ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.03.2015

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

03.03.2015

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov s-au dispus următoarele:

În

baza art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.N., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane - persoană vătămată I. (fostă L.) R.I.

În

baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori - persoane vătămate S.A.L., S.M.N. și V.A.M.

În

baza art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În

baza art. 213 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului N.N. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pe o durată de 3 ani, și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În

baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 26 iunie 2013 și până la zi.

În

baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului N.N. dispusă prin încheierea de ședință nr. 15 din 27 iunie 2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 378/1372/2013.

În

baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pe o durată de 2 ani, și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori - persoane vătămate S.M.N. și V.A.M.

În

baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.M. dispusă prin încheierea de ședință nr. 15 din 27 iunie 2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 378/1372/2013.

În

baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.C., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen., pe o durată de 3 ani, și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori - persoană vătămată S.A.L.

În

baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane - persoană vătămată N.A.M.

În

baza art. 399 alin. (1) C. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar, măsură dispusă față de inculpatul M.C.C. prin încheierea de ședință din data de 6 februarie 2014.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane reținută prin rechizitoriu, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cerere formulată de inculpatul D.G.L., prin apărător din oficiu.

În

baza art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.L., la pedeapsa principală

de 3 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane - persoană vătămată N.A.M.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În

baza art. 399 alin. (1) C. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar, măsură dispusă față de inculpatul D.G.L. prin încheierea de ședință din data de 6 februarie 2014.

Prin aceeași sentință, s-a luat act că persoana vătămată S.A.L., nu a dorit să participe ca parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a constatat că persoana vătămată N.A.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În

baza art. 19 alin. (3), (4) și (5), art. 20 alin. (1) și (2), respectiv art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385-1386 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu de Ministerul Public, Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, în numele persoanelor vătămate minore V.A.M. și S.M.N. și, în consecință, au fost obligat inculpații N.N. și P.M. să achite în solidar suma de 5.000 euro - echivalentul în RON la data plății la cursul de referință stabilit de Banca Națională a României, în favoarea părții vătămate minore V.A.M., cu titlu de daune morale, și suma de 5.000 euro - echivalentul în RON la data plății la cursul de referință stabilit de Banca Națională a României, în favoarea părții vătămate minore S.M.N.

În

baza art. 19 alin. (3), (4) și (5), art. 20 alin. (1) și (2), respectiv art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1381 și art. 1385-1386 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. (fostă L.) R.I. și în consecință, a fost obligat inculpatul N.N. să achite în favoarea părții civile I. (fostă L.) R.I. suma de 5.000 de euro - echivalentul în RON la data plății la cursul de referință stabilit de Banca Națională a României, cu titlu de daune morale.

În

baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul N.N. a următoarelor sume de bani: 13.500 RON (sumă obținută de la persoana vătămată S.A.L.); 1.470 RON (sumă obținută de la Ț.D.A.M.); 140.000 RON (sumă obținută de la D.M.F.).

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.C.C. a sumei de 15.750 RON obținută de la persoana vătămată S.A.L.

În

baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.G.L. a sumei de 3.000 RON obținută de persoana vătămată N.A.M.

În

baza art. 397 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din data de 10 iulie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov asupra sumei de 2.100 RON aparținând inculpatului N.N., până la momentul la care inculpatul face dovada achitării pretențiilor civile la care a fost obligat prin prezenta, moment după care sechestrul se consideră ridicat, urmând ca suma de bani anterior menționată să fie restituită inculpatului.

În

baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul N.N. a autovehiculului marca R., de culoare gri, bun sechestrat conform ordonanței din data de 10 iulie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov.

În

baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații N.N., P.M., M.C.C. și D.G.L. la plata sumei de câte 2.112,5 RON fiecare, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 6.450 RON reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.

În

baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatul D.G.L. și pentru persoanele vătămate V.A.M., I. (fostă L.) R.I., N.A.M. și S.M.N. să se avanseze Baroului Brașov din fondurile Ministerului Justiției, fiind incluse în cheltuielile judiciare datorate de inculpați.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații N.N., P.M., M.C.C. și D.G.L.

Prin decizia penală nr. 372/Ap din 01 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În

temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.-ST Brașov și de inculpații N.N., P.M., M.C.C. și D.G.L. împotriva sentinței penale nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, dată în Dosarul nr. 426/1372/2013, care a fost menținută.

În

temeiul art. 422 C. proc. pen. s-a dedus în continuare măsura arestării preventive a inculpaților N.N. și P.M., de la 04 martie 2014 la zi.

A fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 10 iulie 2013 a Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - ST Brașov, asupra sumei de 2100 RON, menținut prin sentința penală nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, formulată de numita N.M.

În

temeiul art. 272 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimatele l.R.I., S.M.N., V.A.M., N.A.M., S.A.L., în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare, să fie înaintat din fondurile Ministerului Justiției.

În

temeiul art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații N.N., P.M., M.C.C. și D.G.L. la plata sumei de câte 562 RON flecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului.

Decizia Curții de Apel Brașov a fost comunicată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov la data de 28 august 2014, inculpaților M.C.C. și D.G.L., reprezentanților legali S.N., V.I.D., B.V., L.M. și părții vătămate S.A.L. la data de 01 septembrie 2014 și inculpaților N.N. și P.M. la data de 08 septembrie 2014, iar pentru părțile vătămate N.A.M. și părților civile S.M.N., l. (fostă L.) R.I., V.A.M. a fost afișată înștiințarea la data de 02 septembrie 2014, iar decizia se consideră comunicată la data de 10 septembrie 2014 (conform art. 264 rap. la art. 261 alin. (4) C. proc. pen.).

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 29 septembrie 2014 pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov, la data de 02 octombrie 2014 pentru inculpații M.C.C. și D.G.L., pentru reprezentanții legali S.N., V.I.D., B.V. și L.M. și pentru partea vătămată S.A.L., la data de 09 octombrie 2014 pentru inculpații N.N. și P.M. și la data de 13 octombrie 2014 pentru partea vătămată N.A.M. și pentru părțile civile S.M.N., l. (fostă L.) R.I. și V.A.M.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație, la data de 01 octombrie 2014, inculpatul M.C.C., prin avocat M.Ș. și la data de 02 octombrie 2014, inculpatul P.M., prin avocat V.A.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., a constatat că recursurile în casație sunt admisibile în principiu pentru următoarele considerente:

Cererile de recurs în casație au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., iar decizia nr. 372/Ap din 01 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererile de recurs în casație îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpaților, numele, prenumele, domiciliul profesional al avocaților acestora, vechimea în avocatură, hotărârea care se atacă, indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererile și motivarea acestora, precum și semnătura apărătorilor care au exercitat calea de atac.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul P.M.

s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că fapta, în forma reținută în rechizitoriu, nu este prevăzută de legea penală. În acest sens s-a precizat că, din probatoriul administrat, a rezultat că, în ceea ce-l privește, lipsește activitatea de recrutare, transportare, transferare, adăpostire sau primire a persoanelor vătămate minore în scopul exploatării acestora, fapta sa de a le propune celor două persoane vătămate să meargă la Brașov și să urmeze cursuri de masaj neconstituind o faptă de natură penală.

De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. în cea prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile. A susținut că nu poate fi reținut alin. (2) al art. 211 deoarece din dosarul cauzei nu rezultă starea vădită de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, nefiind aduse probe în acest sens, iar starea de minoritate în sine nu poate constitui un motiv pentru a considera persoana respectivă vulnerabilă.

Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul M.C.C.,

Înalta Curte a constatat că sunt indicate ca temeiuri de drept art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

În

susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul M.C.C. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală în februarie 2013 (dată la care s-a reținut săvârșirea faptei), respectiv traficul de minori, această infracțiune nefiind incriminată, la acea dată, în forma prevăzută de art. 210 alin. (2) lit. b) C. pen., adică „profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane". Așadar, a apreciat că nu poate fi condamnat pentru săvârșirea unei fapte într-o formă incriminată începând cu 01 februarie 2014, după intrarea în vigoare a Noului C. pen.

În

ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul a precizat că instanța de fond i-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, deși noua lege penală este mai favorabilă, limitele de pedeapsă nu sunt de la 5 la 12 ani, ci de la 3 la 10 ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 211 alin. (1) C. pen. A menționat că nu se pot reține prevederile art. 210 C. pen.

Întrucât, la data săvârșirii faptei, nu exista posibilitatea comiterii infracțiunii profitând de starea de vulnerabilitate a victimei.

Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Având în vedere că cererile de recurs în casație nu sunt vădit nefondate, sunt întrunite formal cazurile de casare invocate și sunt îndeplinite și celelalte condiții de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanța a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații P.M. și M.C.C., împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 01 august 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C7, fixând termen de judecată în ședință publică, la data de 03 martie 2015, ora 9,00.

Analizând cererile de recurs în casație prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art 438 alin. (1) pct 7 C. proc. pen.

Ambii recurenți și-au întemeiat recursul în casație pe aceste dispoziții legale, inculpatul M.C.C. invocând că fapta pentru care a fost condamnat nu era incriminată la momentul comiterii în forma prevăzută de art. 210 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane". În plus, coinculpatul P.M. a susținut că fapta sa de a le propune celor două persoane vătămate să meargă la Brașov și să urmeze cursuri de masaj nu constituie o faptă de natură penală.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este supusă casării hotărârea în cazul în care se constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În

primul rând, este de menționat faptul că dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

În

al doilea rând, verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate

subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).

Pornind de la aceste scurte considerații teoretice care circumscriu efectul devolutiv al recursului în casație, Înalta Curte constată că în cauză, pe baza probatorului administrat, s-au stabilit următoarele:

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.M., s-a reținut că, în prima jumătate a anului 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu coinculpatul N.N., le-a recrutat, transportat (din județul Dâmbovița, în municipiul Brașov) și ulterior le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției pe S.M.N. (în vârstă de 16 ani) și V.A.M. (în vârstă de 16 ani) pe raza municipiului Brașov, profitând de starea de vulnerabilitate evidentă a acestora.

S-a arătat că inculpatul P.M. le-a propus celor două fete să se prostitueze, pentru a face rost de bani în mod facil, cunoscând starea materială precară a victimelor, în condițiile în care victima V.A.M. era prietenă cu fiica sa și locuia la bunici în aceeași localitate în care stă inculpatul, profitând de acest aspect vulnerabil al celor două fete (situație care le-a determinat pe acestea să accepte cu ușurință propunerea inculpatului), precum și de vârsta fragedă și nivelul redus de educație, pentru a le convinge să se întâlnească cu coinculpatul N.N., care le-a condus în mun. Brașov și le-a adăpostit pe cele două fete în apartamente din acest oraș, unde fetele s-au prostituat în folosul celor doi inculpați.

S-a menționat că victimele minore nu aveau discernământul suficient conturat pentru a decide singure să întrețină raporturi sexuale cu alte persoane, dacă nu ar fi fost constrânse moral de cei doi inculpați, care au speculat la maxim situația de precaritate în care se aflau victimele: lipsa de sprijin parental, insuficiența mijloacelor materiale și dorința de a avea o oarecare independență financiară, indiferent de consecințe.

Întrucât

hotărârea de a întreține raporturi sexuale cu diferiți clienți nu a fost luată de către persoanele vătămate minore, iar consimțământul dat de victime la propunerea inculpatului P.M. de a se prostitua în folosul său și al inculpatului N.N. nu constituie o cauză justificativă, potrivit art. 211 alin. (3) C. pen., s-a reținut că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârșirea, cu intenție directă, a infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., constând în aceea că, în prima jumătate a anului 2013 le-a recrutat pe persoanele vătămate minore S.M.N. și V.A.M. (ambele în vârstă de 16 ani) și apoi le-a transportat pentru a fi preluate de inculpatul N.N. și conduse în Brașov, scopul urmărit constând în exploatarea victimelor prin obligarea la practicarea prostituției, obligare care s-a realizat prin aceea că inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate evidentă a victimelor.

Instanța de apel a reluat aceleași aspecte și reținut că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către inculpatul P.M. a infracțiunii de trafic de minori, prin recrutarea victimelor minore, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora. În acest sens s-a arătat că inculpatul cunoștea că persoana vătămată V.A.M. locuia cu bunicii și nu avea mijloace suficiente de subzistență, condiții în care i-a propus acesteia să practice prostituția, pentru a procura mai ușor bani. Starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate rezultă din faptul că aceasta locuia cu bunicii, nu avea o supraveghere corespunzătoare și nu dispunea de mijloace materiale suficiente, aspecte cunoscute de inculpat în momentul în care a determinat-o să se deplaseze în alt județ, în mun. Brașov, pentru a practica prostituția. Toate acestea, precum și vârsta redusă a persoanelor vătămate, nivelul redus de educație al acestora, lipsa supravegherii din partea unor persoane adulte, sunt elemente ale stării de vădită vulnerabilitate a victimelor minore, având în vedere că acestea nu puteau să ia singure decizii cu privire la câștigarea mijloacelor necesare traiului prin practicarea prostituției. S-a arătat că nu rezultă din nicio probă că persoanele vătămate minore, V.A.M. și S.M. ar fi practicat prostituția anterior recrutării lor de către inculpatul P.M. Acestea au început practicarea prostituției din cauza inculpatului P.M., care a înțeles starea precară în care se aflau și le-a facilitat deplasarea în mun. Brașov, unde au fost exploatate efectiv de către inculpatul N.N.

Referitor la inculpatul M.C.C.,

în sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de minori asupra victimei minore S.A.L., constând recrutarea în vederea exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia.

S-a arătat că persoana vătămată nu practica prostituția în momentul în care l-a cunoscut pe inculpatul M.C.C., ci a început să practice această activitate de-abia după ce l-a cunoscut pe acesta și a plecat împreună cu el de la domiciliu, venind în mun. Brașov. în momentul în care a plecat de la domiciliu împreună cu inculpatul M.C.C., victima minoră S.A.L. avea o situație materială și familială foarte precară, tatăl său fiind decedat, iar mama sa fiind grav bolnavă. Inculpatul cunoștea această situație materială și familială a persoanei vătămate și a luat-o de la domiciliu, aducând-o în mun. Brașov, într-un apartament unde alte persoane practicau prostituția. Deși inculpatul susține că era într-o relație foarte apropiată cu persoana vătămată, fiind prietenul ei, nu a fost deranjat de această activitate, ba mai mult încasa și banii obținuți de persoana vătămată din prostituție.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a profitat de pe urma comiterii de către persoana vătămată a activității de prostituție și chiar a supravegheat-o destul de strict pe aceasta, așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de acesta cu victima S.A.L. sau cu persoana vătămată N.A.M. Astfel, în convorbirea din 16 aprilie 2013 purtată de inculpat cu aceasta din urmă, nemulțumit pentru că bănuia că persoanele vătămate cazate în același apartament ar fi oprit pentru ele banii proveniți din prostituție, inculpatul M.C.C. a spus că „Să moară mama dacă nu vă pun camere,...". Acesta a fost considerat un act evident de

supraveghere a activității persoanei vătămate, de natură să dovedească faptul că inculpatul a profitat de pe urma practicării de către aceasta a activității de prostituție, care se încadrează în noțiunea de exploatare.

Punerea persoanei vătămate minore într-o stare de dependență de inculpatul M.C.C., prin faptul că aceasta se afla într-un oraș străin, nu avea mijloace de întreținere, nu avea alte cunoștințe, constituie elementele infracțiunii de trafic de minori, chiar dacă inculpatul nu a folosit agresiunea pentru a o determina pe aceasta să practice prostituția. Tot printr-o astfel de dependență a persoanei vătămate de inculpat, pe plan material și afectiv, a fost explicată și revenirea persoanei vătămate asupra declarației inițiale, încercând prin declarațiile ulterioare să-l disculpe pe inculpatul M.C.C. Chiar dacă persoana vătămată a consimțit să se prostitueze, în condițiile descrise anterior, potrivit art. 211 alin. (3) C. pen. consimțământul victimei la infracțiunea de trafic de minori nu constituie o cauză justificativă. Aceasta deoarece consimțământul nu a fost dat în condiții normale, ci în condiții de vulnerabilitate a persoanei vătămate. Faptul că persoana vătămată era în stare de vulnerabilitate, și nu a desfășurat activitatea de prostituție în mod liber, a rezultat din aceea că în primele două-trei săptămâni după ce a fost adusă de inculpat în apartamentul unde celelalte persoane practicau prostituția, la telefonul victimei S.A.L. răspundeau D.M. sau T.D., care desfășurau activitatea de prostituție în folosul inculpatului N.N.

Înalta Curte constată că nu toate criticile inculpatului P.M. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat, în condițile în care acestea pornesc de la contestarea situației de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecința reținerii unei alte baze factuale, respectiv că activitatea acestuia ar consta doar în aceea că le-a propus celor două persoane vătămate să meargă la Brașov și să urmeze cursuri de masaj.

Așa cum s-a arătat, aceste aspecte exced controlului instanței de recurs în casație care nu poate, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, să reevalueze aspectele de fapt constatate prin hotărâre definitivă, sfera sa de acțiune fiind limitată la motivele de nelegalitate strict prevăzute în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În

esență, problema de drept ridicată de apărarea ambilor inculpați constă în aceea că faptele au fost comise în februarie 2013, iar instanțele au reținut o formă care nu era incriminată la data săvârșirii acestora, respectiv „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane" care a fost reglementată începând cu data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a Noului C. pen.

Așa cum rezultă din situația de fapt anterior prezentată, în sarcina inculpatului P.M., s-a reținut că, le-a recrutat, transportat (din județul Dâmbovița, în municipiul Brașov) și ulterior le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției pe victimele S.M.N. (în vârstă de 16 ani) și V.A.M. (în vârstă de 16 ani) pe raza municipiului Brașov, profitând de starea de vulnerabilitate evidentă a acestora; în ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.C. s-a reținut că a recrutat-o în vederea exploatării, prin obligarea la

practicarea prostituției, pe minora S.A.L., profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia.

La data săvârșirii faptelor era în vigoare art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane care incriminau traficul de minori, constând în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, sancționată cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi; varianta agravată prevăzută în alin. (2) al aceluiași art. stabilea o pedeapsă cuprinsă între 7 și 18 ani și interzicerea unor drepturi, atunci când fapta prevăzută la alin. (1) era săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

Textul a fost abrogat expres prin art. 94 pct. 2 din Legea nr. 187/2012, fiind preluat cu unele modificări de art. 211 C. pen. care incriminează traficul de minori, text ce trimite, în ceea ce privește forma agravată, la dispozițiile art. 210 alin. (1) C .pen. privind traficul de persoane.

Astfel, potrivit art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de minori:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Conform art. 210 C. pen., traficul de persoane constă în:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Se constată că, atât în reglementarea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii cât și în prezent, în cazul variantei tip a infracțiuni de trafic de minori, latura obiectivă a infracțiunii este îndeplinită prin simpla realizare a elementului material de la traficul de persoane, respectiv recrutare, transportare, transferare, adăpostire (găzduire) sau primire, fără a fi necesară și realizarea condiției esențiale (respectiv

ca fapta să se realizeze prin constrângere, răpire, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, etc). îndeplinirea acestor cerințe esențiale este obligatorie doar în ceea ce privește varianta agravată a infracțiunii de trafic de minori.

Rezultă, așadar, că problema ridicată de apărarea constituie, în realitate, doar o chestiune de încadrare juridică - reținerea formei tip sau a celei agravate - și nicidecum una privind lipsa prevederii faptei în legea penală.

Faptele inculpaților, așa cum au fost ele reținute, de recrutare, în vederea exploatării a unor persoane minore, erau și sunt incriminate (împrejurare necontestată de apărare), independent de faptul că acuzații ar fi profitat sau nu de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, această din urmă circumstanță atrăgând, astfel cum s-a arătat, doar reținerea variantei agravate a infracțiurni de trafic de minori.

Ca atare, criticile formulate de către inculpați sunt nefondate, ceea ce se invocă din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind, de fapt, greșita încadrare juridică dată faptelor, analiză ce excede examenului care poate fi făcut în cadrul recursului în casație. Pe de altă parte apărarea nu ar fi putut fi reținută nici în cazul în care ar fi existat cadrul legal pentru analiza acesteia, în condițiile în care instanțele au asimilat situația de maximă precaritate în care se aflau victimele și de care au profitat inculpații, cu o formă de constrângere morală, prevăzută ca și agravantă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 („alte forme de constrângere"), în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În

ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.,

invocarea acestuia pornește de la critica anterior analizată, apărarea inculpatului M.C.C. considerând că pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în mod greșit au fost reținută agravanta prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. b) teza finală C. pen., în condițiile în care, la data săvârșirii faptei, nu exista posibilitatea comiterii infracțiurni profitând de starea de vulnerabilitate a victimei. Pe cale de consecință s-a susținut că limitele de pedeapsă nu sunt de la 5 la 12 ani, ci de la 3 la 10 ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 211 alin. (1) C. pen.

Astfel cum în mod constant s-a statuat în practica instanței supreme, inclusiv în cea anterioară intrării în vigoare a actualului C. proc. pen., când recursul era o cale ordinară de atac (cazul de casare analizat având ca și corespondent dispozițiile art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior), analiza ce poate fi făcută pentru a verifica dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă.

Or, din această perspectivă se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare se situează în limitele prevăzute de dispozițiile legale în care fapta a fost încadrată, care sunt cuprinse între 5 și 12 ani, susținerile apărării fiind nefondate; criticile prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice și la raportarea la limitele de pedeapsă prevăzute de noua încadrare juridică nu pot fi cenzurate prin prisma dispozițiile în care acestea au fost încadrate și nici a vreunui caz de casare prevăzut de art. 438

alin. (1) C. proc. pen.

În

raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile în casație formulate de inculpații P.M. și M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 1 august 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 426/13 72/2013, și, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de către P.M. și M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 1 august 2014 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 426/1372/2013.

Obligă recurentul P.M. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul M.C.C. la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 martie 2015.

§ Cauze similare