ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 356/RC

Asupra recursurilor în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1186 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, printre altele, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunile prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen.

În baza art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 2 al rechizitoriului).

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 3 al rechizitoriului).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen. rap. la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 22 iunie 2010 la data de 25 iunie 2010.

În baza art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 3 al rechizitoriului).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul C.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 4.500 euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. anterior a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D., obligând în solidar pe inculpații A. și C. la plata sumelor de 30.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății și 42.000 lei, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 1 iulie 2009 până la data plății efective, respectiv 10.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pen. rap. la art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 163/P/2009 din data de 14 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - asupra bunurilor imobile ale inculpatului C.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pen. rap. la art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumelor de 44.500 euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății și 42.000 lei.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 70.000 lei, iar pe inculpații C. și B. la plata sumei de 50.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat care se vor achita în contul deschis la Trezorerie, beneficiar Judecătoria Sector 1.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., fiecare dintre inculpații A. și C. au fost obligați la plata sumei de 14.380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă D..

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 București, având în vedere situația de fapt reținută de instanță prin prisma probatoriului administrat în cauză, a constatat următoarele:

În privința infracțiunii de șantaj săvârșită de inculpații A. și C. față de partea vătămată D.

S-a reținut că evenimentele relevante în cauza dedusă judecății debutează în cursul lunii mai a anului 2009, când numita E., angajată în funcția de reporter la televiziunea F., s-a deplasat, la indicațiile inculpatului A., asociat majoritar al SC G. SRL și realizator de emisiuni în cadrul televiziunii F., în județul Arad, fiind însoțită de un cameraman.

Astfel, din declarațiile martorei E. rezultă că aceasta a făcut deplasarea în județul Arad pentru a realiza o anchetă jurnalistică despre D., primarul comunei Zărand, la indicațiile inculpatului A., folosind autoturismul postului de televiziune, pus la dispoziție de acesta.

Obiectul investigației jurnalistice îl reprezenta activitatea primarului din Zărand, partea vătămată D., despre care ar fi existat informații că desfășoară operațiuni ilicite cu terenuri agricole.

În vederea realizării anchetei jurnalistice, martora E. a luat legătura cu mai multe persoane din comuna Zărand, respectiv cu angajați ai primăriei din localitate și cu rude ale primarului, dar și cu un consilier local din orașul Ineu.

În acest sens, martora H., nașa de cununie a părții vătămate, a declarat că în perioada menționată anterior a fost vizitată la locuința sa din comuna Zărand, de reporterul E., care i-a adresat diverse întrebări legate de averea primarului comunei, precum și de eventuale procese în justiție pe care acesta le-ar avea cu cetățeni din comună, cauzate de însușirea prin mijloace ilicite de către primar a unor terenuri agricole ale acestora. Aceeași martoră a precizat că E. a întrebat-o, de asemenea, dacă partea vătămată D. deține, împreună cu fostul prim-ministru I., 70 de căsuțe de vacanță în localitatea Nadăș, jud. Arad.

Martora J., referent fiscal în cadrul Primăriei comunei Zărand, a confirmat faptul că E. era interesată de aspecte legate de afaceri ilicite ale primarului D., fiind chestionată de către aceasta de aceeași manieră ca și martora H..

Ancheta jurnalistică nu a avut rezultatul scontat, martora E. înregistrând doar un colaj de imagini statice, reprezentând casa familiei D., precum și diverse alte proprietăți ale acestuia.

După ce s-a întors în București, martora E. a avut o discuție cu inculpatul A. și cu martora K., administrator al SC G. SRL și director general al postului F., în care le-a prezentat acestora rezultatul anchetei jurnalistice.

Din materialul probator administrat în cauza s-a reținut că nu rezultă cu certitudine dacă E. i-a predat materialele filmate personal inculpatului A., având în vedere că ambii au declarat că nu-și mai amintesc acest aspect. Totuși, martora E. a arătat că, de regulă, materialele realizate de reporteri erau predate personal inculpatului A., iar în unele situații erau înmânate producătorului emisiunii în cadrul căreia materialul urma să fie difuzat.

S-a constatat că realizarea anchetei jurnalistice referitoare la pretinsele activități ilicite ale părții vătămate D. de către martora E. rezultă fără putință de tăgadă și din declarațiile martorei K., persoană din conducerea postului de televiziune F., care a precizat că avea cunoștință despre faptul că reporterul E. urma să se deplaseze în zona Aradului pentru a realiza o anchetă jurnalistică.

În altă ordine de idei, instanța de fond a reținut că partea vătămată, astfel cum reiese din propriile sale declarații, a fost înștiințată de către mai mulți locuitori ai comunei Zărand, printre care și martorele J. și H., despre faptul că o echipă a postului de televiziune F. a sosit în comuna Zărand și efectuează o anchetă jurnalistică având conotații defavorabile acestuia.

În acest context, partea vătămată a luat decizia de a-l contacta pe inculpatul C., domiciliat în municipiul Arad, asociatul unic și administrator al SC L. SRL, despre care avea cunoștință că este realizatorul unei emisiuni cu profil de clarviziune și ocultism, difuzată pe postul F., având în vedere că era singura persoană aflată în anturajul inculpatului A. pe care o cunoștea. Din declarațiile părții vătămate a reieșit că a procedat astfel întrucât dorea să afle detalii legate de investigația pornită de postul F. care îl viza, iar inculpatul C. era singurul care îi putea comunica aceste lucruri.

În ceea ce privește relația sa cu inculpatul C., D. a arătat în declarațiile sale că îl cunoștea pe acesta de aproximativ două luni, întrucât soția sa apelase la serviciile sale de clarvăzător, în contextul în care o avertizase că fiul său va deceda în urma unui accident rutier, solicitându-i suma de 25.000 euro pentru a preveni producerea acestui eveniment.

De altfel, partea vătămată a declarat în cursul cercetării judecătorești, că bănuiește faptul că ideea de a-l șantaja a încolțit în mintea inculpatului C. încă din momentul în care i-a dat suma de 25.000 euro pentru a salva viața fiului său, iar acesta i-a spus inculpatului A. că știe un primar cu bani "pe care l-ar putea stoarce".

În urma discuției avute cu C., partea vătămată a obținut promisiunea acestuia că se va interesa în legătură cu demersul jurnalistic al postului F. Din declarațiile părții vătămate D. rezultă că această discuție a avut loc la cabinetul unde inculpatul își desfășura activitatea de clarvăzător, arătând că în cursul întâlnirii cu inculpatul C., acesta l-a apelat telefonic în mod repetat pe inculpatul A. și pe secretara acestuia, însă, pentru că nu au răspuns, l-a sunat pe numitul M., șoferul inculpatului A., rugându-l să-i transmită acestuia că dorește să vorbească cu el.

La scurt timp, A. l-a sunat pe C., la discuția care a urmat asistând și partea vătămată D., în condițiile în care telefonul inculpatului C. avea accesat funcția speaker. În acest mod, partea vătămată a aflat că inculpatul A. a fost cel care a trimis o echipă a televiziunii F. cu scopul de a realiza o anchetă jurnalistică în legătură cu activitatea sa în calitate de primar al comunei Zărand, determinată de existența unor sesizări împotriva sa.

În cursul declarației date în fața instanței de judecată, partea vătămată și-a exprimat convingerea că interlocutorul lui C. era chiar inculpatul A., precizând că acesta are un timbru inconfundabil, cu atât mai mult cu cât a urmărit de nenumărate ori emisiunile sale. În cursul aceleiași zile, inculpatul C. i-a propus să se întâlnească într-un loc situat la ieșirea din Municipiul Arad spre Oradea, în apropierea reprezentanței N. Cu ocazia întâlnirii, inculpatul C. i-a adus la cunoștință părții vătămate că a discutat cu A. despre ancheta jurnalistică a postului F. din comuna Zărand, iar acesta i-a transmis că va opri publicarea materialului compromițător rezultat din ancheta jurnalistică ce-l vizează pe D. în situația în care va primi suma de 200.000 euro.

Tot din declarațiile părții vătămate a rezultat că a fost nevoit să accepte propunerea făcută de inculpatul C., transmițându-i însă acestuia că suma solicitată este mult prea mare raportat la posibilitățile sale financiare, iar inculpatul C. promițându-i că va încerca să negocieze cu A. plata unei sume mai mici. După alte câteva minute, partea vătămată s-a întâlnit din nou în același loc cu C., iar acesta i-a transmis că inculpatul A. și-a diminuat pretențiile, de la suma de 200.000 euro la suma de 150.000 euro.

În cele din urmă, D. a fost de acord cu plata acestei sume, cu condiția de a o achita în mai multe tranșe. Acesta și-a explicat atitudinea de a accepta oferta celor doi inculpați prin faptul că declanșarea anchetei jurnalistice de către postul F. i-a creat o temere puternică, în sensul că aceasta reprezintă începutul unei campanii de denigrare a sa, cu atât mai mult cu cât martorele H. și J. îl informaseră în legătură cu natura întrebărilor pe care reporterul E. le adresase acestora, ce vizau aspecte vădit defavorabile activității sale de primar, astfel cum s-a arătat anterior.

Partea vătămată a mai arătat că persoanele intervievate de către martora E. i-au transmis că au aflat de la aceasta că a fost trimisă de inculpatul A. pentru a realiza un reportaj care să evidențieze astfel de aspecte negative ale activității sale, precizând că "m-am simțit amenințat, în pericol, cu atât mai mult cu cât E. a precizat că serialul O. ar fi nimic față de ceea ce urmează să facă A. cu mine", "echipa F. prin vocea E., mi-a transmis că o să facă prăpăd prin localitate" și că "Am fost de acord cu pretențiile inculpatului A. astfel cum mi-au fost transmise prin intermediul inculpatului C., întrucât știam de ce este capabil F.-ul, pornind de la serialul O. care a fost produs de acest post de televiziune, pentru că mi-a fost teamă să nu fiu făcut de râs în localitatea în care exercit funcția de primar din 1996, pentru că sunt un primar vertical și nu am avut niciodată probleme cu nimeni, pentru că îmi era teamă de o înscenare."

De altfel, independent de activitatea părții vătămate D. în funcția de primar al comunei Zărand, existența unei stări de temere a acestuia în legătură cu declanșarea unei campanii media de denigrare a persoanei sale este cu atât mai evidentă cu cât postul de televiziune F. era recunoscut la momentul desfășurării evenimentelor deduse judecății pentru realizarea unor astfel de acțiuni, fapt notoriu, dovedit printre altele și de numărul mare de sancțiuni aplicate de către Consiliul Național al Audiovizualului.

În această situație, partea vătămată D. s-a văzut nevoit să-i achite inculpatului A., prin intermediul inculpatului C., în două tranșe succesive, suma de 20.000 euro, respectiv suma de 10.000 euro și 42.000 lei, declarațiile părții vătămate în acest sens coroborându-se cu declarațiile martorului P., prieten al acesteia, care a afirmat că D. l-a rugat să-i împrumute suma de 20.000 euro, pe care trebuia să o înmâneze lui C., iar acesta, la rândul său, urma să-i dea lui A., în scopul de a evita denigrarea sa la postul de televiziune F.

Totodată, martorul P. a susținut că i-a împrumutat lui D. suma de 10.000 euro, pe care-i avea în casă, precum și suma de 40.000 lei, pe care i-a scos de la banca R., învederând că partea vătămată i-a comunicat faptul că urma să plece chiar în ziua în care i-a dat banii respectivi la București pentru a-i preda lui C. La rândul său, D. a susținut că a împrumutat banii necesari pentru achitarea celei de-a doua tranșe de la numitul P..

Referitor la împrejurările în care i-a remis efectiv sumele de bani inculpatului C., partea vătămată a declarat că aceste evenimente au avut loc într-o parcare situată în fața Hotelului "S." din Municipiul București. În ambele ocazii, inculpatul C. i-a transmis că va preda de îndată banii inculpatului A., motivând că acesta avea mare nevoie de ei pentru construirea noului sediu al postului F. din București.

Partea vătămată a arătat că a achitat prima tranșă la aproximativ două săptămâni după întâlnirea cu C. în cursul căreia a aflat pretențiile inculpatului A., fiind în prealabil sunat de către inculpatul C., care i-a solicitat să pregătească suma de 20.000 euro. Această sumă a fost remisă inculpatului C. într-un plic, în parcarea Hotelului "S.". A doua tranșă, constând în sumele de 20.000 euro și 42.000 lei, a fost remisă inculpatului C. după aproximativ o lună de la achitarea primei tranșe, la insistențele acestuia, asigurându-l că sumele de bani vor ajunge la inculpatul A.. Cu această ocazie, D. l-a rugat pe C. să încerce să-l convingă pe A. să prelungească termenele de plată, deoarece îi este imposibil să plătească la intervale atât de scurte de timp.

Cu toate acestea, la aproximativ două săptămâni de la plata celei de-a doua tranșe, inculpatul C. i-a solicitat din nou părții vătămate plata a încă 20.000 euro. Întrucât partea vătămată nu dispunea de această sumă, s-a hotărât să sesizeze organele de urmărire penală, astfel cum rezultă din plângerea formulată la data de 1 iulie 2009 și atașată la dosar, realizând că îi va fi imposibil să plătească întreaga sumă solicitată de către inculpații A. și C..

Aspectele învederate de către partea vătămată D. în plângerea și declarațiile date ulterior în fața organelor judiciare sunt confirmate de procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate în cauză, aceste mijloace de probă certificând faptul că inculpatul C., în mod direct, iar inculpatul A., atât în mod direct cât și indirect, exercită presiuni asupra părții vătămate cu scopul de a o determina pe aceasta să le remită diverse sume de bani, ca preț al nedifuzării unor materiale compromițătoare pe postul de televiziune F..

S-a menționat că din conținutul convorbirilor relevante în speță dintre partea vătămată și inculpatul C., dintre acesta din urmă și inculpatul A., dintre inculpați și terțe persoane, se evidențiază, prin coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, manoperele efectuate în vederea îndeplinirii rezoluției infracționale, respectiv obținerea unor foloase materiale prin specularea stării de temere insuflate părții vătămate ca urmare a actelor de presiune psihică exercitate asupra acesteia.

Astfel, în perioada iulie - septembrie 2009 partea vătămată este supusă în mod repetat actelor de șantaj efectuate de inculpații A. și C., care îmbracă diverse forme, de la insinuări voalate până la amenințări directe cu realizarea unei campanii media de denigrare, toate subsumându-se unicului scop de a îl determina pe D. să cedeze acestor presiuni și să plătească suma de 110.000 euro, rămasă neachitată din totalul celor 150.000 euro, reprezentând contravaloarea "bunăvoinței" acestora.

Din convorbirile telefonice și ambientale purtate între inculpatul C. și D. a reieșit intenția vădită a primului de a acredita ideea că unicul său interes este acela de a ajuta partea vătămată în relația cu inculpatul A., în scopul de a reuși să câștige încrederea acesteia, element esențial în acțiunea de a o determina să remită, în cele din urmă, întreaga sumă de bani solicitată.

În acest sens s-a avut în vedere convorbirea înregistrată în mediul ambiental, purtată în Municipiul București, la data de 9 iulie 2009, începând cu ora 14:58, între partea vătămată D. și inculpatul C., legată de sumele de bani restante, precum și despre aplanarea disensiunilor apărute în relația cu inculpatul A. legate de întârzierile în plata banilor.

În prealabil, instanța de fond a analizat cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunea prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen., cerere formulată la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2013.

Așadar, s-a constatat că cererea inculpaților vizează reținerea în sarcina acestora a infracțiunii de șantaj în forma sa reglementată de dispozițiile C. pen., cu excluderea variantei agravate reglementate de dispozițiile art. 13

din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Legiuitorul a instituit prin introducerea art. 13

din Legea nr. 78/2000 o variantă agravată a infracțiunii de șantaj reglementată de dispozițiile C. pen., considerând că fapta este mai gravă în situația în care este implicată o persoană care deține una dintre calitățile speciale enumerate de dispozițiile art. 1 din același act normativ.

Din redactarea normei de incriminare, rezultă că legiuitorul nu distinge între subiectul activ, adică persoana care comite infracțiunea, și subiectul pasiv al infracțiunii, adică persoana care suferă rezultatul socialmente periculos al faptei, astfel încât varianta agravată a infracțiunii de șantaj prevăzută de dispozițiile art. 13

din Legea nr. 78/2000 subzistă ori de câte ori cel puțin una dintre persoanele implicate are una dintre calitățile enumerate la art. 1, conform principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ("Acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă").

De altfel, s-a arătat că practica judiciară este unanimă în a considera că este suficient ca subiectul pasiv al infracțiunii de șantaj să aibă una dintre calitățile enumerate de art. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru a fi incidentă agravanta prevăzută de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În consecință, calitatea părții vătămate D., de persoană care exercită o funcție publică în cadrul autorităților publice locale, respectiv a funcției de primar al localității Zărand, atrage incidența disp. art. 13

din Legea nr. 78/2000.

Așadar, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului A., care în perioada mai - septembrie 2009, în calitate de asociat majoritar al SC G. SRL și realizator de programe la postul de televiziune F., a exercitat acte repetate de constrângere, prin amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "A." din 21 iulie 2009 difuzată de antemenționatul post, cât și indirect, prin intermediul coinculpatului C., asupra lui D., primar al comunei Zărand, jud. Arad, în scopul de a îl determina pe acesta să-i remită suma de 150.000 euro, din care au fost date efectiv sumele de 30.000 euro și 42.000 lei, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Elementul material al infracțiunii constă în constrângerea părții vătămate, prin acte de amenințare repetate, realizate atât în mod direct cât și în mod indirect, în scopul de a o determina să-i remită suma de 150.000 euro, sumă care constituie un folos material injust pe care inculpatul urmărea să-l obțină.

Amenințarea constă în darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru partea vătămată, cum ar fi susținerile că ar fi coruptă, că ar fi săvârșit tranzacții ilicite cu terenuri agricole aparținând cetățenilor comunei, păgubindu-i pe aceștia, că are o avere importantă obținută ilicit și că face trafic de influență pe lângă unii miniștri.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în atingerea adusă valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv libertatea morală a persoanei. Totodată, prin săvârșirea infracțiunii au fost afectate, în secundar, și relațiile sociale referitoare la patrimoniul părții vătămate, în condițiile în care aceasta a remis efectiv inculpaților sumele de 30.000 euro și 42.000 lei.

S-a apreciat că legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a infracțiunii este evidentă, încălcarea libertății morale a părții vătămate fiind efectul amenințărilor exercitate la adresa sa.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a săvârșit fapta cu intenție directă, urmărind să obțină în mod injust un folos material.

În privința infracțiunii de șantaj săvârșită de inculpații A. și B. față de Ș. în privința cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunea prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen., cerere formulată la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2013, instanța de fond a făcut trimitere la considerentele expuse sub același aspect în privința infracțiunii de șantaj săvârșite împotriva părții vătămate D..

S-a menționat că singura completare care se impune a fi făcută este aceea referitoare la faptul că ceea ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 este calitatea martorului Ș., fost director general al unei societăți comerciale.

Așadar, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în cursul lunii aprilie 2005, în calitate de asociat majoritar (deținând 95% din părțile sociale) al SC G. SRL și realizator de programe la postul "F.", a exercitat acte repetate de constrângere, prin amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "A." din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât și indirect, prin intermediul inculpatului B., realizatorul emisiunii "T." difuzată pe același post de televiziune, asupra martorului Ș., director general al SC Ț. SRL, în scopul de a-l determina pe acesta să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv suma de 4.500 euro, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în constrângerea martorului Ș., prin acte de amenințare repetate, realizate atât în mod direct cât și în mod indirect, în scopul de a îl determina să-i remită suma de 100.000 euro, sumă care constituie un folos material injust pe care inculpatul urmărea să-l obțină.

Amenințarea constă în darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, respectiv fraude în organizarea jocului televizat "U." și aprecieri cu caracter defăimător despre trecutul martorului Ș..

Urmarea imediată a infracțiunii constă în atingerea adusă valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv libertatea morală a persoanei. Totodată, prin săvârșirea infracțiunii au fost afectate, în secundar, și relațiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei vătămate, în condițiile în care s-a achitat efectiv suma de 4.500 euro.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a infracțiunii este evidentă, încălcarea libertății morale a părții vătămate fiind efectul amenințărilor exercitate la adresa sa, iar sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul A. a săvârșit fapta cu intenție directă, urmărind să obțină în mod injust un folos material.

Fapta inculpatului B., constând în aceea că, în cursul lunii aprilie 2005, în calitate de jurnalist - realizatorul emisiunii "T.", difuzată pe același post de televiziune "F.", a exercitat acte repetate de constrângere, prin amenințare, atât singur, cât și împreună cu inculpatul A., atât în mod nemijlocit, cât și prin emisiunea pe care a realizat-o pe postul F. în ziua de 11 aprilie 2005 asupra martorului Ș., director general al SC Ț. SRL, în scopul de a-l determina pe acesta să-i dea suma totală de 100.000 euro inculpatului A., această sumă urmând să fie împărțită între cei doi învinuiți, sumă din care s-au plătit efectiv 4.500 euro, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în constrângerea martorului Ș., prin acte de amenințare repetate, realizate atât în mod direct cât și în mod indirect, în scopul de a îl determina să-i remită inculpatului A. suma de 100.000 euro, sumă care constituie un folos material injust pe care inculpatul urmărea să-l obțină.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în atingerea adusă valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv libertatea morală a persoanei. Totodată, prin săvârșirea infracțiunii au fost afectate, în secundar, și relațiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei vătămate, în condițiile în care s-a achitat efectiv suma de 4.500 euro.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a infracțiunii este evidentă, încălcarea libertății morale a părții vătămate fiind efectul amenințărilor exercitate la adresa sa.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul B. a săvârșit fapta cu intenție directă, urmărind să obțină în mod injust un folos material.

Cu privire la individualizarea pedepselor și proporționalizarea sancțiunilor aplicate inculpaților A., C. și B., instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și ale art. 52 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, circumstanțele personale ale inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptelor comise a fost apreciat în baza art. 18

alin. (2) C. pen., fiind avute în vedere modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis, precum și urmările produse.

Astfel, instanța a apreciat că infracțiunile de șantaj săvârșite de către inculpați prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, având în vedere importanța valorilor sociale lezate, complexitatea manoperelor utilizate pentru îndeplinirea rezoluției infracționale, dar și urmările însemnate produse asupra persoanelor vătămate.

S-a apreciat că faptele sunt cu atât mai grave cu cât inculpații s-au folosit de calitatea de realizatori de programe TV pentru îndeplinirea rezoluției infracționale, speculând anumite împrejurări care le creau părților vătămate o stare de vulnerabilitate. Statutul de realizatori de programe de televiziune și implicit, acela de jurnaliști, le impunea inculpaților obligația, într-un grad chiar mai ridicat decât altor categorii de persoane, de a nu săvârși acte ce intră în sfera noțiunii de șantaj, în scopul de a dobândi, în mod injust, importante beneficii materiale.

Inculpații au ignorat cu desăvârșire rolul fundamental pe care presa trebuie să-l joace într-o societate democratică, acela de informare corectă a publicului și, într-o anumită măsură, chiar de educare a sa, folosindu-se în mod josnic de beneficiile pe care statutul de persoane publice îl conferă acestora, de notorietatea și încrederea de care se bucurau în rândul unui segment al populației, deturnându-le de la scopul lor în vederea realizării propriilor interese materiale.

În sprijinul acestei idei, instanța remarcă dispozițiile art. 2 parag. 5 pct. 1 din C. deontologic al jurnalistului, care prevăd că "Folosirea statutului de jurnalist pentru a obține beneficii personale sau în favoarea unor terțe părți constituie o gravă încălcare a normelor etice și este inacceptabilă."

În cazul infracțiunii comise împotriva părții vătămate D., inculpații A. și C. au profitat de faptul că, pentru un primar, încrederea comunității locale este esențială pentru normala desfășurare a activității de administrare a localității, lansând informații cu caracter defăimător la adresa acestuia pentru a-i știrbi autoritatea în fața cetățenilor comunei Zărand, toate aceste acte subsumându-se unicului scop de a determina obținerea unor foloase materiale, în mod vădit necuvenite.

În privința infracțiunii comise împotriva martorului Ș., inculpații A. și B. au deturnat profesia de jurnalist de la scopul său, profitând de faptul că un joc de noroc televizat, așa cum a fost "U.", depinde într-o proporție majoritară de încrederea telespectatorilor în corectitudinea modului de desfășurare, absența fraudelor în organizare și un profil moral corespunzător al celor ce îl organizează.

Utilizând același mod de operare ca și în cazul șantajului îndreptat împotriva părții vătămate D., respectiv prin proferarea de amenințări cu lansarea unei campanii furibunde de denigrare la adresa jocului "U." și a persoanei care îl organizează, cei doi inculpați l-au constrâns pe Ș. să accepte remiterea unor sume de bani în schimbul nedifuzării pe postul F. a pretinselor materiale compromițătoare, reușind astfel să înfrângă voința acestuia.

S-a mai menționat că gravitatea faptelor este generată, totodată, de numărul mare de acte materiale specifice șantajului întreprinse de inculpați, pe parcursul unor perioade relativ îndelungate, aspect care demonstrează perseverența și hotărârea pe care au manifestat-o în vederea îndeplinirii scopului socialmente periculos al faptelor.

Instanța de fond a remarcat, totodată, modul insidios de operare al inculpaților, aceștia utilizând o gamă variată de tehnici de manipulare a victimelor, astfel cum au fost prezentate anterior, în funcție de starea psihică în care se aflau acestea în diverse momente ale desfășurării activității infracționale, începând cu amenințări cu caracter voalat și trecând, în mod treptat, la abordări mult mai agresive, constând în amenințări fățișe, unele dintre ele proferate chiar prin intermediul postului de televiziune F..

S-a arătat că susținerile inculpaților referitoare la moralitatea îndoielnică a părților vătămate, chiar dacă ar fi reale, nu prezintă absolut nicio relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, acest aspect nefiind apt să cauționeze acțiunile de șantaj împotriva acestora și nereprezentând o împrejurare pe care instanța să o valorifice în favoarea inculpaților, în contextul în care, de regulă, acest gen de infracțiuni se bazează pe anumite slăbiciuni ale persoanelor șantajate.

Gravitatea faptelor este augmentată de împrejurarea că, pe lângă lezarea relațiilor sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, prin săvârșirea acestora au fost afectate, în secundar, și relațiile sociale referitoare la patrimoniul persoanelor vătămate, în condițiile în care acestea au remis sume importante de bani în urma acțiunilor de constrângere la care au fost supuse.

Judecătoria Sectorului 1 a avut în vedere și caracterul oarecum atipic al infracțiunilor comise de către inculpați, fiind foarte rar întâlnite, posibil chiar inexistente, în practica judiciară, situații în care realizatori de emisiuni televizate, sau chiar alte categorii de oameni de presă, să comită acte care se circumscriu infracțiunii de șantaj chiar în timpul exercitării profesiei sau îl legătură cu aceasta.

S-a arătat că în privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, infracțiunile de șantaj prev. de art. 194 pct. 1 și 2 C. pen. rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000 sunt pedepsite cu închisoarea de la 7 ani la 12 ani.

În consecință, prin coroborarea tuturor aspectelor învederate anterior, referitoare la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și la circumstanțele personale ale inculpaților, instanța de fond a aplicat acestora câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracțiune săvârșită, îndreptată sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante indicate în precedent, cu executarea acesteia în regim de detenție. Instanța a apreciat că se impune executarea efectivă, în mediul carceral, a pedepselor, ținând cont de toate argumentele prezentate mai sus, referitoare la gradul de pericol social al faptelor și la periculozitatea inculpaților.

Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța a apreciat că în cauză se impune aplicarea fata de inculpatul A. a câte unei pedepse de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, fără aplicarea vreunui spor.

De asemenea, instanța a aplicat inculpatului C. o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul infracțiunii de șantaj reținute în sarcina sa, iar inculpatului B. o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Cuantumul acestor pedepse este, în opinia instanței, în concordanță cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și 72 C. pen., acestea fiind apte să atingă scopul punitiv, dar și pe cel educativ-preventiv al sancțiunilor de drept penal.

În privința pedepselor accesorii și complementare, s-a apreciat că se impune față de inculpați interzicerea drepturilor de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și după executarea pedepsei principale, pentru o perioadă de 3 ani în cazul inculpaților A. și C., respectiv pe o durată de 2 ani în cazul inculpatului B..

De asemenea, instanța a interzis inculpaților, atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a ocupa funcția de care s-au folosit la săvârșirea infracțiunilor de șantaj, interdicție reglementată de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

În concret, instanța a interzis inculpaților exercitarea dreptului de a ocupa funcția de realizatori de programe televizate, de care s-au folosit la săvârșirea infracțiunilor, atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, în acest ultim caz pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale în cazul inculpaților A. și C., respectiv pe o durată de 2 ani în cazul inculpatului B..

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că în cursul urmăririi penale, partea vătămată D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 euro și 42.000 lei, reprezentând prejudiciul material cauzat.

În faza de judecată, anterior citirii actului de sesizare, partea vătămată D. și-a precizat cererea de constituire de parte civilă formulată anterior, solicitând obligarea inculpaților A. și C. la plata sumei de 30.000 euro și 42.000 lei, reprezentând suma remisă efectiv acestora, la care se adaugă dobânda legală aferentă în cuantum de 16.113,22 lei cu titlu de beneficiu nerealizat, precum și a sumei de 200.000 euro, reprezentând daune morale. De asemenea, partea civilă a solicitat obligarea celor doi inculpați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Ulterior, partea civilă și-a precizat acțiunea civilă sub aspectul dobânzii legale aferente daunelor materiale, solicitând dobânda legală calculată de la data de 1 iulie 2009 până la data plății efective.

În concret, pentru considerentele exprimate anterior sub aspectul laturii penale a cauzei, instanța a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpaților A. și C., prin fapta lor ilicita cauzând pârtii civile atât un prejudiciu de ordin material, cât și unul de ordin moral.

În ceea ce privește prejudiciul, ca un element esențial al răspunderii delictuale, s-a reținut că acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite comisă de o altă persoană. Cu privire la prejudiciu, practica judiciară și doctrina de specialitate au stabilit că acesta trebuie să aibă un caracter cert și, în mod evident, să nu fi fost reparat încă. Totodată, în materia răspunderii civile delictuale operează principiul reparării integrale a prejudiciului.

În privința daunelor materiale solicitate de către partea civilă D., s-a constatat că acestea sunt în totalitate justificate, reprezentând practic contravaloarea sumelor de bani remise de către acesta ca urmare a infracțiunii de șantaj îndreptate împotriva sa.

Totodată, instanța a apreciat că este întemeiat și capătul de cerere referitor la dobânda legală aferentă debitului principal, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului. Această sumă va fi calculată în concordanță cu cererea părții civile, începând cu data de 1 iulie 2009 și până la la data plății efective, în condițiile în care în materia răspunderii civile delictuale este aplicabil principiul conform căruia debitorul este de drept în întârziere de la data săvârșirii faptei ilicite.

Referitor la prejudiciul moral reclamat, în esență, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate de partea civilă, instanța le-a considerat ca fiind nejustificat de mari, motiv pentru care va admite în parte acest capăt de cerere, considerându-se că suma de 10.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă D..

Referitor la cealaltă faptă dedusă judecății, instanța a constatat că în declarația lui Ș. dată la 16 iulie 2010, acesta a arătat că nu are pretenții la despăgubiri civile în cauză și nici nu dorește să participe în calitate de parte vătămată în cauză. Pentru aceste motive, Ș. a participat în prezentul dosar în calitate de martor.

În acest context, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 4.500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, întrucât această sumă de bani a fost dobândită prin săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Având în vedere soluția pronunțată asupra laturii civile, precum și faptul că măsura asigurătorie luată în cauză în cursul urmăririi penale avea ca rațiune asigurarea posibilității efective a părții civile de a-și recupera prejudiciul în cazul admiterii acțiunii civile, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pen. rap. la art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000, instanța a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 163/P/2009 din data de 14 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - asupra bunurilor imobile ale inculpatului C..

De asemenea, întrucât în cazul săvârșirii unei infracțiuni de corupție sau infracțiuni conexe luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie și ținând cont de principiul solidarității între debitori, care guvernează răspunderea civilă delictuală, instanța a apreciat că se impune dispunerea unei măsuri asigurătorii și față de inculpatul A., tocmai pentru a asigura posibilitatea efectivă a părții civile de a se dezdăuna de la oricare dintre inculpați.

În consecință, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pen. rap. la art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., până la concurența sumelor de 44.500 euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății și 42.000 lei (sume echivalând cu pretențiile civile admise de instanță la care se adaugă suma de 4.500 euro confiscată).

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA și inculpații A., B. și C..

Prin Decizia penală nr. 348/A din 4 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA și de apelantul inculpat C. împotriva Sentinței nr. 1186 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând, s-au decis următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul A. din infracțiunile prev. de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000 și art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969 în infracțiunile prev. de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 13

din Legea nr. 78/2000 și art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 13

din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 13

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 2 al rechizitoriului).

În baza art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei.

În baza art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., constând în interzicerea desfășurării oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 13

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 3 al rechizitoriului).

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 39 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, în final inculpatul urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., constând în interzicerea desfășurării oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 22 iunie 2010 la data de 25 iunie 2010.

În baza art. 194 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 rap. la art. 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta descrisă la capitolul 3 al rechizitoriului).

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, aceasta din urmă constând în interzicerea desfășurării oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, aceasta din urmă constând în interzicerea desfășurării oricărei activități în presa scrisă sau audio-video pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. au fost obligați apelanții A. și B. la câte 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluționarea apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul C..

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la 19.377 lei către partea civilă D., reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, în esență, a considerat că încadrarea juridică dată faptelor de către prima instanță este corectă, precum și că în speță, așa cum a apreciat și prima instanță, sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, avându-se în vedere și Decizia nr. 695 din 17 octombrie 2006 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost, în mare parte, mod corect reținută de

§ Cauze similare