Decizia nr. 1462/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1319/36/2012

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23 august 2016, sub nr. 2892/1/2016, revizuenta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimații Orașul Năvodari prin Primar și Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, schimbarea în tot a deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii recursului formulat de intimații Orașul Năvodari prin Primar și Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, ca fiind nefondat, și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces. Cu privire la caracterul admisibil și fondat al cererii de revizuire, recurenta a arătat următoarele: Hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită este reprezentată de Decizia nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a evocat fondul cauzei. Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. (1865). Referitor la înscrisul nou, acesta este reprezentat de Certificatul fiscal privind impozitele și taxele locale pentru persoanele juridice nr. 3277D/20.02.2012 emis de Primăria Orașului Năvodari - Serviciul Impozite - Taxe Locale Năvodari, din care reiese că suprafața de 1. 827,00 mp teren situat în localitatea Năvodari, Bd. Mamaia Nord, nr. O-DC86, jud. Constanța, Zona A, teren intravilan, cu destinație de folosință; cale de acces - drumuri și căi, respectiv "Promenada Lac Siutghiol", ce face parte din suprafața totală de 2400,00 mp teren, inventariat în domeniul public al UAT Năvodari, este în totalitate neocupat, drept pentru care impozitul este în cuantum de 00,00 lei. Se impune a se observa că o parte din terenul litigios pentru care s-au stabilit obligații fiscale și față de care se afirmă că ar fi ocupat cu diferite materiale și depozite este reprezentat de suprafața de 924,00 mp care se află în domeniul public al UAT Năvodari și care, la rândul său, se regăsește în suprafața de 1.827,00 mp teren, ce face obiectul Certificatului fiscal privind impozitele și taxele locale pentru persoanele juridice din 20 februarie 2012, așa cum, de altfel, recunosc intimații prin întâmpinarea formulată la acțiunea introductivă. Cu alte cuvinte, Certificatul fiscal privind impozitele și taxele locale pentru persoanele juridice nr. 3277D/20.02.2012 atestă o altă realitate decât cea prezentată de intimați în cauza înregistrată sub nr. 1319/36/2012, respectiv că terenul în suprafață de 923,00 mp aparținând domeniului public al UAT Năvodari în momentul pronunțării instanței era liber, totalizând 00,00 lei impozit. Cu privire la termenul de promovare a cererii de revizuire, s-a precizat că sunt aplicabile prevederile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și că termenul de o lună începe să curgă de la data de 26 iulie 2016, respectiv data la care revizuentei i s-a comunicat din partea Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal întâmpinarea formulată de Orașul Năvodari prin Primar și Consiliul Local al Orașului Năvodari împreună cu înscrisurile anexă în Dosarul nr. 3693/118/2016. În privința condițiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a menționat următoarele: - în susținerea cererii de revizuire s-a invocat un înscris, în speță, Certificatul fiscal privind impozitele și taxele locale pentru persoane juridice din 20 februarie 1012 emis de Primăria Orașului Năvodari - Serviciul de Impozite și Taxe Locale Năvodari, care nu a fost folosit la judecarea recursului ce a format obiectul Dosarului nr. 1319/36/2012; - înscrisul este doveditor, are forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă (suprafața de 923,00 mp teren aparținând domeniului public al UAT Năvodari era liberă de orice fel de depozite de materiale sau lucrări de construcții la data impunerii fiscale a revizuentei); - înscrisul este descoperit după darea hotărârii, respectiv în data de 26 iulie 2016, deci este nou, neexistând la data (19.05.2015) pronunțării Deciziei nr. 2067/2016; - înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, pentru că a fost reținut de partea potrivnică, deși sarcina probei îi revenea, iar revizuentei nu i se putea elibera respectivul certificat fiscal pentru un imobil față de care nu se legitima cu niciun fel de titlu, fiind de notorietate faptul că astfel de înscrisuri doveditoare nu se eliberează decât la cererea expresă a proprietarului/deținătorului imobilului; - înscrisul este determinant și trebuie prezentat de revizuent (impunerea fiscală a fost totalmente nelegală atâta vreme cât din Certificatul fiscal nr. 3277D/20.02.2012 reiese foarte clar că terenul în suprafață de 923,00 mp aparținând domeniului public al UAT Năvodari este liber în totalitate, adică neocupat cu niciun fel de construcții, depozite de materiale etc); - înscrisul nou nu a fost procurat la solicitarea instanței; - în recursul ce a format obiectul dosarului nr. 1319/36/2012 s-a evocat fondul cauzei, instanța de control judiciar, rejudecând cauza în fond, a dat eficiență concluziilor expertului parte B. și a reținut că, pe terenurile aflate în proprietatea Orașului Năvodari (domeniul public și domeniul privat) "(...) au fost depozitate atât materiale, cât și obiecte și lucrări provizorii (...) ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei - reclamante și legalitatea taxei aplicate (...)"; pentru acest ultim argument, instanța de recurs a schimbat pe fond soluția Curții de Apel Constanța. Revizuenta a făcut referire și la jurisprudența CEDO, în care s-a reținut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului; în situația în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca c.României, hotărâre publicată). De asemenea, CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat numai "circumstanțele nou descoperite", iar nu "circumstanțele noi". Circumstanțele care au legătură cu cazul existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt "nou descoperite" în timp ce circumstanțele care privesc cazul, dar au luat naștere după proces, sunt "noi". În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322-328 din C. proc. civ. (1865).

La data de 05 ianurie 2017, în cadrul Dosarului nr. 2892/1/2016, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimații Serviciul Impozite Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari, împotriva deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a solicitat schimbarea în tot a acestei hotărâri, în sensul respingerii recursului, ca nefondat. Motivul de revizuire invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., înscrisul nou fiind reprezentat de Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 14383/P/2012. În opinia revizuentei, acest înscris îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a conduce la revizuirea deciziei mai sus menționate, întrucât: (i) reprezintă un "înscris nou" în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., chiar dacă nu a existat, în formă materială, la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită; Altfel spus, situația de fapt clarificată în cadrul acestui dosar penal a existat la momentul pronunțării deciziei atacate, însă a fost prezentată denaturat de către expertul consilier. Revizuenta a sesizat organele de cercetare penală la data de 24 septembrie 2012, cu mult înaintea pronunțării deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 și, chiar dacă ordonanța de clasare a fost emisă ulterior hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenta nu avea la îndemână niciun mecanism prin care să constrângă organul judiciar să administreze întreg probatoriul încuviințat, iar prezentarea în fața instanței de recurs doar a probelor administrate până la momentul pronunțării nu era de natură a contribui la aflarea adevărului. (ii) înscrisul invocat nu a fost prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentei; Astfel, deși sesizarea penală a fost făcută cu aproape 3 ani înainte de pronunțarea deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, ordonanța de clasare a fost comunicată la data de 29 noiembrie 2016. În acest context, ar fi fost imposibil ca înscrisul emis de Ministerul Public să fie folosit în fața instanței supreme la momentul soluționării recursului, cu atât mai mult cu cât emiterea unui astfel de înscris nu depinde de conduita părții. (iii) înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere ar fi fost susceptibil să conducă la o altă soluție în contextul în care ar fi fost cunoscut de instanță la momentul soluționării recursului. Cu toate că înscrisul depus în susținerea cererii de revizuire reprezintă o ordonanță de clasare, caracterul determinant al acestui înscris se impune nu prin soluția din dispozitiv, ci prin reținerile organului de cercetare penală care se regăsesc în considerentele ordonanței. Aceste considerente vizează aspecte de fapt esențiale soluționării cauzei, care nu au putut fi avute în vedere la momentul pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită. Reprezentativă pentru influența pe care înscrisul ar fi putut să o aibă asupra soluționării recursului este chiar concluzia la care ajunge procurorul în cuprinsul ordonanței de clasare (pag.4 din ordonanță): " în concluzie, cu ocazia cercetărilor în prezentul dosar penal, nu s-a reținut ocuparea suprafeței de 4646 mp cu materiale de construcții, nici în prezent și nici într-o perioadă trecută". O astfel de concluzie, rezultată în urma administrării unui probatoriu complex (în parte specific anchetei penale), ar fi fost susceptibilă să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt în contextul în care esența fondului raportului de drept fiscal a fost reprezentată de împrejurarea ocupării sau nu a surafeței de 4646 mp aparținând domeniului public și privat al Orașului Năvodari, în perioada 01 septembrie 2010 - 30 aprilie 2012. În baza acestei presupuse ocupări nejustificate a terenului, organele fiscale locale au emis decizia de impunere din data de 14.08.2012 prin care revizuentei îi era impusă o sumă de peste 8 milioane lei cu titlu de taxă pentru utilizarea temporară a proprietății publice. Complexitatea anchetei desfășurate, perioada relativ lungă a desfășurării acesteia, probatoriile administrate, precum și concluzia tranșantă a organelor penale, coroborate cu garanțiile de imparțialitate și credibilitate care rezultă din activitatea de cercetare penală, oferă premise certe de retractare a hotărârii pe baza stabilirii unei situații faptice diferite de cea pe care instanța de recurs a avut posibilitatea să o identifice.

La data de 05 ianuarie 2017, revizuenta SC A. SRL a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu o a treia cerere de revizuire întreptată împotriva deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1319/36/2012, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ. (1865), în interpretarea dată acestora de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 627/2014. Pe calea acestei cereri, revizuenta a solicitat instanței următoarele: (1) să stabilească dacă raportul de expertiză realizat de expertul B. (expert parte al orașului Năvodari), înscris în temeiul căruia s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, are sau nu un conținut real și, în ipoteza în care se stabilește că expertul B. a denaturat adevărul în raportul său, (2) să admită cererea de revizuire, cu consecința schimbării hotărârii a cărei revizuire se solicită, în sensul respingerii recursului ca nefondat. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, s-a arătat că instanța de contencios constituțional a statuat prin Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014 că prin înscris fals în sensul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, iar instanța de revizuire urmează să stabilească ea dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conținut real. A susținut revizuenta că suspiciunile cu privire la faptul că expertul B. a denaturat adevărul în raportul său, inducând astfel în eroare instanța investită cu soluționarea recursului promovat de Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari, au fost confirmate de concluziile organului de urmărire penală rezultate din interpretarea coroborată a probelor administrate în perioada 2012-2016, în cadrul dosarului penal nr. 143838/P/2012. Concluziile co-raportului de expertiză au fost efectiv anulate de probatoriul administrat în cadrul cercetării penale, procurorul de caz ce a instrumentat plângerea penală a revizuentei concluzionând că materialele de construcții cu privire la care s-a pretins că au fost depozitate pe domeniul autorităților pârâte se regăseau, în realitate, în infrastructura terenului. S-a reținut astfel, în baza probatoriului administrat, că expertul B. (expert parte al Orașului Năvodari) a prezentat în cuprinsul co-raportului de expertiză o situație contrară realității. În condițiile în care soluția instanței de recurs s-a fundamentat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză realizat de B., precum și pe fotografiile depuse de acest expert, înscrisuri al căror conținut nu corespunde realității, devine evidentă necesitatea revizuirii deciziei nr. 2067 din 19 mai 2015, în vederea îndreptării unei vădite erori de fapt, dar mai ales în vederea stabilirii adevărului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 03 februarie 2017, intimații Orașul Năvodari prin Primar și Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari au invocat excepția inadmisibilității revizuirii, iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimații au susținut că, raportat la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocate ca temei de drept al cererii de revizuire și la ordonanța de clasare pronunțată în Dosarul penal nr. 14383/P/2012 de care revizuenta s-a prevalat, cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât înscrisul invocat este ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită. De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția că înscrisul nou să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi fost produs dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Pe fondul cererii de revizuire, apărările intimaților au vizat, în esență, următoarele aspecte: Taxa instituită prin hotărârile de consiliul local a vizat depozitarea pe terenuri aparținând domeniului public și privat de obiecte, materiale, fără a se face referire în concret și exclusiv la materialele enumerate în cuprinsul ordonanței parchetului ("materiale de construcții de tip, nisip, piatră sau alte materiale de construcții"). Atât în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul C., cât și în cuprinsul co-raportului întocmit de expert B. s-a reținut că revizuenta a depozitat pe terenul deținut de UAT Năvodari: spații verzi, plajă, alei pietonale, dușuri, cheiuri de amamare, panouri publicitare, fântâni arteziene, etc. În realitate, aceasta a amenajat cu lucrări provizorii terenul ce nu îi aparținea în vederea deservirii unităților sale de primire turistică. De asemenea, în cuprinsul ordonanței parchetului s-a reținut că: " la limita dintre terenul complexului X și terenul în suprafață de 4.646 mp se află amenajate trotuare, fântâni arteziene care ocupă aproximativ în mod egal, atât teren al complexului X și teren de pe suprafața de 4646 mp". Însăși instanța de recurs a constatat faptul că aceste amenajări efectuate de către revizuentă pe terenul UAT Năvodari au caracter provizoriu și sunt destinate utilizării temporare conform specificului activității desfășurate de către revizuentă în raport de unitățile sale de primire turistică și că încadrarea fiscală a situației revizuentei s-a realizat în mod legal. În concluzie, intimații au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

La data de 31 martie 2017, revizuenta a formulat note de ședință, raportat la admisibilitatea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ., în interpretarea dată acestora de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 627/2014. De asemenea, revizuenta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a dezvoltat motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de revizuire formulate de revizuenta SC A. SRL Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale aplicabile și de apărările formulate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Cererile de revizuire au ca obiect Decizia nr. 2067 din 19 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1319/36/2012, prin care s-a dispus: " Admite recursul declarat de Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari, prin primar împotriva Sentinței nr. 351/CA din 07 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de SC A. SRL, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții". Pentru a decide în acest sens, instanța de recurs a constatat că decizia de impunere din 14 august 2012 cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, inclusiv temeiul de drept reprezentat de hotărârile consiliului local prin care a fost stabilită taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, cât și posibilitatea contestării deciziei în temeiul O.G. nr. 92/2003. În ceea ce privește fondul raportului de drept fiscal, s-a constatat că prima instanță, deși a reținut existența amenajărilor/obiectelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al recurentului-pârât, confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a apreciat în mod nejustificat că acestea sunt de natură a servi exploatarea corespunzătoare a Complexului Turistic X, fără a reține caracterul sezonier al acestei activități, cât și faptul că aceste amenajări au caracter provizoriu. În continuarea argumentației sale, instanța de recurs a valorificat concluziile raportului întocmit în cauză de expertul B. (expert-parte propus de pârâții Serviciul Impozite și Taxe Locale Năvodari și Orașul Năvodari), reținând că, pe terenul în suprafață de 926 mp aflat în domeniul public, cât și pe terenul în suprafață de 3723 mp aflat în domeniul privat al Orașului Năvodari au fost depozitate atât materiale, cât și obiecte și lucrări provizorii, ceea ce confirmă încadrarea fiscală a faptei intimatei-reclamante, cât și legalitatea taxei aplicate pentru utilizarea temporară a locurilor publice și a deciziei de impunere emise la data de 14 august 2012. 1. Asupra cererilor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. (1865) Motivul de revizuire reglementat de acest text de lege cuprinde două ipoteze. Prima ipoteză are în vedere situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Ipoteza a doua vizează situația în care hotărârea atacată cu revizuire s-a întemeiat pe o hotărâre care a fost ulterior desființată sau modificată. Ambele cereri de revizuire întemeiate în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la prima ipoteză reglementată de acest text, astfel că, pentru admisibilitatea revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - revizuentul invocă un înscris; - înscrisul este doveditor; - înscrisul este descoperit după darea hotărârii, deci este nou; - înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii; - înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; - înscrisul este determinant; - înscrisul trebuie prezentat de revizuent, iar nu procurat la solicitarea instanței. În susținerea cererii de revizuire înregistrată la această instanță la data de 23 august 2016, revizuenta s-a prevalat de Certificatul fiscal privind impozitele și taxele locale pentru persoane juridice din 20 februarie 2012 emis de Primăria Orașului Năvodari - Serviciul de Impozite și Taxe Locale. Prin acest certificat se atestă că suprafața de 1.827 mp teren situat în localitatea Năvodari, Bd. X, Județul Constanța, Zona A, intravilan, cu destinație de folosiță: cale de acces - drumuri și căi (CA), respectiv "Promenadă X", ce face parte din suprafața totală de 2.400 mp, este neocupată și că impozitul pe teren persoane juridice calculat este de 0,00 lei. Pentru ca acest înscris să fie unul doveditor, în sensul procedural al termenului, trebuie să fie probant prin el însuși. Altfel spus, să nu fie nevoie ca înscrisul prezentat să fie completat cu alte mijloace de probă . În cauză, această cerință nu este îndeplinită, întrucât Certificatul fiscal din 20 februarie 2012 vizează doar o parte din terenul cu privire la care s-au stabilit obligații fiscale prin decizia de impunere din data de 14 august 2012, respectiv suprafața de 923 mp aflată în domeniul public al Orașului Năvodari. Potrivit susținerilor revizuentei, necontestate de intimați, această suprafață de 923 mp teren litigios face parte din suprafața de 1827 mp menționată în certificatul fiscal ca fiind neocupată și pentru care impozitul calculat este de 0,00 lei. În condițiile în care elementele evidențiate în certificatul fiscal invocat nu se referă la ambele suprafețe de teren (923 mp din domeniul public și 3723 mp din domeniul privat al Orașului Năvodari) se poate concluziona că acest înscris nu este unul doveditor, întrucât nu este probant prin el însuși, fiind necesară completarea lui cu alte probatorii pe linia verificării legalității impunerii. Un argument suplimentar în acest sens îl constituie împrejurarea că înscrisul invocat atestă o situație fiscală existentă la momentul emiterii lui (20 februarie 2012), în timp ce litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei ce face obiectul revizuirii a vizat legalitatea obligațiilor fiscale stabilite pentru perioada 2010-2012. Pentru aceleași considerente se reține că înscrisul analizat nu îndeplinește nici cerința de a fi unul determinant, întrucât acesta nu este de natură să conducă la schimbarea soluției instanței de recurs, în condițiile în care nu face dovada unei alte situații de fapt cu privire la ambele suprafețe de teren și pentru întreaga perioadă pentru care s-a emis decizia de impunere. Prin urmare, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și pe Certificatul fiscal din 20 februarie 2012 este inadmisibilă. Referitor la a doua cerere de revizuire, fundamentată în drept tot pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte reține că este inadmisibilă, întrucât înscrisul de care se prevalează revizuenta, respectiv Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la data de 07 noiembrie 2016, în dosarul nr. 14383/P/2012, nu poate reprezenta un înscris nou, întrucât nu a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Interpretarea avansată de revizuentă, conform căreia ordonanța de clasare intervenită ulterior pronunțării deciziei atacate poate fi considerată ca act nou, întrucât partea nu avea la îndemână niciun mecanism prin care să determine organul judiciar să administreze întreg probatoriul încuviințat până la momentul pronunțării instanței de recurs, nu va fi însușită de instanță, întrucât o astfel de interpretare depășește, fără îndoială, textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 2. Asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. (1865) Referitor la acest motiv de revizuire, atât în doctrină cât și în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că acesta are în vedere trei ipoteze: soluția dată prin hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a mințit sau a expertului care a denaturat adevărul în raportul său; hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății și ipoteza sancționării disciplinare a unui magistrat pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență (Decizia Curții Constituționale nr. 627 din 4 noiembrie 2014). Prima ipoteză vizată de acest text de lege impune, în toate cazurile, să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru o infracțiune privitoare la pricină. Cum această cerință nu este îndeplinită, revizuirea este inadmisibilă, prin raportare la art. 322 pct. 4 teza I C. proc. civ.. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 4 teza finală C. proc. civ., în condițiile în care nu există o hotărâre de sancționare disciplinară a magistratului pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. În privința art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut în decizia anterior menționată că, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, urmând ca instanța de revizuire să stabilească ea însăși dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conținut real. Făcând aplicarea în speța de față a celor statuate de Curtea Constituțională, se constată că în exercitarea acțiunii penale a intervenit un impediment legal reprezentat de Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la data de 07 noiembrie 2016, în dosarul nr. 14383/P/2012, astfel că instanța investită cu soluționarea prezentei cereri va analiza dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea atacată are sau nu un conținut real. Înscrisul la care revizuenta face referire în susținerea revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este reprezentat de co-raportul de expertiză întocmit de expertul parte B., propus de pârâții Orașul Năvodari și Serviciul de Impozite și Taxe Locale Năvodari. Acest co-raport de expertiză a fost determinant în pronunțarea deciziei atacate, întrucât a fost valorificat de instanța de recurs în fundamentarea concluziilor sale privitoare la fondul raportului juridic de drept fiscal. Referitor la afirmația revizuentei, în sensul că în sarcina expertului B. nu s-a reținut săvârșirea unei fapte de natură penală, se impune precizarea că față de acest expert nu s-au efectuat acte de urmărire penală în Dosarul nr. 14383/P/2012, finalizat prin emiterea Ordonanței de clasare din data de 7 noiembrie 2016. De asemenea, trebuie subliniat faptul că ordonanța procurorului de clasare a cauzei nu poate fi opusă în revizuire cu putere de lucru judecat, ci poate servi ca probă în demersul instanței de a verifica dacă raportul de expertiză întocmit de expertul B. are sau nu un conținut real. Concluziile procurorului din cuprinsul ordonanței de clasare au fost următoarele: " (...) cu ocazia cercetărilor în prezentul dosar penal, nu s-a reținut ocuparea suprafaței de 4646 mp cu materiale de construcții, nici în prezent și nici într-o perioadă trecută". Aceste concluzii, care se referă exclusiv la ocuparea terenului de 4646 mp cu materiale de construcții, nu sunt suficiente pentru a reține că raportul de expertiză întocmit de expertul B. atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în însuși cuprinsul ordonanței de clasare s-a reținut că: " la limita dintre terenul complexului X și terenul în suprafață de 4646 mp se află amenajate trotuare, fântâni arteziene, care ocupă aproximativ în mod egal, atât teren al complexului X și teren de pe suprafața de 4646 mp". Pe de altă parte, trebuie menționat că obiectivele expertizei judiciare dispuse de instanță nu s-au limitat la verificarea ocupării terenului cu materiale de construcții, ci au impus verificări pentru a stabili (i) dacă cele două suprafețe de teren sunt ocupate, care sunt obiectele, lucrările, materialele cu care sunt ocupate, (ii) dacă se poate preciza când a intervenit această ocupare și (iii) dacă pe toată perioada septembrie 2010 - aprilie 2012 terenul a fost ocupat cu tot ceea ce se găsește la fața locului. În plus, nici analiza comparativă a constatărilor expertului Chera Carmen desemnat de instanță (raport de expertiză și răspuns la obiecțiuni) și ale expertului parte B. propus de pârâți (co-raport de expertiză) nu confirmă susținerile revizuentei, în sensul că expertul parte B. ar fi prezentat ca fiind reală o situație de fapt inexistentă. Divergențele de opinie în concluziile celor doi experți apar în ceea ce privește diferențierea activității de depozitare pe domeniul public de activitatea de excutare a unor amenajări ori de executare a unor construcții cu caracter provizoriu, cu relevanță sub aspectul legalității impunerii taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice. Modalitatea în care instanța de recurs a dezlegat aspectele în divergență evidențiate în concluziile formulate de cei doi experți, prin validarea raportului de expertiză întocmit de expertul parte B., excede cadrul procesual al revizuirii, ținând seama că această cale extraordinară de atac, spre deosebire de recurs, are ca scop îndreptarea erorilor de fapt. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 326 din C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va dispune respingerea cererilor de revizuire formulate de revizuenta SC A. SRL, ca inadmisibile. Totodată, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât în dovezile prezentate există neclarități cu privire la onorariul de avocat achitat pentru această cauză. Astfel, în delegația de avocat aflată la fila 131 dosar, emisă la 1 februarie 2017, nu apare înscris numărul contactului de asistență juridică, iar în factura emisă pentru încasarea c/val onorariului de avocat este menționat contractul de asistență juridică nr. 644 din 01 martie 2017, contract ce a fost încheiat ulterior emiterii delegației de avocat pentru această cauză. Nu rezultă astfel, că onorariul solicitat vizează acest litigiu și nu alt litigiu pe care părțile l-ar putea avea pe rolul instanțelor.