ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 10.02.2015

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

10.02.2015

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 349/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 465 din 18 martie 2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2012*, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., deținut în prezent în Penitenciarul Bacău, cetățean român, cu antecedente penale, din infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 33 lit. a) și art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și 38 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni:

a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău;

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin Sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare;

d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava;

g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava;

h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași;

i. înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași;

j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 și art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași.

S-a scăzut, din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe durata de 5 ani, perioada deja executată, de la 15 februarie 2012 la zi.

În temeiul art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ. și art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, au fost admise, în parte, pretențiile părții civile B. și a fost obligat asigurătorul SC C. SA să achite părții civile, cu titlul de daune morale, suma de 50.000 RON.

Au fost respinse pretențiile părții civile B. în ceea ce privește daunele material solicitate, ca nefondate.

Au fost admise pretențiile părților civile unități medicale.

În baza dispozițiilor art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC C. SA să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgențe D. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 95,99 RON, părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1.353 RON, părții civile Spitalul Clinic de Urgență E. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 169,20 RON, părții civile Spitalul de Urgență F. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1,27 RON.

S-a luat act că partea civilă Spitalul G. Iași nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 2.000 RON.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 28 septembrie 2012, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., aflat în stare de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), 33 lit. a) și 40 alin. (1) C. pen. din 1969.

În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că la data de 14 octombrie 2010, a condus pe drumurile publice din municipiul Iași, pe bd. Carol, autoturismul H. fără a poseda permis de conducere, iar ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a provocat, din culpă, vătămarea corporală a persoanei vătămate B., care a necesitat pentru vindecare 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului, la volanul mașinii, fără încuviințarea organelor de poliție.

Această situație de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, Procesul-verbal de cercetare la fața locului, Procesul-verbal de constatare medico-legală din 19 octombrie 2010 al I.M.L. Iași, Certificatul medico-legal din 2 noiembrie 2010 al I.M.L. Iași, Procesul-verbal de recunoaștere după fotografii a inculpatului de către martori, planșa foto, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.

Pe parcursul judecății inculpatul a recunoscut fără rezerve infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice, nu însă și fapta de vătămare corporală din culpă, cu privire la care nu a fost dispus să își însușească situația de fapt reținută în rechizitoriu, cu precădere în ceea ce privește urmările asupra victimei.

În cursul cercetării judecătorești a fost înaintat la dosar referatul de evaluare întocmit cu privire la inculpatul minor de către Serviciul de Probațiune Iași , persoana vătămată B. a depus la dosar, prin apărătorii aleși, cererea de constituire ca parte civilă în cauză, au fost audiați inculpatul A., partea civilă B., martorii I., J., K., L., M., fiind înaintat la dosarul cauzei Raportul de expertiză medico-legală din 16 iulie 2013 emis de l.M.L. Iași, precum și lămuririle suplimentare solicitate ulterior.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că cercetarea judecătorească nu a fost de natură a releva o situație de fapt diferită de cea expusă în actul de sesizare și a reținut ca fiind dovedite următoarele:

La data de 14 octombrie 2010, inculpatul minor A., care a fost între timp condamnat în repetate rânduri, de instanțe diferite, pentru comiterea de furturi de autovehicule și conducerea lor fără permis, a condus pe drumurile publice din municipiul Iași, respectiv pe bd. Carol, autoturismul H., deși nu poseda permis de conducere, coborând spre zona Fundație.

În dreptul trecerii de pietoni, inculpatul a intrat în depășirea unui autobuz care oprise, pentru a acorda prioritate la traversare persoanei vătămate B., în vârstă de 62 de ani, care împingea un cărucior în care se găsea un minor cu vârsta de 1 an și 10 luni, pe care îl avea în grijă. Persoana vătămată a pornit în traversare pe trecerea de pietoni, trecând prin fața autobuzului, iar când a ajuns în dreptul liniei de tramvai a fost lovită în plin de autoturismul condus de inculpat cu viteza de aproximativ 60 - 70 km pe oră, pe trecerea de pietoni, fiind proiectată în aer și căzând apoi pe carosabil, unde a rămas fără cunoștință, înainte de a fi lovită apucând să împingă căruciorul în față. Acesta s-a răsturnat, însă nu a fost lovit de autoturism și minorul nu a suferit leziuni. Inculpatul, care butona cu o mână telefonul mobil, nu a apucat să frâneze pentru a încerca să evite impactul cu victima, după impact a încetinit și a circulat cu viteză redusă aproximativ 20 de metri, apoi a accelerat, părăsind locul accidentului și continuându-și deplasarea pe zona Universității, unde a parcat, întorcându-se apoi în zona accidentului pentru a vedea urmările acestuia.

Inculpatul nu a fost identificat pe loc, reușind să părăsească zona fără a fi recunoscut. La data de 16 octombrie 2010, organele de poliție au depistat autoturismul implicat în accident pe Bd. Independenței, prezentând avarii la farul stânga față, bara față, aripa motor, grila motor, aripa stânga - dreapta față, bandou stânga spate. La volanul acesteia se găsea numitul N., care a adus la cunoștința polițiștilor că autoturismul îi aparținea și îi fusese furat din Fălticeni la 13 octombrie 2010, după câteva zile mașina fiindu-i predată de agenții de poliție din cadrul I.P.J. Neamț, care i-au comunicat că autorul faptei de furt ar fi fost A.

La data de 19 octombrie 2010 s-a prezentat în fața organelor de poliție martorul O., care recunoscuse în imaginile difuzate în presă autoturismul în care fusese transportat la 14 octombrie 2010 de la Suceava de un tânăr cu semnalmente corespunzând celor ale inculpatului, care îl tâlhărise înainte de a-l lăsa să coboare de suma de 400 euro și de un telefon mobil.

Persoana vătămată B. și-a recăpătat cunoștința și a fost ajutată de persoanele care au asistat la accident să se ridice și să se deplaseze spre trotuar, de unde a fost luată de o ambulanță. Potrivit concluziilor I.M.L. expuse în suplimentul de expertiză din data de 21 ianuarie 2014, care reia în parte concluziile raportului de expertiză din 16 iulie 2013 și care a avut la bază toate documentele medicale aflate la dosar, inclusiv Certificatul medico-legal din data de 2 noiembrie 2010, B. a prezentat echimoze, fractură cominutivă ram pubian drept cu deplasare, fractură transversală ischiatică bilaterală, fractură transversală la joncțiunea ilio-pubiană stânga cu minimă deplasare, traiect de fractură incomplet, anterior, a aripioarei sacrate stângi, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei. Pentru consolidarea fracturilor suferite de persoana vătămată sunt necesare 4 - 6 săptămâni repaus la pat, urmate de 3 - 4 săptămâni recuperare funcțională. Leziunile au fost consecința directă a traumatismului din 14 octombrie 2010.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și declarațiile date de inculpat în cursul judecății cu privire la infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice, iar în ceea ce privește fapta de vătămare corporală din culpă a putut constata că partea civilă și martorii reaudiați nemijlocit au susținut situația de fapt din rechizitoriu, infirmând apărările pe care a înțeles să și le facă inculpatul. Instanța a avut în vedere, în același timp, și actele medicale și medico-legale aflate la dosarul cauzei, lămurirea cât mai cuprinzătoare a efectelor în timp ale accidentului asupra victimei și a legăturii acestora cu fapta inculpatului fiind principalul motiv al întârzierii judecății.

În drept, faptele inculpatului minor A., astfel cum au fost descrise mai sus, întruneau la data săvârșirii lor, elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), 4 C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 33 lit. a) și art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969.

Instanța a constatat că, de la data săvârșirii faptei a intervenit o lege penală nouă, acțiunile reținute în sarcina inculpatului A. întrunind, potrivit dispozițiilor C. pen. în vigoare, elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. întrucât, spre deosebire de C. pen. din 1969, C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 nu mai prevede posibilitatea aplicării vreunei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, instanța a apreciat că dispozițiile acestuia sunt în mod cert mai favorabile decât cele în vigoare la data comiterii faptei, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului minor, instanța a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de A. în concurs următoarele infracțiuni: a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău; b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin Sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău; c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare; d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare; e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de două luni închisoare prin Sentința penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare; f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava; g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentința penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava; h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași; i. înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași; j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 și art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași.

Instanța a constatat, totodată, că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, pentru infracțiunile expuse mai sus, concurente cu cele deduse judecății, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe perioada de 4 ani și 6 luni, prin Sentința penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014.

În temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și 38 alin. (1) C. pen., având în vedere gravitatea acestora, împrejurarea că infracțiunile de pericol au determinat, de această dată, producerea unui rezultat vătămător, accidentarea gravă a unei persoane în vârstă, faptul că inculpatul și-a făcut un oblicei din sustragerea de mașini și conducerea lor fără permis, numărul condamnărilor anterioare, datele din referatul de evaluare privind mediul din care provine, care i-a oferit toate condițiile pentru o dezvoltare normală, și debutul infracțional timpuriu, văzând și atitudinea lui procesuală în parte nesinceră și cu totul indiferentă față de gravitatea faptelor, instanța a prelungit măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Totodată, instanța a scăzut din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe durata de 5 ani perioada deja executată, de la 15 februarie 2012 la zi.

În temeiul art. 19 și 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ. și art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, instanța a admis în parte pretențiile părții civile B. și a obligat pe asigurătorul SC C. SA să achite părții civile, cu titlul de daune morale, suma de 50.000 RON, urmând a respinge pretențiile părții civile B. în ceea ce privește daunele material solicitate, ca nefondate.

În acest sens, instanța a reținut, pe de-o parte, că deși în mod obișnuit daunele materiale ce rezultă din comiterea unei astfel de infracțiuni sunt, de regulă, mai greu de probat, întrucât principala grijă a victimei și a celor ce o îngrijesc este recuperarea medicală și funcțională, sarcina probei rămâne, și în aceste cazuri, la reclamant, singurul ținut să aducă dovezi cu privire la existența și cuantumul prejudiciului patrimonial. Instanța a considerat că, în ceea ce privește daunele materiale, motivația acestora a fost una destul de generală, iar din probele administrate, la cererea părții sau din oficiu, deși este logic, ca în majoritatea cauzelor având ca obiect vătămări corporale din culpă, că au fost efectuate cheltuieli în legătură cu fapta prejudiciabilă, nu rezultă nicidecum cuantumul, nici măcar aproximativ, al acestora.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a avut în vedere atât actele medicale și medico-legale de la dosar, care atestă atât leziunile suferite cât și efectul de durată al acestora asupra stării de sănătate și a vieții de zi cu zi a persoanei vătămate, cât și declarațiile date de aceasta, de martorii ocular și de martorul M., cu formație medicală și care s-a ocupat efectiv de îngrijirea victimei. Instanța a avut în vedere o sumă globală care va trebui să asigure repararea atât a suferinței fizice și a șocului psihic suferit de victimă la momentul și în perioada imediat următoare accidentului, cât și suferința de durată, inerentă și inconvenientele majore presupuse de natura leziunilor în cursul recuperării, atât din punct de vedere psihic, cât și emoțional, în acest sens trebuind avută în vedere și vârsta părții civile, pentru care a fost cu atât mai greu să treacă prin această îndelungată suferință. Repararea prejudiciului moral trebuie să aibă în vedere și modul în care au fost afectate activitățile de zi cu zi ale victimei, situația în care s-a găsit aceasta, nevoită să apeleze zilnic, pentru câteva luni, la ajutorul altor persoane pentru satisfacerea unor nevoi de bază, efectul pe care leziunile, dincolo de datele din certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală, le-au avut asupra celorlalte afecțiuni de care suferă.

Pe de altă parte, instanța a admis pretențiile părților civile unități medicale. În baza dispozițiilor art. 19 și 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, instanța a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC C. SA să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgențe D. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 95,99 RON, părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1.353 RON, părții civile Spitalul Clinic de Urgență E. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 169,20 RON, părții civile Spitalul de Urgență F. Iași, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1,27 RON.

Instanța a luat act că partea civilă Spitalul G. Iași nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În termenul prev. de art. 410 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată de inculpatul A.

În motivarea cererii de apel, inculpatul apelant, prin apărător, a susținut că în mod greșit s-a făcut concursul, fiind omisă infracțiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru 4 ani și 6 luni prin Decizia penală nr. 560 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava. Refăcând concursul, instanța trebuia să îi aplice inculpatului pedepse sub minimul special, care, contopite cu cele deja stabilite, să ducă la o rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, fără aplicarea niciunui spor.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul apelant a solicitat a se avea în vedere că partea civilă nu și-a dovedit în totalitate pretențiile materiale, iar la acordarea daunelor morale trebuie avut în vedere doar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, respectiv 65 - 70 zile, fără intervenirea unor complicații medicale.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași a constatat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Corect s-a susținut de către inculpat că instanța de fond, refăcând concursul de infracțiuni, a omis să constate că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de inculpat în concurs și cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 113 alin. (3) C. pen. pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o durată de 1 an, prin Sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, sens în care apelul a fost admis, constatându-se concursul și cu această infracțiune.

Totodată, Curtea de Apel Iași a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe perioada de 4 ani și 6 luni, prin Sentința penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, însă și prin Sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, prin care, inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 129 alin, (1) C. pen. o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenție - de 4 ani și 6 luni.

Cu toate acestea, corect instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și 38 alin. (1) C. pen., a prelungit, ca sancțiune de aplicat inculpatului în cauza de față, măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani, date fiind circumstanțele personale ale inculpatului, precum și cele reale, ale comiterii faptelor.

Solicitarea inculpatului de a i se aplica, făcându-se concursul, pedepse cu închisoarea sub minimul special în cauza pendinte, urmând ca, ulterior, să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele deja aplicate prin sentințele definitive pentru infracțiuni concurente cu cele deduse judecății în cauza penală de față nu poate fi admisă, dispozițiile C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 fiind în sensul de a nu se mai prevedea posibilitatea aplicării vreunei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității, ci doar a unor măsuri educative privative ori neprivative de libertate.

În ceea ce privește motivele de apel vizând latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Iași a reținut că sunt nefondate, instanța de fond acordând doar daune morale, nu și daune materiale. Cuantumul daunelor morale acordat este unul rezonabil, instanța de apel achiesând considerentelor instanței de fond. Astfel, s-a reținut că nu este posibil a fi apreciate daunele morale doar în legătură strictă cu numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind evident că o persoană în vârstă, precum partea civilă B., având în grijă un copil foarte mic, de 1 an și 10 luni, la momentul comiterii infracțiunilor, a suferit o traumă psihică considerabilă, dublată de suferințele inerente vindecării.

Pentru toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2012*, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale 465 din 18 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/245/2012*, sentință care a fost desființată, în parte, în latură penală și, rejudecând cauza:

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni:

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamț, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de două luni închisoare prin Sentința penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

k. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 113 alin. (3) C. pen. pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o durată de 1 an, prin Sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe perioada de 4 ani și 6 luni, prin Sentința penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, precum și prin Sentința penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată și definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, prin care, inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 129 alin. (1) C. pen. o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenție - de 4 ani și 6 luni.

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

A fost scăzută din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe durata de 5 ani perioada deja executată, de la 18 martie 2014 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2012*, a declarat recurs în casație condamnatul A.

În motivarea scrisă a recursului în casație, condamnatul a criticat decizia în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - susținând că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea penală mai favorabilă în raport de concursul de infracțiuni.

În opinia condamnatului, în cazul concursului de infracțiuni, intrarea în vigoare a noului C. pen. a adus modificări, constând în modificarea limitelor sancțiunilor aplicabile pentru fiecare infracțiune în parte, precum și schimbarea regimului sancționator.

Condamnatul a mai susținut că, în cauza de față, aplicând consecvent legea nouă mai favorabilă, regimul pedepselor prevăzut de C. pen. 1969 a fost înlocuit cu regimul sancțiunilor aplicate minorilor pentru infracțiunile comise în timpul minorității, așadar, regimul măsurilor educative privative ori neprivative de libertate.

În asemenea situație, condamnatul a arătat că, potrivit opiniei majoritare din doctrină și jurisprudență, principiul legii mai favorabile trebuie aplicat, atât cu ocazia stabilirii măsurii educative privative de libertate pentru fiecare infracțiune în parte, cât și cu prilejul aplicării măsurii educative rezultantă pentru concurs. Astfel, a considerat că era necesar ca, mai întâi, instanța să stabilească sancțiunea pentru fiecare infracțiune concurentă în baza principiului legii penale mai favorabile, iar apoi să aplice măsura educativă privativă de libertate pentru concurs, în temeiul aceluiași principiu, respectându-se în acest mod mecanismul de determinare a pedepsei rezultante pentru concursul de infracțiuni.

Condamnatul a considerat că sancțiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenție pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, aceasta fiind consecința aplicării greșite a legii penale mai favorabile în raport de concursul de infracțiuni. A arătat că, în prezenta cauză, faptele au fost judecate separat și cu ocazia contopirii, instanța este ținută de autoritatea de lucru judecat a sancțiunilor aplicate pentru diferite infracțiuni.

În final, condamnatul a solicitat admiterea recursului și aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată care să nu depășească 3 ani.

Prin Încheierea nr. 4/RC din Camera de consiliu din 6 ianuarie 2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

S-a reținut în acest sens că, având în vedere că cererea de recurs în casație nu este vădit nefondată, este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și sunt îndeplinite și celelalte condiții de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., se impune admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2012*.

Ulterior, prin Încheierea din data de 20 ianuarie 2015, din oficiu, a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 639 din 13 octombrie 2015 a Curții Constituționale pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul minor vizează hotărârea instanței de apel prin care a fost menținută prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe durata maximă de 5 ani prevăzută de art. 125 alin. (2) teza întâi și alin. (3) C. pen. Având în vedere că măsura educativă a fost luată în limitele prevăzute de lege, Curtea a reținut că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - care au ca ipoteză de aplicare cazul de casare a unor hotărâri prin care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de drept comun. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]." Prin urmare, Curtea, ținând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ca inadmisibilă.

În continuare, Înalta Curte reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, condamnatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea pe fond a recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este nefondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de condamnat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casație" - Partea specială, Titlul III, Cap. V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Condamnatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile privind concursul de infracțiuni, considerând că sancțiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenție pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege. A solicitat aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenție pe o durată care să nu depășească 3 ani.

Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) se analizează și criticile formulate cu privire la aplicarea unei măsuri educative privative de libertate în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cu titlu exemplificativ, sunt avute în vedere deciziile instanței supreme nr. 267/RC din 21 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 și nr. 55/RC din 10 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014.

În speță, prin Decizia penală nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/245/2012*, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în cauză (de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârșite cu aplicarea art. 113 alin. (3) și 38 alin. (1) C. pen.) au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracțiuni: