ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Tulcea sub nr. 1876/88/2009, reclamanta L.A. a chemat în judecată

pe pârâtul orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea, județul Tulcea,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să îi restituie

fructele civile (chiria) obținute din închirierea terenului de 778 mp preluat

de pârâtă în mod abuziv din proprietatea reclamantei, începând cu data când a

fost pronunțată Sentința civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei

Tulcea, chirie în sumă de 168.588, 2 dolari SUA (501.954,4 RON).

În subsidiar,

reclamanta a solicitat să se constate că a intervenit aprobarea tacită a

cererii de restituire a fructelor civile conform O.U.G. nr. 27/2003 așa cum a

solicitat prin Cererea nr. 4508 din 11 iunie 2008.

La data de 18

februarie 2010 reclamanta și-a modificat acțiunea, înțelegând să mărească

câtimea pretențiilor sale, solicitând obligarea pârâtului să îi restituie

contravaloarea chiriei aferente terenului în suprafață de 778 mp pentru

perioada 1974 - 2010, defalcată astfel: februarie 1974 (anul preluării abuzive

prin acceptarea donației) - 31 ianuarie 2004; 31 ianuarie 2004 - 31 ianuarie

2007 (data rămânerii definitive a sentinței prin care s-a anulat donația); 31

ianuarie 2007 și până în prezent.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Cererea nr. 4508 din 11 iunie 2008 a solicitat

pârâtului restituirea fructelor pe care le-a perceput pentru terenul în

suprafață de 778 mp pe care l-a deținut în mod nelegal începând cu data de 9

februarie 1974, cerere la care pârâtul nu a răspuns în mod expres ci numai i-a

comunicat reclamantei o ofertă de vânzare a acestui teren către pârâtă.

A mai arătat

reclamanta că prin cererea cu care a investit Judecătoria Tulcea la data de 18

noiembrie 2005, a solicitat să se constate nulitatea absolută a ofertei de

donație imobiliară făcută de părinții săi ai autentificată sub nr. 4809 din 14

septembrie 1973 la Notariatul de Stat Galați și a actului autentificat de

acceptare a ofertei de donație făcut de fostul Consiliu Popular al orașului

Isaccea, autentificat sub nr. 238 din 9 februarie 1974 de Notariatul de Stat

Tulcea.

Judecătoria Tulcea,

prin Sentința civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a admis cererea, a constatat

nulitatea absolută a celor două acte și a dispus repunerea părților în situația

anterioară încheierii contractului prin restituirea dreptului de proprietate în

patrimoniul reclamantei asupra terenului în suprafață de 778 mp, situat în

Isaccea, str. NB.

A mai arătat

reclamanta că în situația în care cele două acte în baza cărora terenul a fost

preluat au fost declarate nelegale, pârâtul în calitate de posesor de

rea-credință care cunoaște viciile titlului trebuie să restituie proprietarului

toate fructele indiferent dacă le-a perceput sau le-a consumat ori nu.

Pârâtul deși a știut

că terenurile la data donației sunt indisponibile și care pot fi înstrăinate

numai pe baza unei autorizații prealabile le-a preluat cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 19/1968 și a Decretului nr. 144/1958, că în aceste

condiții, în toată perioada 9 februarie 1974 - 21 iulie 2006, acesta a fost un

posesor precar de rea-credință și că această obligație survine ca o sancțiune

și nu depinde de termenul de prescripție.

Mai mult, potrivit

art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când

se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că în

speță dreptul reclamantei de a cere restituirea fructelor de la posesorul de

rea-credință s-a născut la data comunicării către reclamantă a Sentinței civile

nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei Tulcea.

În ceea ce privește

calculul acestor fructe, reclamanta a arătat că a luat în considerare valoarea

chiriei pe mp/lună pentru un teren care valorează ca preț de vânzare

aproximativ 10 Euro/mp, respectiv aproximativ 1 Euro/mp însă nu s-a raportat la

valoarea în euro/mp ci la valoarea dolari SUA

În drept reclamanta a

invocat dispozițiile art. 485 - 486 C. civ.

La termenul din 19

noiembrie 2009 instanța a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere

referitor la constatarea aprobării tacite a cererii conform O.U.G. nr. 27/2003

de capătul de cerere având ca obiect restituirea fructelor civile.

Pârâtul a invocat

excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că termenul de

prescripție pentru introducerea acțiunii de 3 ani a început să curgă de la data

de 18 noiembrie 2005 când a fost introdusă de către reclamantă acțiunea având

ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație.

Ulterior, reclamanta

și-a modificat acțiunea în sensul că a chemat în judecată în calitate de pârât

Orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea.

În cauză a fost

administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică care a avut ca

obiectiv stabilirea valorii de piață a terenului în suprafață de 778 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 2872 din 18 noiembrie 2010 Tribunalul Tulcea a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune și acțiunea formulată de reclamanta L.A. în

contradictoriu cu intimatul pârât orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea,

ca nefondate.

Examinând actele și

lucrările dosarului sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune

instanța de fond a reținut că excepția nu este întemeiată, că potrivit art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă,

termenul prescripției este de 3 ani iar potrivit art. 7 alin. (1) din același

act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de

acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că în speță dreptul la

acțiune s-a născut la data de 31 ianuarie 2007 când a fost pronunțată Decizia

civilă nr. 66 din 31 ianuarie 2007 de către Curtea de Apel Constanța, de la

această dată începând să curgă termenul prescripției de 3 ani pentru promovarea

acțiunii.

Instanța a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, reținând că acțiunea

reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței la data de 24 septembrie 2009,

fiind depusă prin poștă la data de 12 iulie 2009, deci în cadrul termenului de

prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește

fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu este

îndreptățită să obțină chiria percepută de pârât în perioada 1974 - 2010

întrucât între părți nu a existat o convenție cu privire la închirierea

terenului.

Împotriva aceste sentințe,

în termen legal a declarat apel reclamanta L.A.

Prin Decizia civilă

nr. 463/C din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția l civilă, a

admis apelul reclamantei L.A., declarat împotriva Sentinței civile nr. 2872 din

18 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a obligat pârâții să restituie reclamantei contravaloarea

chiriei încasată de pârâți în perioada 18 noiembrie 2005 - 18 decembrie 2009 în

temeiul contractelor de închiriere prevăzute în Anexa la Hotărârea nr. 75 din

18 decembrie 2009, emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea, menținând

restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea pretențiilor

reclamantei pentru perioadele februarie 1974 - 18 noiembrie 2005 și 19 decembrie

2009, până în prezent.

A obligat intimații

pârâți Consiliul Local Isaccea - unitatea administrativ-teritorială Isaccea,

județul Tulcea și orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea la 971 RON

cheltuieli de judecată pentru fond și apel, corespunzătoare procentului în care

au fost admise pretențiile reclamantei.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantei

în despăgubire pentru obligarea pârâtului să îi restituie fructele civile

percepute în legătură cu terenul în suprafață de 778 mp situat în intravilanul

orașului Isaccea, județul Tulcea a fost structurată pe trei etape, respectiv

pentru perioada februarie 1974 (data încheierii donației) - 17 noiembrie 2005,

data promovării acțiunii în nulitatea donației; etapa a III-a cuprinsă între 11

noiembrie 2005 - 21 iulie 2007 (perioada derulării litigiului pentru

redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, ca urmare a anulării

donației) și perioada a II-a cuprinsă între data soluționării irevocabile a litigiului

și data soluționării prezentei cereri.

Așadar prima etapă se

plasează anterior promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a

donației și urmează a fi analizată în raport de dispozițiile art. 485 C. civ.

și de principiile ce guvernează efectele nulității, în referire la principiul

retroactivității efectelor nulității.

Esența efectelor

nulității este exprimată în chiar definiția nulității:

Lipsirea actului

juridic civil de efectele construirii normelor edictate pentru încheierea sa

valabilă. Unul dintre principiile ce guvernează efectele nulității actului

juridic civil este efectul retroactivității potrivit căruia nulitatea nu

produce efecte numai pentru viitor, ex nune, ci și pentru trecut, ex tune,

adică aceste efecte se suie până în momentul încheierii actului juridic civil.

În temeiul retroactivității efectelor nulității se ajunge în situația în care

părțile n-ar fi încheiat actul juridic. Art. 485 C. civ. reglementează o

excepție de la retroactivitatea nulității, și anume păstrarea fructelor culese

anterior anulării. În acest caz neretroactivitatea efectelor nulității se

întemeiază pe ideea de protecție a posesorului de bună-credință. În acest sens,

în mod constant în jurisprudență, inclusiv în jurisprudența instanței supreme

s-a reținut: „constatarea nulității convenției translative de proprietate nu

justifică obligația cumpărătorului la restituirea fructelor culese, decât

începând cu data introducerii acțiunii în anularea convenției respectiv,

deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptățit să le culeagă în

virtutea transmiterii și a posesiuni bunului, obiect al convenției, scop în

care, de altfel a fi fost predată posesiunea apartamentului către cumpărător.

(Decizia civilă nr. 322/1980 a Secției civile a fostului Tribunal Suprem).

O problemă ce se

impune a fi clarificată este aceea dacă pârâtul în calitate de donatar a fost

de bună-credință sau de rea-credință în perioada cuprinsă între momentul

preluării terenului (1974) și data promovării acțiunii în justiție pentru

constatarea nulității donației încheiată între absenți, în formă autentică.

Art. 485 C. civ.

prevede că „Posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât când posedă cu

bună-credință". Această dispoziție este o excepție de la regula conform

căreia fructele aparțin proprietarului bunului frugifer, pe temeiul exercitării

firești a atributului jus fruendi. Ca urmare, chiar dacă proprietarul bunului

frugifer care a pierdut posesia bunului o redobândește pe calea acțiunii în

revendicare, sau ca urmare a repunerii în situația anterioară, după anularea

convenției el nu va fi îndreptățit să ceară și restituirea fructelor de la

posesorul de bună-credință.

În această materie,

noțiunea de bună-credință are înțelesul prevăzut de art. 486 C. civ.:

„Posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui

titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute".

Rezultă din acest

text că, pentru a fi de bună-credință, posesorul își întemeiază convingerea că

are un drept de proprietate asupra bunului pe un just titlu. Prin definiție,

justul titlu este „un titlu translativ de proprietate", dacă acesta nu

este eficace. Așadar, un titlu care emană de la adevăratul proprietar, dar este

nul absolut sau relativ, sau un titlu ce emană de la o persoană care nu este

adevăratul proprietar constituie just titlu în această materie.

Raportând situația

imobilului, terenul în suprafață de 778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de

donație autentificată sub nr. 4809 din 14 septembrie 1973 la Notariatul de Stat

Galați la dispozițiile art. 485 C. civ. și în raport de scurtele considerații

teoretice mai sus expuse, curtea a constatat că posesia pârâtului Consiliul

Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a întemeiat pe un just titlu,

contractul de donație încheiat între absenți, pârâtul fiind de bună-credință în

perioada 1974 - 2005 (data introducerii acțiunii în justiție pentru constatarea

nulității donației).

S-a constatat că prin

hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria Tulcea și respectiv Curtea

de Apel Constanța (Sentința nr. 2034 din 21 iulie 2006 și Decizia civilă nr. 66

C din 31 ianuarie 2007) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că donația

încheiată între absenți este lovită de nulitate întrucât oferta de donație

semnată tocmai de autorii reclamantei este nulă, fiind întocmită cu încălcarea

dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 144/1958 și Legea nr. 19/1968

(art. 2).

Astfel s-a reținut că

părinții reclamantei nu puteau face o ofertă de donație cu privire la terenul

de 778 mp cât timp prin Legea nr. 19/1968 fuseseră indisponibilizate terenurile

fără construcții proprietate a persoanelor fizice sau juridice aflate în

perimetrul construibil al orașelor, un astfel de teren putând fi transmis numai

prin moștenire. Cum terenul în litigiu a intrat sub incidența Legii nr. 19/1968

oferta de donație autentificată sub nr. 4809/1973 la Notariatul de Stat Galați

este lovită de nulitate. S-a mai reținut că o altă cauză de nulitate a ofertei

de donație o constituie încălcarea de către autorii reclamantei a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Decizia nr. 144/1958, act normativ care prevedea că

înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții proprietate particulară,

situate pe teritoriul orașelor, comunelor, se va putea face numai cu

autorizație de înstrăinare emisă de Comitetul executiv al Sfaturilor populare

ori în cauză titularii ofertei de donație, respectiv părinții reclamantei nu au

obținut o astfel de autorizare.

Nu a fost reținută ca

fondată nici aserțiunea reclamantei, în sensul că pârâtul a fost de rea-credință

începând cu anul 1974 întrucât a cunoscut faptul că terenul în litigiu nu putea

fi înstrăinat prin acte între vii (donație în speță) întrucât intră sub

incidența dispozițiilor legale mai sus invocate cât timp semnatarii ofertei de

donație au fost tocmai autorii reclamantei, care trebuiau să cunoască situația

juridică a terenului proprietatea lor, respectiv faptul că terenul era

indisponibilizat, iar înstrăinarea lui prin acte între vii se putea realiza

numai în baza unei autorizații speciale.

S-a reținut că

nulitatea contractului de donație a fost determinată tocmai de nulitatea

ofertei de donație, încheiată cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr.

19/1968 și ale Decretului nr. 144/1958, iar nu pentru vicierea consimțământului

părinților reclamantei prin violență sau doi provocată de pârâtul beneficiar al

donației, provocată de pârâtul beneficiar al donației, situație în care

reclamanta nu poate invoca propria turpitudine (respectiv incorectitudinea

autorilor săi) pentru a obține protecția unui drept, conform principiului nemo

auditur propriam turpitudinem allegans.

În raport de

considerentele expuse, curtea a constatat că fructele civile, chiria, percepute

de Consiliul Local Isaccea în perioada 1974 - 18 noiembrie 2005, au fost culese

de posesorul terenului deținut în baza unui just titlu și de bună-credință,

situație în care ele nu sunt datorate proprietarului donator, pretențiile

reclamantei fiind nefondate în raport de dispozițiile art. 485 C. civ.

Curtea a reținut ca

fiind fondate criticile reclamantei ce vizează fructele civile percepute de

pârâtă în perioada 18 noiembrie 2005 (data promovării acțiunii în justiție) -

18 decembrie 2009 (data la care pârâta a reziliat contractul de închiriere cu

privire la garajele existente pe teren și a notificat reclamantei poziția sa în

referire la posesorii acestor garaje).

Pentru dobândirea

fructelor, posesorul trebuie să fie de bună-credință nu numai la momentul în

care a intrat în stăpânirea bunului frugifer ci și în fiecare moment în care

percepe fructele, că această solicitare este expres prevăzută în art. 487 C.

civ., în care se precizează că buna-credință încetează în momentul în care

posesorul ia cunoștință de viciile titlului său.

În doctrină, se

apreciază că introducerea acțiunii în justiție împotriva posesorului prin care

se pune în discuție eficacitatea titlului său cu privire la bunul frugifer și

eventual, se solicită restituirea acestuia este de natură să dovedească, în

orice caz, încetarea bunei-credințe a pârâtului și că proprietarul are dreptul

al restituirea fructelor percepute de posesor după momentul în care acesta din

urmă a luat cunoștință de viciile titlului său.

În speță s-a reținut

că reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de donație la data

de 18 noiembrie 2005, când a promovat acțiunea în justiție, de la această dată

pârâtul a cunoscut viciile contractului de donație respectiv cauzele de

nulitate ce au afectat validitatea ofertei de a dona și respectiv acceptarea

ofertei de donație, și implicit la această dată a încetat buna sa credință,

pârâtul datorând chiria percepută de a titularii garajelor amplasate pe terenul

în suprafață de 778 mp, de la această dată.

Deși prin Decizia

civilă nr. 66/C din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a

stabilit în mod irevocabil că donația încheiată între autorii reclamantei și

Consiliul Local al Orașului Isaccea este lovită de nulitate absolută și s-a

dispus repunerea părților în situația anterioară, ceea ce implică obligația

pârâtei de a proceda la restituirea terenului în suprafață de 778 mp, pârâta nu

și-a executat obligația, continuând să dispună de terenul proprietatea

reclamantei, prin închiriere și că acest teren a continuat să fie închiriat

unor terți care și-au amplasat garaje pe teren, pârâta încasând chirie în baza

contractelor de închiriere încheiate cu numiții M.Gh., D.V., U.G., M.N., P.F,

I.S., P.G. și Ș.S., conform H.C.L. nr. 75 din 18 decembrie 2009.

Abia la data de 18

decembrie 2009 Consiliul Local al Orașului Isaccea a dispus rezilierea

contractelor de închiriere încheiate cu terții chiriași, menționați în anexa la

hotărâre și a comunicat acestora că datorează chirie după acest moment

adevăratului proprietar și că după această dată pârâtul nu a mai perceput

chirie pentru terenul în litigiul.

În raport de această

situație, constatând că buna-credință a donatarului a încetat la data

promovării acțiunii în nulitatea donației iar pe întreaga perioadă a derulării

litigiului și până la data de 18 decembrie 2009 a continuat să dispună de

terenul în litigiu și să perceapă fructele civile, deși cunoștea viciile

titlului său, respectiv îi încetase calitatea de posesor al terenului în baza

unui just titlu, curtea a constatat că pârâtul este dator să restituie

reclamantei fructele civile - chiria - percepută de la titularii contractelor

de închiriere cu privire la garajele existente pe teren și menționate în anexa

nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2005 emisă de Consiliul Local al

Orașului Isaccea.

Referitor la

cuantumul acestei chirii, instanța a reținut că acesta urmează a fi determinat

în faza de executare a prezentei hotărâri, în raport de chiria menționată în

contractele de închiriere menționate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18

decembrie 2009 emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea.

S-a reținut a fi

nefondate criticile reclamantei ce vizează plata fructelor civile aferente

perioadei 19 decembrie 2009 și până în prezent, fructe ce nu au mai fost

percepute de pârâtă, întrucât s-a constatat că după data rezilierii

contractului de închiriere cu terții deținători de garaje pe terenul în

litigiu, pârâtul nu l-a împiedicat pe proprietarul terenului - reclamanta L.A.

- să dispună de toate atributele dreptului său de proprietate, inclusiv de

dreptul de a culege fructele (jus fruendi), reclamanta fiind răspunzătoare de

pasivitatea în care s-a aflat.

Astfel, aceasta în

calitate de proprietar al terenului, avea posibilitatea să solicite titularilor

garajelor să îi plătească o chirie pentru teren, sau în ipoteza în care pârâții

îi contestau acest drept, avea la dispoziție o acțiune în revendicare împotriva

terților persoane fizice, pentru a-i obliga să îi lase terenul în litigiu în

deplină proprietate.

Pierzând calitatea de

proprietar al terenului, în urma constatării nulității donației, pârâtul nu a

mai avut calitatea de a solicita terților persoane fizice ridicarea garajelor

de pe terenul proprietatea reclamantei și nici nu se putea subroga în

drepturile proprietarului pentru a promova o acțiune în revendicare, astfel că

nu se poate reține culpa pârâților Consiliul Local al Orașului Isaccea că, după

data de 18 decembrie 2009, nu a mai fost percepută chirie pe terenul în litigiu

și nici pentru faptul că reclamanta nu a folosit bunul conform unei alte

destinații pe care ar fi vrut să o dea terenului, aceasta din urmă fiind

singura vinovată de pasivitatea de care a dat dovadă în raport cu terții

persoane fizice care i-au folosit terenul fără să fi încheiat un contract de

închiriere cu proprietarul lui.

Pentru considerentele

expuse, curtea a constatat că pretențiile reclamantei, aferente perioadei 19

decembrie 2009 și până în prezent sunt nefondate, Tribunalul Tulcea respingând

în mod judicios această cerere.

Împotriva Deciziei

civile nr. 463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă, reclamanta L.A. a declarat recurs, invocând disp. art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,

solicitând în concluzie admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata

fructelor civile a căror valoare a fost stabilită prin expertize, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare

amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență

următoarele:

În mod greșit a fost

obligată la plata taxei judiciare de timbru de 4.000 RON în apel, în raport de

dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care prevăd că în cererile

introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea

imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, precum și pentru cererile accesorii, având în vedere că la fond a fost

scutită de plata taxei de timbru.

Referitor la

cheltuielile de judecată, a arătat că din totalul cheltuielilor de judecată în

sumă de 9.504 RON, în mod anacronic i-au fost acordate numai 971 RON, pentru

fond și apel, față de soluția instanței de apel de obligare a intimaților

pârâți Consiliul Local Isaccea - Unitatea Administrativ-Teritorială Isaccea,

județul Tulcea și orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea, la plata acestora.

Se impune ca în raport de art. 268 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în

care instanțele au admis expertizele efectuate în cauză, să țină cont de

acestea în soluția pronunțată.

În ceea ce privește

fondul cauzei, decizia s-a dat cu interpretarea greșită a conceptului de

bună-credință a pârâtului și cu aplicarea greșită a legii, cu nesocotirea

doctrinei juridice, reținând că reclamanta nu este îndreptățită la

contravaloarea fructelor civile de care a fost privată în perioada 1974 - 2010,

fructe produse de terenul în suprafață de 778 mp situat în intravilanul

localității Isaccea, județul Tulcea și preluat de către stat în baza unui

contract de donație nul absolut.

Prin Decizia civilă

nr. 66 din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a statuat

în mod irevocabil că donația încheiată între autorii reclamantei și pârât este

lovită de nulitate absolută și s-a dispus repunerea părților în situația

anterioară, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantei terenul în suprafață

de 778 mp întrucât Consiliul Local Isaccea nu a fost niciodată adevăratul

proprietar al terenului, este obligat să restituie reclamantei toate fructele

culese și neculese din culpa sa, în perioada cuprinsă între momentul preluării

terenului, anul 1974 și până în prezent întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit

obligația de predare a terenului pe bază de proces-verbal de punere în posesie,

liber de construcții către reclamantă.

Recurenta reclamantă

a mai susținut că pârâtul a fost un posesor de rea-credință, el cunoscând încă

de la momentul încheierii donației că actul e lovit de nulitate absolută,

întrucât a avut ca obiect un teren situat în intravilanul localității Isaccea,

iar acest teren intră sub incidența Decretului nr. 144/1958 și a Legii nr.

19/1968, iar înstrăinarea lui prin acte între vii (inclusiv donație) era

interzisă, singura modalitate de transmitere a proprietății fiind moștenirea.

Recurenta reclamantă

susține că valoarea fructelor, chiria, datorate de pârât se ridică la suma de

173.000 RON, conform materialului probator administrat la instanța de apel,

constând în înscrisuri și expertiza de specialitate efectuată în cauză, pentru

stabilirea contravalorii chiriei aferente imobilului în litigiu, pentru

perioada 1974 - 2010.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs formulată de reclamanta L.A. împotriva Deciziei

civile nr. 463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă, în Dosar nr. 1876/88/2009**, din perspectiva criticilor

indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept

indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de

reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9, iar

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Deși

recurenta-reclamantă formulează critici se reține că deși acestea fac referire

la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs

făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau greșit aplicabilă,

astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art.

304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii

atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.

Critica recurentei

reclamante prin care susține că în mod greșit a fost obligată la plata taxei

judiciare de timbru în apel, în raport de dispozițiile art. 15 lit. r) din

Legea nr. 146/1997, care prevăd că în cererile introduse de proprietari sau de

succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru cererile accesorii, în

raport de obiectul cauzei și față de situația de la fond, vizează aspecte de

netemeinicie în raport de prevederile Legii nr. 202/2010 și nu de nelegalitate.

Nici motivarea

recurentei reclamante, referitoare la greșita obligare a intimaților pârâți la

plata cheltuielilor de judecată, numai la suma de 971 RON, la fond și în apel,

și nu de 9.504 RON efectuate, nu poate fi primită, avându-se în vedere că

pârâții-intimați sunt cei care au căzut în pretenții în sensul dispozițiilor

art. 274 pct. 1 C. proc. civ., astfel că, în mod corect au fost obligați la

plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă la fond și în apel, în

raport de partea din acțiune a reclamantei care a fost admisă, știut fiind că

cheltuielile de judecată se suportă de partea care a căzut în pretenții.

Prin urmare,

obligația de plată a cheltuielilor de judecată se întemeiază, în mod exclusiv,

pe ideea de culpă procesuală ce aparține părții care a ocazionat declanșarea

unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu

însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a acestei proceduri.

Or, în cauză,

instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, iar instanța de apel a admis

apelul reclamantei L.A., împotriva Sentinței civile nr. 2872 din 18 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul

că a obligat pârâții să restituie reclamantei contravaloarea chiriei încasată

de pârâți în perioada 18 noiembrie 2005 - 18 decembrie 2009 în temeiul

contractelor de închiriere prevăzute în Anexa la Hotărârea nr. 75 din 18

decembrie 2009, emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea, menținând restul

dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea pretențiilor reclamantei

pentru perioadele februarie 1974 - 18 noiembrie 2005 și 19 decembrie 2009 până

în prezent și a obligat intimații pârâți la 971 RON cheltuieli de judecată

pentru fond și apel, corespunzătoare procentului în care au fost admise

pretențiile reclamantei.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, față de cele expuse în cauză și de dispozițiile art.

274 și art. 276 C. proc. civ., se reține că în situația în care acțiunea este

admisă în parte, reclamantului nu i se pot acorda din cheltuielile de judecată

făcute decât o sumă proporțională și strict corespunzătoare cu partea din

acțiune care a fost admisă deoarece poziția de parte câștigătoare în proces

este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și

rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, astfel că și sub

acest aspect soluția instanței de apel este corectă.

Motivarea recursului,

prin care recurenta reclamantă susține că decizia pronunțată în apel, s-a dat

cu încălcarea dispozițiilor art. 970 C. civ., care evocă principiul

bunei-credințe, și că pârâtul Consiliul Local Isaccea a fost un posesor de

rea-credință, față de faptul că a cunoscut încă de la momentul încheierii

donației că actul e lovit de nulitate absolută, întrucât a avut ca obiect un

teren situat în intravilanul localității Isaccea, iar acest teren intră sub

incidența Decretului nr. 144/1958 și a Legii nr. 19/1968, iar înstrăinarea lui

prin acte între vii (inclusiv donație) era interzisă, singura modalitate de

transmitere a proprietății fiind moștenirea, vizează numai aspecte de

netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de

către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează

nelegalitatea.

Prin urmare, recursul

nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de

fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor

în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității

acesteia.

Constatându-se,

totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din

oficiu, conform art. 306 (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea

cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

raportat la art. 306 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta L.A. împotriva Deciziei civile nr.

463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM