ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2014

HOTĂRÂRE
03.04.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5150 din 9 iulie 2012 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de suspendare

și de sesizare a Curții Constituționale formulată de intimatul-reclamant K.L.

privind excepția de neconstituționalitate a art. 45 alin. (3) și (5) Teza I din

a respins excepțiile invocate de intimatul-reclamant K.L., respectiv:

tardivității, inadmisibilității, nulității și a lipsei de interes a

recursurilor declarate în cauză, a admis recursurile declarate de pârâtul

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Satu Mare și de recurentul Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 88

din 30 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea

de apel Oradea.

În considerente,

instanța a reținut că temeiul juridic al acțiunii reclamantului, respectiv art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional

prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, situație în care acest text legal

nu-și mai produce efecte juridice.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare reclamantul, în temeiul art. 317 alin.

(1) pct. 1 și 2 și 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susținând că instanța a

comis o greșeală materială deoarece nu s-a pronunțat prin încheiere motivată

asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale care să se comunice

părților și a omis să cerceteze excepția formulării omisso medio a apelurilor.

De asemenea, reclamantul nu a fost citat cu mențiunea discutării excepțiilor

invocate, astfel că procedura de citare nu s-a îndeplinit legal. A mai susținut

că recursul a fost soluționat de o instanță necompetentă, potrivit modificărilor

aduse prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, în

condițiile în care calea de atac a fost exercitată la 26 noiembrie 2010, iar

completul a fost alcătuit din 4 judecători, în loc de 3.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2492 din 24 aprilie 2013

a respins, ca nefondată, contestația în anulare.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că, în speță, nu se întâlnește nici una dintre

situațiile ce se pot circumscrie acestei căi de retractare, contestatorul fiind

legal citat pentru ziua dezbaterilor- 25 iunie 2012 conform procesului verbal

de la fila 111 a dosarului de recurs, la cabinetul apărătorului ales, iar

dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde și semnătura

apărătorului, aspect care denotă că acesta a luat cunoștință de termenul

acordat.

Motivul invocat de

contestator, respectiv lipsa mențiunii discutării excepțiilor invocate, nu se

poate încadra în motivele limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ.

Nu a putut fi reținut

nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât potrivit modificărilor aduse de art. 13 pct. 1 din Legea nr. 202/2010

s-a suprimat calea de atac a apelului în litigiile întemeiate pe Legea nr. 221/2009,

statuându-se că „hotărârea pronunțată potrivit alin. 4 este supusă recursului,

care este de competența curții de apel".

Hotărârea primei

instanțe, în cauza de față, a fost pronunțată la data de 15 octombrie 2010,

înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nedevenind astfel incident în cauză

art. 26 din Legea nr. 202/2010, conform căruia modificările și completările

aduse Legii nr. 221/2009 prin actul normativ arătat „.se aplică și proceselor

aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o

hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În consecință, ceea

ce interesează, pentru aplicarea legii noi, a conchis instanța, este

pronunțarea unei sentințe a instanței de fond după intrarea în vigoare a

acesteia și nu data la care s-a declarat recursul, iar, la acea dată, Înalta

Curte era competentă să soluționeze recursul.

Completul de judecată

ce a pronunțat decizia atacată a fost legal compus din trei judecători, al

patrulea membru fiind magistratul asistent.

Nu a fost reținut nici

cel de-al treilea motiv al contestației, întrucât dispozițiile art. 318 alin.

(1), teza I a C. proc. civ., au în vedere erori materiale în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință

darea unor soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală, pe care o

comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale care determină soluția pronunțată și nu greșeli de judecată.

Această hotărâre a

fost atacată pe calea extraordinară de atac a revizuirii în temeiul art. 322 pct.

2 și 9 C. proc. civ.

În susținerea căii de

atac a arătat că aceasta este admisibilă și că instanța nu a acordat ceea ce

s-a cerut, întrucât nu a răspuns la toate motivele invocate.

În ceea ce privește

motivul de revizuire întemeiat pe punctul 9, a arătat că au fost pronunțate mai

multe hotărâri C.E.D.O. prin care au fost schimbate hotărâri definitive, cum

este și cazul său, când prin exercitarea unor căi de atac nelegale de către M.F.P.

și Statul Român s-a schimbat în defavoarea sa o hotărâre definitivă.

A mai precizat că

revizuirea este admisibilă întrucât s-au încălcat drepturi sau libertăți

fundamentale datorită unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei încălcări continuă să se producă, neputând fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

A solicitat admiterea

cererii de revizuire, anularea deciziei atacate, admiterea contestației în

anulare, rejudecarea recursurilor și, pe fond, respingerea acestora.

Analiza Înaltei

Curți.

Cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea „unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

În înțelesul textului

menționat, pot face obiect al cererii de revizuire numai hotărârile prin care

s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății.

În speță, prin Decizia

atacată, nr. 2492 din 24 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a

soluționat o cale de atac, de retractare, respectiv o contestație în anulare.

Hotărârea de

respingere a unei contestații în anulare nu se încadrează în categoriile de hotărâri

judecătorești prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ca putând face

obiect al revizuirii, deoarece nu este o hotărâre dată asupra fondului cauzei.

O asemenea hotărâre

nu se pronunță asupra elementelor raportului juridic dedus judecății și

nu tranșează cererile părților în raport de obiectul acestora.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., invocat de revizuent prevede că

hotărârea este suspusă retractării dacă instanța s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult de cât a cerut.

Or, cum în speță, nu

este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire

și anume aceea ca hotărârea atacată să evoce fondul, analizarea altor condiții

specifice reglementate de cazul de revizuire invocat - pct. 2 al art. 322 C.

proc. civ. - nu este posibilă.

Așadar, raportând

cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții

nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. urmează a fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Calea de atac

promovată de K.L. este inadmisibilă și din perspectiva invocării dispozițiilor art.

322 pct. 9 C. proc. civ.

Revizuirea prevăzută

de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., introdusă prin O.U.G. nr. 58/2003 aprobată

prin Legea nr. 195/2004 operează numai în condițiile existenței unei hotărâri

pronunțată de C.E.D.O. prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și

libertăților fundamentale, printr-o hotărâre internă și numai dacă consecințele

grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât

prin revizuirea hotărârii.

Imperativele aplicării

art. 322 pct. 9 C. proc. civ. pentru remedierea drepturilor încălcate a căror

violare a fost constatată prin Hotărârea C.E.D.O. - obligație jurisdicțională -

în temeiul art. 20 din Constituție, face ca revizuirea hotărârii judecătorești,

în această situație, să nu fie condiționată de evocarea fondului.

Din perspectiva celor

expuse, rezultă fără posibilitate de echivoc că pentru revizuirea unei hotărâri

judecătorești în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., condiția - „sine qua

non” impusă de aceste dispoziții legale vizează existența hotărârii C.E.D.O.

prin care s-a constatat încălcarea gravă a drepturilor sau libertăților

fundamentale prin hotărârea judecătorească internă a cărei revizuire se cere.

Or, în cauză,

revizuentul K.L. nu a indicat și nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre C.E.D.O.

în ceea ce îl privește, arătând doar generic că au fost pronunțate hotărâri de

către C.E.D.O. prin care au fost schimbate hotărâri date în recurs atunci când

s-au constatat încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale,

precizând că nu este necesară o hotărâre C.E.D.O. dată anume pentru cauza sa.

Contrar susținerilor

revizuentului, neexistând o hotărâre a C.E.D.O. în sensul expres și imperativ

prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că nu sunt întrunite

cerințele de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 9 C. proc.

civ.

Față de argumentele

prezentate,

cererea

de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul K.L. împotriva Deciziei nr. 2492

din 24 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 3 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 354/2015
nr. 1358/2010, publicată în M. Of. din data de 15 noiembrie 2010, dată de la care dispozițiile sale au devenit obligatorii), invocate și în apel, dar pe care instanța le-a înlăturat în mod nelegal nu prin prisma puterii lor obligatorie ci p
ÎCCJ 2012-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4845/2012
. 1.354/2010 sunt argumente pentru admiterea prezentului recurs; - reclamantul avea o speranță legitimă, față de împrejurarea că la momentul introducerii acțiunii și judecării în fond temeiul juridic era în vigoare; - dreptul reclamantului
ÎCCJ 2012-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 970/2012
astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, așa cum s-a arătat anterior, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate. În acest cadru normativ
ÎCCJ 2012-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2012
. și pârâtul S.R., prin M.F.P., prin reprezentant D.G.F.P.M.B. În motivarea apelului, reclamantul a arătat că apreciază sentința apelată ca fiind netemeinică și nelegală, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, raportat la materi
ÎCCJ 2013-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1241/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia civilă nr. 1161 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de conte
Sursă