ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 440/RC/2017

Deliberând asupra recursurilor în casație, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366 din 04 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014, Tribunalul Iași, în temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu, cereri formulate de inculpații A., B., C. și D., din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la 246 C. pen. din 1969, în infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 13 C. pen. sau de art. 298 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților A., B., C. și D. este legea veche - C. pen. din 1969, precum și dispozițiile cuprinse în legi speciale cu modificările și completările ulterioare, până la data de 1 februarie 2014 și că încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată este cea dată prin rechizitoriu, fără reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

Cu privire la inculpații A. și C. instanța de fond a dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la data faptelor având funcția de Coordonator al agenției E. Vaslui, la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului C., la data faptelor referent în cadrul E. - Agenția Vaslui, la pedeapsa de 1 (un) an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și 76 lit. c) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an de închisoare aplicată inculpatului C. pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpatului C. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni .

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 998 și următoarele vechiul C. civ. s-au respins ca nefondate acțiunile civile formulate în contradictoriu cu inculpații A., B., C. și D. și cu părțile responsabile civilmente Consiliul Județean Vaslui și E., de către părțile civile : SC F. SRL, reprezentată legal prin administrator SC G. SRL, SC H. SRL Huși, reprezentată prin administrator I., J., în nume propriu și în calitate de succesor al persoanei vătămate SC K. SRL Vaslui, SC L. SRL Vaslui, reprezentată legal prin SC L. SRL.. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat inculpații A., B., C. și D. la plata sumei de 6.000 de lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 1.500 de lei, fiecare inculpat.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, inculpații B., D., C. și A. și părțile civile J., SC H. SRL Huși și SC L. SRL Vaslui.

Prin Decizia penală nr.

145

din

1 martie 2017 Curtea de Apel

Iași,

secția penală și pentru cauze minori,

în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Iași și de inculpatul D. împotriva sentinței penale nr. 366 din 04 aprilie 2016 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosar nr. x/99/2014,

sentință pe care a desființat-o parțial, doar sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 13 C. pen. din 1969 în cazul tuturor inculpaților, precum și a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 în cazul inculpaților B., D. și C., precizării temeiului legal pentru aplicarea pedepsei accesorii și dispunerii soluției de încetare a procesului penal față de inculpatul D., decedat în cursul judecății în apel, cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile față de acesta.

Rejudecând cauza în aceste limite, a î

nlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen. din 1969, constatând că aplicarea legii penale mai favorabile inculpaților este prevăzută de art. 5 C. pen. în vigoare.

S-a menținut dispoziția instanței de fond privind aplicarea C. pen. din 1969, precum și a dispozițiilor cuprinse în legi speciale cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2014, ca lege penală mai favorabilă inculpaților.

S-a înlăturat reținerea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 în cazul inculpaților B., D. și C. și în consecință, cu privire la inculpatul C. a majorat pedeapsa aplicată acestuia

de la 1 an închisoare la minimul legal de 3 (trei) ani închisoare.

S-a menținut dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

S-a constatat că pedepsele accesorii au fost aplicate inculpaților B. și C. în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) - teza a II-a și b) C. pen. din 1969, identificat ca lege penală mai favorabilă.

S-a înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispoziția de condamnare a inculpatului D., pedeapsa principală și accesorie stabilită în sarcina acestuia, precum și dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.500 lei și în solidar cu ceilalți inculpați. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D., decedat, conform act de deces nr. 692/02 noiembrie 2016, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată în cauză în raport cu inculpatul decedat D.

S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.

, B., C. și de către părțile civile SC H. SRL reprezentată prin administrator I., J., în nume propriu și în calitate de succesor al persoanei vătămate SC K. SRL Vaslui și SC L. SRL Vaslui reprezentată legal prin SC L. SRL. împotriva sentinței penale nr. 366 din 04 aprilie 2016 a Tribunalului Iași. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului promovat de procuror și de inculpatul apelant D. au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre apelanții A., B., C., SC H. SRL Huși, J. și SC L. SRL Vaslui la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea formulată de apelanții J. și SC L. SRL de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în casație inculpatul C., admise în principiu prin încheierea din data de 19 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte, secția penală.

Prin motivele de recurs în casație, ambii inculpați, invocând Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, au susținut că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, apreciind că faptele reținute în sarcina lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, recursurile fiind fundamentate în drept pe dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Examinând recursurile în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Potrivit art. 438 pct. 7

C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală. Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Recurenții inculpați au apreciat că faptele reținute în sarcina lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, invocând, în acest sens Decizia nr. 405/2016 a instanței de contencios constituțional.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență). Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

În acest fel prin decizia Curții Constituționale anterior evocată s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, sfera de incidență fiind astfel restrânsă.

Prin motivele scrise, recurenții inculpați au susținut că în mod greșit instanța apel a reținut încălcarea legislației primare de către ei ca urmare a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât legislația primară reținută de către instanța de fond nu este incidentă în cauză.

Însă, această critică impune reevaluarea fondului cauzei, în sensul de a stabili dacă inculpații aveau sau nu atribuțiile reglementate de O.U.G. nr. 109/2005. Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În cauză, atât actul de sesizare, cât și hotărârile de condamnare enumeră dispozițiile legislației primare încălcate de inculpați, corelativ cu legislația secundară, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 92/2007, art. 2 lit. a) și c, art. 19 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) lit. d), art. 22 lit. c) art. 24 și art. 25 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007. În cauza concretă dedusă judecății, prevederile legale reținute ca nefiind respectate de inculpați aparțin legislației primare, respectiv art. 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 92/2007, iar actele normative cu caracter secundar reținute de către instanță, respectiv art. 2 lit. a) și c), art. 19 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) lit. d), art. 22 lit. c) art. 24 și art. 25 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007. Așadar, legislația primară stabilește obligativitatea de a fi emise norme metodologice și ordine de ministru în aplicarea acestei legi, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel.

De altfel, instanța de casație reține că inculpații, în calitate de apelanți, au invocat în fața instanței de apel Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României, iar curtea de apel, având competența examinării cauzei în fapt și în drept, a analizat apărările acestora cu referire la tipicitatea infracțiunii și a apreciat că nu sunt întemeiate, chiar prin raportare la decizia instanței de contencios constituțional (pag. 68-74 a deciziei atacate).

Față de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații C. și A. împotriva Deciziei penale nr. 145 din data de 01 martie 2017 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații C. și A. împotriva Deciziei penale nr. 145 din data de 01 martie 2017 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014.

Obligă recurenții inculpații la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C. și A. și pentru intimatul inculpat B. în sumă de câte 260 lei se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2017.