ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 267/RC/2017
Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1167/A din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/107/2015,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 77 din 9 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Alba a dispus următoarele:
A condamnat pe inculpata C., domiciliată în Alba Iulia, jud. Alba, la pedepsele de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.
A interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 86
1
C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86
1
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969 a obligat inculpata, ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Alba;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86
4
alin. (1) rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969 și ale art. 86
4
alin. (2) C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
A condamnat pe inculpatul A., domiciliat în municipiul Vatra Dornei, jud. Suceava, la pedepsele de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 86
1
C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86
1
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969 a obligat inculpatul, ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Suceava;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
alin. (1) rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969 și ale art. 86
4
alin. (2) C. pen. din 1969.
A condamnat pe inculpatul B., domiciliat în municipiul Cluj Napoca, la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, sub forma complicității, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În temeiul art. 86
1
C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86
1
C. pen. din 1969.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. din 1969 a obligat inculpatul, ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Cluj;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
alin. (1) rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. din 1969 și ale art. 86
4
alin. (2) C. pen. din 1969.
A constatat că persoana vătămată SC D. SA cu sediul în Abrud, jud. Alba, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța emisă în Dosar nr. x/P/2013 din 6.10.2014 asupra sumei de 6.500 lei aparținând inculpatei C.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța emisă în Dosar nr. x/P/2013 din 10.02.2015 asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților C. și A.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin încheierea nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. x/107/2015/a3, asupra sumei de 33.075, 00 lei, echivalentul a 7.500 euro, consemnată de inculpatul B., prin recipisa de consemnare nr. 874590/1, reprezentând prejudiciul reținut în dosarul penal nr. x/107/2015.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. coroborat cu art. 245 alin. (3) C. pen. din 1969 și art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpata C. suma de 5.102 lei.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpații C., A. și B. suma de 33.075 lei, echivalentul a 7.500 euro, respectiv suma de câte 11.025 lei de la fiecare inculpat.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 21.400 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar suma de 7.310 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, rămân în sarcina statului.
II. Prin decizia penală nr. 1167/A din data de 29.12.2016, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, inculpații C., A. și B. împotriva sentinței penale nr. 77 din 09 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. x/107/2015.
A desființat în parte sentința penală atacată sub aspectul soluțiilor pronunțate pentru infracțiunile de dare și luare de mită, a individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților-apelanți pentru infracțiunea de abuz în serviciu, a măsurii confiscării speciale a sumei de 5.102 lei de la inculpata C. și a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpaților și rejudecând cauza în aceste limite:
A descontopit pedepsele aplicate inculpaților C. și A. și le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat inculpata C. pentru acuzația comiterii infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat inculpatul A. pentru acuzația comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen. 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A stabilit că legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. din 1969.
A menținut pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen..
În baza art. 81-82 C. pen. din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei C. pe o perioadă de cinci ani, ce constituie termen de încercare, compus din durata pedepsei și termenul de doi ani, care se socotește conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.
A interzis inculpatei timp de 1 an drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 ca pedeapsă complementară, în condițiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969.
A interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
A atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. din 1969.
A menținut pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului A. pe o perioadă de cinci ani ani, ce constituie termen de încercare, compus din durata pedepsei și termenul de doi ani, care se socotește conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.
A interzis inculpatului timp de 1 an drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 ca pedeapsă complementară, în condițiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. din 1969.
A menținut pedeapsa aplicată inculpatului B. de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, sub forma complicității, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului B. pe o perioadă de cinci ani ani, ce constituie termen de încercare, compus din durata pedepsei și termenul de doi ani, care se socotește conform art. 82 alin. (3) C. pen. din 1969.
A interzis inculpatului timp de 1 an drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 ca pedeapsă complementară, în condițiile prev de art. 66 C. pen. din 1969.
A iInterzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. din 1969.
A înlăturat dispoziția de confiscare specială a sumei de 5.102 lei de la inculpata C.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a stabilit cuantumul cheltuielilor judiciare datorate statului de către inculpați, ce au fost efectuate la urmărire penală și instanța de fond, după cum urmează:
- suma de 12.500 lei pentru inculpatul B.;
- câte 12.250 lei fiecare dintre inculpații C. și A.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărire penală și instanța de fond au rămas în sarcina acestuia.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. suma totală de 270 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații apelanți, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
III. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații C. la data de 27.02.2017, A. la data de 3.02.2017, respectiv B. la data de 20.03.2017.
Recursul în casație formulat de inculpata C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., „fapta nu este prevăzută de legea penală” și pct. 12 C. proc. pen., „pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. a fost întemeiată pe disp.art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Analizând cererile de recurs în casație formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Calea de atac vizează cazurile de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și pct. 12, respectiv „s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
În motivarea cererii de recurs în casație inculpata C. a arătat că, în considerentele deciziei de apel, instanța a apreciat că, în pofida apărărilor acesteia și a celorlalți coinculpați cu privire la incidența dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, că infracțiunea de abuz în serviciu subzistă, decizia sus-menționată fiind una interpretativă.
A arătat că, față de încălcările reținute de instanța de fond și de cea de apel, care au condus la pronunțarea soluției de condamnare a participanților la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și considerate de natură a prejudicia interesele patrimoniale ale SC D. SA, concretizate în suma de 7.500 euro, contravaloare contract execuție lucrări încheiat cu SC E. SRL, având în vedere dispozițiile art. 2, art. 23, art. 20 alin. (2), art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, aceste încălcări putând atrage, în opinia inculpatei, răspunderea contravențională în cuantumul stabilit de acest cadru legislativ special în materie de achiziții publice.
A mai solicitat să se constate că încălcarea H.G. nr. 1660/2006 nu poate constitui, raportat la dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, temei pentru condamnarea unui funcționar public pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, rejudecarea pe fond a cauzei cu privire la infracțiunea de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 și să se constate că infracțiunea pentru care a fost condamnată era dezincriminată la data condamnării, ca urmare a lipsei punerii în acrd a deciziei Curții Constiuționale cu dispozițiile C. pen., cu consecința achitării inculpatei pentru infracțiunea de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu.
În motivarea cererii de recurs în casație inculpatul A. a arătat că instanța de apel a apreciat ca încălcare a legii nerespectarea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, deși SC D. SA nu are calitate de autoritate contractantă în sensul dispozițiilor legale, astfel că singura obligație a acestei societăți era aceea de a elabora norme procedurale doar în legătură cu achizițiile de peste 30.000 euro, așa cum se menționează și în cuprinsul rechizitoriului, apreciind că nu există o încălcare a legii în sensul dispozițiilor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constiuționale a României, condamnarea pronunțată fiind pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Inculpatul B. a susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece fapta de care este acuzat nu îndeplinește condițiile necesare antrenării răspunderii penale, având în vedere conținutul Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constiuționale.
În privința complicității, a susținut că între inculpați nu a existat vreo înțelegere, așa cum relatează toți inculpații, dar și martorii din lucrări.
Examinând recursurile în casație declarate de inculpați, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii.”
Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale; prin urmare, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).
Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.
În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.
În hotărârea prealabilă nr. 6/2017 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat că efectele unei decizii a Curții Constituționale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. Totodată, decizia menționată arată că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate și al constatării neconstituționalității normei (în același sens este și decizia nr. 18/2016 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, se arată în decizia nr. 6/2017 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare” (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
Raportat la considerentele reținute de instanța de control constituțional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că neîndeplinirea acestei exigențe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situațiile în care acuzația de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curții Constituționale echivalează cu o lege de dezincriminare.
Consecința dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală.
Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută prin raportare la mențiuni sau obligații cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esență, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin decizia Curții Constituționale anterior evocată s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, sfera de incidență fiind restrânsă, sens în care consideră că această decizie constituie o veritabilă lege de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 C. pen.
Acest aspect a fost relevat și de practica judiciară recentă, ulterior pronunțării deciziei Curții Constituționale instanțele reținând dezincriminarea parțială a infracțiunii de abuz în serviciu (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; decizia nr. 197/A din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori; decizia nr. 20/A din 9 februarie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală; sentința nr. 134 din 23 martie 2017, Tribunalul Arad, secția penală; sentința nr. 904 din 23 noiembrie 2016, Tribunalul Dâmbovița, secția penală).
Recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare, însă cu respectarea condițiilor privind termenul de exercitare a recursului în casație.
În consecință, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis și cazul unei decizii a Curții Constituționale prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casație.
Incidența art. 4 C. pen. referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare a fost invocată pe cale recursului în casație și poate fi evaluată în acest stadiu procesual.
În cauza de față, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 reținută în sarcina inculpaților A. (autor), C. (instigator) și B. (complice), s-a reținut că inculpatul A. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a încheiat contractul cu SC E. SRL reprezentată de inculpatul B., fără să dispună efectuarea unor demersuri reale și serioase, atât pentru identificarea unor evaluatori de mediu, cât și a prețurilor practicate în domeniu, a acceptat prețul de 25.000 euro în condițiile în care avea cunoștință de faptul că ofertele SC F. SRL și G. SRL au fost produse tot de inculpatul B., fiind depuse formal și conținând clauze care să îl favorizeze pe acesta. Inculpatul A. a acceptat să încheie contractul cu inculpatul B. doar atunci când a considerat că pretențiile financiare ale acestuia au devenit rezonabile, dispunând în acest sens. Astfel, acesta a acceptat și a dispus încheierea actului adițional cu inculpatul B., deși serviciile nu mai erau necesare, Fișa de prezentare și Declarația nefiind documente necesar a fi întocmite de către evaluatori autorizați de mediu.
Încălcarea legii de către inculpatul A. a fost reținută ca efect al manoperelor utilizate de acesta pentru atribuirea directă și preferențială a contractului de prestări servicii firmei inculpatului B., omițând deliberat prevederile care reglementează procedura achiziției directe, respectiv O.G. nr. 34/2006, modificată prin Legea nr. 193 din 26 iunie 2013 (art. 19 și 19
1
din acest act normativ).
S-a reținut că, având ca repere sumele de 11.000 lei (Universitatea din Petroșani), 7.500 euro (plătiți efectiv), 90.000 euro (solicitați în prima ofertă) și chiar de ordinul sutelor de mii de euro (declarația inculpatului A.), că acceptând încheierea contractului pentru suma de 25.000 euro și ulterior a actului adițional în valoare de 7.500 euro (fără TVA), exclusiv în considerarea persoanei inculpatului B., inculpatul A. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, vătămând interesele legale ale societății pe care o conducea, de bugetul căreia a dispus discreționar; societății i-a fost cauzată astfel o pagubă, cei 7.500 euro (fără TVA) fiind plătiți practic pentru întocmirea unei documentații care putea fi realizată de angajata societății, martora H., asigurându-se corelativ folosul efectiv pentru SC E. SRL.
Prin modul în care inculpatul B. a organizat și gestionat încheierea contractului, al cărui beneficiar a fost, l-a ajutat pe inculpatul A. să își îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu atunci când a semnat convenția și, ulterior actul adițional. Faptul că inculpatul B. știa cu mult timp înainte de semnarea contractului că el va fi persoana care va întocmi documentația, face dovada înțelegerii frauduloase dintre inculpați. Inculpatul B. a transmis oferta în valoare de 25.000 euro prin poșta electronică inculpatului A. cu o lună înainte de semnarea contractului (la data 26.09.2013, chiar înainte ca A.P.M. Alba să solicite completarea documentației prin adresa din 4.10.2013). S-a tras concluzia caracterului evident al faptului că suma de 25.000 euro a fost cea acceptată de A. ca fiind rezonabilă, această sumă fiind cea ofertată indiferent de serviciile prestate. Deși oferta transmisă prin mail nu avea același obiect cu contractul încheiat la data de 28.10.2013, suma de 25.000 euro a rămas aceeași.
Legătura infracțională dintre cei trei inculpați a rezultat în accepțiunea instanței și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, acestea dovedind că în permanență inculpații au ținut legătura, inculpata C. era informată de plata celor 7.500 euro, iar fiind contactată de inculpatul A., inculpata C. afirmă în mai multe rânduri că se va emite autorizația, cu toate că documentația nu era depusă, fiind în curs de elaborare de către inculpatul B., deși decizia nu îi aparținea exclusiv.
Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare. În cauză, atât actul de sesizare, cât și hotărârile de condamnare enumeră dispozițiile încălcate de inculpați, respectiv art. 19 și 19
1
din O.G. nr. 34/2006, modificată prin Legea nr. 193 din 26 iunie 2013 și aprobată prin Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În cauza concretă dedusă judecății, prevederile legale reținute ca nefiind respectate de inculpați aparțin legislației primare, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile unui act normativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care au fost condamnați inculpații, în raport cu participația reținută pentru fiecare.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși se menționează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situația de fapt stabilită de către instanța de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticilor formulate de inculpatul B. pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Astfel, Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurent - care se referă la faptul că între inculpați nu a existat vreo înțelegere - reprezintă în esență critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpaților în săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, însă nu aspecte de legalitate a hotărârii atacate.
Drept urmare, se constată că în cuprinsul căii de atac se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv critici cu privire la greșita reținere a contribuției inculpaților la realizarea faptei, aspecte care nu pot fi cenzurate în această cale de atac, întrucât pun în discuție probatoriul reținut și evaluat de instanțe.
Examinând recursul în casație și din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., se constată că acest temei de casare nu este incident.
În cauză, se constată că pedepsele - de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. - la care a fost condamnat inculpatul A., cu privire la a căror executare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, sunt legale și se încadrează în limitele minimului și maximului pedepsei prevăzute de textul de lege.
Pentru considerentele mai sus menționate, instanța va respinge ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1167/A din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/107/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1167/A din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/107/2015.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2017.