ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2015

Decizia nr. 622/2015

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

1.1.Acțiunea reclamantei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1224/88/23012 reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială - Orașul Isaccea, județul Tulcea, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâtele A. SA București și B. SA - Sucursala de Transport Constanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 4.503.830 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în litigiile purtate între părți în perioada 2000 - 2007 pentru recuperarea unei creanțe de 15.012.768 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2000 Compartimentul de Impozite și Taxe Locale al orașului Isaccea a demarat verificarea corectitudinii declarațiilor de impunere depuse de A. SA Sucursala Constanța - Punct de lucru Isaccea, județul Tulcea, în sensul stabilirii dacă toate clădirile și construcțiile înregistrate în evidența mijloacelor fixe au fost declarate în vederea impunerii, conform legii.

Astfel, în urma controlului a fost întocmit procesul-verbal nr. 2562 din 11 iunie 2000, prin care s-a constatat că A. SA Sucursala Constanța - Punct de lucru Isaccea, județul Tulcea nu a declarat pentru anii 1999 și 2000 valoarea contabilă a unor clădiri și construcții speciale, situație față de care a fost notificată pârâta pentru a intra în legalitate, însă aceasta a refuzat, fapt cea impus emiterea titlului executoriu nr. 9 din 06 octombrie 2000, prin care s-a stabilit în sarcina A. Sucursala Constanța obligația de plată a sumei de 35.880.967.227 lei (ROL).

A precizat reclamanta că datorită refuzului de plată a obligațiilor fiscale, stabilite inițial prin titlul executoriu nr. 9 din 06 octombrie 2000 s-a ajuns, prin calcularea de penalități și majorări de întârziere, la suma totală de 15.012.768 lei (RON) stabilită prin titlurile executorii nr. 2 din 28 noiembrie 2001, nr. 6, 7, 8, și 9 din 10 iunie 2005 și nr. 11, 12, 13, 14 din 21 noiembrie 2005, pe care pârâta a achitat-o în anul 2007, după epuizarea căilor legale de contestare.

Cu privire la creanța pe care o avea asupra pârâtei B. SA, reclamanta a arătat că au fost emise și două hotărâri de către Consiliul Local al orașului Isaccea, respectiv H.C.L. nr. 34 din 02 august 2000 și H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003, însă, având în vedere că pârâta a refuzat să-și execute obligațiile de plată o perioadă de 7 ani, timp în care a fost implicată în numeroase procese, a fost nevoită să apeleze la serviciile de asistență juridică a unor avocați, pentru a-i reprezenta interesele în litigiile provocate de pârâtă.

În acest sens, a încheiat în anul 2003 contractul de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "C.", modificat prin actul adițional nr. 1 din 21 aprilie 2005 și actul adițional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON) și Contractul de asistență juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "D.", modificat prin actul adițional nr. 1 din 21 aprilie 2005 și actul adițional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON).

A arătat în continuare reclamanta că litigiile în care a fost implicată ca urmare a refuzului pârâtei de executare a obligației de plată a impozitelor și taxelor legale au fost următoarele:

A precizat reclamanta că pe lângă activitatea de reprezentare în procesele enumerate mai sus, cele două cabinete de avocați, prin avocații titulari C. și D. au oferit și consultanță juridică de specialitate necesară recuperării creanței pe care o aveau asupra pârâtei B. SA

A învederat reclamanta că U.A.T. Oraș Isaccea a avut câștig de cauză în litigiile purtate cu pârâta B. SA care a fost obligată la plata sumei totale de 15.012.768 lei (RON), iar pârâta a achitat debitul principal de 35.880.967.227 lei (RON) în anul 2006, iar în anul 2007, după finalizarea tuturor căilor legale de atac, a fost încheiată o convenție de eșalonare a plăților nr. C107 din 16 mai 2007, în baza căreia pârâta a achitat întreaga sumă datorată.

Prin anexa nr. 1 la contractul de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 și anexa nr. 1 la contractul de asistență juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003, s-a stabilit la pct. 4 din cele două anexe, că plata onorariului de avocat să se facă proporțional cu valoarea încasată de către Primăria Isaccea.

Astfel, în anul 2006 a achitat cu O.P. nr. 756 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 8535475 din 19 mai 2006, reprezentând plată parțială, conform contractului de asistență juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003, aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL), încasat și O.P. nr. 757 din 18 mai 2006, suma de 89.922,05 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 00809653 din 19 mai 2006 reprezentând plată parțială conform contractului de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL), încasat.

Ulterior, pe măsură ce încasa de la pârâta B. SA sumele conform eșalonării convenite, a efectuat plăți reprezentând onorariu de avocat, conform contractelor de asistență juridică astfel: O.P. nr. 803 din 09 iunie 2006, suma de 448.221 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 00809654 din 08 iunie 2006; O.P. nr. 804 din 09 iunie 2006, suma de 448.221 către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 8535478 din 08 iunie 2006; O.P. nr. 686 din 01 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633550 din 01 iunie 2007; O.P. nr. 687 din 01 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264908 din 01 iunie 2007; O.P. nr. 847 din 21 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 06633553 din 21 iunie 2007; O.P. nr. 846 din 21 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264909 din 21 iunie 2007; O.P. nr. 992 din 17 iulie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 07264910 din 16 iulie 2007; O.P. nr. 993 din 17 iulie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633559 din 16 iulie 2007; O.P. nr. 1341 din 19 septembrie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633566 din 18 septembrie 2007, O.P. nr. 1342 din 19 septembrie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264911 din 18 septembrie 2007; O.P. nr. 1569 din 18 octombrie 2007, suma de 375.000 lei către CI. Av. D., care a emis factura nr. 06633574 din 17 octombrie 2007; O.P. nr. 1568 din 18 octombrie 2007 pentru suma de 375.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264912 din 17 octombrie 2007; O.P. nr. 1749 din 20 noiembrie 2007, suma de 438.702,05 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264914 din 16 noiembrie 2007 și O.P. nr. 1750 din 20 noiembrie 2007, suma de 438.702,05 lei către CI. AV. D., care a emis factura nr. 06633581 din 16 noiembrie 2007.

A mai arătat reclamanta că, în dosarele mai sus menționate, a beneficiat de asistență juridică calificată în baza contractelor de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 și nr. 76429 din 21 iulie 2003, iar pentru asistența juridică primită a fost nevoită să achite onorariile de avocat în sumă totală de 4.503.830 lei (RON), conform documentelor de plată.

A susținut reclamanta că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare, și deși aceste cheltuieli nu au fost solicitate în procesele enumerate mai sus, având în vedere că a avut câștig de cauză, solicită obligarea B. SA la plata cheltuielilor de judecată dovedite și efectiv plătite.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 109, 112 și 274 C. proc. civ.

Pârâta B. SA - Sucursala de Transport Constanța a depus întâmpinare la dosar invocând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual pasive a Sucursalei de Transport Constanța, excepția prescripției dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca temeinică, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată.

Pârâta A. SA București a depus întâmpinare la doar invocând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii formulată, iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de judecată.

1.2. Sentința tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 6884 din 31 decembrie 2012 s-au respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual pasive a Sucursalei de Transport Constanța și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondate.

Prin aceeași hotărâre s-au respins excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Tulcea și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondate și a fost admisă în parte acțiunea și obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantei suma de 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor reclamantei.

1.3. Apelul declarat de reclamantă:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Isaccea prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.4. Decizia din apel

Prin Decizia civilă nr. 37 din 04 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza primei instanțe, pentru rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

S-a constatat că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, deoarece în soluția pronunțată, prin raportare la cererea de chemare în judecată instanța fondului nu a analizat-o prin verificarea tuturor pretențiilor afirmate de petenta reclamantă, având în vedere toate litigiile indicate, apărările din dosar, avocații aleși și delegațiile acestora, onorariile acestora în fiecare litigiu în parte, în considerarea dispozițiilor art. 297

1

alin. (1

2

) teza a II-a C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că motivarea instanței anterioare nu a făcut decât să reducă global cheltuielile de judecată, fără precizarea vreunui criteriu potrivit căruia să rezulte modul în care s-a ajuns la cuantumul acestora, fără a proceda analizarea și verificarea cererilor reclamantei prisma Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, împrejurări care au determinat ca această instanță să constate că sentința tribunalului a fost pronunțată fără a se intra în judecata fondului.

În ce privește timbrarea prezentului apel și cererea de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanța de apel a constatat că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 14 din Ordinul nr. 780/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiție de punere în aplicare a Legea nr. 146/1997, republicată.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. x/88/2012*.

Reclamanta a formulat precizări cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâtelor A. SA București și Sucursala de Transport Constanța, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.503.830 lei (RON) reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta cu litigiile, pentru recuperarea unei creanțe de 15.012.768 lei (RON).

Pârâta A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului, excepția de netimbrare a acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

2.1. Sentința tribunalului, în rejudecarea cauzei:

Prin Sentința civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea în soluționarea cauzei; a respins excepția de netimbrare a acțiunii ca nefondată; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006; a respins ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente acestor ordine de plată; a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Orașul Isaccea, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții B. SA, prin Sucursala de Transport Constanța și B. SA București, având ca obiect pretenții, cu privire la restul pretențiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007 și a obligat pârâtul la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat către reclamantă.

Referitor la excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea în soluționarea cauzei, instanța a reținut că nu este întemeiată.

Pârâta a invocat această excepție și în primul ciclu procesual (Sentința civilă nr. 6884/2012 a Tribunalului Tulcea).

Or, în speță cheltuielile de judecată pretinse au fost generate de litigii vizând obligații născute la punctul de lucru Isaccea și pe cale de consecință, competența aparține Tribunalului Tulcea. Cum pârâta nu a formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 6884/2012 a Tribunalului Tulcea sub aspectul necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cauzei, aceasta nu mai poate invocat această excepție.

Referitor la excepția de netimbrare a acțiunii, instanța a reținut că și aceasta este neîntemeiată, întrucât acțiunea a fost formulată de o instituție publică pentru recuperarea cheltuielilor de judecată care au fost achitate din fonduri publice, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 17 din Legea nr. 164/1997, cererea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani pe care le-a achitat cu titlu de onorariu de avocat, în baza contractelor de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 încheiat cu Cabinetul Individual de Avocatură "C." și nr. 76429 din 21 iulie 2003, încheiat cu Cabinetul de Avocatură "D.".

Prin contractul de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 încheiat cu Cabinetul Individual de Avocatură "C., având ca obiect asistență juridică cu reprezentare juridică deplină privind soluționarea tuturor litigiilor dintre reclamantă și A. SA inclusiv pentru Sucursala Transport Constanța, constând în asistare, reprezentare, acordarea de consultații juridice, redactarea de acte și alte căi de atac, forme de executare și alte activități prevăzute de Legea nr. 51/1995.

Onorariul convenit a fost de 14.340.814.224 lei, plata urmând a se face la termenul și în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1 la contract.

Ulterior, prin actele adiționale nr. 1 din 21 aprilie 2005 și nr. 2 din 19 ianuarie 2007 s-a convenit în final asupra unui onorariu de avocat în sumă de 2.251,915 lei, ce urma a se plăti în condițiile prevăzute în anexa nr. 1 la contract.

Prin ultimul act adițional nr. 2/2007 a fost modificat și art. 1 din contractul de asistență juridică, acesta având următorul conținut:

"Onorariul stabilit de comun acord de către părți prin contractul de asistență juridică nr. 17.131 din 21 iulie 2003 în valoare de 2.251.915,00 lei RON, este ferm și irevocabil, fără posibilitatea de a se modifica în mod unilateral de către una dintre părți urmând ca acesta să constituie debit cert, lichid și exigibil al clientului față de avocat la data recuperării parțiale și/sau totale a debitelor care constituie obiectul prezentului contract de asistență juridică.

Reclamanta a încheiat și contractul de asistență juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură D. inițial tot pentru un onorariu de 14.340.814.224 lei care a fost modificat prin actele adiționale nr. 1 din 21 aprilie 2005 și nr. 2 din 19 ianuarie 2007, onorariul final convenit fiind tot de 2.251,915 lei, urmând a fi plătit în aceleași condiții ca cele din primul contract încheiat cu Cabinet Individual de Avocatură C.

Prin actul adițional nr. 2/2007 la acest contract, a fost modificat art. 1 din contract, forma finală a acestui articol fiind cu același conținut ca cel arătat la contractul încheiat cu Cabinet Individual de Avocatură C.

La pct. 4 din Anexa nr. 1 la fiecare dintre cele două contracte s-a stabilit ca plata onorariului de avocat să se facă proporțional cu valoarea încasată de către Primăria Isaccea.

În baza acestor două contracte, reclamanta a efectuat plăți către cele două cabinete de avocatură cu titlu de onorariu de avocat astfel:

Cu O.P. nr. 756 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către Cabinet Individual de Avocatură D. care a emis factura nr. 8535475 din 19 mai 2006 reprezentând plată parțială, conform contractului de asistență juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL) încasat.

O.P. nr. 757 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către Cabinet Individual de Avocatură C. care a emis factura nr. 00809653 din 19 mai 2006 reprezentând plată parțială conform contractului de asistență juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL) încasat.

OP. nr. 803 din 09 iunie 2006 suma de 448.221 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 00809654 din 08 iunie 2006;

O.P. 804 din 09 iunie 2006 suma de 448.221 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 853478 din 08 iunie 2006;

O.P. Nr. 686 din 01 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633550 din 01 iunie 2007;

O.P. Nr. 687 din 01 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 072645908 din 01 iunie 2007;

O.P. Nr. 847 din 21 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633553 din 21 iunie 2007;

O.P. nr. 846 din 21 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264909 din 21 iunie 2007;

O.P. nr. 992 din 17 iulie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264910 din 16 iulie 2007;

O.P. nr. 993 din 17 iulie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633559 din 16 iulie 2007;

O.P. Nr. 1341 din 19 septembrie 2007 suma de 225.000 lei către D. care a emis factura nr. 06633566 din 18 septembrie 2007;

O.P. nr. 1342 din 19 septembrie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264911 din 18 septembrie 2007;

O.P. nr. 1569 din 18 octombrie 2007 suma de 375.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633574 din 17 octombrie 2007;

O.P. nr. 1568 din 18 octombrie 2007 suma de 375.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264912 din 17 octombrie 2007;

O.P. nr. 1749 din 20 noiembrie 2007 suma de 438.702,05 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264914 din 16 noiembrie 2007;

O.P. nr. 1750 din 20 noiembrie 2007 suma de 438.702,05 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633581 din 16 noiembrie 2007.

În total, reclamanta a plătit cu titlu de onorariu avocat în baza celor două contracte suma de 4.503.830 lei.

Tribunalul a avut în vedere C. proc. fisc. cu privire la cheltuielile de judecată, după cum urmează:

Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. fisc., acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute în C. fisc.

Potrivit art. 21 alin. (1) și 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale.

Potrivit art. 131 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

Tribunalul a statuat că, acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 2 aprilie 2012, iar toate dosarele în care se solicită plata cheltuielilor de judecată au fost soluționate anterior datei de 02 aprilie 2007, cu excepția a două dintre ele, Dosar nr. x/88/2007 și Dosar nr. y/88/2007 ale Tribunalului Tulcea.

Astfel, cum prin cele două contracte de asistență juridică nu s-a stabilit suma aferentă fiecărui dosar, ci una globală pentru întreaga activitate de asistență juridică de reprezentare în dosarele purtate cu pârâta, dar și pentru activitatea extrajudiciară care nu se reflectă într-o cheltuială pentru un anumit dosar, respectiv pentru activitate de consultanță juridică, a fost analizată cererea reclamantei numai în raport de sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat după data de 02 aprilie 2007, pentru plățile făcute anterior acestei date, dreptul la acțiune fiind prescris.

Tribunalul în raport de cele reținute cu privire la acțiunea reclamantei, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006.

Cu privire la restul pretențiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu data de 01 iunie 2007, respectiv după data de 02 aprilie 2007 - data introducerii acțiunii reclamantei - a constatat că:

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat, respectiv Cabinet Individual de Avocatură E., căreia i-a plătit un onorariu de 5000 lei, cu chitanța aflată la dosar. Împotriva Sentinței civile nr. 3709/2000 a formulat apel Primăria Oraș Isaccea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Tulcea.

Prin Decizia civilă nr. 336 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Tulcea a fost admis apelului și a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost respinsă contestația la executare ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta nu a avut angajat avocat, nu a efectuat cereri prin avocat și nici nu a fost reprezentată.

Împotriva Deciziei civile nr. 336/2001 a Tribunalului Tulcea a formulat recurs intimata (pârâta de față), iar prin Decizia civilă nr. 142/COM din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/COM/2002, a fost admis recursul, a fost casată Decizia civilă nr. 336/2001 pronunțată de Tribunal și a fost trimisă cauza spre rejudecare pentru soluționarea fondului.

În acest dosar, Primăria Isaccea a avut angajat avocat pentru reprezentare și susținere, împuternicirea aflându-se la fila 9 din dosar, nefiind atașată și dovada achitării onorariului.

După casare cu trimitere spre rejudecare a fost format Dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea.

Prin Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002 a fost admis apelul și schimbată hotărârea atacată în totalitate în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată.

Contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariul plătit în Dosar nr. x/2000. În Dosar nr. x/2002, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Insolvență E., fără să prezinte și chitanță pentru plata onorariului.

Împotriva Deciziei civile nr. 265/2002 a Tribunalului Tulcea a formulat recurs intimata pârâtă, ceea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/COM/2003 a Curții de Apel Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 260/COM din 10 martie 2003, recursul a fost respins ca nefondat.

În acest dosar, reclamanta a fost reprezentată de avocat E., fără dovada achitării onorariului de avocat. În aceste condiții, având în vedere că în unul din aceste dosare nu a avut angajat avocat (Dosar nr. x/2001 al Tribunalului), în celelalte a avut ca avocat un alt Cabinet Individual de Avocatură decât cele două cabinete de avocatură cu care a încheiat contractele de asistență juridică pe care se întemeiază pretențiile de față, iar Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea constituie titlu executoriu pentru suma de 5000 lei cheltuieli de judecată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru aceste dosare este neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 159/COM din 10 aprilie 2006 a fost respinsă contestația în anulare ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta nu a avut angajat avocat, a formulat întâmpinare, aceasta fiind semnată și formulată prin primar. În aceste condiții, și pentru acest dosar, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 568/2002 a formulat apel intimata A. SA Constanța, Dosar nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea. Prin Decizia civilă nr. 11 din 15 ianuarie 2003 a fost admis apelul și a fost schimbată în tot sentința civilă atacată în sensul admiterii contestației la executare și a fost anulat titlul executoriu contestat.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat, Cabinet Individual de Avocatură E., fără dovada achitării onorariului de avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Primăria Isaccea, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/C/2003 al Curții de Apel Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 877/C/2003 Curtea de Apel Constanța a respins recursul ca nefondat.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură E.

Cum Decizia civilă nr. 11/2003 a Tribunalului Tulcea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, reclamanta nu era îndreptățită, conform art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 3164 din 26 mai 2005 a înaltei Curte de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2003, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet de Avocat D. care a formulat întâmpinare în cauză prin care a susținut inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În raport de volumul de activitate al cauzei, de complexitatea acestei cauze și de munca depusă de avocat, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Prin Sentința civilă nr. 582 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Constanța, pronunțată în acest dosar, a fost respinsă acțiunea pârâtei A. SA - Sucursala de Transport Constanța, prin care aceasta a solicitat anularea H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003 a Consiliului Local al Orașului Isaccea.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinetul C.

Împotriva Sentinței civile nr. 582/2004 a Tribunalului Constanța a formulat recurs pârâta de față care a fost respins prin Decizia civilă nr. 827/2005 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosar nr. x/CA/2005.

În acest dosar, Consiliul Local Isaccea a avut angajat avocat pe D. (conform împuternicirii din dosar) care a formulat întâmpinarea și concluzii scrise în cauză, nefiind prezent în instanță la niciunul din termene.

În raport de volumul de activitate, de complexitatea cauzei, de munca avocatului, instanța apreciază că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată pentru Dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Constanța suma de 2500 lei iar pentru Dosar nr. x/2005 al Curții de Apel Constanța suma de 1500 lei.

Prin Decizia civilă nr. 20/CA din 30 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța pronunțată în acest dosar a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. SA - Sucursala Constanța împotriva Deciziei civile nr. 227/2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. x/CA/2005 ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură D. (conform împuternicirii fila 11 din dosar) care a formulat întâmpinare în cauză și nu a fost prezent în instanță.

În raport de aceleași criterii arătate mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța apreciază că pentru această cauză reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei.

În cauză, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură D. care a formulat numai întâmpinare, în cauză.

Împotriva Sentinței civile nr. 2974 din 02 noiembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2005 a formulat recurs A. SA - Sucursala Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 707 din 03 noiembrie 2006 a Tribunalului Tulcea, recursul a fost respins ca nefondat, pronunțarea în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Tulcea.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat pe avocat D. care a formulat întâmpinare, note scrise, a fost prezent în instanță la mai multe termene, inclusiv la termenul când s-au purtat dezbaterile în recurs.

În raport de aceleași elemente arătate mai sus, instanța apreciază că pentru Dosarul nr. x/2005, reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat suma de 3000 lei, iar pentru Dosarul nr. x/2006 aceeași sumă de 3000 lei.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat pe D.

Pentru acest dosar, instanța apreciază că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei.

În această cauză, reclamanta nu a formulat nicio apărare, nu a avut angajat avocat și nu a făcut opoziție la cererea de renunțare la judecată, așa încât pentru acest dosar nu i se cuvin cheltuieli de judecată.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006.

A respins ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente acestor ordine de plată.

A admis în parte acțiunea cu privire la restul pretențiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat către reclamant.

2.2. Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 06 martie 2014 și înregistrată sub nr. x/88/2012*, pârâta B. SA București a solicitat îndreptarea erorilor materiale de calcul strecurate în Sentința civilă nr. 4643/2013 pronunțată în Dosarul nr. x/88/2012*, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată să le plătească către reclamantă.

2.2.1. Prin încheierea din 13 martie 2014, Tribunalul Tulcea a admis cererea de îndreptare eroare materială a Sentinței civile nr. 4643 din data de 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012*, formulată de pârâtul B. SA București, iar în baza art. 281 C. proc. civ., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul și considerentele Sentinței civile nr. 4643/2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. x/88/2012* în partea referitoare la dispoziția instanței privind suma la care a fost obligată pârâta să o plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, în sensul că se va citi "obligă pârâta la plata sumei de 13000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă" cum este corect în loc de "obligă pârâta la plata sumei de 17000 lei" cum greșit s-a trecut.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din însumarea sumelor acordate, rezultă valoarea de 13.000 de lei și nu 17.000 lei, cât în mod greșit s-a consemnat în considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 4643/2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. x/88/2012*, așa încât s-a considerat incidența dispozițiilor legale în materie invocată de pârâtă.

3.1. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Isaccea prin Primar, a formulat apel împotriva încheierii din 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012* solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii apelate în sensul eliminării dispozițiilor potrivnice și nelegale privind admiterea în parte a părții admise, doar cu privire la suma de 13.000 lei. Totodată, a solicitat eliminarea din dispozitivul Sentinței civile nr. 4643/2013 alineatul 6 care contravine dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă.

În motivare reclamanta a arătat că alineatul 5 din dispozitivul Sentinței civile nr. 4643 din 20 decembrie 2013, nu poate fi interpretat în sensul dat de instanță prin încheierea de lămurire dispozitiv, întrucât echivalează cu o nouă soluție dată în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, instanța a admis în parte acțiunea, doar cu privire la suma de 3.427.403,10 lei, aferentă ordinelor de plată emise începând cu 01 iunie 2007, pentru care nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și a respins acțiunea cu privire la suma de 1.076.426,1 lei aferentă ordinelor de plată din 2006.

Precizarea instanței de fond, făcută prin încheierea de lămurire din 13 martie 2014, că de fapt acțiunea a fost admisă în parte doar pentru suma de 13.000 lei, referitor la partea de admisă privind suma de 3.427.403,10 lei, este nelegală.

Instanța, nu putea să se substituie voinței părților și să stabilească cheltuieli de judecată în cuantum derizoriu, raportat la complexitatea litigiului și nici să acorde cheltuieli de judecată pentru dosare care s-au finalizat în anii 2003, 2004, 2005 și 2006, pentru că intervenise prescripția dreptului material la acțiune.

Așa fiind, această recurentă a apreciat că instanța trebuia să înlăture dispozițiile potrivnice cuprinse la alineatul 6 din dispozitiv, referitoare la plata unor cheltuieli de judecată de judecată de 17.000 lei care erau în totală contradicție cu dispozițiile alineatului 5.

De asemenea dispozițiile alin. (6) sunt în contradicție și cu prevederile legale, cheltuielile de judecată, cum au fost ele stabilite de instanță prin încheierea de lămurire, sunt nelegale, fiind acordate pentru dosare la care se împlinise termenul de prescripție.

Odată ce acțiunea a fost admisă în parte, pentru suma de 3.427.403,10 lei, pentru care instanța a constatat că nu a intervenit prescripția, nu mai putea să mai admită în parte și această parte, întrucât echivalează cu pronunțarea a două hotărâri pentru același capăt de cerere.

Față de argumentele aduse în motivarea apelului său, reclamanta a solicitat admiterea apelului și modificarea încheierii apelate în sensul eliminării dispozițiilor potrivnice și nelegale privind admiterea în parte a părții admise, doar cu privire la suma de 13.000 lei. Totodată, solicită eliminarea din dispozitivul Sentinței civile nr. 4643/2013 alineatul 6 care contravine dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă.

3.2. Pârâta B. SA București și în numele Sucursalei de Transport Constanța, a formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 4643 din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012* criticând soluția sub aspectul greșitei soluționări a excepției necompetenței materiale, a excepției de netimbrare și a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În motivare pârâta a formulat următoarele motive de apel:

3.2.7. Instanța de fond trebuia sa admită excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea.

În susținerea acestui motiv de apel, apelanta - pârâtă a criticat modul în care a soluționat această excepție prima instanță, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod greșit a reținut prima instanță. În opinia sa, competența de soluționare a cauzei este Tribunalul București, în considerarea conform art. 7 alin 1, cât și conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ., sau Tribunalul Constanța, ca instanță în raza căruia se află sediul al doilea al B. SA.

3.2.2. Instanța de fond trebuia sa admită excepția de netimbrare a acțiunii.

Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția netimbrării, reținând că incidente dispozițiile art. 17 din Legea nr. 164/1997, în temeiul cărora a apreciat că cererea de chemare în judecata este scutită de plata taxei de timbru.

Consideră că Legea nr. 164/1997 nu este aplicabilă speței, neputând constitui temei al scutirii la plata taxei de timbru, întrucât acest act normativ privește aprobarea O.U.G. nr. 20/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice.

În al doilea rând, nu poate fi reținut art. 17 din Legea nr. 164/1997 ca temei ca cererea de chemare în judecată să fie scutită de plata taxei de timbre.

3.2.3. Instanța de fond trebuia sa admită excepția prescripției dreptului la acțiune pentru toate sumele solicitate de reclamanta, nu doar pentru sumele care au făcut obiectul următoarelor ordine de plata: nr.  756/2006. 757/2006. 803/2006. 804/2006.

În opinia acestei recurente, prima instanță nu s-a pronunțat în mod explicit asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei asupra tuturor sumelor, neexistând în considerentele sau în dispozitivul sentinței apelate exprimarea unui punct de vedere față de solicitarea B. SA de a constata prescrise toate sumele.

În opinia sa, pârâta nu poate fi sancționată având în vedere că reclamanta nu s-a îngrijit să formuleze cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului, adică sentința prin care B. SA a căzut în pretenții, devenind aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ.

Instanța de judecata s-a raportat în mod eronat la data ordinelor de plată emise în intervalul 01 iunie 2007 - 20 noiembrie 2007.

În continuare, pârâta a criticat soluția primei instanțe, sub aspectul că în raport de acțiunea promovată de reclamantă, în anul 2012 și având în vedere că reclamanta a solicitat plata unor sume de bani achitate încă din anul 2006 respectiv 2007, instanța de fond trebuia să admită prescripția dreptului la acțiune, dat fiind că demersal judiciar întreprins nu a fost exercitat în termenul de 3 ani de la data plății acestor sume. Chiar și termenul de 5 ani pentru creanțe bugetare (ceea ce nu este cazul) termenul de prescripție s-a împlinit înainte de data introducerii acțiunii de către reclamantă.

Față de dispozițiile legale invocate, precum și de data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești pronunțate între părți (iar în subsidiar a achitării debitelor - ultima plată fiind făcută la data de 20 noiembrie 2007), dreptul la acțiune este prescris, pârâta a solicitat admiterea prescripției dreptului material la acțiune, casarea sentinței și în fond respingerea cererii de chemare în judecată.

3.2.4. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat admiterea apelului, casarea în parte a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În considerentele sentinței civile sunt arătate criteriile de stabilire a cheltuielilor de judecata cuvenite reclamantei, respectiv instanța a considerat ca reclamantei i se cuvine suma de 13.000 lei, iar în dispozitiv instanța de judecata a hotărât "admiterea în parte a acțiunii având ca obiect pretenții cu privire la restul pretențiilor aferente ordinelor de plata emise începând cu 1 iunie 2007", ceea ce înseamnă că reclamantului i s-ar cuveni suma de 3.427.403,10 lei, care ar rezulta din însumarea valorii pretențiilor aferente ordinelor de plata emise începând cu 1 iunie 2007.

Or, obligarea B. la "restul pretențiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007" este în contradicție, pe de o parte cu considerentele sentinței în care se menționează expres sumele stabilite de către instanța de judecata ca fiind datorate de societate, iar pe de altă parte este în contradicție cu cealaltă mențiune din dispozitiv, privind obligarea la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu avocat către reclamantă, care de fapt reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată.

Pârâta supune atenției și faptul că:

- instanța de fond a acordat cheltuieli de judecata în cuantum total de 3.427.403,10 lei, în condițiile în care afirmă că toate dosarele în care se solicita plata cheltuielilor de judecata au fost soluționate anterior datei de 02 aprilie 2007, cu excepția a două dintre ele - Dosar nr. x/88/2007 și Dosar nr. y/88/2007 ale Tribunalului Tulcea - cu mențiunea că doar în Dosarul nr. x/88/2007 al Tribunalului Tulcea, Oraș Isaccea a avut angajat avocat Cabinet D. Pârâta a precizat că pentru acest dosar instanța de fond a apreciat că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei, iar în Dosarul nr. y/88/2007, în care reclamanta nu a formulat nicio apărare, nu a angajat nici un avocat și nu a făcut opoziție la cererea de renunțare la judecată, instanța a reținut că pentru acest dosar reclamantei nu i se cuvin cheltuieli de judecată.

Față de cele arătate, pârâta a reproșat primei instanțe modul în care s-a determinat cuantumul la care a fost obligate și, care în opinia sa nu se justifică. Astfel, cele doua cabinete de avocat au fost implicate doar în șapte dosare anterioare intervalului de timp menționat anterior (01 iunie 2007 - 20 noiembrie 2007), din care în șase dosare a fost angajat Cabinet D., iar într-unul singur a fost angajat Cabinet C.

Or, să primești jumătate din suma totala de 3.427.403,10 lei, pentru un singur dosar sau chiar pentru șase dosare, consideră că depășește orice limita rezonabilă a unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, în condițiile în care societățile de avocatura nu au reprezentat reclamanta în niciun litigiu în intervalul de timp menționat.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor B. referitoare la cuantumul sumelor solicitate de reclamanta cu titlu de onorariu avocațial, în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Nu există un just echilibru între prestația avocațiala și onorariul solicitat, neexistând din partea reclamantei vreo justificare a timpului și volumului de muncă depusă.

De asemenea instanța de fond nu a analizat apărările B. SA referitoare la dispozițiile art. 135 din Statutul profesiei de avocat, aplicabil prezentei cauze.

Chiar dacă în considerentele sentinței apelate, instanța de fond a apreciat corect care ar fi sumele care i s-ar cuveni reclamantei, stabilind cuantumul total al acestora la 13.000 lei, în dispozitiv s-a stabilit cu totul alte sume, dincolo de caracterul rezonabil al unor onorarii de avocat.

Netemeinicia sentinței apelate a rezultat și din faptul că, deși instanța de fond a reținut că sunt două pârâte, prin dispozitiv nefiind precizat despre care pârât este vorba.

Pârâta a mai învederat instanței și împrejurarea că, B. SA este concesionar al rețelei electrice de transport și al terenurilor pe care aceasta este amplasată, în baza contractului de concesiune 1 din 29 aprilie 2004 încheiat cu Ministerul Economiei și orice tip de cheltuieli, inclusiv cele de judecată impuse în sarcina B. SA de către părțile adverse, într-un cuantum excesiv și nereal influențează tariful de transport al energiei electrice, reprezentând costuri ce se vor regăsi în tariful de transport al energiei electrice, suportate de fiecare consumator.

Prin urmare, pe fondul cauzei, pârâta a solicitat aplicarea disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În opinia sa cuantumul stabilit cu titlul de onorariu de avocat este excesiv și abuziv, în sensul diminuării cuantumul cheltuielilor de judecată proporțional cu criteriile obiective la o sumă medie plătită cu titlu de onorariu de avocat pentru pricini similare la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești (între anii 2003 - 2006).

În consecință, pârâta a a solicitat admiterea excepțiilor invocate, casarea în parte a sentinței apelate, iar în subsidiar respingerea acțiunii formulată sau în cazul în care se va menține admiterea ei, să se dispună reducerea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului solicitat de către avocați, în funcție de dificultatea, amploarea sau durata cazului, timpul și volumul de munca solicitat pentru executarea mandatului primit sau activitatea solicitata de client precum și natura, noutatea și dificultatea cazului.

IV. Soluția pronunțată în apel

Prin Decizia c