ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4656/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.P. a

chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție

în Zootehnie (A.N.A.R.Z.), solicitând instanței ca prin sentința ce se va

pronunța să dispună anularea actului administrativ reprezentat de decizia din 9

iunie 2010 prin care s-a decis să dețină funcția de director executiv pe

perioadă temporară la Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Olt

și restabilirea situației de drept care era prevăzută prin decizia din 27

octombrie 2008, decizie emisă în urma concursului câștigat în data de 21-22

decembrie 2008, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și

ministerul de resort împreună cu Agenția Națională pentru Ameliorare și

Reproducție în Zootehnie, în baza Legii nr. 188/1999 modificată și republicată.

Reclamantul a solicitat drepturile bănești corespunzătoare indemnizației de

conducere din perioada 24 aprilie 2009-8 iunie 2010, recalculată cu

coeficientul de inflație și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 414/2010 publicată

în M. Of. nr. 291/4.05.2010 au fost abrogate O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009,

fiind restabilită situația juridică a funcției de conducere de director executiv,

așa cum este precizată de Legea nr. 188/1999, modificată și republicată. Reclamantul

a mai precizat că s-a adresat pe linie administrativă instituțiilor de decizie pentru

a fi repus în drepturile pe care consideră că le are în baza legislației existente.

La termenul din 18

noiembrie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat anularea

deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție

în Zootehnie prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție la expirarea termenului

de preaviz de 30 de zile.

Prin sentința civilă

nr. 615 din 23 decembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul

B.P. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție

în Zootehnie, a anulat decizia din 24 aprilie 2009 emisă de aceasta și a obligat

pârâta la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația de conducere pe perioada

23 mai 2009-9 iunie 2010 și a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că decizia din 24 aprilie 2009 a fost emisă în

temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri

de îmbunătățire a activității administrației publice.

În exercitarea controlului

legalității deciziei din 24 aprilie 2009, s-a constatat că dispozițiile actului

normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale.

Ca o consecință a anulării

acestei decizii, în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a fost obligată

pârâta la plata de despăgubiri către reclamant reprezentând indemnizația de conducere

pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 de care nu a beneficiat ca efect al aplicării

actului administrativ anulat.

În ceea ce privește cererea

de anulare a deciziei din 9 iunie 2010 emisă de Agenția Națională pentru Ameliorare

și Reproducție în Zootehnie, prin care s-a decis ca reclamantul să exercite temporar

funcția publică de conducere de director executiv, instanța de fond a constatat-o

ca fiind neîntemeiată având în vedere că această decizie a fost emisă în baza acordului

reclamantului materializat în adresa din 18 mai 2009.

S-a mai reținut că este

nefondată și cererea reclamantului privind repunerea în funcția deținută anterior

apariției O.U.G. nr. 37/2009 având în vedere că prin O.U.G. nr. 70/2010,

privind

unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia

, și H.G. nr. 834/2010

privind reorganizarea și funcționarea Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție

în Zootehnie, au fost desființate toate funcțiile publice de conducere în cadrul

oficiilor pentru ameliorare și reproducție în zootehnie, fiind menținute doar funcțiile

de execuție.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâta Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Profesor

Doctor G.K.C.” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

de arată că deși prin concluziile scrise formulate în cauză și prin actele depuse

în susținerea acestora, s-a arătat instanței de fond ca reclamantul a fost de acord

cu numirea în funcția publică de execuție începând cu data de 24 mai 2009, data

de la care s-a emis decizia din 24 mai 2009, instanța, în mod greșit a apreciat

că cererea reclamantului de obligare la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația

de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 este întemeiată.

Recurenta consideră că

indemnizația de conducere este un drept salarial care se acordă acelor persoane

care îndeplinesc, au prevăzute atribuții de funcții de conducere, în perioada exercitării

efective a unei funcții de conducere, situație în care nu se regăsește reclamantul,

acesta neexercitând vreo funcție de conducere în perioada 24 mai 2009-9 iunie 2010.

Mai mult decât atât, deși

preavizul acordat potrivit deciziei din 2009 expira la data de 23 mai 2009, deci

până la aceasta dată, inclusiv, reclamantului i s-a acordat indemnizație de conducere,

de la data de 24 mai 2009 reclamantul fiind trecut pe o funcție de execuție, totuși

în mod greșit, instanța a acordat plata de despăgubiri și pentru data de 23 mai

2009

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin decizia din

24 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcție, după un

preaviz de 30 de zile.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională legea

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă

că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

De asemenea,

prin Decizia nr. 1629/2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte apreciază

că și motivul de recurs potrivit căruia deși preavizul acordat potrivit deciziei

din 24 aprilie 2009 expira la data de 23 mai 2009, instanța a acordat plata de despăgubiri

și pentru această dată este neîntemeiată. Această situație reprezintă o problemă

de calcul al termenului, fără relevanță în soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Profesor Doctor

G.K.C.” împotriva sentinței civile nr. 615 din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.