ÎCCJ, Secția penală

Stabilirea sumelor ce reprezintă despăgubirile și foloasele necuvenite a avut loc pe baza unei expertize dispuse și efectuate cu depășirea atribuțiilor expertului judiciar. Prima instanță a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 34.335,62 lei despăgubiri către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, iar ca măsură de siguranță a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 14.073,90 lei, reprezentând foloase necuvenite. Pentru a hotărî astfel, instanța a ținut seama de expertiza financiar-contabilă judiciară efectuată în faza de judecată, respectiv de răspunsul dat de expertul L. obiecțiunilor formulate de apărare la raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară. Obiectivele expertizei și obiecțiunile au fost stabilite de instanță în sensul ca expertul să determine sumele ce reprezintă despăgubirile și foloasele necuvenite în două variante, una care să aibă în vedere declarațiile inculpatului și ale martorilor date în faza de urmărire penală, iar cealaltă pe cele date în fața instanței. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a considerat că nu se poate ține seama de raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară și de răspunsul la obiecțiunile formulate cu privire la expertiză, deoarece acestea sunt contrare legii. S-a mai susținut că potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Evaluarea probelor administrate, cum sunt declarațiile martorilor, constituie, în acest stadiu procesual, sarcina exclusivă a instanței de judecată, nu a expertului judiciar. Expertul poate să stabilească unitatea de măsură în raport de care se calculează prejudiciul și nu numărul de ore în care militarii au lipsit din unitate în timpul programului. Prin urmare, cum instanța nu a făcut o analiză proprie pentru determinarea numărului de ore, s-a apreciat de către Parchet că raportul de constatare întocmit de specialistul Direcției Naționale Anticorupție la 01.08.2013 a concluzionat în mod corect asupra nivelului prejudiciului și al foloaselor necuvenite realizate, fiindcă s-au folosit metode de calcul adecvate și a fost avut în vedere numărul de ore stabilit de organul judiciar pe baza declarațiilor martorilor audiați în faza de urmărire penală. S-a mai susținut că nu pot fi primite declarațiile martorilor date în fața instanței care diferă de cele date în faza urmăririi penale, deoarece declarațiile inițiale au fost luate la momente situate în timp mai aproape de perioada în care au avut loc evenimentele ce constituie obiectul probațiunii, iar persoanele respective nu au oferit vreo explicație serioasă și plauzibilă pentru modificarea depozițiilor, alta decât trecerea timpului.

Pedeapsa principală a fost aplicată într-un cuantum necorespunzător în raport cu periculozitatea faptei și a făptuitorului, fiind necesar ca la stabilirea și aplicarea pedepselor să se țină seama de limitele speciale de pedeapsă, de gravitatea faptei săvârșite și de periculozitatea infractorului. În acest sens, s-a susținut că este necesar a se avea în vedere natura și importanța atribuțiilor de serviciu în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunile (inculpatul era comandant de subunitate); calitatea de militar activ a inculpatului și poziția în ierarhia militară (deținea grad de ofițer), aspecte care presupun un comportament exemplar atât în cadrul unității militare, cât. și în afara acesteia; statutul inculpatului la locul de muncă (numărul persoanelor din subordine), aspect care presupune o atitudine de respect deosebit față de normele care reglementează relațiile de serviciu și un comportament exemplar atât în cadrul unității militare, cât și în afara acesteia. De asemenea, s-a susținut că trebuie să se țină cont de caracterul prejudiciilor și foloaselor rezultate din activitatea ilicită (prejudicierea unității militare prin folosirea militarilor din subordine în timpul programului de lucru la munci în alte scopuri decât cele pentru care erau salarizați), numărul actelor materiale și întinderea în timp a activității infracționale (care denotă persistența în comportamentul antisocial), precum și urmările infracțiunii (cuantumul prejudiciului și al foloaselor necuvenite). Totodată, s-a făcut referire la conduita procesuală a inculpatului în sensul că acesta a încercat în permanență să inducă în eroare organele judiciare, a îngreunat aflarea adevărului în cauză și nu a achitat nici măcar parțial prejudiciul, toate aceste împrejuri fiind suficiente pentru majorarea pedepsei închisorii.

S-a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul faptului că nu s-au aplicat pedepse complementare, deși în cauză pedeapsa principal aplicată este mai mare de 2 ani închisoare. Natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana inculpatului constituie elemente care îndreptățesc instanța să considere că este necesară aplicarea și a pedepselor complementare. În legătură cu conținutul acestei sancțiuni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a apreciat că se impune aplicarea pedepselor complementare constând în degradarea militară și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1968. Prin săvârșirea infracțiunii pentru care este judecat, inculpatul devine nedemn să aleagă și să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat. S-a mai susținut că întrucât inculpatul a manifestat un dispreț major față normele penale încălcate și a folosit în scopuri infracționale puterea cu care a fost învestit, se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege. Inculpatului nu i se poate permite să ocupe funcții sau să exercite profesii ori să desfășoare activități de natura celor de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Interzicerea acestui drept este justificată de periculozitatea inculpatului care a săvârșit infracțiunile profitând de poziția, statutul, atribuțiile, prerogativele conferite de calitatea lui în cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș. A mai arătat Parchetul că în situația în care pedeapsa principală va fi majorată la cel puțin 5 ani închisoare, modul discreționar și defectuos în care inculpatul a înțeles să exercite actul de comandă, durata foarte mare de timp pe care s-au întins preocupările sale ilicite și utilizarea în scopuri personale a muncii militarilor din subordine, periclitând serios disponibilitatea acestora pentru activitățile corespunzătoare atribuțiilor de serviciu, reprezintă aspecte ce reclamă și aplicarea pedepsei complementare a degradării militare.

Ministerul Public a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul unei greșite individualizări a pedepsei accesorii în sensul omiterii interzicerii exercitării dreptului de a alege. S-a susținut că în legătură cu interzicerea dreptului de a alege, este necesar ca aceasta să aibă loc în baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, în care s-a statuat că restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte, o restricționare generală, automată și nediferențiată, a unui drept consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trecând peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și fiind incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției) și a Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - lit. c) din C. pen. din 1968 nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen. din 1969. La momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul era comandantul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș. Potrivit art. 8 din Legea nr. 80/1995, printre principalele îndatoriri ale cadrelor militare se numără loialitatea și devotamentul față de statul român și forțele sale armate, respectarea și apărarea valorilor democrației constituționale, respectarea jurământului militar și a prevederilor regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, prețuirea onoarei și gloriei de luptă ale forțelor armate ale României, ale armei și unității din care fac parte, precum și prețuirea demnității gradului și a uniformei militare pe care le poartă. Inculpatul a săvârșit infracțiunea de serviciu în exercitarea actului de comandă. Acesta a folosit în scopuri infracționale puterea cu care a fost învestit și a manifestat un dispreț major față normele penale încălcate (care ocrotesc relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu și relațiile sociale privind patrimoniul), așa încât se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege. Nesocotirea autorității atât a instituției în care era încadrat, cât și a celei pe care o exercita legitimează concluzia că inculpatului nu îi este îngăduit să contribuie prin vot la modul de alcătuire a organelor legislative și ale administrației locale. De altfel, așa cum a reamintit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hirst contra Marii Britanii, art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice (a se vedea hotărârea în cauza Calmanovici contra României, parag. 153).

A mai criticat Ministerul Public hotărârea de fond sub aspectul unei greșite individualizări a pedepsei sub aspectul modului de executare a pedepsei principale. Prima instanța a apreciat în mod eronat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia. Pe de o parte, prevenția specială, respectiv constrângerea și reeducarea inculpatului, nu se poate realiza prin lăsarea lui în libertate, chiar sub supravegherea unui organism specializat, având în vedere circumstanțele evidențiate în motivele de apel. Pe de altă parte, prin suspendarea executării pedepsei nu se poate realiza nici prevenția generală, caracterul disuasiv al pedepsei presupunând descurajarea destinatarilor legii penale care ar fi dispuși la încălcarea normelor de aceeași natură, fiind necesar să se țină seama de faptul că amploarea fenomenului corupției în România reclamă o reacție promptă și eficientă a autorităților judiciare, în acest sens fiind și jurisprudența din ultima perioadă în materia faptelor de corupție, atât a instanței supreme române, cât și a curților de apel, care au pronunțat numeroase soluții de condamnare la pedepse cu executare în detenție. În drept, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a întemeiat declarația de apel pe dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Prin declarația de apel, inculpatul locotenent colonel (r) A. a solicitat să fie admis apelul, să fie desființată sentința penală nr. 60 pronunțată la data de 10.11.2015 de Tribunalul Militar București, și să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen. De asemenea, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, înlăturată măsura confiscării speciale dispusă de instanța de fond, și să se dispună diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor judiciare stabilite de instanța de fond. În motivarea declarației de apel, inculpatul locotenent colonel (r) A. a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: - greșita reținere a stării de fapt și implicit greșita condamnare a inculpatului locotenent colonel (r) A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din . 1969, și la art. 5 C. pen.; - greșita obligare a inculpatului locotenent colonel (r) A. la plata sumei 34.365,62 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș; - greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 112 lit. e) C. pen.; - greșita apreciere a cuantumului cheltuielilor judiciare cu 30.000 lei la care a fost obligat inculpatul. În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a arătat că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt și a dispus în consecință condamnarea inculpatului, pronunțând astfel o hotărâre nelegală netemeinică, pentru că în considerentele sentinței atacate s-au reținut și alte fapte, descrierea de activității infracționale a inculpatului, făcându-se referire la activitatea de apreciere a subordonaților de către inculpat, la colectarea diverselor sume de bani pentru diferite motive în interesul subunității, precum și modul ireverențios al inculpatului de a se adresa subordonaților săi. Referitor la întocmirea aprecierilor de serviciu și acordarea calificativelor, din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și din înscrisuri, inculpatul a susținut că rezultă că șefii GIS acordau calificativele, inculpatul locotenent colonel (r) A. le propunea și înainta către șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș care le aproba. În aceste condiții inculpatul nu putea să acorde în mod discreționar calificativele subordonaților săi. În legătură cu sumele colectate din ordinul inculpatului, s-a susținut că martorii au afirmat în fața instanței de fond că aceste sume au fost folosite numai în interesul subunității și că nu era obligatorie darea acestor sume, cadrele militare putând să refuze plata lor dacă doreau, cum de altfel unii dintre subordonații inculpatului au și facut-o. Faptul că inculpatul se adresa uneori cu un limbaj dur, ireverențios subordonaților trebuie văzut și analizat în contextul vieții militare unde este de notorietate că militarii datorită vieții și activităților specific militare se mai adresează unii altora, indiferent de grad ori funcție, și pe un ton dur, neregulamentar, dar justificat de fiecare situație în parte. Toate aceste aspecte reținute de instanța de fond nu au făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpatului. A mai arătat inculpatul că în fața instanței de fond nu a contestat faptul că militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș au lucrat pentru inculpat, pentru alte persoane fizice sau juridice și că autovehiculele subunității au fost folosite la activitățile și în scopurile menționate în rechizitoriu și în sentința atacată. Ceea ce a susținut inculpatul în legătură cu starea de fapt în fața instanței de fond, a fost împrejurarea că militarii au prestat diverse activități pentru inculpat, pentru ei înșiși și pentru alte persoane în afara programului subunității, fiind fie învoiți de inculpat (cum s-a întâmplat de cele mai multe ori), fiind fie în permisie ori în timpul liber. Cu privire la folosirea mijloacelor auto ale subunității în situațiile prezentate în rechizitoriu și în sentința atacată a arătat că aceste deplasări s-au efectuat în condiții legale justificate de normele și ordinele în vigoare pe care le-a prezentat instanței de fond și la care a făcut referire, iar în unele cazuri de ordinele primite de inculpat de la superiorii săi așa cum rezultă din declarațiile unor martori. Din apărările inculpatului a rezultat că, în cauză, nu există probe din care să rezulte că inculpatul prin activitatea desfășurată ori prin acordarea de învoiri de până în 24 de ore subordonaților săi, a afectat activitatea Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș ori a împiedicat sau ratat vreo misiune de intervenție atribuită detașamentului, ci dimpotrivă a primit aprecieri pozitive atât de la superiorii săi, cât și de la Primăria Curtea de Argeș. Inculpatul a mai susținut că subordonații inculpatului au desfășurat în afara programului activitățile reținute în rechizitoriu și în sentința atacată fapt ce rezultă din împrejurările pe care le-a prezentat în fața instanței de fond și pe care le reiterează în apel, respectiv: - militarii au lucrat pentru inculpat, pentru ei înșiși, pentru rudele sale și pentru alte persoane cunoscute în afara programului, fiind învoiți, rezultă din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței, precum și din înscrisuri; - toți martorii audiați în cauză nu au precizat că au lipsit nemotivat de la program atunci când au prestat diverse munci din ordinul inculpatului în calitate de comandant al subunității; - unii martori au declarat că au plecat din timpul programului cu aprobarea comandantului subunității, respectiv inculpatul, pentru a-și rezolva probleme personale. Aceste fapte nu au fost luate în considerare de procuror și reținute ca ilicite în sarcina inculpatului. Nici nu s-a făcut vreo motivare în rechizitoriu pentru a justifica de ce nu au fost luate în considerare și muncile/activitățile pe care martorii le-au prestat în folosul lor. înseamnă că atunci când martorii au plecat cu aprobarea comandantului subunității să lucreze pentru ei înșiși, au părăsit subunitatea in mod legal. Atunci de ce nu este legală situația în care aceeași martori în aceleași condiții au lucrat pentru inculpat și pentru persoanele cunoscute acestuia?; - în adresa nr. 3127450 din 23.12.2013, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „al Județului Argeș precizează ca în urma verificării documentelor din arhivă din perioada 1994-2012 aparținând Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, nu s-au identificat înscrisuri din care să rezulte lipsa nemotivată de la programul orar al subunității a militarilor în termen, militarilor angajați pe bază de contract și subofițerilor”. Dacă această împrejurare ar fi fost comunicată și parchetului de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, probabil nu s-ar mai fi dispus trimiterea inculpatului în judecată și s-ar fi dat o altă soluție legală și temeinică. Din aceasta adresă rezultă în mod clar faptul că Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș nu a suferit niciun prejudiciu. Mai mult, acest inspectorat nu a prezentat niciun document din evidența contabilă a sa din care să rezulte ca a suferit o paguba ca urmare a activității infracționale reținută în sarcina inculpatul; În același sens toți martorii audiați în cauză au afirmat că nu s-au constatat absențe nejustificate de la programul subunității, respectiv Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, și nu a fost ratată nici o misiune ori intervenție a acestei subunități; - majoritatea martorilor au afirmat că au prestat diferite munci pentru inculpat și pentru alte persoane cunoscute acestuia în timpul liber, în învoiri ori permisii, fiind solicitați de alți colegi și nu direct de comandant; - unii martori au afirmat ca au prestat diferite munci despre care se menționează în rechizitoriu in interes reciproc, in sensul ca se ajutau unii pe alții; - din declarațiile martorilor rezultă că autospecialele cu apă ale Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș s-au deplasat în timpul misiunilor sau antrenamentelor la locațiile indicate în rechizitoriu; - motopompele și carburantul despre care se face vorbire în rechizitoriu au fost puse de Primăria Curtea de Argeș la dispoziția Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, deci nu se afla în patrimoniul acestuia; - autocamioanele menționate în rechizitoriu, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, au fost folosite în interesul subunității și al Inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș; - autospecialele au fost trimise în misiunile descrise în rechizitoriu conform ordinelor în vigoare. Astfel potrivit art. 8 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 360 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea criteriilor de performanță privind structura organizatorică și dotarea serviciilor profesioniste pentru situații de urgență „dotarea subunităților de intervenție se face avându-se în vedere că o autospecială de lucru cu apă și spumă să revină, de regula, la 10.000-12.000 de locuitori din raionul de intervenție, iar la nivelul fiecărei subunități să existe cel puțin câte o autospecială având dotarea necesară pentru executarea operațiunilor de descarcerare și a cercetării de specialitate”. De asemenea, conform art. 31 din Ordinul M.A.I. nr. 1134 din 13 ianuarie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale serviciilor de urgență profesioniste „organizarea teritoriului pentru intervenție constă în împărțirea teritoriului național în zone de competență, atribuite inspectoratelor/unităților prin Hotărâre a Guvernului, iar pentru grupurile de intervenție și subunități se stabilesc zone de responsabilitate, raioane și obiective de intervenție, atribuite prin ordin al inspectorului general. Punctele de lucru se stabilesc prin ordin al comandantului subunității, în baza aprobării date de inspectorul șef/comandantul unității, în cazul zonelor de competență, zonelor de responsabilitate, raioanelor sau obiectivelor de intervenție. După caz, inspectorul general aprobă înființarea unor puncte de lucru în afara zonelor de competență stabilite de unitate.” În misiunile prezentate în rechizitoriu autospecialele subunității Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș nu au părăsit zonele lor de competență. De asemenea, a susținut inculpatul că intervenția autospecialelor a fost justificată prin prisma reglementarilor prevăzute de art. 35 lit. k) din Ordinul M.A.I. nr. 1134 din 13 ianuarie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale serviciilor de urgenta profesioniste, respectiv pentru înlăturare a unor efecte negative ale evenimentului (dezastrului), și H.G. nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcții de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale și organizațiile neguvernamentale pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, pct. 1/13 din Tabelul sinoptic cu repartizarea principalelor funcții de sprijin, respectiv asigurarea apei și hranei pentru persoanele și animalele afectate sau evacuate. Din declarațiile martorilor rezultă că aceștia au intervenit în urma unor fenomene meteo periculoase (vânt puternic și ploi) ori pentru alimentarea cu apă pe timp de secetă la Mănăstirea Robaia și celelalte locații menționate în rechizitoriu, aceasta fiind obligație de serviciu. Dacă cei care au execut transporturile de apa la locațiile respective își îndeplineau atribuțiile conform Ordinului Inspectorului General nr. 1146 din 28.10. 2008 - art. 57 alin. (1) și (2) și art. 52 lit. a) și b), așa cum rezultă din adresa nr. 3127458 din 08.11.2013 emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș și depusă la dosar, atunci este clar că aceste curse nu pot fi imputate inculpatului. Drept urmare, la controalele executate la stocurile de carburanți s-au constatat plusuri care au fost înregistrate în gestiune și nu minusuri cum ar fi fost logic dacă acele curse erau făcute ilegal. în situația în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș ar fi comunicat la parchet faptul că unitatea are atribuțiuni de transport apă pentru populație pe timp de secetă conform H.G. nr. 2288/2004, Anexa nr. 2, starea de fapt reală era foarte clară încă de la urmărirea penală. Dacă aceste atribuții nu au fost transmise parchetului cu bună știință sunt însă documente transmise cu rea credință, așa cum ar fi prezența în subunitate și a altor cadre care nu au fost nominalizate; - conform art 120 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, în cursul săptămânii, în timpul programului învoirile se acordă doar pentru cazuri deosebite, cu aprobarea comandantului unității militare. Toți martorii audiați în cauză au afirmat că au părăsit subunitatea cu aprobarea comandantului. Conform aceluiași art. 120 alin. (4), „toți militarii care pleacă în învoiri mai mari de 12 ore, în permisii și în concedii se înscriu în ordin de zi pe unitate. Învoirile fiind mai mici de 12 ore nu au fost înscrise în ordin de zi pentru că așa prevede regulamentul. De asemenea, fostul inspector șef K. a confirmat cu ocazia audierii sale în calitate de martor în fața instanței, că inculpatul avea competență să acorde învoirii în limita regulamentului pentru personalul din subordine care se deplasa în raionul de intervenție, iar cele ce necesitau părăsiri de garnizoana se aproba de inspectorul șef. - în mod surprinzător după o perioada îndelungată de timp, aproximativ 18 ani (din 1994), unii militarii din Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, îndemnați probabil, au declarat faptele ce se impută inculpatului prin rechizitoriu. În Regulamentul de ordine interioară la art. 134 pct. 6 se arată că militarul care a aflat de pregătirea sau de comiterea unor abateri sau infracțiuni trebuie să raporteze imediat și nu după 18 ani; - conform fișelor postului aflate la dosarul de urmărire penală, inculpatul avea ca obligație de serviciu folosirea tehnicii de luptă pentru îndeplinirea atribuțiilor, fapt prevăzut la capitolul „Utilizarea Resurselor”, iar pentru punerea la plata a personalului verificarea situațiilor de personal sau cele de acordare a drepturilor financiare, inclusiv situația cu timpul efectiv lucrat și a orelor de noapte prevăzută la capitolul „Activități lunare”. În plus, conform adresei nr. 70219/P din 6.01.2014 referitoare la situația cu timpul efectiv lucrat, aceasta se semnează de comandantul subunității și persoana care a întocmit situația și se aprobă de inspectorul șef care răspund solidar de exactitatea datelor consemnate; - în declarația inculpatului dată la urmărirea penală cât și în fața instanței se constată că acesta a fost de bună credința, fapta pentru care este acuzat nefiind făcută cu intenție, pentru că nu putea fi prevăzut faptul când va fi secetă, când vor muri părinții pentru a beneficia de moștenire, și nici când va cumpăra terenul agricol sau cel pe care și-a construit casa, și nici ce persoane îi vor solicita ajutorul. Cele relatate confirmându-se pe parcursul judecății, inclusiv că cei care au sesizat au fost impulsionați pentru ca inspectorul șef să găsească o soluție prin care inculpatul să nu mai poată comanda un grup mare de militari așa cum a scris personal în adresa înaintată inspectorului general; - calificativele anuale obținute în perioada 1994-2012 de către inculpat scot în evidență starea reală de fapt și nu că au fost neregulile reclamate ceea ce, implicit ar fi dus automat și la acordarea de calificative inferioare; - inculpatul a preferat să treacă în rezervă ca să nu fie acuzat că influențează martorii, și să poată să își arate nevinovăția, fapt verificat pe parcursul judecații unde s-a constatat că eventualul prejudiciu este mult mai mic după declarațiile martorilor date la instanță în raport cu cele date la urmărirea penală, ceea ce presupune că inculpatul a preferat încheierea carierei militare cu mult înainte de atingerea stagiului maxim admis de lucru tocmai pentru a nu aduce atingere instituției și pentru a putea prezenta situația reala din unitate; - inculpatul a admis fără reținere soluția parchetului privind punerea sub sechestru a bunului cu valoarea pecuniară, dar și sentimentală cea mai mare tocmai pentru că a fost conștient că acuzațiile aduse de subalterni sunt nereale, iar comisia de control a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost rău intenționată sau influențată de cei care aveau interes, încercând să lămurească, în baza legilor și regulamentelor, care este situația reală. Referitor la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că instanța de fond a reținut că prin prestarea activităților de către militarii în termen și angajații subunității Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș și prin folosirea dotării tehnice a acestei subunități de pompieri în scopuri personale (ale inculpatului și ale unor terțe persoane) s-a produs o pagubă în patrimoniul părții civile în cuantum de 34.335,62 lei și s-au realizat foloase necuvenite în cuantum de 14.073,90 lei. La stabilirea valorii pagubei și a foloaselor necuvenite instanța a avut în vedere probele administrate în cauză și împrejurarea că martorii nu au putut face precizări exacte cu privire la perioada de timp lucrată cuantificată în ore, zile sau chiar ani, nici dacă unele activități s-au desfășurat în timpul programului de lucru sau în afara acestuia, dând relevanță principiului „in dubio pro reo” în materia răspunderii civile delictuale. După cum a arătat anterior la primul motiv de apel, partea civilă Inspectoratul centru Situații de Urgență al județului Argeș nu a suferit nicio pagubă ca urmare a activității infracționale reținută în sarcina inculpatului. Mai mult, din probe, adresa nr. 3127450 din 23.12.2013, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș în care se precizează că nu există înscrisuri din care să rezulte lipsa nemotivată de la program a militarilor aparținând Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, rezultă că subordonații inculpatului nu au lipsit nemotivat de la program, iar mijloacele tehnice ale subunității au fost folosite în condiții legale, respectiv potrivit normelor și ordinele în vigoare la acea dată. De asemenea, în perioada în care inculpatul a fost la comanda Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, nu s-au înregistrat disfuncționalități în activitatea subunității și nu a fost ratată nicio misiune de intervenție. Prin urmare, partea civilă nu a suferit nicio pagubă și în consecință acțiunea acesteia trebuia respinsă ca neîntemeiată. În ce privește greșita aplicare a dispozițiilor ar: 112 lit. e) C. pen., inculpatul a arătat că temeiul invocat de instanța de fond este greșit pentru că trebuia să se rețină dispozițiile art. 112 lit. f) C. pen. Din declarațiile martorilor și ale inculpatului audiați în cauza rezultă că pentru activitățile desfășurate de subordonații în beneficiul inculpatului sau al colegilor și al altor persoane, au primit de cele mai multe ori bani și produse alimentare, și că au acceptat să desfășoare aceste activități. A mai arătat inculpatul că nu este legală măsura confiscării speciale pentru că suma în cauză servește pentru despăgubirea părții civile. În condițiile în care cheltuielile judiciare solicitate prin rechizitoriul cu care a fost sesizată instanța de fond au fost în cuantum de 15.000 lei, fixarea aceluiași cuantum de către instanța de fond pentru judecarea în fond a cauzei este neîntemeiată, deoarece cheltuielile efectuate în cursul judecații prezentei cauze sunt mult mai mici decât cheltuielile efectuată la urmărirea penală. Astfel, la urmărirea penală au fost audiați mai mulți martori decât în faza judecății, au fost efectuate mai multe acte procesuale, respectiv un raport de constatare tehnică, recunoașteri în teren, fotografierea unor obiective care au făcut obiectul cercetării penale, întocmirea și expedierea unor adrese, în timp ce în cursul cercetării judecătorești au fost audiați mai puțini martori, dintre care numai unul a solicitat plata contravalorii deplasării