ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei / Cadrul

procesual

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a

contencios administrativ și fiscal, la data de 3 mai 2010, reclamantul B.I. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R. anularea în tot a actului

administrativ Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. prin

care s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând cu data de 12

octombrie 2009, precum și încetarea aplicabilității Ordinului nr. 937 din 28 mai

2009 al M.A.P.D.R. și a dispozițiilor contractului de management nr. 23 din 28

mai 2009, încheiat între reclamant și pârâtă, care atesta drepturile si

obligațiile asumate de reclamant în exercitarea funcției de director

coordonator în cadrul Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în

Zootehnie Ialomița și repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii

acestui ordin, repararea pagubei ce a fost cauzată reclamantului prin emiterea

actului administrativ Ordinul nr. 2483 din 09 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.,

precum și obligarea pârâtei M.A.P.D.R. la plata unei despăgubiri, reprezentând

suma drepturilor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului de la data 12

octombrie 2009 (data începerii perioadei de preaviz) și până la data 22 ianuarie

2010 (data reîncadrare în funcția deținută anterior conform Ordinului de

suspendare nr. 3167 din 22 decembrie 2009) - indexate și reactualizate, precum

și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă, aferente

funcției de director coordonator în cadrul Oficiului Județean pentru Ameliorare

si Reproducție în Zootehnie Ialomița, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.

78 alin. (1) C. muncii, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâtul M.A.D.R. a

invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, iar instanța, pentru

considerentele expuse în încheierea de ședință de la 25 ianuarie 2011 a respins

excepția tardivității. De asemenea, a mai invocat pârâtul și excepția lipsei de

interes.

Prin sentința nr. 2479 din 29 martie

2011 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul

B.I.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat

Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârât.

Instanța a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului și a obligat

pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la 12

octombrie 2009 la 22 ianuarie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data

plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin Ordinul nr. 937 din 28 mai 2009 s-a dispus numirea

reclamantului în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului de

Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița, ordin emis ca urmare a încheierii

între reclamant și pârât a contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.

Prin Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009

emis de pârâtul M.A.P.D.R. s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând

cu 12 octombrie 2009, încetarea aplicabilității ordinului nr. 937 din 28 mai 2009

și a dispozițiilor contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.

Ordinul contestat a avut la bază

dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, respectiv art. IV alin. (1), (3) și (4) din O.U.G.

105/2009, potrivit cărora funcțiile publice, funcțiile publice specifice și

posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător

al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și

adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.

Serviciile publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte servicii publice

prevăzute în anexa nr. 1 sunt conduse de un director coordonator al serviciului

public deconcentrat, respectiv al celorlalte servicii publice. Directorul

coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de

posturi care se desființează.

Persoanele care urmează să ocupe

funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al

ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub

autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv

celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării

cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art. V.

La emiterea ordinului contestat în

prezenta cauză, întemeiat pe dispozițiile legale anterior menționate, Curtea

constată însă că autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere dispozițiile

tranzitorii prevăzute în art. VIII din același act normativ potrivit cărora

persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la M. și art. IV alin. (3) își

păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de

management educațional, respectiv contractele de management încheiate de

acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au

fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de

încetare sau reziliere a acestora.

În cauză, autoritatea publică pârâtă

nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă că a intervenit un

motiv de încetare sau reziliere a contractului de management încheiat cu

reclamantul și prevăzut în cuprinsul acestuia, singura argumentare în fapt și în

drept a emiterii ordinului contestat fiind dispozițiile art. IV alin. (1), (3)

și (4) din O.U.G. 105/2009, argumentare necorelată însă cu dispozițiile

tranzitorii anterior menționate.

Pe de altă parte, instanța de fond a

avut în vedere și faptul că, la data emiterii ordinului contestat, reclamantul

se afla în incapacitate temporară de muncă, ia această împrejurare a fost

comunicată prin adresa din 7 octombrie 2009.

Potrivit dispozițiilor care

reglementează modalitățile de încetare a raporturilor de muncă ale

funcționarilor publici, orice modificare a acestor raporturi nu se poate face

în perioada în care funcționarul se află în incapacitate temporară de muncă,

decât la inițiativa funcționarului public, astfel încât a apreciat instanța că

și din această perspectivă actul administrativ contestat este nelegal, în ciuda

argumentelor autorității publice pârâte potrivit cărora funcția reclamantului

nu este una publică.

Recurentul a criticat hotărârea

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât nu a reținut

inadmisibilitatea acțiunii, ca efect al constatării neconstituționalității

normei prin care s-a desființat postul de director coordonator.

Recurentul M.A.D.R. a reiterat

excepția de tardivitate a acțiunii introductive, iar în subsidiar a solicitat

respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect.

S-a susținut că ordinul atacat i-a

fost comunicat reclamantului la data de 9 octombrie 2009, iar acțiunea a fost

introdusă la data de 3 mai 2010, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de

lege, termen care este unul de decădere.

Recurentul a susținut că

intimatul-reclamant nu mai are nici un interes în soluționarea cauzei, având în

vedere că funcția de conducere pe care solicită reintegrarea a fost desființată

prin efectul legii, iar M.A.D.R. nu poate pune în executare o eventuală

hotărâre irevocabilă.

De asemenea, au fost invocate

deciziile pronunțate de Curtea Constituțională prin care ambele acte normative,

de numire în funcție a reclamantului, dar și de eliberare din funcție, au fost

constatate neconstituționale, astfel încât autoritățile și instituțiile publice

urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul

deciziilor invocate.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica în parte sentința

atacată, în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului de reintegrare în

funcție, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că, prin demersul

judiciar efectuat, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației

anterioare emiterii actului contestat, prin reintegrarea în funcția de director

coordonator al Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie

Ialomița, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 937 din 28 mai 2009,

emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Înalta Curte a constatat că actul de

numire în funcția publică de conducere de director coordonator al Oficiului

Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița, funcție în

care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului

că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și

obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

în temeiul căruia a fost numit reclamantul în funcția de conducere arătată,

este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ de

eliberare din funcție, așa cum corect a stabilit instanța de fond, atunci când

a apreciat că actul administrativ atacat, obiect al acțiunii judiciare de față

este nelegal.

În același sens, înalta Curte are în

vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010

referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999,

atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr.

1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a

actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)".

Cu privire la excepția lipsei de

obiect invocată, înalta Curte reține că excepția este neîntemeiată, atâta timp

cât obiectul cauzei îl reprezintă anularea ordinului nr. 2483 din 9 octombrie 2009

emis de pârât, care își produce efecte asupra reclamantului, astfel încât la

momentul soluționării prezentei cauze obiectul cererii deduse judecății este

actual.

De asemenea, instanța de control

judiciar a constatat atât excepția inadmisibilității acțiunii, cât și

excepțiile de tardivitate și lipsă de interes sunt neîntemeiate, apreciind că

instanța de fond în mod corect a soluționat aceste excepții, iar motivarea

instanței va fi menținută.

Însă situația reintegrării în funcția

deținută, pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituțional,

nu poate fi validată de instanța de control judiciar, iar persoana ce se

consideră vătămată nu poate dobândi avantaje Injustiție prin statuarea,

respectiv validarea unei nelegalități anterioare.

Instanța de control judiciar a

analizat temeinicia acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului

reclamantului în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004,

conform cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a

pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv

viitor și previzibil, prefigurat', și a apreciat că, în raport cu dispozițiile art.

1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de

contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim.

Or, în cauză, actul administrativ de

eliberare din funcție a fost emis de autoritatea pârâtă în temeiul unor

dispoziții neconstituționale, motiv pentru care în mod corect a fost admisă acțiunea

ce viza acest capăt de cerere, însă reîncadrarea reclamantului în funcția de

conducere deținută în temeiul unui act de numire, de asemenea, neconstituțional

nu poate fi acceptată de această instanță și, pentru aceste considerente

recursul formulat de autoritatea pârâtă a fost admis.

Așa fiind, declararea

neconstituționalității și eliminarea din ordinea juridică a înseși prevederilor

legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și de

numire în funcție, măsura de reintegrare a intimatului-reclamant este lipsită

de temei legal.

Această concluzie este susținută și de

considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând

cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există,

reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice

deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009

și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii

legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate,

sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai

gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

Cu privire la drepturile bănești

acordate reclamantului, Înalta Curte reține că punerea în aplicare a celor două

ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de

director coordonator în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa

intimatului-reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia,

inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se

impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte

sentința atacată în sensul că va respinge cererea de reintegrare în funcție a

reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de M.A.P.D.R.

împotriva sentinței nr. 2479 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului B.I.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 februarie 2012.