ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #119900)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #119900) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Minoritate. Măsură educativă privativă de libertate. Internare într-un centru de detenție. Pedeapsă prevăzută de lege

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Minoritatea

Indice alfabetic:

Drept penal

minoritate

măsură educativă privativă de libertate

internare într-un centru de detenție

pedeapsă prevăzută de lege

C. pen.,

art. 114, 125, 187

În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, se poate lua o măsură educativă privativă de libertate - internarea într-un centru educativ sau internarea într-un centru de detenție - în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., internarea într-un centru de detenție se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea sub 20 de ani și pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

În accepțiunea dispozițiilor art. 187 C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În raport cu dispozițiile art. 114 alin. (2) lit. b), ale art. 125 alin. (2) și ale art. 187 C. pen., în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen., săvârșită în timpul minorității, instanța poate lua măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani, întrucât tentativa constituie o cauză de reducere a pedepsei, care nu se ia în considerare la stabilirea „pedepsei prevăzute de lege”, în sensul dispozițiilor art. 114 alin. (2) lit. b) și art. 125 alin. (2) C. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 55/RC din 10 februarie 2015

Prin sentința nr. 649 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, Secția penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. anterior și art. 320

C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul P.N. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. anterior și art. 320

C. proc. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă (cuțit) în loc public.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.N. sub supraveghere și s-a fixat termen de încercare pe o durată de 5 ani, în condițiile art. 110 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 86

alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.N., care în data de 6 martie 2013, pe fondul geloziei excesive, i-a abordat pe numiții G.N., S.M. și N.A. în Parcul „A.” și l-a lovit pe S.M. cu un cuțit pe care-l avea asupra sa, cauzându-i acestuia o plagă înjunghiată penetrantă în zona toracică posterioară dreaptă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior și ale infracțiunii de port ilegal de armă albă (cuțit) în loc public prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În cauză au fost aplicate dispozițiile art. 99 și urm. C. pen. anterior, avându-se în vedere starea de minorat a inculpatului la data săvârșirii faptei, precum și dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior privind concursul de infracțiuni.

Anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul P.N. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost descrise prin rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le-a însușit; nu a solicitat administrarea de noi probe și a declarat că dorește să beneficieze de prevederile art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Prin decizia nr. 361 din 20 martie 2014, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis apelul formulat de procuror împotriva sentinței nr. 649 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Giurgiu, Secția penală

A desființat, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptelor în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. și art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen.

În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. și art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen., art. 129 C. pen. și art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului P.N. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani.

S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.N. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul P.N. și, în motivarea acestuia, a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul perioadei pentru care s-a dispus măsura educativă față de acesta, apreciind că, potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., internarea într-un centru de detenție poate fi dispusă pe un interval de la 2 la 5 ani, astfel încât internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani este nelegală.

Prin încheierea nr. 251/RC din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul P.N. împotriva deciziei nr. 361 din 20 martie 2014 a Curții de Apel București, Secția I penală și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul P.N. prin prisma motivului invocat de acesta, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat.

Recurentului P.N., instanța de apel, prin decizia nr. 361 din 20 martie 2014, ca urmare a apelului formulat de procuror (apel declarat în defavoarea inculpatului), i-a aplicat măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani pentru infracțiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. și în art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen., art. 129 C. pen. și art. 5 C. pen.

Așa cum rezultă din prevederile art. 188 C. pen., „uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește.”

Art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen. sancționează portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, în cazul minorității este eliminată posibilitatea aplicării pedepsei închisorii sau a amenzii și este consacrată exclusiv soluția luării unei măsuri educative față de minorul care a săvârșit o infracțiune și care răspunde penal.

În cauză, hotărârea primei instanțe, prin care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 3 ani a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, a fost atacată de procuror, printre alte motive, solicitându-se reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mare și a cărei executare să fie în regim de detenție.

Instanța de apel, având de soluționat un apel, cale devolutivă de atac, declarat în defavoarea inculpatului, a apreciat, raportat și la împrejurările comiterii faptei, la persoana inculpatului, că legea nouă este legea mai favorabilă, aplicându-i măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani, cuantum ce a fost stabilit prin raportare la circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului.

Raportând această soluție la cazul de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, instanța constată că măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani nu este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege (5-15 ani este perioada prevăzută în art. 125 alin. 2 C. pen. pentru luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție).

Conform art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, se poate dispune față de minor o măsură educativă privativă de libertate.

Prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege, conform art. 187 C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În consecință, chiar dacă minorul a săvârșit infracțiunea în forma tentativei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată este închisoare de 7 ani sau mai mare (în cazul infracțiunii de omor prevăzută în art. 188 C. pen. pedeapsa este de la 10-20 ani), instanța poate lua față de minor o măsură educativă privativă de libertate.

Dispozițiile art. 125 C. pen. reglementează măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție ce constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere, în cadrul căreia urmează programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor minorilor.

Potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., perioada pentru care se dispune internarea într-un centru de detenție este cuprinsă între 2 și 5 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea sub 20 de ani și între 5 și 15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață (de exemplu, infracțiunea de omor prevăzută în art. 188 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, pentru care legea prevede maximul special al pedepsei închisorii de 20 de ani).

Față de cele reținute, constatând că inculpatul P.N. a săvârșit infracțiunea de omor, prevăzută în art. 188 C. pen., în forma tentativei, instanța putea lua față de acesta măsura educativă privativă de libertate (conform art. 114 alin. 2 lit. b C. pen.) a internării într-un centru de detenție pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani (art. 125 alin. 2 C. pen.).

Astfel, perioada internării într-un centru de detenție, stabilită de instanța de control judiciar, de 7 ani, se încadrează în limitele prevăzute în art. 125 alin. (2) C. pen. (5-15 ani), motiv pentru care nu se poate susține că este aplicată în afara limitelor prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Astfel, orice critici sau constatări care ar viza greșita aplicare a dispozițiilor tranzitorii din noua lege, respectiv a legii penale mai favorabile, care nu se raportează la pedepsele aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu pot fi analizate, recursul în casație fiind o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar în cazuri excepționale și numai pentru anumite motive de nelegalitate.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei nr. 361 din 20 martie 2014 a Curții de Apel București, Secția I penală.

§ Cauze similare