ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2067/2015

Decizia nr. 2067/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 06 noiembrie 2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/36/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Impozite-Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari prin Primar, a solicitat anularea Deciziei de impunere emisă în data de 14 august 2012 de Orașul Năvodari - Serviciul Impozite-Taxe Locale, anularea Dispoziției nr. x din 08 octombrie 2012 emisă de Orașul Năvodari - Serviciul Impozite-Taxe Locale și în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 14 august 2012 a fost emisă Decizia de impunere (fără număr), cu titlu de informare privind obligațiile către bugetul local, din partea Orașului Năvodari - Serviciul Impozite-Taxe Locale, în referire la "Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice", prin care reclamanta a fost obligată la pata sumei de 8.474.304,00 lei, suma calculată până la data de 31 decembrie 2012.

Contestația formulată împotriva deciziei de impunere, înregistrată la Primăria Orașului Năvodari sub nr. x din 12 septembrie 2012, a fost soluționată prin Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012.

Reclamanta a susținut că cele două acte administrative ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, constând în Decizia de impunere emisă în data de 14 august 2012 și Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012 sunt nelegale, arătând că este proprietară a imobilului situat în intravilanul Orașului Năvodari, jud. Constanța, compus din teren în suprafața de 8.059 mp, având nr. cadastral x, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2007.

Având în vedere eroziunile malului Lacului Siutghiol și faptul că terenul proprietate avea o deschidere la luciul apei de 240 ml., reprezentând zona de agrement și cazare, Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Dobrogea - Litoral, a apreciat ca fiind oportună amenajarea malului Lacului Siutghiol în condițiile realizării proiectului conform studiului de fezabilitate "Creșterea calității apei lacului Siutghiol" în vederea utilizării acesteia, iar în baza Autorizației de Construire nr. x din 20 decembrie 2007 emisă de Primarul Orașului Năvodari reclamanta a fost autorizată a executa lucrări de construire-spații de cazare și agrement, constând în 8 vile P+2E, reprezentând etapa I din proiectul "Spații cazare+agrement, zona C, Lot 1/4-Mamaia Nord - DC 86".

Prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 10 februarie 2010 încheiat de Primăria Orașului Năvodari s-au recepționat lucrările de construire efectuate, constituind Complexul Turistic B., societatea a fost autorizată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Autoritatea Navală Română, prin Autorizația din 28 martie 2011, să desfășoare activități de transport naval în porturi și pe căi navigabile, iar prin Acordurile pentru desfășurarea activităților comerciale nr. x din 28 aprilie 2011 și nr. x din 19 martie 2012 emise de Primarul Orașului Năvodari s-a avizat programul de funcționare pentru transportul de persoane pe Lacul Siutghiol în regim de agrement.

A arătat reclamanta că, în urma solicitărilor sale, autoritatea pârâtă a menționat că suprafețele de 3.723 mp și de 923 mp teren au fost determinate prin măsurători cadastrale, au fost intabulate în cartea funciara a Orașului Năvodari, fără să fie comunicate și alte informații sau documente solicitate, fără sa se specifice/identifice vecinătățile acestui teren.

A susținut, de asemenea, că Decizia de impunere din data de 14 august 2012 a fost emisă cu încălcarea disp. art. 43 rap. la art. 87 C. proc. fisc., fără ca reclamanta să aibă cunoștință care este locația exactă a terenului pentru care s-au calculat taxele de utilizare temporară a locurilor publice, în condițiile în care terenul reclamat de Primăria Orașului Năvodari se regăsește în zona Complexului Turistic B., proprietatea reclamantei, complex turistic ce are regim sezonier.

Reclamanta a solicitat a se constata, față de prevederile legale, că decizia contestată nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 43 C. proc. fisc., nefăcându-se nicio referire la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază obligația petentei pentru plata taxei de utilizare temporară a locurilor publice, elementele ce constituie conținutul deciziei nu fac nicio precizare la locul public utilizat de petenta și nici la modul în care s-a procedat la determinarea stării de fapt fiscale sau pentru ce perioadă, în condițiile în care între părți nu a existat nicio cerere de utilizare temporară a vreunui spațiu public deținut de Primăria Orașului Năvodari și nici nu a fost încheiată vreo convenție în acest sens.

A arătat că nelegalitatea deciziei contestate este dată și de lipsa precizărilor referitoare la data la care această decizie își produce efectele, utilizarea temporară a spațiilor publice trebuie să fie una efectivă, determinată ca obiect, perioada și suprafața, stabilită în termeni concreți de ambele părți și nu în mod aleatoriu de către cel care deține și administrează locul public.

Potrivit reclamantei, decizia contestată nu îndeplinește condițiile de legalitate impuse prin art. 87 rap. la art. 43 C. proc. fisc, conține date eronate, inserate cu vădita rea-intenție și în mod abuziv de către Serviciul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Orașului Năvodari.

În drept, a invocat disp. art. 218 și art. 212 C. proc. fisc. și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Orașul Năvodari, prin primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.

Probatoriile încuviințate au fost administrate prin depunerea la dosar a înscrisurilor și a raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară întocmit de expertul judiciar cu specialitatea construcții civile C.

Prin "precizările" depuse la data de 03 octombrie 2013, pârâtul Orașul Năvodari prin Primar a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anularea deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012 și excepția lipsei de obiect în cererea de anulare a Dispoziției nr. x din 08 octombrie 2012, arătând că Primarul Orașului Năvodari a emis dispoziția de revocare a Dispoziției nr. x din 08 octombrie 2012 privind respingerea contestației fiscale a reclamantei, fără a renunța însă la suma calculată în decizia de impunere din data de 14 august 2012, ci dând posibilitatea încadrării situației de ocupare fără drept a terenului într-o altă categorie de taxare (de tipul taxei de folosință teren), astfel cum aceasta este stabilită de C. fisc., pentru utilizatorii terenurilor ce aparțin unităților administrativ-teritoriale.

A apreciat, astfel, că în raport de dispozițiile art. 218 C. proc. fisc. și ținând seama că Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012 este revocată, anularea deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012 este inadmisibilă, iar cererea de anularea a Dispoziției nr. x din 08 octombrie 2012 este lipsită de obiect.

Prin Sentința nr. 351 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de obiect, ca nefondate; a admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari - Prin Primar - cu sediul în Năvodari, a anulat dispoziția de impunere emisă la data de 14 august 2012 și Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012 de respingere a contestației și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 3.708,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012 emisă în baza prevederilor art. 210 C. proc. fisc. și dată în soluționarea contestației reclamantei împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere emisă la data de 14 august 2012, poate forma numai obiect al acțiunii în contencios fiscal, revocarea realizată prin Dispoziția nr. x din 11 iulie 2013, în baza unor temeiuri de drept din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, neavând suport legal și neputând produce nici un efect pe plan juridic.

De altfel, a constatat că, revocându-se dispoziția prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere, autoritatea publică a lăsat fără soluție contestația reclamantei, cu consecința menținerii efectelor deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012.

În consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, conform prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este admisibilă.

Pentru considerentele arătate, instanța a rămas învestită cu judecarea acțiunii în contencios fiscal împotriva Dispoziției nr. x din 08 octombrie 2012 și a deciziei de impunere emisă la data de 14 august 2012, criticate pentru nelegalitate, astfel că va fi respinsă și excepția lipsei de obiect.

Pe fondul cererii, instanța de fond a reținut, referitor la forma legală și conținutul impus oricărui act administrativ fiscal, în categoria cărora se include și decizia de impunere contestată în cauză, incidența prevederilor art. 87 și art. 43 C. proc. fisc. și, în raport de acestea, nelegalitatea deciziei de impunere pentru nerespectarea textelor de lege menționate.

Din analiza deciziei de impunere emisă de Serviciul de Impozite și Taxe Locale Năvodari la data de 14 august 2012, pentru contribuabilul SC A. SRL, act emis în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3), respectiv prin intermediul sistemului informatic, rezultă că actul administrativ fiscal nu respectă prevederile art. 87 și art. 43 alin. (2) lit. b) teza a II-a, lit. e) și f), nefiind menționate data de la care actul își produce efectele, motivul de fapt, respectiv ocuparea unor suprafețe de teren aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale, cu anumite materiale, în ce constau aceste materiale și care este perioada de ocupare și, drept urmare, de calcul al taxei, care este temeiul de drept și care este cuantumul stabilit pentru fiecare perioadă impozabilă, dat fiind faptul că taxa a fost calculată din septembrie 2010 și până la 31 decembrie 2012.

Împrejurarea că decizia de impunere a fost emisă prin intermediul sistemului informatic, potrivit art. 43 alin. (3) O.G. nr. 92/2003, nu înlătură obligația respectării cerințelor de formă și conținut menționate, textul susținut în apărare de pârâte prevăzând că "actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie".

S-a apreciat că încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește conținutul actului atrage nulitatea actului administrativ fiscal menționat, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea produsă contribuabilului SC A. SRL, care nu a cunoscut în ce constă starea de fapt fiscală și temeiul de drept al stabilirii taxei, precum și perioada de timp exactă pentru care a fost calculată taxa, și care este obligat să suporte plata sumei astfel stabilite, fiind dovedită, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Curtea a avut în vedere și dispozițiile art. 49 și 50 din O.G. nr. 92/2003, care permit organului fiscal să administreze probe pentru determinarea situației de fapt fiscale, adresele înaintate reclamantei sub nr. x din 03 mai 2012 și nr. x din 15 mai 2012, precum și corespondența existentă între servicii ale Primăriei Năvodari arătând că în cauză nu s-a procedat la o verificare a situației reale, ci s-a pornit de la faptul, considerat evident, al ocupării unor suprafețe de teren, aflate în vecinătatea proprietății contribuabilului, cu diverse materiale și bunuri, ocupare care se include în taxarea stabilită prin HCL Năvodari nr. 253 din 29 octombrie 2009, nr. 98/2010 și nr. 242 din 10 noiembrie 2011.

Din punct de vedere al fondului raportului de drept fiscal, judecătorul fondului a reținut că suma stabilită în sarcina reclamantei, cu titlu de creanță fiscală, reprezintă taxă pentru utilizarea temporară a locurilor publice - depozitare de bunuri în alte locuri decât piețe, târguri, oboare, taxa fiind stabilită prin hotărâri ale Consiliului Local Năvodari în anexa IX - alte taxe.

Taxa stabilită prin hotărârile consiliului local și fundamentată pe prevederile art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, în categoria alte taxe locale, vizează utilizarea temporară, de către contribuabil, a unor locuri publice, scopul reglementării acesteia, modul de calcul (pe mp/pe zi) și persoanele care datorează această taxă, precum și împrejurarea că o astfel de taxă este echivalentul unui serviciu prestat acelor persoane care sunt obligate la plată (art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006), înlătură posibilitatea aplicării acestei taxe pentru situația fiscală stabilită chiar de pârâte: ocuparea unor suprafețe de teren, aflate în patrimoniul unității administrativ teritoriale, cu diverse materiale, fără acordul proprietarului terenului.

Taxa locală la care face referire art. 248 lit. i) din Legea nr. 571/2003 prin sintagma "alte taxe locale", nu poate avea scopul de educare a persoanelor fizice sau juridice în vederea unui anumit comportament preconizat de consiliul local, în vederea atingerii acestui scop fiind create de legiuitor alte pârghii juridice care pot reprezenta temei legal al stabilirii și perceperii unor astfel de sume.

Mai mult, din raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară și din răspunsul la obiecțiuni, rezultă că terenul în suprafață de 923 mp - domeniul public, nu este ocupat cu lucrări, materiale, obiecte, iar pe terenul în suprafață de 3.723 mp - domeniul privat se află mai multe lucrări, evidențiate de expert și enumerate de acesta (hidranți incendiu, cămine alimentare cu apă, împrejmuire, alei, parcare, trotuare, fântâni arteziene, etc.), lucrări care nu pot fi considerate a intra în elementul material al faptei de utilizare temporară a locurilor publice.

A apreciat instanța de fond că lucrările de construire enumerate de expert, chiar și cele având caracter provizoriu, nu pot reprezenta lucrări sau bunuri care ocupă temporar locurile publice, ele sunt de natură a servi exploatarea corespunzătoare a Complexului Turistic B., aflat în proprietatea reclamantei.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâții Orașul Năvodari prin Primar și Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de obiect având în vedere că dispoziția nr. x/2012 a fost revocată iar urmare a acestei revocări, nemaiexistând obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal în temeiul dispozițiilor art. 218 C. proc. civ. impunea instanței de fond admiterea excepțiilor invocate.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că actul administrativ fiscal nu respectă prevederile art. 87 și 43 alin. (2) lit. b) teza a II-a, lit. e) și f) C. proc. fisc., considerând că nu au fost menționate data de la care actul își produce efectele, motivul de fapt și care este perioada de ocupare deși din actele anterioare emiterii deciziei de impunere, respectiv din corespondența purtată cu intimata i-a fost adus la cunoștința intimatei-reclamate faptul că ocupă o suprafață de 3.773 mp care aparține domeniului privat al Orașului Năvodari, respectiv o suprafață de 923 mp ce aparține domeniului public al Orașului Năvodari în zona aferentă lacului Siutghiol.

Totodată, i-a fost adus la cunoștință reclamantei faptul că pentru ocuparea domeniului public și privat al Orașului Năvodari, datorează o taxă zilnică de 3 lei/mp.

A susținut recurentul că anterior emiterii deciziei a examinat și utilizat toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului întreaga documentație fiind examinată anterior emiterii deciziei de impunere și care a fost depusă la dosarul cauzei conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Consideră recurentul că în ceea ce privește reținerea instanței de fond privitoare la nemenționarea datei de la care actul își produce efectele este nefondată acest termen fiind menționat în adresa nr. x din 14 august 2012 prin care s-a înaintat reclamantei decizia de impunere cu precizarea termenului de plată al obligației fiscale, respectiv 30 de zile de la data comunicării, cât și a faptului că sumele de plată au fost calculate până la data de 14 august 2012.

În ceea ce privește fondul raportului de drept fiscal, recurentul a susținut că instanța de fond cu depășirea limitelor învestirii ar fi analizat în concret prevederile HCL nr. 98/2010, 253/2009 și 242/2011 deși nu a fost învestită cu o acțiune în anularea acestora, afirmând că taxa locală la care face referire art. 248 lit. i) din Legea nr. 571/2003 prin sintagma "alte taxe locale" nu poate avea scopul de educare a persoanelor fizice sau juridice în vederea unui anumit comportament preconizat de consiliul local.

Cu privire la natura obiectelor/amenajărilor existente pe terenurile ce nu aparțin intimatei, respectiv folosirea temporară a acestora, recurentul a susținut că deși instanța a apreciat că acestea sunt destinate activității comerciale a intimatei nu a reținut și activitatea sezonieră a Complexului Turistic, faptul că aceste amenajări au caracter provizoriu ceea ce duce în mod evident la o utilizare provizorie a terenurilor, încadrarea fiscală a faptei intimatei fiind corect realizată.

În ceea ce privește expertiza efectuată în cauză recurentul a susținut că, astfel cum rezultă din fotografiile realizate de experții desemnați în cauză intimata a înțeles să amenajeze terenul proprietatea Orașului Năvodari cu dotări pentru vilele sale, depășind dreptul său de proprietate.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 926 mp aflat în domeniul public, astfel cum rezultă din raportul întocmit de expertul D., intimata-reclamantă a depozitat nisip de râu, piatră spartă concasată, gard provizoriu de reclamă și bannere cu reclamă Vile Turistice Complex B.

A concluzionat recurentul că din toate probele administrate rezultă că intimata folosește fără drept cele două terenuri cu dotări și construcții aflate în exploatarea sa, destinate scopului său comercial iar această folosire temporară, ca urmare a activității sezoniere realizate de intimată sens în care este justificată decizia de impunere din data de 14 august 2012.

Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond susținând în esență că decizia de impunere contestată nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 43 C. proc. fisc. întrucât nu se face nicio referire la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază obligația petentei pentru plata taxei de utilizare temporară a locurilor publice.

În ceea ce privește excepțiile invocate de pârât intimata-reclamantă a solicitat menținerea soluției de respingere pronunțată de instanța de fond.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, în ceea ce privește criticile formulate de recurent cu privire la modul de soluționare al excepțiilor invocate, respectiv excepția inadmisibilității și excepția lipsei de obiect, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, soluția de respingere a acestora pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică în raport de prevederile art. 210 și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., potrivit cărora "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator (...) la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Având în vedere că prin Dispoziția nr. x din 08 octombrie 2012 emisă în temeiul art. 210 C. proc. fisc. a fost soluționată contestație intimatei-reclamante împotriva decizie de impunere emisă la data de 14 august 2012, revocarea acesteia prin Dispoziția nr. x din 11 iulie 2013 în temeiul unor dispoziții din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, nu produce efecte juridice în condițiile în care decizia de impunere emisă la data de 14 august 2012 a fost menținută.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât formulate pe fondul cauzei Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză în raport de probatoriul administrat în cauză reținând în mod eronat nelegalitatea actelor contestate.

Astfel, examinând decizia de impunere din 14 august 2012 în raport de dispozițiile art. 87 și art. 43 din O.G. nr. 92/2003 instanța de fond a reținut că actul contestat nu ar îndeplini condițiile legale ceea ce ar atrage nulitatea acestuia în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. apreciind că vătămarea produsă contribuabilului ar fi fost determinată de faptul că nu a cunoscut în ce constă starea de fapt fiscală și temeiul de drept stabilirii taxei precum și perioada de timp exactă pentru care a fost calculată.

Concluzia instanței de fond este însă eronată, întrucât decizia contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (3) C. proc. fisc., în această situație devenind incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) - (5).

Contrar celor reținute prin sentința atacată, instanța de control judiciar constată că decizia de impunere cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. fisc., inclusiv temeiul de drept reprezentat de hotărârile consiliului local prin care a fost stabilită taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, cât și posibilitatea contestării deciziei în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, prin adresa cu nr. x din 14 august 2012, respectiv adresa de înaintare către intimata-reclamantă menționându-se că termenul de plată al obligației fiscale este de 30 de zile de la data comunicării iar în cuprinsul deciziei se menționează că sumele au fost calculate până la data de 14 august 2012, respectiv data emiterii deciziei.

În ceea ce privește motivul de fapt al emiterii deciziei de impunere acesta a fost menționat atât în cuprinsul acesteia, reprezentând taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, dar și în cuprinsul corespondenței fiscale purtate cu intimata-reclamantă, anterior emiterii deciziei, aducându-i-se la cunoștință situația privitoare la ocuparea unor terenuri aparținând domeniului public și privat al Orașului Năvodari, cât și faptul că va fi obligată la plata unei taxe în valoare de 3 lei/zi.

Pe de altă parte, în ceea ce privește fondul raportului de drept fiscal, Înalta Curte constată că instanța de fond deși a reținut existența amenajărilor/obiectelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al recurentului-pârât confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză ceea ce confirmă utilizarea temporară a locurilor publice a apreciat în mod nejustificat că acestea sunt de natură a servi exploatarea corespunzătoare a Complexului Turistic B. fără a reține caracterul sezonier al acestei activități, cât și faptul că aceste amenajări au caracter provizoriu.

În ceea ce privește atât pe terenul în suprafață de 926 mp aflate pe domeniul public, cât și terenul în suprafață de 3723 mp proprietate privată a Orașului Năvodari astfel cum rezultă din concluziile raportului întocmit în cauză de expertul D. - cât și din fotografiile anexate rezultă că au fost depozitate atât materiale cât și obiecte și lucrări provizorii - respectiv grad provizoriu din panouri de reclamă, țeavă PVC suport beton pentru stâlp gard provizoriu, cărămidă recuperată, gresie recuperată, nisip 76 mc și piatră spartă concasată 1861,5 mc, ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei-reclamante, cât și legalitatea taxei aplicate pentru utilizarea temporală a locurilor publice și a deciziei de impunere emise la data de 14 august 2012.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursul formulat în cauză și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari, prin primar împotriva Sentinței nr. 351/CA din 07 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2015.

Procesat de GGC - CT