea sechestrului asigurător, deoarece bunurile aparțin fiicei sale minore.

Inculpatul apelant,

printr-un memoriu depus la dosar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima

instanță.

Prin decizia penală

nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații L.M.C. și C.O.M., împotriva sentinței penale nr. 110/PI

din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013.

În baza art. 383

raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților

L.M.C. și C.O.M.

În baza art. 381

C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților durata arestării

preventive de la data de 22 martie 2013 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata L.M.C. la plata sumei de 100

RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar inculpatul C.O.M. la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Totodată, s-a

dispus plata sumei de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din contul Ministerului

Justiției în contul Baroului Timiș.

Instanța de apel

și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele

de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului

penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care a rezultat vinovăția inculpaților

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

S-a reținut că

vinovăția inculpaților a fost dovedită potrivit declarațiilor părților vătămate,

inculpaților, martorilor, procesului verbal privind efectuarea percheziției domiciliare,

proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

De altfel, a fost

avut în vedere că starea de fapt și încadrarea juridică nu au fost contestate de

către inculpați, aceștia beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție, criticile inculpaților vizând

individualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, reducerea

daunelor morale, cheltuielilor judiciare și ridicarea sechestrului asigurător.

S-a constatat

că la stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, determinată

de implicarea în activitatea infracțională a părților vătămate minore cărora, prin

exploatare, le-a fost pusă în pericol dezvoltarea ulterioară fizică și psihică,

forma continuată a infracțiunii, starea de recidivă postcondamnatorie în cazul inculpatului

C.O.M., dar și aspectele favorabile inculpaților, precum recunoașterea faptelor,

lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatei L.M.C., motiv pentru care s-a apreciat

că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor întrucât acestea au fost orientate

sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Totodată, s-a

apreciat că, în cauză, nu se impune aplicarea circumstanțelor atenuante, deoarece

aspectele favorabile inculpaților au fost valorificate prin orientarea pedepselor

sub minimul special prevăzut de textul de lege. în cazul inculpatei L.M.C., s-a

constatat că în mod corect prima instanță nu a aplicat circumstanțe atenuante, deoarece

în cursul anului 2012 acesteia i s-au aplicat două sancțiuni cu caracter administrativ

pentru două fapte de furt.

În ceea ce privește

modalitatea de executare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus

executarea pedepselor în regim de detenție, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite

prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei,

având în vedere cuantumul pedepselor aplicate.

Referitor la soluționarea

acțiunii civile, instanța de apel a respins solicitarea inculpatei privind reducerea

cuantumului daunelor morale, deoarece, față de faptele săvârșite de către inculpați

constând în exploatarea minorilor S.A. și P.R.N., prin determinarea acestora la

comiterea repetată de sustrageri de bunuri din magazinul I.M.l, vârsta minorilor,

cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit. De altfel, s-a reținut că inculpatul

C.O.M. a fost de acord cu despăgubirea celor două părți civile.

Cât privește sechestrul

asigurător, s-a reținut că în mod corect această măsură a fost menținută de către

prima instanță potrivit art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., la dosarul cauzei

nefiind probe care să confirme susținerile inculpatei referitoare la faptul că bunurile

sechestrate ar fi proprietatea fiicei sale minore.

Totodată, s-a

apreciat că, în cauză, nu se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare

la care a fost obligată inculpata, acestea fiind corect stabilite raportat la cheltuielile

efectuate pe parcursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații L.M.C. și C.O.M.

Recursul declarat

de inculpata L.M.C. a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de lege, criticile

vizând greșita nereținere în favoarea acesteia a dispozițiilor art. 74-76 C.

pen., cu consecința reducerii pedepsei, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate

părților vătămate, dar și greșita menținere a sechestrului asigurător instituit

în cauză.

Recurentul inculpat

C.O.M. nu a motivat în scris calea de atac promovată, cu prilejul concluziilor formulate

oral în fața instanței apărătorul desemnat din oficiu al acestuia dezvoltând critici

care au vizat greșita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta se impune

a fi redusă în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.

Ambele recursuri

au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Concluziile formulate

de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt

al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând

a nu mai fi reluate.

Examinând recursurile

declarate prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede

în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, la data de 15 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

II

din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor

de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în

speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurenții inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat C.O.M. și-a motivat recursul

numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare,

Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera

printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat

de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea

criticilor circumscrise de recurentul inculpat C.O.M. acestui motiv de recurs, nefiind

îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen.

Pe de altă parte,

chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul

inculpat C.O.M. a dezvoltat critici legate de greșita individualizare a pedepsei,

prin nereținerea circumstanțelor atenuante, critici comune cu cele ale recurentei

inculpate L.M.C. și care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ci, eventual,

ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului

de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai

aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurenții inculpați

au criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au

fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanțele lor personale,

situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte,

nici critica dezvoltată în cuprinsul motivelor scrise de recurs formulate de inculpata

L.M.C., referitoare la diminuarea daunelor morale acordate părților vătămate, nu

poate fi primită, cuantumul acestor despăgubiri fiind corect stabilit în raport

de faptele săvârșite.

Cu privire la

solicitarea aceleiași recurente inculpate de restituire a bunurilor mobile asupra

cărora, prin ordonanța nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Timișoara, a fost instituit sechestrul asigurător, respectiv o tabletă

marca S.G.N. și un laptop marca A., solicitare care poate fi analizată din perspectiva

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată, în condițiile

în care, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de prim control judiciar,

nu există la dosarul cauzei vreo probă care să confirme susținerile recurentei inculpate

în sensul că respectivele bunuri ar fi proprietatea fiicei sale minore, așa încât

în mod corect a fost menținută măsura sechestrului asigurător.

Față de considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.C.

și C.O.M.

În temeiul

art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc.

pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării

preventive de la 31 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații L.M.C. și C.O.M.

Împotriva deciziei

penale nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 31 ianuarie

2013 la 21 octombrie 2013.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 octombrie 2013.