ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4656/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (A.N.A.R.Z.), solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea actului administrativ reprezentat de decizia din 9 iunie 2010 prin care s-a decis să dețină funcția de director executiv pe perioadă temporară la Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Olt și restabilirea situației de drept care era prevăzută prin decizia din 27 octombrie 2008, decizie emisă în urma concursului câștigat în data de 21-22 decembrie 2008, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și ministerul de resort împreună cu Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, în baza Legii nr. 188/1999 modificată și republicată.

Reclamantul a solicitat drepturile bănești corespunzătoare indemnizației de conducere din perioada 24 aprilie 2009-8 iunie 2010, recalculată cu coeficientul de inflație și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 414/2010 publicată în M. Of. nr. 291/4.05.2010 au fost abrogate O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, fiind restabilită situația juridică a funcției de conducere de director executiv, așa cum este precizată de Legea nr. 188/1999, modificată și republicată. Reclamantul a mai precizat că s-a adresat pe linie administrativă instituțiilor de decizie pentru a fi repus în drepturile pe care consideră că le are în baza legislației existente.

La termenul din 18 noiembrie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat anularea deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție la expirarea termenului de preaviz de 30 de zile. Prin sentința civilă nr. 615 din 23 decembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, a anulat decizia din 24 aprilie 2009 emisă de aceasta și a obligat pârâta la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 și a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că decizia din 24 aprilie 2009 a fost emisă în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. În exercitarea controlului legalității deciziei din 24 aprilie 2009, s-a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale. Ca o consecință a anulării acestei decizii, în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a fost obligată pârâta la plata de despăgubiri către reclamant reprezentând indemnizația de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 de care nu a beneficiat ca efect al aplicării actului administrativ anulat.

În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei din 9 iunie 2010 emisă de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, prin care s-a decis ca reclamantul să exercite temporar funcția publică de conducere de director executiv, instanța de fond a constatat-o ca fiind neîntemeiată având în vedere că această decizie a fost emisă în baza acordului reclamantului materializat în adresa din 18 mai 2009. S-a mai reținut că este nefondată și cererea reclamantului privind repunerea în funcția deținută anterior apariției O.U.G. nr. 37/2009 având în vedere că prin O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia , și H.G.

nr. 834/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, au fost desființate toate funcțiile publice de conducere în cadrul oficiilor pentru ameliorare și reproducție în zootehnie, fiind menținute doar funcțiile de execuție. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Profesor Doctor G.K.C.” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului de arată că deși prin concluziile scrise formulate în cauză și prin actele depuse în susținerea acestora, s-a arătat instanței de fond ca reclamantul a fost de acord cu numirea în funcția publică de execuție începând cu data de 24 mai 2009, data de la care s-a emis decizia din 24 mai 2009, instanța, în mod greșit a apreciat că cererea reclamantului de obligare la plata de despăgubiri reprezentând indemnizația de conducere pe perioada 23 mai 2009-9 iunie 2010 este întemeiată.

Recurenta consideră că indemnizația de conducere este un drept salarial care se acordă acelor persoane care îndeplinesc, au prevăzute atribuții de funcții de conducere, în perioada exercitării efective a unei funcții de conducere, situație în care nu se regăsește reclamantul, acesta neexercitând vreo funcție de conducere în perioada 24 mai 2009-9 iunie 2010. Mai mult decât atât, deși preavizul acordat potrivit deciziei din 2009 expira la data de 23 mai 2009, deci până la aceasta dată, inclusiv, reclamantului i s-a acordat indemnizație de conducere, de la data de 24 mai 2009 reclamantul fiind trecut pe o funcție de execuție, totuși în mod greșit, instanța a acordat plata de despăgubiri și pentru data de 23 mai 2009 Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin decizia din 24 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcție, după un preaviz de 30 de zile. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin.

(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629/2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte apreciază că și motivul de recurs potrivit căruia deși preavizul acordat potrivit deciziei din 24 aprilie 2009 expira la data de 23 mai 2009, instanța a acordat plata de despăgubiri și pentru această dată este neîntemeiată.

Această situație reprezintă o problemă de calcul al termenului, fără relevanță în soluția pronunțată pe fondul cauzei. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Profesor Doctor G.K.C.” împotriva sentinței civile nr. 615 din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.