ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2014

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 60 din 8 februarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a dispus achitarea inculpaților;

- A.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (privind apartamentul din str. Ș.N., sector 1, București); câte două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. (privind apartamentul din str. Ș.N., sector 1, București, și imobilul situat în orașul Voluntari); prev. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 13 C. pen.; prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. (privind imobilul situat în orașul Voluntari);

- C.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile de infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.; uz de fals, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.; prev. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 13 C. pen.; toate privind imobilul situat în orașul Voluntari.

În latură civilă, s-a respins cererea de obligare a coinculpaților la plata despăgubirilor morale și materiale, formulată de partea civilă S.M.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la data de 11 ianuarie 2002, între inculpatul A.C., în calitate de constructor, pe de o parte, F.N. și F.A., pe de altă parte, în calitate de proprietari ai imobilului compus din 3 camere și teren aferent în suprafață de 348 mp, situat în București, str. Ș.N., nr. 54, sector 1, s-a încheiat contractul de asociere, autentificat sub nr. X/2002, având ca obiect construirea unui imobil (Ds + P + 3 + M), stipulându-se pentru execuția lucrării un termen de 20 luni, calculat de la data obținerii autorizației de construire. În cuprinsul contractului, s-a menționat că se va proceda la dezafectarea de către constructor a construcției existente, acesta urmând să se ocupe și de obținerea avizelor și autorizațiilor de dezafectare și construire, având împuternicire în acest sens din partea proprietarilor.

S-a prevăzut de asemenea, ca în schimbul terenului ce va fi pus la dispoziția constructorului A.C., care prelua în posesie și folosință imobilul, administrându-l cu drepturi depline, din imobilul care se va construi, nivelul 2 al blocului, partajat în 2 apartamente a câte 2 dormitoare, living și dependințe, precum și 2 locuri de parcare de la subsolul blocului, să le revină acestora din urmă.

S-a precizat și faptul că la recepționarea apartamentelor de către proprietarii terenului F.N. și F.A., se va încheia proces-verbal de recepție, care împreună cu contractul anterior menționat constituie titlul de proprietate al acestora, urmând a fi intabulat și cu cota indiviză de teren aferentă și cu cota procentuală din părțile și dependințele comune ale blocului.

La data de 30 iulie 2002, urmare cererii depuse de proprietarii F.N. și F.A., s-a emis certificatul de urbanism nr. AA, privind terenul și construcțiile situate în București, sector 1, str. Ș.N., pentru construirea unei locuințe, cu regim de înălțime Ds + P + 3E (retras), cu pod circulabil.

De asemenea, în baza cererii înregistrate sub nr. 24699/2002, depusă la 4 septembrie 2002 de același asociat, s-a emis și autorizația de construire nr. BB din 3 octombrie 2002, pentru locuința DS + P + 3E + pod, cu instalațiile interioare aferente, situată pe terenul din str. Ș.N., sector 1, conform proiectului nr. 4/2002, elaborat de către arhitect M.M.

La data de 2 iunie 2003, între proprietarul asociat F.N. și SC P.C. SRL s-a încheiat contractul nr. BB/2003, având ca obiect execuția lucrărilor de construcții a imobilului cu apartamente de locuit din str. Ș.N., sector 1, beneficiarul încredințând constructorului execuția imobilului, iar durata lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii efective a acestora, calculată la 3 zile de la semnarea contractului.

Astfel, conform contractului de asociere și a contractului încheiat cu SC P.C. SRL, pe baza autorizațiilor anterior menționate, s-a început edificarea imobilului situat pe str. Ș.N., concomitent inculpatul A.C. încheind și antecontracte de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele care urmau a fi construite.

Față de conținutul convențiilor încheiate, în calitate de constructor sau de vânzător promitent, cu beneficiarii-cumpărători D.S. (prin mandatar D.D.), I.C.A., R.P.M. și R.A.I. (soți), prima instanță a reținut că inculpatul s-a obligat să construiască și să le vândă câte un apartament, menționându-se suprafața construită ori suprafața locuibilă, alături de un loc de parcare precizat pe planul demisolului, împreună cu cota-parte din terenul aferent, proporțională cu suprafața apartamentului, raportată la suprafața totală de 348 m.p. în cazul contractului de construire autentificat sub nr. CC din 6 august 2003 și cota-parte din părțile comune ale blocului, aceste date nefiind detaliate.

Un antecontract de vânzare-cumpărare similar s-a încheiat între inculpatul A.C., în calitate de promitent vânzător, și partea civilă S.M., în calitate de promitent cumpărător, la data de 19 septembrie 2003, autentificat sub nr. DD de către Biroul Notarului Public M.P.

Din cuprinsul convenției încheiate, a rezultat că primul s-a obligat să vândă secundului "dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 8, situat la etajul IV al construcției din București, sector 1, str. Ș. N., compus din 3 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, balcon, terasă, având o suprafață construită de cca. 160 m.p., identificat în schița anexă nr. 1 și locul de parcare, situat la demisolul construcției, identificat în schița anexă nr. 2, schițe care fac parte integrantă din prezentul contract".

S-a mai specificat, de asemenea, că "odată cu apartamentul se va transmite și dreptul de proprietate asupra unei cote indivize din părțile și dependințele comune ale construcției, care prin natura și destinația lor sunt în coproprietate forțată și perpetuă, precum și cota indiviză din întregul teren în suprafață totală de 348 m.p., pe care este situată construcția din care se înstrăinează apartamentul", cotă-parte care va fi "proporțională cu suprafața construită a apartamentului raportată la suprafața totală construită a construcției".

Totodată, s-a precizat că imobilul care se va edifica "se realizează în baza autorizației de construire nr. BB din 3 octombrie 2002 eliberată de Primăria Sector 1 București ce urmează a fi completată cu o nouă autorizație de construire necesară pentru extinderea construcției, conform certificatului de urbanism nr. EE din 12 august 2003 eliberat de Primăria Sector 1 București".

În antecontract s-a stipulat că prețul vânzării va fi de 116.000 dolari SUA, dar și că la data încheierii convenției, promitentul vânzător a primit, cu titlu de avans, echivalentul a 35.000 dolari SUA la cursul din acea zi al B.N.R de 33.828 lei/dolar SUA, restul diferenței de preț urmând a fi achitat de către promitentul cumpărător în funcție de data finalizării unor faze ale lucrării, iar 17.200 dolari SUA, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

S-a mai precizat că "în situația în care contractul de vânzare-cumpărare nu se va perfecta până la data mai sus menționată din culpa promitentului cumpărător în condițiile în care promitentul vânzător și-a respectat întocmai obligațiile din prezentul contract, prezenta convenție se desființează, iar promitentul vânzător va restitui de îndată promitentului cumpărător jumătate din partea de preț încasată până la acea dată".

În raport de cuprinsul antecontractului, s-a stabilit că la încheierea tranzacției, inculpatul A.C. a promis vânzarea dreptului de proprietate asupra unui apartament cu o suprafață construită de circa 160 m.p., a unui loc de parcare aflat la demisolul construcției, identificat și el în schițele anexă la contract, dar și a dreptului de proprietate asupra unei cote indivize din părțile și dependințele comune ale construcției, care prin natura și destinația lor sunt în coproprietate forțată și perpetuă, alături de cota indiviză din terenul în suprafață de 348 m.p., proporțională cu suprafața construită a apartamentului, dar fără a se preciza în ce constau părțile și dependințele comune ale construcției.

Pe de altă parte, s-a constatat că discuții în legătură cu lipsa unor spații comune cu destinațiile menționate de partea vătămată S.M. (plângerile succesive adresate organelor de poliție, înregistrate la Secția 1 Poliție București la 30 noiembrie 2004 și la 15 decembrie 2004 sau în memoriul adresat Secretarului de Stat din Ministerul Internelor, înregistrat la 2 decembrie 2004 și apoi la Poliția Sectorului 1 București la 31 decembrie 2004), au avut loc și în cadrul Asociației de Proprietari D., constituită de locatarii imobilului situat în strada Ș.N.

Astfel, din Procesul-verbal întocmit la data de 26 octombrie 2006 a rezultat că, 4 persoane din cadrul asociației, proprietari ai apartamentelor cu numerele 1, 3, 7 și 8, sub semnătură, au arătat că nu sunt de acord cu schimbarea destinației podului imobilului, unde potrivit planurilor imobilului, eliberate și avizate spre neschimbare de Primăria Sectorului 1 București, ar fi trebuit să existe sală de sport, hobby-room, vestiare și spălătorie, însă în locul acestora "A.C. a construit ilegal două apartamente, fără autorizație de construcție și fără acordul tuturor proprietarilor".

Prima instanță a înlăturat ca neconcludente cele două înscrisuri, constatându-se că deși printre semnatarii procesului-verbal al asociației de proprietari se află și proprietarii apartamentelor 3 și 7, respectiv martorii I.C.A. și R.P.M., în ședință publică au declarat că nici la momentul încheierii antecontractului și nici ulterior, nu au fost interesați de spațiile comune din imobil și nu au avut astfel de discuții cu constructorul, fiind preocupați numai de existența garajului, menționând și că inexistența unor astfel de spații nu i-ar fi determinat să nu încheie contractul de achiziționare a apartamentelor.

Au explicat, totodată, că au avut o relație bună cu constructorul, care s-a deteriorat către finalul perioadei în care acesta trebuia să definitiveze lucrarea (B. - I.C.A.) sau ulterior (R.P.M.), dar nemulțumirile s-au grefat fie pe depășirea termenul de finalizare a lucrării, fie pentru că nu a fost izolat corespunzător apartamentul.

Mai mult, din declarația martorului R.P.M. a rezultat că plângerile împotriva constructorului au fost formulate într-o anumită conjunctură, care însă nu a vizat inexistența spațiilor comune, despre care a auzit doar de la partea civilă S.M., constructorul necomunicându-i vreodată ceva în legătură cu ele.

Pentru a menține însă o relație de bună vecinătate cu partea civilă S.M. (care i-a dezvăluit nemulțumirea în legătură cu construirea a două apartamente în podul imobilului în locul altor spații, cum ar fi o spălătorie ori uscătorie) și nemulțumit de poziția garajului, în calitate de împuternicit al mamei sale a fost de acord să semneze o declarație cerută de acesta, în care se consemna că "utilitatea etajului 5 era podul, unde trebuia să existe o uscătorie, spălătorie și nu două apartamente", înscris pe care vecinul urma să îl folosească în discuțiile pe care le avea cu constructorul A.C., fără a se gândi că va fi autentificat și folosit în alte scopuri.

Față de cele ce preced, s-a concluzionat că niciunul dintre vecinii părții civile S.M. nu a negociat cumpărarea unui apartament într-un imobil în care să existe și spații cu destinații comune, respectiv sală de gimnastică, hobby-room, spălătorie, vestiare, așa cum a susținut acesta din urmă în plângerile formulate, aspecte rezultate și din cuprinsul antecontractelor și contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul A.C.

Prin plângerile aflate la dosarul de urmărire penală, partea civilă S.M. a susținut că a fost indus în eroare de către inculpatul A.C. care, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, i-a spus că "în podul imobilului urmează să se construiască sală de sport, hobby-room, spălătorie, vestiare, etc. conform unei schițe de plan", pe care i-a prezentat-o și i-a promis că va obține o autorizație de construcție, emisă la data de 4 iunie 2004, prin care s-a aprobat compartimentarea podului, însă după efectuarea recepției finale, acesta a construit în podul imobilului două apartamente, fără nicio autorizație de construcție.

Cu privire la această faptă, prin Rezoluția din 30 octombrie 2007, emisă în Dosarul 1022/P 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului A.C., reținându-se incidența dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Autorizația de construire inițială a privit executarea lucrărilor de construire pentru o locuință DS + P + 3E + Pod cu instalațiile interioare aferente, la acel moment existând numai posibilitatea construirii în zonă a unor imobile cu acest regim de înălțime, conform planului urbanistic zonal.

După modificarea acestui plan, s-a solicitat de către proprietarii asociați F.N. și F.A., emiterea unei nou certificat pentru supraetajarea construcției, respectiv pentru un edificabil Ds + P + 3E + 4 retras, astfel încât la 12 august 2003 s-a emis certificatul de urbanism nr. FF.

Ca urmare, s-a considerat că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă S.M., inculpatul A.C. nu putea promite că va vinde spațiile comune arătate de primul, întrucât din planurile schiței vizate spre neschimbare, anexe la Autorizația nr. GG/2002, rezultă că la acel moment podul imobilului nu avea nicio destinație, fiind ocupat de stâlpii de susținere ai acoperișului.

Pe de altă parte, din planurile atașate la Autorizația de construire din 28 octombrie 2003, a rezultat că, ulterior emiterii certificatului de urbanism HH/2003, nu s-a menționat și autorizat că podul imobilului ar avea vreo destinație, dovedindu-se că acesta continuă să rămână circulabil, fără o destinație anume.

Față de înscrisurile menționate, s-a reținut ca fiind evident că inculpatul A.C. nu putea prezenta părții civile schițe de plan care să prevadă existența în podul imobilului a unei săli de sport, hobby-room, spălătorie, vestiare, etc., așa cum s-a indicat în plângerile penale formulate.

S-a argumentat că acestea reprezintă simplele pretenții, care nu au fost susținute cu documente la momentul încheierii antecontractului în fața notarului, împrejurări rezultate chiar din declarația martorului P.M., cumnatul părții civile, care a învederat că s-au prezentat numai planul demisolului și planul etajului 3, la care era situat apartamentul ce urma a fi vândut și nicidecum și un plan al podului sau eventual al întregului imobil, care să certifice eventuale discuții avute pe această temă de promitenți.

Cu această ocazie, s-a propus compartimentarea podului construcției în curs de execuție, în încăperi destinate activităților gospodărești (spălătorii, uscătorii) și activităților sportive (sală fitness sau hobby-room), dar menținându-se indicatorii urbanistici și regimul de înălțime, structura de rezistență rămânând neschimbată și detaliindu-se modul în care se vor face amenajările în acest loc.

În raport de conținutului memoriului general, ulterior s-au întocmit referate de evaluare a lucrărilor de compartimentare și s-a efectuat verificarea de calitate conform legilor în vigoare, anexându-se un plan de situație întocmit în luna aprilie 2004 și o expertiză tehnică privind rezistența imobilului.

Drept urmare, la data de 4 iunie 2004 s-a eliberat autorizația de construire nr. II pentru compartimentări ale podului construcției existente la locuința în curs de execuție (aprobată cu autorizația de construcție din 28 octombrie 2003), cu regim de înălțime Ds + P + 4E retras, care să fie "realizate din panouri din gips carton tip sandwich rezistente la umezeală, placate cu faianță (grupurile sanitare, spălătorie și uscătorie)", în proiectele vizate spre neschimbare, anexă la aceasta (plan - cotă pod și secțiune 2-2.), observându-se pentru prima dată existența spațiilor comune în podul imobilului, de care face vorbire partea civilă.

Față de aceste documente, de succesiunea în care ele au fost întocmite și eliberate, s-a constatat că în niciun caz la data de 19 septembrie 2003 nu au putut fi prezentate părții civile S.M. schițe de plan cu reprezentarea în podul imobilului a unei săli de gimnastică, spălătorie și vestiare, deoarece ele nu existau la acea dată, fiind întocmite după circa 6 - 7 luni.

Și cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 18 noiembrie 2004, încheiat după obținerea autorizației de compartimentare a podului, s-a reținut că inculpatul A.C. nu a vândut altceva decât s-a obligat.

S-a constatat că în cuprinsul acestuia părțile contractante nu au detaliat dependințele comune și nu există vreo altă mențiune că părții civile i s-ar vinde și părți din eventuale săli de gimnastică, vestiare sau spălătorii, deci spații cu o destinație specială, iar cumpărătorul promitent nu a făcut opoziție la încheierea actului și nici ulterior nu s-au încheiat alte acorduri, așa cum s-a întâmplat în privința garajului vândut prin același contract.

Ca urmare, s-a apreciat că nu s-a dovedit nici susținerea părții civile S.M., că a fost indus în eroare la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, referitor la felul cum va fi construit imobilul și că nu ar fi acceptat tranzacția fără existența podului în forma din actele existente, de vreme ce la momentul semnării, acestea nu existau, deci nici posibilitatea inculpatului de a menține în eroare promitentul cumpărător, în cursul executării clauzelor asumate.

Învinuirea privind schimbarea ulterioară a destinației podului imobilului de către constructorul proprietar, s-a considerat că excede analizei în prezenta cauză, în lipsa unei soluții din partea organelor de cercetare penală care să poată fi analizată în cadrul învestirii instanței de judecată într-o plângere împotriva soluției procurorului, conform art. 278

1

C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a observat că situația spațiilor comune se analizează de către instanța civilă, cât timp schimbarea de destinație a fost cunoscută și acceptată la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, deci putea constitui motiv de refuz al semnării a acestuia.

Nici susținerile părții civile S.M. vizând inducerea în eroare cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, prin prezentarea unor schițe anexe la notariat pe care inculpatul A.C. le-ar fi falsificat în mod deliberat și folosit pentru a-l determina să încheie actul, nu s-au reținut ca fiind dovedite.

Sub acest aspect, s-a reținut ca fiind concludentă adresa înaintată organelor de cercetare la 14 februarie 2008 de notarul M.P., din care a rezultat că la data de 19 septembrie 2003, când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, promitentul vânzător și promitentul cumpărător "de comun acord, au stabilit că în planul demisolului imobilului din București, sector 1, strada Ș.N., între anexele 3 și 4 ale planului să fie identificate două locuri de parcare (un loc pentru apartamentul nr. 9 și un loc pentru apartamentul nr. 8)", precum și că schița demisolului cuprinzând cele două locuri de parcare "a fost semnată de către cele două părți și reflectă întocmai înțelegerea existentă la data de 19 septembrie 2003 între promitentul vânzător și promitentul cumpărător".

Relațiile transmise s-au coroborat cu declarația martorului P.M. care a confirmat că "notarul a solicitat ca în schițele ce i-au fost prezentate (etaj 4 și demisol), să fie localizate apartamentele care compun etajul 4, respectiv 8 și 9, ap. 8 fiind cel care se vindea către S.M. și în schița demisolului au fost indicate locurile de parcare aferente acelorași apartamente".

Așa fiind, s-a reținut că cele două părți contractante au convenit în fața notarului asupra poziționării locului de parcare, fiind evident că la momentul semnării actului notarial, partea civilă S.M. a avut reprezentarea clară a situării acestuia, încheierea actului pecetluind înțelegerea sa cu promitentul vânzător, acordul de voință fiind dat prin semnătura aplicată, în condițiile în care în cuprinsul său, s-a menționat că cele două schițe reprezintă anexe.

Drept consecință, observându-se că un contract reprezintă acordul de voință între două sau mai multe persoane, tribunalul a apreciat că susținerea acestuia privind inducerea în eroare cu prilejul încheierii actului, prin prezentarea unor schițe diferite de cele anexă la autorizația menționată în antecontract, nu a fost de natură să-i vicieze voința de a încheia actul care consfințea dorința de a cumpăra și un loc de parcare, el acceptând și poziționarea propusă pentru acesta.

S-a avut în vedere că în fața notarului s-a promis vânzarea unui loc de parcare, vânzare care se regăsește în contractul încheiat apoi în luna noiembrie, iar pe schițele prezentate de inculpatul A.C. s-a realizat doar poziționarea acestui loc, situație acceptată necondiționat de către promitentul cumpărător, cu toate că era evidentă prezența unor stâlpi care ar fi putut îngreuna parcarea.

Chiar dacă pe schița anexă la contract au fost identificate 9 locuri de parcare, deși pe planurile vizate spre neschimbare anexă la autorizația de construire nr. GG/2002 erau menționate numai 8 locuri, număr care se regăsește și în memoriul general întocmit de arhitect, potrivit Adresei din 11 aprilie 2008 emisă de Primăria Sectorului 1 București - Serviciul Autorizații de Construire și Reglementări Urbanistice, nu era necesară o altă autorizație de construcție, în situația în care nu se realizează schimbarea destinației unui spațiu.

Pe de altă parte, martora a învederat și faptul că felul în care sunt poziționate mașinile în spațiul de parcare, nu este relevant pentru emitentul autorizației de construire, obligatorie fiind asigurarea unui număr minim de locuri de parcare, respectiv 8, și că mașinile nefiind elemente de construcție, amplasarea acestora se realizează în conformitate cu dimensiunile gabaritice ale spațiilor de parcare și ale mașinilor.

Prin plângerile formulate partea civilă S.M. a sesizat și faptul că inculpatul A.C. ar fi prezentat la notar schițe falsificate, în acest mod procedându-se la inducerea sa în eroare.

Referitor la această acuzație, tribunalul a reținut că din Raportul de expertiză tehnică din 14 aprilie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică, a rezultat că într-adevăr schița demisolului, anexă la antecontractul de vânzare-cumpărare este diferită de planul demisolului, pus la dispoziție ca model de comparație, în sensul numărului de autoturisme simbolizate - cu unul în plus în schița aflată la notar și poziționarea acestora, modificare executată cu mâna liberă în spațiul creat prin îndepărtarea traseelor grafice ce simbolizează poziția altor autoturisme.

S-a stabilit însă că, în privința mențiunilor olografe de pe schițele anexe: "Ap. 8 S. constr. 160 m.p., Ap. 9" și respectiv: "Ap. 9, Ap.8 Etaj 4", acestea nu au fost executate de inculpatul A.C., concluziile probei științifice coroborându-se cu declarația martorului P.M., care a recunoscut că el este autorul scrierii.

Cu toate acestea, în condițiile în care promitentul cumpărător a luat cunoștință de poziționarea locului său de parcare și a fost de acord cu ea, încheind antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanță a apreciat că nu se poate reține că partea civilă S.M. a fost indusă în eroare de către promitentul vânzător.

Eventuala prezentare a unei schițe modificate, față de planurile avizate spre neschimbare, s-a considerat că nu a fost de natură să atragă consecințe juridice prejudiciabile, de vreme ce promitentul vânzător A.C. s-a înțeles cu promitentul cumpărător care să fie locul de parcare al acestuia, iar contractul reprezintă acordul de voință al părților.

Mai mult, pentru o asemenea faptă nu s-a dispus nicio soluție de către organele de cercetare penală, care să permită instanței o analiză a acesteia.

Și susținerea că există diferențe între suprafața apartamentului promisă că va fi vândută și cea care se regăsește în contractul de vânzare-cumpărare, s-a considerat ca nefiind reală.

Astfel, s-a stabilit că pe schița care conține planul apartamentului a fost menționată suprafața de 160 m.p., care se regăsește și în antecontract, specificându-se faptul că este vorba de o suprafață construită, în timp ce în contractul de vânzare-cumpărare este consemnată vânzarea unei suprafețe utile de 101,31 m.p., la care se adaugă suprafața a două balcoane și a garajului, deci în total suprafața de 139,42 m.p.

S-a observat totodată că în cele două acte notariale suprafețele au fost exprimate în mod diferit, într-unul vorbindu-se de suprafața construită, iar în celălalt de suprafața utilă, astfel că nu se poate reține că s-ar fi vândut o suprafață mai mică decât cea convenită, suprafața utilă fiind, normal, mai mică decât suprafața construită, ultima incluzându-se în prima (alături de suprafața pe care sunt ridicați pereții).

Pentru argumentele detaliate în precedente, s-a concluzionat că nu se constată comiterea de către inculpatul A.C. a vreunei fapte de înșelăciune, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluția din 30 octombrie 2007, confirmată de către procuror la aceeași dată în Dosarul nr. 1022/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, constând în aceea că ar fi indus în eroare pe partea civilă S.M., cu prilejul încheierii și derulării antecontractului de vânzare-cumpărare și încheierii contractului de vânzare-cumpărare, privind spațiile construite în imobilul din București, strada Ș.N.

Prin rezoluția anterior menționată față de inculpatul A.C. s-a început urmărirea penală și pentru fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 288 C. pen., constând în aceea că în scopul obținerii Autorizației de construcție nr. JJ/2004, în cursul lunii iunie 2004 a prezentat Primăriei Sectorului 1 București documente falsificate (schițe plan), privind construcția podului imobilului din strada Ș.N., sector 1, iar prin Ordonanța din 5 august 2008 acesta a fost scos de sub urmărire penală și pentru săvârșirea acestei fapte.

Sub acest aspect, prima instanță a stabilit că pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, la data de 4 noiembrie 2003, proprietarul asociat F.N. a formulat cererea înregistrată cu nr. 31.324, către Primăria Sectorului 1 București, solicitând "amenajarea podului în spațiu locuibil - funcțiune locuință, la care conform mențiunilor făcute pe aceasta, a anexat: autorizație de construire, certificat de urbanism, contract de vânzare-cumpărare, certificat de atestare a dreptului de proprietate privată, memoriu, plan 1/2000 și plan 1/500.

Ca urmare, la data de 1 aprilie 2004 s-a eliberat Certificatul de urbanism nr. KK, din care rezultă că la data emiterii au existat înscrisurile necesare pentru emiterea sa, făcându-se vorbire despre existența dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată construcția, a autorizațiilor de construcție în baza cărora se ridică, a certificatelor de urbanism și a celorlalte avize necesare.

Ulterior, după efectuarea celorlalte demersuri legale de către solicitantul actului, în baza cererii din 27 aprilie 2004 s-a eliberat Autorizația de construire din 4 iunie 2004, în care s-au menționat actele ce au stat la baza emiterii acesteia, respectiv: ultimul certificat de urbanism, Contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1984 (prin care F.N. și soția sa A., cumpărau terenul pe care s-a construit ulterior imobilul pe strada Ș.N.), certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. LL/1994, expertiza tehnică întocmită de expert P.A. și alte avize necesare conform legii.

S-au depus, de asemenea, memorii și evaluări ori alte referate întocmite de către arhitect, precum și planurile imobilului, toate vizate spre neschimbare și reprezintă anexe la autorizații.

Așa fiind, s-a reținut că în vederea obținerii autorizației de construire nr. MM/2004, nu s-au prezentat documente falsificate deoarece majoritatea actelor înaintate primăriei au constat în înscrisuri autentificate, iar altele au fost emise de arhitect, expert sau alte autorități și purtând antetul și semnăturile ori ștampilele aferente.

Drept consecință, s-a apreciat că atâta timp cât nu s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea într-o altă formă, a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., instanța nu poate analiza săvârșirea acesteia prin eventuale modificări ce ar fi putut fi aduse de inculpat planului demisolului, prin repoziționarea locurilor de parcare, cum se solicitase de către petent.

În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., s-a constatat că nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru eventuala folosire a planului respectiv, astfel că nici în acest caz tribunalul nu se poate substitui procurorului și dispune începerea urmăririi penale pentru ca mai apoi să analizeze celelalte aspecte cerute de lege.

S-a stabilit și faptul că actele dosarului nu relevă săvârșirea de către inculpatul A.C. a infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., în modalitatea în care s-a dispus începerea urmăririi penale, respectiv constând în aceea că în cursul anului 2004 ar fi folosit Autorizația nr. MM/2004 în scopul de a construi în această locație încă două apartamente.

Față de cele ce preced, constatând inexistența faptelor de înșelăciune, fals material în înscrisuri materiale și uz de fals, toate privind apartamentul situat în București, strada Ș.N., sector 1, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și ulterior scoaterea de sub urmărire penală, tribunalul a dispus achitarea inculpatului A.C., conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În privința celorlalte susțineri ale părții civile S.M., expuse în plângerile formulate (inducerea în eroare a autorităților cu prilejul întocmirii documentației pentru dezmembrarea imobilului, care în loc de 9 apartamente și dependințe comune numără 11 apartamente, ultimele două fiind construite fără autorizație legală; că actul de dezmembrare întocmit la 13 iulie 2004 nu a fost semnat și de soția lui A.C., coproprietara imobilului sau că nu s-a ținut cont de faptul că în autorizația de construcție inițială erau prevăzute numai 8 locuri de parcare în loc de 10), față de prevederile art. 278

1

C. proc. pena., s-a considerat că instanța de judecată nu a fost legal învestită.

Astfel, tribunalul a fost sesizat cu plângerea formulată împotriva Ordonanței procurorului din data de 5 august 2008, care a analizat faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluția din 30 octombrie 2007 și urmare reținerii plângerii în vederea judecării în fond a cauzei, funcție de aceste date fixându-se și cadrul procesual.

Obiectul judecății în primă instanță l-au constituit și plângerile penale formulate de partea civilă S.M. împotriva inculpatului A.C. pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu un imobil situat în orașul Voluntari, și referitor la care prin Rezoluția nr. 1022/P/2005 din 30 octombrie 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale, respectiv: înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., evaziune fiscală prev. și ped. de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen. și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului societății în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. și ped. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că la data de 5 mai 2004 între partea civilă S.M., în calitate de beneficiar, și partea responsabilă civilmente SC P.C. SRL, în calitate de antreprenor general, reprezentată prin inculpații ing. A.C., director, și C.P., contabil, s-a încheiat contractul de execuție nr. NN, beneficiarul încredințând antreprenorului execuția lucrărilor de construcții privind imobilul din orașul Voluntari, cartierul Pipera, județul Ilfov, cu o valoare estimată la 65.000 dolari SUA, în care a fost inclus și TVA, stipulându-se ca durata execuției lucrărilor să fie de 5 luni de la data începerii efective a acestora.

În aceeași zi, între partea civilă S.M. și inculpatul A.C. s-a încheiat un contract privind execuția lucrărilor de construcție la anexele imobilului, stipulându-se că valoarea investiției este de 65.000 dolari SUA pentru imobilul D + P + E + M la roșu, 13.000 dolari SUA pentru împrejmuire la gata (finisată), 5.500 dolari SUA pentru piscină la roșu și 5.400 dolari SUA pentru barbeque la gata, în total de 88.900 dolari SUA, din care s-a menționat că s-au primit 25.000 dolari SUA.

S-a încheiat, de asemenea, un act adițional la contractul de antrepriză construcții, înregistrat la 28 octombrie 2004 în Registrul Actelor Atestate ale Cabinetului de Avocatură M.R., prin care antreprenorul s-a obligat la plata unor penalități de 0,5% pe zi de întârziere, pentru întreaga valoare a contractului, pentru întârzierile în efectuarea lucrărilor începând cu data de 5 octombrie 2004 până la 10 noiembrie 2004, după care penalitățile să fie în cuantum de 2% pe fiecare zi de întârziere la valoarea contractului până la recepția finală a lucrării.

După încheierea contractului de execuție, potrivit clauzelor contractuale, antreprenorul a început edificarea imobilului, în baza proiectului întocmit de către arhitect S.I.

Pe parcursul derulării, mai exact de la momentul începerii lucrărilor și până la turnarea plăcii de beton peste parter, lucrările au fost supravegheate de cumnatul beneficiarului, martorul P.M., în calitate de diriginte de șantier.

Potrivit declarațiilor aceluiași martor, tribunalul a reținut că pe parcursul efectuării finisajelor la casă, beneficiarul - parte civilă l-a chemat și i-a comunicat că în subsol are igrasie și inundație, motiv pentru care s-a dispus o lucrare de decopertare, iar printr-o expertiză efectuată ulterior s-a constatat că hidroizolația fusese impropriu realizată, folosindu-se folie, și nu carton asfaltat sau cu membrană bituminoasă, cum s-ar fi executat corect.

Același martor a arătat că pe parcursul efectuării lucrărilor, în perioada în care pe șantier a fost prezent și dirigintele de șantier, martorul P.M., personal a constatat mici nereguli în edificarea construcției, respectiv segregări ale stâlpilor de rezistență, însă doar pe alocuri, fără ca această situație să pună probleme de rezistență a construcției, segregări datorate nerespectării întru totul a tehnologiei de turnare a betonului și pentru care a dispus soluții de remediere prin dispozițiile de șantier pe care le-a întocmit.

Ulterior, s-au constatat și alte deficiențe legate de planeitatea stâlpilor, care nu erau verticali sau a pereților, precizând însă că dirigintele de șantier nu putea verifica planeitatea pereților decât după ridicarea cofrajelor.

După plecarea martorului P.M., la solicitarea beneficiarului și potrivit obligațiilor legale pe care le avea proiectantul, martorii S.I. și I.L.V., executarea lucrărilor a fost urmărită de către proiectant și inginerul de rezistență, primul fiind prezent pe șantier chiar și la două zile, în timpul edificării etajului 2.

Pe baza declarației martorului S.I. s-a reținut că proiectul s-a întocmit, evidențiindu-se potrivit legislației în vigoare toate detaliile constructive ale clădirii, respectiv dimensiunile ei, materialele folosite și tehnologiile utilizate pentru construire, specificând inclusiv grosimea pereților, care să fie executați din cărămidă cu dimensiunea de 30 cm., conform solicitării beneficiarului.

S-a apreciat însă că, deși efectuate în parte cu disfuncționalități, până la momentul plecării de pe șantier a martorului P.M., care le-a supravegheat în calitate de diriginte de șantier (turnarea plăcii peste etajul I), acestea s-au încadrat în limitele normale, fiind supervizate și de proiectantul S.I., chemat în vederea supravegherii fazelor determinante, mai puțin la efectuarea hidroizolației, deși primul avea această obligație și avea cunoștință de ea, dată fiind pregătirea sa profesională.

Deficiențele constatate de martorii S.I. și I.L.V. (proiectant și inginerul specialist în structura de rezistență) au fost remediate, în principiu, de constructor, pe baza notelor de șantier pe care aceștia le-au întocmit, împrejurare de fapt apreciată de tribunal ca dovedind faptul că executantul lucrării, inculpatul A.C., nu a intenționat să realizeze lucrări de proastă calitate în detrimentul beneficiarului S.M., însușindu-și greșelile și procedând la remedierea lor, așa cum s-a angajat la semnarea contractului de execuție.

Pe de altă parte, față de declarațiile acelorași martori, s-a reținut că problemele au apărut în executarea lucrării, în special, către sfârșitul termenului de realizare, situație în care dispozițiile de șantier întocmite nu au mai fost avute în vedere de constructorul A.C., care nu a mai vrut să facă ultimele remedieri, părăsind șantierul și fără să aibă loc o recepție finală a stadiului îndeplinirii obligațiilor contractuale.

Tribunalul a apreciat însă, că nu poate fi vorba de o inducere în eroare a beneficiarului S.M. nici la momentul încheierii contractului de execuție și nici pe parcursul derulării acestuia.

Aceasta întrucât în condițiile în care nu s-a prezentat de către constructor ca fiind adevărată o faptă mincinoasă, obligându-se să construiască în condiții de calitate corespunzătoare normelor în vigoare un imobil și nu l-a construit, și-a însușit greșelile de construcție de până la acel moment și le-a corectat pe cheltuiala sa, nu poate fi vorba nici de o acțiune de menținere în eroare, ci de o reprezentare greșită a realității la care beneficiarul a ajuns, independent de acțiunile primului.

Astfel, din materialul dosarului a rezultat că beneficiarul parte civilă a avut pe tot parcursul edificării construcției reprezentanți care au urmărit și au putut constata stadiul efectuării lucrărilor, iar deficiențele constatate au fost semnalate constructorului - inculpat, acesta fiind de acord până la un anumit moment să le remedieze.

S-a observat și faptul că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar inducerea sau menținerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea beneficiarului la încheierea sau executarea contractului în condițiile stipulate, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față.

Or, pe parcursul derulării lucrărilor de execuție constructorul a efectuat lucrări, în principiu, de bună calitate, situație rezultată din declarațiile martorilor S.I. și I.L.V., existând și lucrări care nu s-au încadrat în normativele în vigoare, dar și lucrări executate fără respectarea proiectului, cum ar fi utilizarea unor cărămizi sub dimensiunile prevăzute în contract.

Referitor la cărămizile utilizate, tribunalul a reținut că într-adevăr, constructorul reprezentat prin inculpatul A.C. nu a respectat proiectul, deși avea această obligație, dar o atare deficiență nu a fost de natură să afecteze construcția, deoarece grosimea pereților care să asigure și termoizolația se putea realiza și cu cărămidă de 25 cm., placată cu polistiren, operațiune efectuată ulterior, însă nu în limita sumei plătite inițial de către beneficiar, ci o cheltuială suplimentară.

Nici această neregulă în executarea contractului nu s-a considerat ca atrăgând răspundere penală în sensul infracțiunii de înșelăciune în convenții, argumentându-se că în contractul încheiat între părți nu s-a stipulat nimic în legătură cu respectarea întocmai a proiectului, ci s-au prevăzut numai clauze referitoare la executarea "în condiții de calitate corespunzătoare normelor în vigoare", iar potrivit arhitectului proiectant S.I., termoizolația construcției putea fi obținută și în modalitatea anterior menționată.

Aceasta și în condițiile în care la momentul edificării construcțiilor costul polistirenului era mult superior deci cheltuielile incumbau constructorului inculpat, care se obligase prin contract să asigure materialele necesare.

Împrejurarea că nu constructorul inculpat a fost cel care a realizat placarea, s-a considerat ca fiind irelevantă, în contextul în care neîndeplinirea obligației s-a datorat neînțelegerilor survenite cu beneficiarul către sfârșitul lucrărilor, când urma să se realizeze și placarea cu polistiren, deci existând posibilitatea ca acesta să fi intenționat să o realizeze.

Pe de altă parte, prin convenția încheiată la data de 28 octombrie 2004, pentru nefinalizarea lucrărilor conform contractului, constructorul inculpat A.C. a despăgubit pe beneficiarul parte civilă cu suma de 17.400 dolari SUA, care i se cuvenea conform antecontractului încheiat la 19 septembrie 2003 (apartamentul din București, str. Ș.N.), precum și cu suma de 18.800 dolari SUA (prin renunțarea la încasarea ultimei tranșe din contravaloarea contractului de antrepriză).

În plus, din înscrisul menționat a rezultat că beneficiarul "s-a obligat să renunțe la toate pretențiile născute ca urmare a executării defectuoase a contractului de antrepriză astfel că renunță la penalitățile ivite ca urmare a încheierii actului adițional", precizându-se că sumele respective acoperă prejudiciul creat "prin nerealizarea la timp a lucrărilor, plata onorariului de avocat, a inginerului constructor, cât și a expertizei tehnice în domeniul construcții".

În legătură cu imobilul din orașul Voluntari, la cererea inculpatului A.C., la data de 15 iulie 2011, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care să verifice eventualele deficiențe intervenite la edificarea acestuia, dacă prin modul în care au fost realizate lucrările de construcție s-a fost produs un prejudiciu beneficiarului.

Deoarece partea civilă S.M. a refuzat accesul expertului desemnat în cauză și a specialiștilor INCERC București, cu care inculpatul A.C. încheiase contract în vederea efectuării unor încercări în construcții necesare efectuării expertizei dispusă în cauză, prima instanță a revenit asupra administrării probelor.

Ca urmare, față de declarațiile martorului proiectant, s-a constatat că este posibil ca pe parcursul derulării lucrărilor la imobilul în litigiu și anexele acestuia (piscină, barbeque, împrejmuire), să fi existat o serie de deficiențe de executare și să se fi produs pagube patrimoniale, dar față de opoziția făcută la constatarea în teren, aceste împrejurări rămân neprobate, deoarece expertizele extrajudiciare depuse în dosarul de urmărire penală, deci fără controlul instanței de judecată, nu pot fi luate în considerație.

Pentru motivele arătate s-a apreciat că deficiențele menționate de martori sub acest aspect reprezintă numai o executare necorespunzătoare a contractului, care ar putea atrage doar o eventuală răspundere civilă contractuală și nicidecum ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Raportat la dispozițiile de drept material anterior citate, s-a apreciat că nu se poate reține că atari acte ar întruni conținutul legal al infracțiunii prev. de art. 288 C. pen., atâta timp cât nu s-a susținut ori confirmat că acesta ar fi alterat vreun înscris oficial, ceea ce a atras achitarea de orice răspundere penală conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin Ordonanța din 5 august 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același inculpat A.C. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.

Apreciindu-se că judecătorul nu se poate substitui organelor de urmărire penală într-o plângere formulată împotriva ordonanței procurorului, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, reținându-se că în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, învinuitul A.C. nu ar fi înregistrat în contabilitatea persoanei juridice SC P.C. SRL, operațiunile aferente derulării contractului de executare a imobilului din Voluntari, s-au stabilit următoarele:

Ulterior încasării sumelor de bani de către inculpatul A.C., reprezentând parte din contravaloarea construcției acestui imobil și anexelor aferente, pentru plățile făcute de partea civilă, prin chitanțe sub semnătură privată sau ordin de plată, partea responsabilă civilmente administrată a emis facturi care au fost înregistrate în registrul de casă la data emiterii și consemnându-se ca fiind plătitor beneficiarul S.M.

Prin Ordonanța din 5 august 2008 atacată de către partea civilă S.M. în prezenta cauză, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A.C. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, învinuit fiind prin Rezoluția din 30 octombrie 2007, că a folosit în interes propriu suma de 70.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din Voluntari, încasată de la beneficiar (parte prin transfer în contul personal, iar parte în nume propriu prin chitanțe de mână).

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a constatat că într-adevăr s-a făcut dovada că inculpatul A.C. a primit sume de bani, în nume personal, direct de la partea civilă S.M. sau prin intermediari ai acestuia, deși, ca parte în Contractul de execuție nr. NN/2004 beneficiarul lucrării cunoștea contul societății reprezentate de primul și deci ar fi trebuit să vireze banii respectivi în contul persoanei juridice.

S-a stabilit însă că inculpatul A.C. a folosit sumele de bani pe care le-a primit, nu în beneficiul său personal, așa cum s-a plâns partea civilă prin plângerea penală adresată organelor de urmărire penală, ci pentru a cumpăra materialele folosite la ridicarea imobilului aflat în construcție, așa cum s-a angajat prin contractul sus-menționat.

Ca urmare, s-a reținut că, pe lângă aceea că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, prin jurnalele de cumpărări, copiile chitanțelor și facturilor fiscale atașate la dosarul de urmărire penală s-a dovedit că achiziționarea materialelor de construcție s-a făcut în numele părții responsabile civilmente SC P.C. SRL.

Înscrisurile menționate s-au coroborat cu raportul de expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că din verificarea situațiilor de lucrări executate în perioada iunie 2004 - decembrie 2004, a rezultat că pentru imobilul în litigiu au fost emise facturi în numele persoanei juridice administrate în valoare de 70.000 dolari SUA, care au fost înregistrate în contabilitate, aspecte relevate și de controalele efectuate de către Garda Financiară și A.N.A.F., prin actele de constatare întocmite. Drept consecință, tribunalul a dispus achitarea inculpatului A.C. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății în scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât o astfel de faptă nu există.

În ce privește pe inculpatul C.P. s-a stabilit că prin plângerea înregistrată sub nr. 9178/P/2005 la 8 decembrie 2005 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, partea civilă S.M. a susținut că având funcția de contabil în cadrul persoanei juridice SC P.C. SRL, a încheiat Contractul de execuție nr. NN/2004, a imobilului din orașul Voluntari și că deși a achitat la termenele stabilite valoarea contractului, nu a primit facturi și chitanțe pentru plățile făcute.

Mai mult, banii au fost primiți de către administratorul persoanei juridice inculpatul A.C. în nume propriu, pentru care i-au fost eliberate chitanțe de mână și nu i-a emis o factură generală și nici nu a încheiat procesul-verbal de recepție.

Ca urmare, prin Rezoluția din 30 octombrie 2007 organele de urmărire penală au dispus începerea urmăririi penale față de făptuitorul reclamat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și evaziune fiscală prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Ca și în cazul inculpatului A.C., și față de învinuitul C.P. prin Ordonanța nr. 1022/P/2005 emisă la 5 august 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art. 249 rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Față de această situație, în raport de prevederile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Tribunalul Dâmbovița s-a considerat ca fiind învestit în limitele Ordonanței din 5 august 2008 și doar pentru faptele în cazul cărora s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 30 octombrie 2007, apreciind că nu se poate substitui procurorului și dispune începerea urmăririi penale pentru alte fapte reclamate prin plângerea penală formulată de partea vătămată S.M. conform art. 278

1

C. proc. pen.

Ca și situație de fapt s-a stabilit că potrivit relațiilor înaintate de către O.N.R.C., într-adevăr că în perioada incriminată antreprenorul SC P.C. SRL a avut mai mulți asociați și administratori, inclusiv pe inculpatul A.C., între aceștia însă neaflându-se și inculpatul C.P.

Pe de altă parte, din cuprinsul Contractului de execuție nr. NN/2004 a rezultat că acesta din urmă a avut numai ca