ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #130103)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #130103) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

În temeiul cazului reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., poate fi verificată pe calea recursului în casație prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție în limitele prevăzute în art. 125 alin. (3) C. pen. - în baza căruia instanța, prelungind măsura educativă a internării într-un centru de detenție, nu poate depăși maximul stabilit în art. 125 alin. (2) C. pen., determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 349/RC din 20 octombrie 2015

Prin sentința penală nr. 465 din 18 martie 2014 a Judecătoriei Iași, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002 și părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prevăzută în art. 89 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 33 lit. a) și art. 40 alin. (1) C. pen. anterior, în infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni:

a. furt calificat, prevăzută în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău;

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 de lei amendă penală prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare;

d. fals privind identitatea, prevăzută în art. 293 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 de lei amendă penală prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 luni închisoare prin sentința penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

f. furt calificat, prevăzută în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava;

g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava;

h. furt calificat, prevăzută în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an și 9 luni închisoare prin sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași;

i. înșelăciune, prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an și 3 luni închisoare prin sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași;

j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. anterior și art. 40 alin. (1) C. pen. anterior, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și art. 38 alin. (1) C. pen., a fost prelungită măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Prin decizia nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 465 din 18 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință care a fost desființată, în parte, în latură penală și, rejudecând cauza:

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni:

k. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută în art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 113 alin. (3) C. pen., pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o durată de 1 an, prin sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe perioada de 4 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, precum și prin sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, prin care inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 129 alin. (1) C. pen., o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenție - de 4 ani și 6 luni.

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva deciziei nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație condamnatul A.

În motivarea scrisă a recursului în casație, condamnatul a criticat decizia în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - susținând că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea penală mai favorabilă în raport de concursul de infracțiuni.

Condamnatul a considerat că sancțiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenție pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, aceasta fiind consecința aplicării greșite a legii penale mai favorabile în raport de concursul de infracțiuni. A arătat că, în prezenta cauză, faptele au fost judecate separat și, cu ocazia contopirii, instanța este ținută de autoritatea de lucru judecat a sancțiunilor aplicate pentru diferite infracțiuni.

În final, condamnatul a solicitat admiterea recursului și aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată care să nu depășească 3 ani.

Prin încheierea nr. 4/RC din camera de consiliu din 6 ianuarie 2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, condamnatul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea pe fond a recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442 - art. 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul în casație este nefondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de condamnat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de Codul de procedură penală anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Condamnatul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile privind concursul de infracțiuni, considerând că sancțiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenție pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege. A solicitat aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată care să nu depășească 3 ani.

Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) se analizează și criticile formulate cu privire la aplicarea unei măsuri educative privative de libertate în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cu titlu exemplificativ, sunt avute în vedere deciziile instanței supreme nr. 267/RC din 21 octombrie 2014 și nr. 55/RC din 10 februarie 2015.

În speță, prin decizia nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în cauză (de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. 1 C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. 1 C. pen. și părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. 1 C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. 3 și art. 38 alin. 1 C. pen.) au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni:

În temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în cauză, de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și art. 38 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Iași a dispus prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni, în executarea căreia se afla inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Dispozițiile art. 125 alin. (3) C. pen. prevăd că, dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a depăși maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.

În alin. (2) al aceluiași articol, la care se face referire, se menționează că internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

După cum se poate observa, în mod legal a dispus Curtea de Apel Iași, prin reținerea dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 5 alin. (1) C. pen., prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni, în executarea căreia se afla inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani, având în vedere că infracțiunile deduse judecății (de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. 1 C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. 1 C. pen. și părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. 1 C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. 3 și art. 38 alin. 1 C. pen.) au fost săvârșite în concurs cu infracțiunile cu privire la care se aplicase măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni.

Verificarea măsurii educative aplicate de instanța de apel se realizează în raport cu încadrările juridice reținute de către aceasta și nu în raport cu principiul aplicării legii penale mai favorabile, astfel cum a solicitat condamnatul. Or, măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 5 ani se situează în limitele prevăzute în art. 125 alin. (3) C. pen., în raport cu legea penală mai favorabilă reținută de instanță.

În consecință, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori.

§ Cauze similare