ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3196/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 110/PI din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza II din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen., a fost condamnată inculpata L.M.C. la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatei. În baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 31 ianuarie 2013 și a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza II din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O.M.

la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 548 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 65 din 17 ianuarie 2011 a Judecătoriei Timișoara și a fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 31 ianuarie 2013 și a arestului preventiv de la data de 01 februarie 2013 la zi.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 1349 și 1357 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumelor de 2.000 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă S.A.C. și 4.500 RON daune morale către partea civilă P.R.N. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost respinse pretențiile civile ale părților civile SC C.M. SRL, SC W.D. SRL, SC H. SRL și SC D. SRL. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că SC N.Y. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara asupra bunurilor mobile ale inculpatei L.M.C., respectiv o tabletă marca S.G.N., cu husă neagră și un laptop marca A. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpata L.M.C. un dispozitiv de dezactivat sisteme de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte, de culoare gri, cu inscripția S.M. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat și s-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile M.J. către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 246/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara, emis la data de 25 februarie 2013 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3382/30/2013 la data de 26 februarie 2013, inculpata L.M.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza II raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același rechizitoriu, inculpatul C.O.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza II raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. În sarcina inculpaților s-a reținut că, în perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013, prin amenințări, violență și alte forme de constrângere, prin abuz de autoritate ori profitând de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința, au recrutat minorii S.A.C. și P.R.N., în scopul exploatării acestora prin determinarea lor la comiterea de furturi din magazinele I.M. Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii noiembrie 2012, profitând de naivitatea minorilor S.A.C. și P.R.N., precum și de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, inculpații i-au recrutat în scopul exploatării lor prin obligarea părților vătămate la comiterea repetată de sustrageri de bunuri din magazinele I.M.l.

Astfel, la data de 24 ianuarie 2013, în jurul orei 16:20, inculpata L.M.C. le-a solicitat minorilor să acționeze, sens în care s-a întâlnit cu S.A.C. și P.R.N. în capătul rampei de la intrarea în complexul comercial I.M.l din Timișoara. Apoi, inculpata a plecat împreună cu minora S.A.C. spre magazinul SC H. SRL, în timp ce minorul P.R.N. l-a așteptat pe inculpatul C.O.M., cu care s-a întâlnit în jurul orei 16:25. În continuare, inculpatul C., însoțit de partea vătămată P., s-a îndreptat spre un chioșc aflat în apropierea rampei, de unde inculpatul C. a cumpărat mai multe plase de culoare albastră necesare pentru ascunderea bunurilor sustrase. O parte din plase le-a luat minorul P.R.N., după care s-au îndreptat împreună spre magazinul SC H. SRL.

Între timp, în interiorul magazinului, inculpata L.M.C. a desfăcut alarmele de la trei perechi de pantaloni de damă de culoare crem și trei bluze de damă, mărimea 42. Alarmele au fost demontate cu un dispozitiv special pe care aceasta îl avea asupra sa. Inculpata a pus alarmele desfăcute în buzunarele altor pantaloni. Minorul P.R.N. și inculpatul C. asigurau paza inculpatei în interiorul magazinului. Inculpata L. a pus pantalonii și bluzele într-o pungă de culoare albastră, adusă de inculpatul C., după care punga a așezat-o într-o sacoșă de culoare maro pe care i-a dat-o minorei S.A. pentru a o scoate din magazin. În jurul orei 16:35, inculpata L. a ieșit din magazinul SC H. SRL, fiind urmată la scurt timp de inculpatul C., care o ținea strâns de mână pe minora S.A.

La ieșirea din magazin, minora a ținut în mâini o sacoșă voluminoasă de culoare închisă în care se aflau articolele de îmbrăcăminte furate din magazinul SC H. SRL. În spatele lor a venit și minorul P.R.N. Cei patru și-au continuat deplasarea până în zona parcării din dreapta rampei de intrare în I.M.l, unde inculpata L. i-a dat sacoșa cu hainele furate minorului P.R.N. Acesta a plecat către o farmacie din zona D. pentru a valorifica bunurile furate. După plecarea minorului P.R.N., inculpații și minora S.A. s-au întors în I.M.l, intrând prin dreptul magazinului F. În jurul orei 16:45, cei trei au fost surprinși de camerele de supraveghere aflate în zona magazinului SC S.B. SRL, în timp ce se îndreptau spre magazinul SC W.D.

SRL, de unde au furat o pereche de pantofi damă în valoare de 340 RON. Apoi, în jurul orei 16:50, inculpații și minora S.A. au intrat în magazinul T. După ce au ieșit din magazinul T., au intrat în magazinul C., de unde au ieșit, revenind 5 minute mai târziu. În acest moment, inculpata L. a desfăcut alarmele de la patru perechi de blugi, i-a băgat într-o plasă de culoare albastră pe care i-a dat-o minorei S.A., în timp ce inculpatul C. stătea de pază. Inculpata L. i-a cerut minorei să iasă din magazin, moment în care a început să sune alarma. Cei trei au ieșit din magazinul C. la ora 17:05, la ieșire minora ținând în mâini o plasă de culoare albastră încărcată cu marfa furată. Partea vătămată S. a fugit către ieșirea din I.M.l, în timp ce inculpații și-au continuat deplasarea către ieșire, mergând normal.

Inculpatul C. avea în mâini o plasă de aceeași culoare și a ieșit prin dreptul dispozitivelor de alarmă în același timp cu minora S., astfel că, dacă vreun agent de pază ar fi venit după ei, în sacoșa inculpatului C. nu ar fi găsit nimic, deoarece minora S., care fugise deja, avea bunurile sustrase. La scurt timp, cei trei s-au întâlnit din nou în parcarea din dreapta rampei. Inculpatul C. a luat plasa de culoare albastră de la minoră și cei doi și-au continuat deplasarea împreună spre ieșirea din parcarea I.M.l către Calea A. Inculpatul C., însoțit de minoră, s-a deplasat la farmacia din D. pentru a valorifica bunurile furate din magazinele SC W.D. SRL și C., în vreme ce inculpata L. a plecat acasă.

La data de 31 ianuarie 2013, inculpații L. și C. au fost surprinși din nou în timp ce, prin exploatarea minorilor, au sustras bunuri - obiecte de îmbrăcăminte din magazinul SC H. SRL. Astfel, după ce s-au deplasat în incinta I.M.l din Timișoara, inculpații și minorii au intrat inițial în magazinul N., unde, în timp ce inculpatul C. și minorul P. distrăgeau atenția angajaților prin purtarea unor discuții cu vânzătoarele, inculpata L. a desfăcut siguranțele de la o bluză de trening, însă deoarece nu a găsit și pantaloni de același fel, a abandonat bluza în interior, fără a o scoate din magazin. Inculpata L. și minora S. au ieșit din magazinul N. și s-au deplasat în magazinul SC H. SRL, de unde, prin desfacerea alarmelor, inculpata L., cu ajutorul minorei S., a sustras 5 perechi de blugi în valoare de 129 RON perechea.

La ieșirea din complex inculpații au fost reținuți de organele de cercetare penală. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracțiunea de trafic de minori este o infracțiune comisivă, cu conținut alternativ, ce se poate realiza prin desfășurarea uneia dintre următoarele acțiuni: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. A fost avut în vedere că noțiunea de exploatare este definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul stabilind, la lit. e), că prin exploatare se înțelege și efectuarea oricăror activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prima instanță a reținut că printre drepturile fundamentale ale copilului se regăsește și dreptul acestuia la respectarea personalității și individualității sale, care presupune neaplicarea unor tratamente umilitoare sau degradante, precum și îndrumarea copilului într-o anumită direcție care să-l împiedice de la săvârșirea anumitor acte cu consecințe dezastruoase pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Or, așa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că părțile vătămate S.A. și P.R.N. au fost supuse, de către inculpații L. și C., unor tratamente umilitoare și degradante, fiind determinate să sustragă bunuri din magazinele situate în incinta I.M.l din Timișoara.

În ceea ce privește poziția inculpaților față de acuzațiile ce le-au fost aduse, prima instanță a constatat că aceasta este contradictorie. Astfel, inițial, inculpatul C.O.M. a negat implicarea sa în desfășurarea activității infracționale. El a arătat că a cunoscut-o pe inculpata L. în urmă cu aproximativ 5 luni de zile, pe vremea când se aflau în Italia și sustrăgeau bunuri din magazine. După întoarcerea în țară, s-au reîntâlnit și au decis să reia colaborarea, în sensul de a fura bunuri din magazine, fără însă ca el să aibă vreo legătură cu cei doi minori. În ceea ce-i privește pe minorii S. și P., inculpatul C. a menționat că are cunoștință de împrejurarea că inculpata L. se folosea de cei doi copii pentru a fura din magazine.

Astfel, inculpata desfăcea alarmele de la haine și ieșea din magazin, așteptând apoi ca cei doi copii să scoată hainele din magazin. Bunurile furate erau valorificate în diverse locuri, printre care și o farmacie din zona D. Ulterior, inculpatul C. a revenit asupra poziției sale și cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut în totalitate comiterea faptei. Aceeași poziție a fost păstrată și în fața instanței de judecată, inculpatul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. La rândul său, inculpata L.M.C. a menționat că i-a cunoscut pe cei doi minori prin intermediul fiicei sale. Inițial, inculpata a precizat că nu i-a recrutat pe cei doi copii pentru a-i determina să fure din magazine, dar a arătat că în zilele de 24 ianuarie 2013 și 31 ianuarie 2013 s-a deplasat împreună cu ei în incinta I.M.l din Timișoara, sustrăgând împreună bunuri din mai multe magazine.

În acest sens, inculpata a arătat că avea asupra sa un dispozitiv magnetic cu care elimina siguranțele bunurilor, după care bunurile erau așezate într-o pungă. Această pungă era scoasă din magazin de S.A., fără însă ca ea să fie obligată să facă acest lucru. Inculpata L. a recunoscut împrejurarea că a valorificat o parte din bunuri la farmaciile situate în zona D. și B.C. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, precum și în fața instanței de judecată, inculpata L. a recunoscut în totalitate învinuirea ce i-a fost adusă, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Fiind audiată, partea vătămată S.A. a menționat că a cunoscut-o pe inculpata L. la sfârșitul lunii noiembrie 2012 prin intermediul părții vătămate P.R.N.

Inculpata i-a propus să formeze o echipă și să meargă împreună la furat, spunându-i că nu va avea nicio problemă. Astfel, s-a stabilit ca fiecare să-și îndeplinească rolul. Minorii aveau obligația de a ține de vorbă vânzătoarele, astfel încât inculpata L. să poată îndepărta alarmele cu un magnet, după care îi revenea ei sarcina de a sustrage bunurile din magazin. Partea vătămată a adăugat că, în această modalitate, au fost sustrase bunuri (trei perechi de pantaloni și trei bluze) din magazinul SC H. SRL la data de 24 ianuarie 2013. Inculpata L. a îndepărtat alarmele, a așezat hainele într-o sacoșă pe care i-a înmânat-o pentru a o scoate din magazin.

în acest timp, inculpatul C. și partea vătămată P. au asigurat acoperirea necesară inculpatei L., iar după ce au ieșit din magazin, hainele au fost luate de inculpatul C., care a plecat pentru a le valorifica în D. Partea vătămată a precizat că, în aceeași modalitate, au acționat și în ceea ce privește sustragerea unor bunuri din magazinele SC W.D. SRL, C. și, din nou, din magazinul SC H. SRL (la data de 31 ianuarie 2013), precum și în cazul unor bunuri în privința cărora au fost îndepărtate alarmele de siguranță, dar au fost abandonate în magazine din diferite motive (magazinul T., de unde au intenționat să sustragă trei perechi de pantaloni și două bluze - abandonate datorită prezenței mai multor persoane care supravegheau magazinul, magazinul N., de unde au intenționat să sustragă un trening - abandonat întrucât nu au fost găsiți pantalonii.

Aceleași aspecte au fost relatate și de partea vătămată P.R.N., acesta menționând că el a cunoscut-o pe inculpata L. prin intermediul numitului O.D., după care i-a propus și părții vătămate S. să participe la furturi. În cauză a fost audiată și bunica părții vătămate P.R.N. care a menționat că minorul i-a povestit că acesta a cunoscut o femeie pe nume C. (inculpata L.) care, atât pe el, cât și pe S.A., îi folosește în mod regulat pentru realizarea unor furturi din magazine. Conform proceselor-verbale de recunoaștere existente la dosarul de urmărire penală, minorii S.A. și P.R.N. i-au recunoscut, fără nicio ezitare, pe cei doi inculpați, ca fiind persoanele care i-au determinat să comită mai multe furturi din incinta unor magazine situate în complexul comercial I.M.l din Timișoara.

La soluționarea cauzei, prima instanță a luat în considerare și procesele-verbale de supraveghere întocmite de organele de cercetare penală în zilele de 25 ianuarie 2013 și 31 ianuarie 2013. În cuprinsul acestor procese-verbale, organele de urmărire penală au redat întreaga activitate desfășurată de către inculpați și părțile vătămate în după amiaza zilelor de 24 ianuarie 2013 și 31 ianuarie 2013, activitate redată de către instanța de judecată cu prilejul analizării situației de fapt reținută în sarcina inculpaților, la aceste procese-verbale fiind atașate mai multe fotografii surprinse de camerele de supraveghere ale complexului comercial. În opinia instanței, procesele-verbale amintite au confirmat, dincolo de orice îndoială, implicarea celor doi inculpați în exploatarea părților vătămate pe care le-au determinat să sustragă bunuri din magazine.

Existența activității infracționale a fost dovedită și prin intermediul declarațiilor martorilor J.A., P.M., C.T., M.D. și C.E. Martorii C.E. și M.D. au menționat că lucrează împreună, în calitate de vânzătoare, în magazinul SC W.D. SRL. La data de 24 ianuarie 2013, au intrat în magazin trei tineri, respectiv un băiat și două fete (inculpații și partea vătămată S.). La un moment dat, băiatul le-a rugat să-i arate o pereche de pantofi, dar la foarte scurt timp, au fost sunate de șefa lor care vizualiza filmările de pe camerele de supraveghere și care le-a atenționat în legătură cu comportamentul celor trei tineri. În momentul în care au ridicat privirea, au constatat că cei trei tineri plecaseră din magazin, iar dintr-o casetă situată în apropierea ușii de acces dispăruse o pereche de pantofi de damă.

Ulterior, cei doi martori l-au recunoscut pe inculpatul C. ca fiind tânărul care le însoțise pe cele două fete în magazin și care se arătase interesat de o pereche de pantofi. Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul P.M., șeful magazinului SC W.D. SRL. La rândul lor, martorii J.A. - asistent manager la magazinul C. și C.T. - șef magazin SC H. SRL, au indicat faptul că, în zilele de 24 ianuarie 2013, au fost descoperite în incinta magazinelor sisteme de alarmă care fuseseră montate pe articolele de îmbrăcăminte și care au fost îndepărtate prin diferite metode. Fiind vizualizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, au putut fi observați inculpații și cei doi minori sustrăgând obiectele de îmbrăcăminte.

La soluționarea cauzei, prima instanță a luat în considerare și procesul verbal de percheziție domiciliară ce se regăsește la dosarul de urmărire penală. Astfel, la locuința inculpatei L.M.C., au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte provenite din magazinele SC H. SRL, SC W.D. SRL sau T., precum și un dispozitiv ce poate fi folosit la dezactivarea sistemelor de alarmă montate pe articolele de îmbrăcăminte. După cum a rezultat din declarațiile inculpaților și părților vătămate, bunurile sustrase din magazine au fost valorificate în diverse locuri, printre care și la o farmacie situată în zona D. din Timișoara. Fiind audiate, angajatele acestei farmacii - U.P.M. și D.L.F.

- au precizat că, într-adevăr, la data de 31 ianuarie 2013, a venit în incinta farmaciei un băiat care a înmânat numitei D.L.F. o plasă despre care a afirmat că provine de la C. Cei doi martori au menționat că o cunosc pe C. (inculpata L.) întrucât aceasta obișnuiește să vândă diferite obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Martorii U.P.M. și D.L.F. au predat plasa adusă de inculpatul C. organelor de cercetare penală. După cum rezultă din dovada de restituire existentă la dosarul de urmărire penală, în interiorul sacoșei se regăseau patru perechi de pantaloni de damă purtând eticheta SC H. SRL, pantaloni care au fost sustrași în ziua de 31 ianuarie 2013. Bunurile mai sus indicate, precum și cele găsite la percheziția domiciliară, au fost restituite magazinelor (dovezile de restituire se regăsesc la dosarul de urmărire penală).

Nu în ultimul rând, prima instanță a ținut seama și de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor efectuate prin telefon, convorbiri care au fost interceptate și înregistrate. Aceste procese-verbale atestă modalitatea în care inculpații acționau atât în ceea ce privește recrutarea și contactarea minorilor pe care îi chemau „la treabă", cât și în ceea ce privește valorificarea ulterioară a bunurilor sustrase și împărțirea profitului realizat. Față de considerentele mai sus arătate, prima instanță a constatat că faptele inculpaților L.M.C. și C.O.M. de a recruta minorii S.A. și P.R.N. în scopul exploatării lor, prin folosirea copiilor la sustragerea de bunuri, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, infracțiunea de trafic de minori este mai gravă dacă a fost săvârșită prin amenințări, violențe sau alte forme de constrângere. Prima instanță a reținut că numita S.A. avea, la data desfășurării activității infracționale, vârsta de 13 ani, iar numitul P.R.N. vârsta de 15 ani. În acest context, s-a apreciat că nu se poate susține existența unui consimțământ al minorilor la săvârșirea faptelor, cu atât mai mult cu cât ambii copii au indicat faptul că, la adresa lor, au fost utilizate, direct sau indirect, diferite amenințări cu bătaia.

De asemenea, instanța a constatat că, profitând de naivitatea minorilor, inculpații le-au câștigat încrederea și au obținut acordul acestora pentru a participa la furturile din magazine și prin oferirea unor bunuri lipsite de importanță sau a unor sume de bani modice (o masă constând într-un hamburgher, o sumă de 50 de RON), aspecte ce pot fi circumscrise noțiunii de „inducere în eroare", astfel cum aceasta este definită de legiuitor. Ca atare, prima instanță a opinat în sensul că, în prezenta cauză, sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. În sfârșit, în contextul în care la desfășurarea activității infracționale și-au adus contribuția ambii inculpați, prima instanță a reținut în sarcina acestora și prevederile art. 13 alin. (3) teza II din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii subiective, s-a stabilit că inculpații au acționat cu intenție directă. În acest sens, ei au avut reprezentarea că persoanele vătămate sunt recrutate în scopul exploatării lor, scop pe care l-au urmărit prin desfășurarea activității infracționale întrucât doreau să obțină foloase materiale de pe urma sustragerii de bunuri de către cei doi minori.

Pe de altă parte, ținând seama de condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, prima instanță a reținut în sarcina inculpaților și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată, în sensul că aceștia au avut imaginea de ansamblu a activității lor viitoare, pe care au realizat-o prin acte de executare separate și care s-a menținut, în linii generale, pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpații au determinat, în mod repetat, cei doi minori să sustragă bunuri din magazine, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de trafic de minori.

Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor. Împotriva sentinței penale din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013 au declarat apel inculpații L.M.C. și C.O.M. În motivarea apelului, inculpata L.M.C. a arătat că pedeapsa dată de prima instanță este prea mare, că nu i-au fost aplicate circumstanțe atenuante și că daunele morale acordate părților vătămate sunt excesive.

A solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare și ridicarea sechestrului asigurător, deoarece bunurile aparțin fiicei sale minore. Inculpatul apelant, printr-un memoriu depus la dosar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima instanță. Prin decizia penală nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.M.C. și C.O.M., împotriva sentinței penale nr. 110/PI din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3382/30/2013. În baza art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților L.M.C. și C.O.M.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților durata arestării preventive de la data de 22 martie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata L.M.C. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar inculpatul C.O.M. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Totodată, s-a dispus plata sumei de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș. Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care a rezultat vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

S-a reținut că vinovăția inculpaților a fost dovedită potrivit declarațiilor părților vătămate, inculpaților, martorilor, procesului verbal privind efectuarea percheziției domiciliare, proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice. De altfel, a fost avut în vedere că starea de fapt și încadrarea juridică nu au fost contestate de către inculpați, aceștia beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție, criticile inculpaților vizând individualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, reducerea daunelor morale, cheltuielilor judiciare și ridicarea sechestrului asigurător.

S-a constatat că la stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, determinată de implicarea în activitatea infracțională a părților vătămate minore cărora, prin exploatare, le-a fost pusă în pericol dezvoltarea ulterioară fizică și psihică, forma continuată a infracțiunii, starea de recidivă postcondamnatorie în cazul inculpatului C.O.M., dar și aspectele favorabile inculpaților, precum recunoașterea faptelor, lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatei L.M.C., motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor întrucât acestea au fost orientate sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Totodată, s-a apreciat că, în cauză, nu se impune aplicarea circumstanțelor atenuante, deoarece aspectele favorabile inculpaților au fost valorificate prin orientarea pedepselor sub minimul special prevăzut de textul de lege. în cazul inculpatei L.M.C., s-a constatat că în mod corect prima instanță nu a aplicat circumstanțe atenuante, deoarece în cursul anului 2012 acesteia i s-au aplicat două sancțiuni cu caracter administrativ pentru două fapte de furt. În ceea ce privește modalitatea de executare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus executarea pedepselor în regim de detenție, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate.

Referitor la soluționarea acțiunii civile, instanța de apel a respins solicitarea inculpatei privind reducerea cuantumului daunelor morale, deoarece, față de faptele săvârșite de către inculpați constând în exploatarea minorilor S.A. și P.R.N., prin determinarea acestora la comiterea repetată de sustrageri de bunuri din magazinul I.M.l, vârsta minorilor, cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit. De altfel, s-a reținut că inculpatul C.O.M. a fost de acord cu despăgubirea celor două părți civile. Cât privește sechestrul asigurător, s-a reținut că în mod corect această măsură a fost menținută de către prima instanță potrivit art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., la dosarul cauzei nefiind probe care să confirme susținerile inculpatei referitoare la faptul că bunurile sechestrate ar fi proprietatea fiicei sale minore.

Totodată, s-a apreciat că, în cauză, nu se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, acestea fiind corect stabilite raportat la cheltuielile efectuate pe parcursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații L.M.C. și C.O.M. Recursul declarat de inculpata L.M.C. a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de lege, criticile vizând greșita nereținere în favoarea acesteia a dispozițiilor art. 74-76 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părților vătămate, dar și greșita menținere a sechestrului asigurător instituit în cauză.

Recurentul inculpat C.O.M. nu a motivat în scris calea de atac promovată, cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței apărătorul desemnat din oficiu al acestuia dezvoltând critici care au vizat greșita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta se impune a fi redusă în raport de circumstanțele personale ale inculpatului. Ambele recursuri au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând recursurile declarate prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 15 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenții inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat C.O.M. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat C.O.M.

acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat C.O.M. a dezvoltat critici legate de greșita individualizare a pedepsei, prin nereținerea circumstanțelor atenuante, critici comune cu cele ale recurentei inculpate L.M.C. și care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurenții inculpați au criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanțele lor personale, situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Pe de altă parte, nici critica dezvoltată în cuprinsul motivelor scrise de recurs formulate de inculpata L.M.C., referitoare la diminuarea daunelor morale acordate părților vătămate, nu poate fi primită, cuantumul acestor despăgubiri fiind corect stabilit în raport de faptele săvârșite.

Cu privire la solicitarea aceleiași recurente inculpate de restituire a bunurilor mobile asupra cărora, prin ordonanța nr. 246/D/P din 21 februarie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost instituit sechestrul asigurător, respectiv o tabletă marca S.G.N. și un laptop marca A., solicitare care poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de prim control judiciar, nu există la dosarul cauzei vreo probă care să confirme susținerile recurentei inculpate în sensul că respectivele bunuri ar fi proprietatea fiicei sale minore, așa încât în mod corect a fost menținută măsura sechestrului asigurător.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.C. și C.O.M. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 31 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.C. și C.O.M. Împotriva deciziei penale nr. 103/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 31 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.