ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2016

Decizia nr. 965/2016

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 2067 pronunțată în data de 19 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari, prin primar împotriva Sentinței nr. 351/CA din 07 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată și a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut următoarele:

Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondate criticile formulate de recurent ci privire la modul de soluționare al excepțiilor invocate, respectiv excepția inadmisibilității și excepția lipsei de obiect, soluția de respingere a acestora pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică în raport de prevederile art. 210 și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Având în vedere ca prin Dispoziția nr. 1222 din 08 octombrie 2012 emisă în temeiul art. 210 C. proc. fisc. a fost soluționată contestația intimatei-reclamante împotriva deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012, revocarea acesteia prin Dispoziția nr. 749 din 11 iulie 2013 în temeiul unor dispoziții din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, nu produce efecte juridice în condițiile în care decizia de impunere emisă la data de 14 august 2012 a fost menținută.

A apreciat ca fiind nefondate și criticile recurentului-pârât formulate pe fondul cauzei, întrucât în cauză era incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză în raport de probatoriul administrat, reținând în mod eronat nelegalitatea actelor contestate.

Astfel, examinând decizia de impunere din 14 august 2012 în raport de dispozițiile art. 87 și art. 43 din O.G. nr. 92/2003 instanța de fond a reținut că actul contestat nu ar îndeplini condițiile legale, ceea ce ar atrage nulitatea acestuia în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar vătămarea produsă contribuabilului ar fi fost determinată de faptul că nu a cunoscut în ce constă starea de fapt fiscală și temeiul de drept al stabilirii taxei precum și perioada de timp exactă pentru care a fost calculată.

În recurs s-a constata că, decizia contestată a fost emisă în conformate cu dispozițiile art. 43 alin. (3) C. proc. fisc., în această situație devenind incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) - (5), concluzia instanței de fond fiind eronată.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, instanța de control judiciar a constatat că decizia de impunere cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. fisc., inclusiv temeiul de drept reprezentat de hotărârile consiliului local prin care a fost stabilită taxa pentru utilizarea temporară a locurilor public cât și posibilitatea contestării deciziei în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, prin adresa din 14 august 2012 respectiv adresa de înaintare către intimata-reclamantă menționându-se că termenul de plată al obligației fiscale este de 30 de zile de la data comunicării, iar în cuprinsul deciziei se menționează că sumele au fost calculate până la data de 14 august 2012, respectiv data emiterii deciziei.

În ceea ce privește motivul de fapt al emiterii deciziei de impunere acesta a fost menționat atât în cuprinsul acesteia, reprezentând taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, dar și în cuprinsul corespondenței fiscale purtate cu intimata-reclamantă, anterior emiterii deciziei, aducându-i-se la cunoștință situația privitoare la ocuparea unor terenuri aparținând domeniului public și privat al Orașului Năvodari, cât și faptul că va fi obligată la plata unei taxe în valoare de 3 lei/zi.

Pe de altă parte, în ceea ce privește fondul raportului de drept fiscal, Înalta Curte a observat că instanța de fond, deși a reținut existența amenajărilor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al recurentului-pârât, confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ceea ce confirma utilizarea temporară a locurilor publice, a apreciat în mod nejustificat că acestea sunt de natură a servi exploatarea corespunzătoare a Complexului B. fără a reține caracterul sezonier al acestei activități, cât și faptul ca aceste amenajări au caracter provizoriu.

În ceea ce privește faptul că, atât pe terenul în suprafață de 926 mp aflate pe domeniul public, cât și terenul în suprafață de 3723 mp proprietate privată a Orașului Năvodari, astfel cum rezultă din concluziile raportului întocmit în cauză de expertul C. - cât și din fotografiile anexate a rezultat că au fost depozitate atât materiale, cât și obiecte și lucrări provizorii - respectiv gard provizoriu din panouri de reclamă, țeava PVC suport beton pentru stâlp gard provizoriu, cărămidă recuperată, gresie recuperată, nisip 76 mc și piatră spartă concasată 1861,5 mc, ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei-reclamante, cât și legalitatea taxei aplicate pentru utilizarea temporală a locurilor publice și a deciziei de impunere emise la data de 14 august 2012.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte a constatat incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a admis recursul formulat în cauză și a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

La data de 2 septembrie 2015, împotriva Deciziei nr. 2067 pronunțată în data de 19 mai 2015 a formulat contestație în anulare SC A. SRL, care invocând prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și în consecință să se dispună anularea hotărârii atacate, cu consecința rejudecării pricinii în recurs.

În motivarea contestației în anulare s-a făcut o amplă prezentare a situației de fapt, s-a prezentat o sinteză a considerentelor Deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținându-se că este nelegală, întrucât este rezultatul unei erori materiale privind calitatea expertului judiciar și al confuziei privind concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Arată contestatoarea că instanța a confundat calitatea de expert-parte desemnat de către pârâte, cu calitatea de expert judiciar desemnat de instanță. În consecință, a reținut eronat concluziile raportului său de expertiză ca reprezentând opinia expertului judiciar independent.

Or, această eroare este rezultatul "omiterii sau confundării" unor elemente și date materiale importante ale cauzei.

Confuzia este demonstrată, întrucât hotărârea nu conține nicio referire la raportul de expertiză întocmit de dna D., respectiv de către expertul tehnic imobiliar judiciar desemnat de instanța de fond prin tragere la sorți și nicio motivare privind înlăturarea concluziilor.

Mai arată contestatoarea că verificarea erorii invocate nu presupune o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Orașul Năvodari a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând că în realitate în cuprinsul contestației formulate sunt expuse greșeli de judecată ale instanței de recurs, constând în modalitatea eronată în care aceasta ar fi apreciat materialul probator administrat în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia instanței de recurs, prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul împotriva Sentinței nr. 351 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, modificată în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulate de SC A. SRL ca nefondată.

În ceea ce privește fondul raportului de drept fiscal, prin decizia contestată s-a reținut că instanța de fond, deși a reținut existența amenajărilor/ obiectelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al orașului Năvodari, confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză (ceea ce confirmă utilizarea temporară a locurilor publice) a apreciat în mod nejustificat, că acestea sunt de natură a servi la exploatarea complexului B., fără a reține caracterul sezonier al acestei activități, cât și faptul că aceste amenajări au caracter provizoriu.

Cu referire la terenul în suprafață de 926 mp aflat în domeniul public și terenul în suprafață de 3.723 mp proprietate privată, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. și din fotografiile anexate, rezultă că au fost depozitate atât materiale cât și obiecte și lucrări provizorii, respectiv gard provizoriu din panouri de reclamă, țeavă PVC, suport beton pentru stâlp gard provizoriu, cărămidă recuperată, gresie recuperată, nisip 76 mc și piatră spartă concasată 1861,5 mc.

Concluzionează instanța de control judiciar că aceste împrejurări confirmă încadrarea fiscală a faptei contestatoarei SC A. SRL, precum și legalitatea taxei aplicate pentru utilizarea temporară a locurilor publice și a deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012.

Înalta Curte reține că potrivit disp. art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru început se impune a se preciza că, deși contestatoarea critică decizia atacată din perspectiva dezlegării date de instanța de recurs care, susține contestatoarea, este rezultatul unei erori materiale privind calitatea expertului judiciar și conținutul raportului de expertiză, în realitate ceea ce se urmărește prin exercitarea căii de atac de retractare este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea ansamblului probator.

Prevederile art. 318 C. proc. civ. se referă la acele erori materiale care nu au legătură însă cu aprecierea probelor administrate în cauză și cu situația de fapt a litigiului.

Din analiza considerentelor deciziei contestate în prezenta cauză, rezultă că instanța de control judiciar a analizat și considerat pertinente concluziile expertului consilier, C., indicând și filele la care se află depusă lucrarea întocmită de acesta.

Estre evident astfel că nu suntem în prezența unei erori materiale care să vizeze aspectele formale ale judecării recursului, ci a unei încercări de reevaluare a probelor administrate în cauză, ceea ce constituie un recurs la recurs.

Potrivit jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Mitrea c. România 2008).

Respectarea principiului res judicata (principiul caracterului definitiv al deciziilor) presupune că nicio parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei decizii definitive și obligatorii, doar în scopul de a obține o rejudecare și o nouă decizie în speță.

Concluzionând, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat criticile și argumentele invocate de părți, pronunțând o decizie legală și temeinică, nemulțumirea contestatoarei vizând în realitate soluția pronunțată în cauză.

Văzând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2016.

Procesat de GGC - NN