ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1876/88/2009, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâtul orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea, județul Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să îi restituie fructele civile (chiria) obținute din închirierea terenului de 778 mp preluat de pârâtă în mod abuziv din proprietatea reclamantei, începând cu data când a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei Tulcea, chirie în sumă de 168.588, 2 dolari SUA (501.954,4 RON). În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că a intervenit aprobarea tacită a cererii de restituire a fructelor civile conform O.U.G.

nr. 27/2003 așa cum a solicitat prin Cererea nr. 4508 din 11 iunie 2008. La data de 18 februarie 2010 reclamanta și-a modificat acțiunea, înțelegând să mărească câtimea pretențiilor sale, solicitând obligarea pârâtului să îi restituie contravaloarea chiriei aferente terenului în suprafață de 778 mp pentru perioada 1974 - 2010, defalcată astfel: februarie 1974 (anul preluării abuzive prin acceptarea donației) - 31 ianuarie 2004; 31 ianuarie 2004 - 31 ianuarie 2007 (data rămânerii definitive a sentinței prin care s-a anulat donația); 31 ianuarie 2007 și până în prezent. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Cererea nr. 4508 din 11 iunie 2008 a solicitat pârâtului restituirea fructelor pe care le-a perceput pentru terenul în suprafață de 778 mp pe care l-a deținut în mod nelegal începând cu data de 9 februarie 1974, cerere la care pârâtul nu a răspuns în mod expres ci numai i-a comunicat reclamantei o ofertă de vânzare a acestui teren către pârâtă.

A mai arătat reclamanta că prin cererea cu care a investit Judecătoria Tulcea la data de 18 noiembrie 2005, a solicitat să se constate nulitatea absolută a ofertei de donație imobiliară făcută de părinții săi ai autentificată sub nr. 4809 din 14 septembrie 1973 la Notariatul de Stat Galați și a actului autentificat de acceptare a ofertei de donație făcut de fostul Consiliu Popular al orașului Isaccea, autentificat sub nr. 238 din 9 februarie 1974 de Notariatul de Stat Tulcea. Judecătoria Tulcea, prin Sentința civilă nr. 2034 din 21 iulie 2006 a admis cererea, a constatat nulitatea absolută a celor două acte și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului prin restituirea dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra terenului în suprafață de 778 mp, situat în Isaccea, str. NB.

A mai arătat reclamanta că în situația în care cele două acte în baza cărora terenul a fost preluat au fost declarate nelegale, pârâtul în calitate de posesor de rea-credință care cunoaște viciile titlului trebuie să restituie proprietarului toate fructele indiferent dacă le-a perceput sau le-a consumat ori nu. Pârâtul deși a știut că terenurile la data donației sunt indisponibile și care pot fi înstrăinate numai pe baza unei autorizații prealabile le-a preluat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 19/1968 și a Decretului nr. 144/1958, că în aceste condiții, în toată perioada 9 februarie 1974 - 21 iulie 2006, acesta a fost un posesor precar de rea-credință și că această obligație survine ca o sancțiune și nu depinde de termenul de prescripție.

Mai mult, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că în speță dreptul reclamantei de a cere restituirea fructelor de la posesorul de rea-credință s-a născut la data comunicării către reclamantă a Sentinței civile nr. 2034 din 21 iulie 2006 a Judecătoriei Tulcea. În ceea ce privește calculul acestor fructe, reclamanta a arătat că a luat în considerare valoarea chiriei pe mp/lună pentru un teren care valorează ca preț de vânzare aproximativ 10 Euro/mp, respectiv aproximativ 1 Euro/mp însă nu s-a raportat la valoarea în euro/mp ci la valoarea dolari SUA În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 485 - 486 C. civ.

La termenul din 19 noiembrie 2009 instanța a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la constatarea aprobării tacite a cererii conform O.U.G. nr. 27/2003 de capătul de cerere având ca obiect restituirea fructelor civile. Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii de 3 ani a început să curgă de la data de 18 noiembrie 2005 când a fost introdusă de către reclamantă acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație. Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a chemat în judecată în calitate de pârât Orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică care a avut ca obiectiv stabilirea valorii de piață a terenului în suprafață de 778 mp. Prin Sentința civilă nr. 2872 din 18 noiembrie 2010 Tribunalul Tulcea a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și acțiunea formulată de reclamanta L.A. în contradictoriu cu intimatul pârât orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea, ca nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune instanța de fond a reținut că excepția nu este întemeiată, că potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul prescripției este de 3 ani iar potrivit art. 7 alin. (1) din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că în speță dreptul la acțiune s-a născut la data de 31 ianuarie 2007 când a fost pronunțată Decizia civilă nr. 66 din 31 ianuarie 2007 de către Curtea de Apel Constanța, de la această dată începând să curgă termenul prescripției de 3 ani pentru promovarea acțiunii.

Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, reținând că acțiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței la data de 24 septembrie 2009, fiind depusă prin poștă la data de 12 iulie 2009, deci în cadrul termenului de prescripție de 3 ani. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu este îndreptățită să obțină chiria percepută de pârât în perioada 1974 - 2010 întrucât între părți nu a existat o convenție cu privire la închirierea terenului. Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta L.A.

Prin Decizia civilă nr. 463/C din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția l civilă, a admis apelul reclamantei L.A., declarat împotriva Sentinței civile nr. 2872 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții să restituie reclamantei contravaloarea chiriei încasată de pârâți în perioada 18 noiembrie 2005 - 18 decembrie 2009 în temeiul contractelor de închiriere prevăzute în Anexa la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2009, emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea, menținând restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea pretențiilor reclamantei pentru perioadele februarie 1974 - 18 noiembrie 2005 și 19 decembrie 2009, până în prezent.

A obligat intimații pârâți Consiliul Local Isaccea - unitatea administrativ-teritorială Isaccea, județul Tulcea și orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea la 971 RON cheltuieli de judecată pentru fond și apel, corespunzătoare procentului în care au fost admise pretențiile reclamantei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Acțiunea reclamantei în despăgubire pentru obligarea pârâtului să îi restituie fructele civile percepute în legătură cu terenul în suprafață de 778 mp situat în intravilanul orașului Isaccea, județul Tulcea a fost structurată pe trei etape, respectiv pentru perioada februarie 1974 (data încheierii donației) - 17 noiembrie 2005, data promovării acțiunii în nulitatea donației; etapa a III-a cuprinsă între 11 noiembrie 2005 - 21 iulie 2007 (perioada derulării litigiului pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, ca urmare a anulării donației) și perioada a II-a cuprinsă între data soluționării irevocabile a litigiului și data soluționării prezentei cereri.

Așadar prima etapă se plasează anterior promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a donației și urmează a fi analizată în raport de dispozițiile art. 485 C. civ. și de principiile ce guvernează efectele nulității, în referire la principiul retroactivității efectelor nulității. Esența efectelor nulității este exprimată în chiar definiția nulității: Lipsirea actului juridic civil de efectele construirii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă. Unul dintre principiile ce guvernează efectele nulității actului juridic civil este efectul retroactivității potrivit căruia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor, ex nune, ci și pentru trecut, ex tune, adică aceste efecte se suie până în momentul încheierii actului juridic civil.

În temeiul retroactivității efectelor nulității se ajunge în situația în care părțile n-ar fi încheiat actul juridic. Art. 485 C. civ. reglementează o excepție de la retroactivitatea nulității, și anume păstrarea fructelor culese anterior anulării. În acest caz neretroactivitatea efectelor nulității se întemeiază pe ideea de protecție a posesorului de bună-credință. În acest sens, în mod constant în jurisprudență, inclusiv în jurisprudența instanței supreme s-a reținut: „constatarea nulității convenției translative de proprietate nu justifică obligația cumpărătorului la restituirea fructelor culese, decât începând cu data introducerii acțiunii în anularea convenției respectiv, deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptățit să le culeagă în virtutea transmiterii și a posesiuni bunului, obiect al convenției, scop în care, de altfel a fi fost predată posesiunea apartamentului către cumpărător.

(Decizia civilă nr. 322/1980 a Secției civile a fostului Tribunal Suprem). O problemă ce se impune a fi clarificată este aceea dacă pârâtul în calitate de donatar a fost de bună-credință sau de rea-credință în perioada cuprinsă între momentul preluării terenului (1974) și data promovării acțiunii în justiție pentru constatarea nulității donației încheiată între absenți, în formă autentică. Art. 485 C. civ. prevede că „Posesorul nu câștigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credință". Această dispoziție este o excepție de la regula conform căreia fructele aparțin proprietarului bunului frugifer, pe temeiul exercitării firești a atributului jus fruendi. Ca urmare, chiar dacă proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului o redobândește pe calea acțiunii în revendicare, sau ca urmare a repunerii în situația anterioară, după anularea convenției el nu va fi îndreptățit să ceară și restituirea fructelor de la posesorul de bună-credință.

În această materie, noțiunea de bună-credință are înțelesul prevăzut de art. 486 C. civ.: „Posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute". Rezultă din acest text că, pentru a fi de bună-credință, posesorul își întemeiază convingerea că are un drept de proprietate asupra bunului pe un just titlu. Prin definiție, justul titlu este „un titlu translativ de proprietate", dacă acesta nu este eficace. Așadar, un titlu care emană de la adevăratul proprietar, dar este nul absolut sau relativ, sau un titlu ce emană de la o persoană care nu este adevăratul proprietar constituie just titlu în această materie.

Raportând situația imobilului, terenul în suprafață de 778 mp, ce a făcut obiectul ofertei de donație autentificată sub nr. 4809 din 14 septembrie 1973 la Notariatul de Stat Galați la dispozițiile art. 485 C. civ. și în raport de scurtele considerații teoretice mai sus expuse, curtea a constatat că posesia pârâtului Consiliul Local Isaccea asupra terenului în litigiu s-a întemeiat pe un just titlu, contractul de donație încheiat între absenți, pârâtul fiind de bună-credință în perioada 1974 - 2005 (data introducerii acțiunii în justiție pentru constatarea nulității donației).

S-a constatat că prin hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria Tulcea și respectiv Curtea de Apel Constanța (Sentința nr. 2034 din 21 iulie 2006 și Decizia civilă nr. 66 C din 31 ianuarie 2007) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că donația încheiată între absenți este lovită de nulitate întrucât oferta de donație semnată tocmai de autorii reclamantei este nulă, fiind întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 144/1958 și Legea nr. 19/1968 (art. 2). Astfel s-a reținut că părinții reclamantei nu puteau face o ofertă de donație cu privire la terenul de 778 mp cât timp prin Legea nr. 19/1968 fuseseră indisponibilizate terenurile fără construcții proprietate a persoanelor fizice sau juridice aflate în perimetrul construibil al orașelor, un astfel de teren putând fi transmis numai prin moștenire.

Cum terenul în litigiu a intrat sub incidența Legii nr. 19/1968 oferta de donație autentificată sub nr. 4809/1973 la Notariatul de Stat Galați este lovită de nulitate. S-a mai reținut că o altă cauză de nulitate a ofertei de donație o constituie încălcarea de către autorii reclamantei a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Decizia nr. 144/1958, act normativ care prevedea că înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții proprietate particulară, situate pe teritoriul orașelor, comunelor, se va putea face numai cu autorizație de înstrăinare emisă de Comitetul executiv al Sfaturilor populare ori în cauză titularii ofertei de donație, respectiv părinții reclamantei nu au obținut o astfel de autorizare.

Nu a fost reținută ca fondată nici aserțiunea reclamantei, în sensul că pârâtul a fost de rea-credință începând cu anul 1974 întrucât a cunoscut faptul că terenul în litigiu nu putea fi înstrăinat prin acte între vii (donație în speță) întrucât intră sub incidența dispozițiilor legale mai sus invocate cât timp semnatarii ofertei de donație au fost tocmai autorii reclamantei, care trebuiau să cunoască situația juridică a terenului proprietatea lor, respectiv faptul că terenul era indisponibilizat, iar înstrăinarea lui prin acte între vii se putea realiza numai în baza unei autorizații speciale.

S-a reținut că nulitatea contractului de donație a fost determinată tocmai de nulitatea ofertei de donație, încheiată cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 19/1968 și ale Decretului nr. 144/1958, iar nu pentru vicierea consimțământului părinților reclamantei prin violență sau doi provocată de pârâtul beneficiar al donației, provocată de pârâtul beneficiar al donației, situație în care reclamanta nu poate invoca propria turpitudine (respectiv incorectitudinea autorilor săi) pentru a obține protecția unui drept, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În raport de considerentele expuse, curtea a constatat că fructele civile, chiria, percepute de Consiliul Local Isaccea în perioada 1974 - 18 noiembrie 2005, au fost culese de posesorul terenului deținut în baza unui just titlu și de bună-credință, situație în care ele nu sunt datorate proprietarului donator, pretențiile reclamantei fiind nefondate în raport de dispozițiile art. 485 C. civ. Curtea a reținut ca fiind fondate criticile reclamantei ce vizează fructele civile percepute de pârâtă în perioada 18 noiembrie 2005 (data promovării acțiunii în justiție) - 18 decembrie 2009 (data la care pârâta a reziliat contractul de închiriere cu privire la garajele existente pe teren și a notificat reclamantei poziția sa în referire la posesorii acestor garaje).

Pentru dobândirea fructelor, posesorul trebuie să fie de bună-credință nu numai la momentul în care a intrat în stăpânirea bunului frugifer ci și în fiecare moment în care percepe fructele, că această solicitare este expres prevăzută în art. 487 C. civ., în care se precizează că buna-credință încetează în momentul în care posesorul ia cunoștință de viciile titlului său. În doctrină, se apreciază că introducerea acțiunii în justiție împotriva posesorului prin care se pune în discuție eficacitatea titlului său cu privire la bunul frugifer și eventual, se solicită restituirea acestuia este de natură să dovedească, în orice caz, încetarea bunei-credințe a pârâtului și că proprietarul are dreptul al restituirea fructelor percepute de posesor după momentul în care acesta din urmă a luat cunoștință de viciile titlului său.

În speță s-a reținut că reclamanta a solicitat constatarea nulității contractului de donație la data de 18 noiembrie 2005, când a promovat acțiunea în justiție, de la această dată pârâtul a cunoscut viciile contractului de donație respectiv cauzele de nulitate ce au afectat validitatea ofertei de a dona și respectiv acceptarea ofertei de donație, și implicit la această dată a încetat buna sa credință, pârâtul datorând chiria percepută de a titularii garajelor amplasate pe terenul în suprafață de 778 mp, de la această dată.

Deși prin Decizia civilă nr. 66/C din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a stabilit în mod irevocabil că donația încheiată între autorii reclamantei și Consiliul Local al Orașului Isaccea este lovită de nulitate absolută și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, ceea ce implică obligația pârâtei de a proceda la restituirea terenului în suprafață de 778 mp, pârâta nu și-a executat obligația, continuând să dispună de terenul proprietatea reclamantei, prin închiriere și că acest teren a continuat să fie închiriat unor terți care și-au amplasat garaje pe teren, pârâta încasând chirie în baza contractelor de închiriere încheiate cu numiții M.Gh., D.V., U.G., M.N., P.F, I.S., P.G.

și Ș.S., conform H.C.L. nr. 75 din 18 decembrie 2009. Abia la data de 18 decembrie 2009 Consiliul Local al Orașului Isaccea a dispus rezilierea contractelor de închiriere încheiate cu terții chiriași, menționați în anexa la hotărâre și a comunicat acestora că datorează chirie după acest moment adevăratului proprietar și că după această dată pârâtul nu a mai perceput chirie pentru terenul în litigiul.

În raport de această situație, constatând că buna-credință a donatarului a încetat la data promovării acțiunii în nulitatea donației iar pe întreaga perioadă a derulării litigiului și până la data de 18 decembrie 2009 a continuat să dispună de terenul în litigiu și să perceapă fructele civile, deși cunoștea viciile titlului său, respectiv îi încetase calitatea de posesor al terenului în baza unui just titlu, curtea a constatat că pârâtul este dator să restituie reclamantei fructele civile - chiria - percepută de la titularii contractelor de închiriere cu privire la garajele existente pe teren și menționate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2005 emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea.

Referitor la cuantumul acestei chirii, instanța a reținut că acesta urmează a fi determinat în faza de executare a prezentei hotărâri, în raport de chiria menționată în contractele de închiriere menționate în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2009 emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea. S-a reținut a fi nefondate criticile reclamantei ce vizează plata fructelor civile aferente perioadei 19 decembrie 2009 și până în prezent, fructe ce nu au mai fost percepute de pârâtă, întrucât s-a constatat că după data rezilierii contractului de închiriere cu terții deținători de garaje pe terenul în litigiu, pârâtul nu l-a împiedicat pe proprietarul terenului - reclamanta L.A. - să dispună de toate atributele dreptului său de proprietate, inclusiv de dreptul de a culege fructele (jus fruendi), reclamanta fiind răspunzătoare de pasivitatea în care s-a aflat.

Astfel, aceasta în calitate de proprietar al terenului, avea posibilitatea să solicite titularilor garajelor să îi plătească o chirie pentru teren, sau în ipoteza în care pârâții îi contestau acest drept, avea la dispoziție o acțiune în revendicare împotriva terților persoane fizice, pentru a-i obliga să îi lase terenul în litigiu în deplină proprietate.

Pierzând calitatea de proprietar al terenului, în urma constatării nulității donației, pârâtul nu a mai avut calitatea de a solicita terților persoane fizice ridicarea garajelor de pe terenul proprietatea reclamantei și nici nu se putea subroga în drepturile proprietarului pentru a promova o acțiune în revendicare, astfel că nu se poate reține culpa pârâților Consiliul Local al Orașului Isaccea că, după data de 18 decembrie 2009, nu a mai fost percepută chirie pe terenul în litigiu și nici pentru faptul că reclamanta nu a folosit bunul conform unei alte destinații pe care ar fi vrut să o dea terenului, aceasta din urmă fiind singura vinovată de pasivitatea de care a dat dovadă în raport cu terții persoane fizice care i-au folosit terenul fără să fi încheiat un contract de închiriere cu proprietarul lui.

Pentru considerentele expuse, curtea a constatat că pretențiile reclamantei, aferente perioadei 19 decembrie 2009 și până în prezent sunt nefondate, Tribunalul Tulcea respingând în mod judicios această cerere. Împotriva Deciziei civile nr. 463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, reclamanta L.A. a declarat recurs, invocând disp. art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata fructelor civile a căror valoare a fost stabilită prin expertize, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele: În mod greșit a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru de 4.000 RON în apel, în raport de dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care prevăd că în cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru cererile accesorii, având în vedere că la fond a fost scutită de plata taxei de timbru. Referitor la cheltuielile de judecată, a arătat că din totalul cheltuielilor de judecată în sumă de 9.504 RON, în mod anacronic i-au fost acordate numai 971 RON, pentru fond și apel, față de soluția instanței de apel de obligare a intimaților pârâți Consiliul Local Isaccea - Unitatea Administrativ-Teritorială Isaccea, județul Tulcea și orașul Isaccea prin Consiliul Local Isaccea, la plata acestora.

Se impune ca în raport de art. 268 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanțele au admis expertizele efectuate în cauză, să țină cont de acestea în soluția pronunțată. În ceea ce privește fondul cauzei, decizia s-a dat cu interpretarea greșită a conceptului de bună-credință a pârâtului și cu aplicarea greșită a legii, cu nesocotirea doctrinei juridice, reținând că reclamanta nu este îndreptățită la contravaloarea fructelor civile de care a fost privată în perioada 1974 - 2010, fructe produse de terenul în suprafață de 778 mp situat în intravilanul localității Isaccea, județul Tulcea și preluat de către stat în baza unui contract de donație nul absolut.

Prin Decizia civilă nr. 66 din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a statuat în mod irevocabil că donația încheiată între autorii reclamantei și pârât este lovită de nulitate absolută și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantei terenul în suprafață de 778 mp întrucât Consiliul Local Isaccea nu a fost niciodată adevăratul proprietar al terenului, este obligat să restituie reclamantei toate fructele culese și neculese din culpa sa, în perioada cuprinsă între momentul preluării terenului, anul 1974 și până în prezent întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de predare a terenului pe bază de proces-verbal de punere în posesie, liber de construcții către reclamantă.

Recurenta reclamantă a mai susținut că pârâtul a fost un posesor de rea-credință, el cunoscând încă de la momentul încheierii donației că actul e lovit de nulitate absolută, întrucât a avut ca obiect un teren situat în intravilanul localității Isaccea, iar acest teren intră sub incidența Decretului nr. 144/1958 și a Legii nr. 19/1968, iar înstrăinarea lui prin acte între vii (inclusiv donație) era interzisă, singura modalitate de transmitere a proprietății fiind moștenirea. Recurenta reclamantă susține că valoarea fructelor, chiria, datorate de pârât se ridică la suma de 173.000 RON, conform materialului probator administrat la instanța de apel, constând în înscrisuri și expertiza de specialitate efectuată în cauză, pentru stabilirea contravalorii chiriei aferente imobilului în litigiu, pentru perioada 1974 - 2010. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta L.A.

împotriva Deciziei civile nr. 463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în Dosar nr. 1876/88/2009**, din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Deși recurenta-reclamantă formulează critici se reține că deși acestea fac referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau greșit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.

Critica recurentei reclamante prin care susține că în mod greșit a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru în apel, în raport de dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care prevăd că în cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru cererile accesorii, în raport de obiectul cauzei și față de situația de la fond, vizează aspecte de netemeinicie în raport de prevederile Legii nr. 202/2010 și nu de nelegalitate. Nici motivarea recurentei reclamante, referitoare la greșita obligare a intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată, numai la suma de 971 RON, la fond și în apel, și nu de 9.504 RON efectuate, nu poate fi primită, avându-se în vedere că pârâții-intimați sunt cei care au căzut în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 pct. 1 C. proc.

civ., astfel că, în mod corect au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă la fond și în apel, în raport de partea din acțiune a reclamantei care a fost admisă, știut fiind că cheltuielile de judecată se suportă de partea care a căzut în pretenții. Prin urmare, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se întemeiază, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală ce aparține părții care a ocazionat declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a acestei proceduri.

Or, în cauză, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, iar instanța de apel a admis apelul reclamantei L.A., împotriva Sentinței civile nr. 2872 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâții să restituie reclamantei contravaloarea chiriei încasată de pârâți în perioada 18 noiembrie 2005 - 18 decembrie 2009 în temeiul contractelor de închiriere prevăzute în Anexa la Hotărârea nr. 75 din 18 decembrie 2009, emisă de Consiliul Local al Orașului Isaccea, menținând restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea pretențiilor reclamantei pentru perioadele februarie 1974 - 18 noiembrie 2005 și 19 decembrie 2009 până în prezent și a obligat intimații pârâți la 971 RON cheltuieli de judecată pentru fond și apel, corespunzătoare procentului în care au fost admise pretențiile reclamantei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de cele expuse în cauză și de dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ., se reține că în situația în care acțiunea este admisă în parte, reclamantului nu i se pot acorda din cheltuielile de judecată făcute decât o sumă proporțională și strict corespunzătoare cu partea din acțiune care a fost admisă deoarece poziția de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, astfel că și sub acest aspect soluția instanței de apel este corectă.

Motivarea recursului, prin care recurenta reclamantă susține că decizia pronunțată în apel, s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 970 C. civ., care evocă principiul bunei-credințe, și că pârâtul Consiliul Local Isaccea a fost un posesor de rea-credință, față de faptul că a cunoscut încă de la momentul încheierii donației că actul e lovit de nulitate absolută, întrucât a avut ca obiect un teren situat în intravilanul localității Isaccea, iar acest teren intră sub incidența Decretului nr. 144/1958 și a Legii nr. 19/1968, iar înstrăinarea lui prin acte între vii (inclusiv donație) era interzisă, singura modalitate de transmitere a proprietății fiind moștenirea, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia. Constatându-se, totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta L.A. împotriva Deciziei civile nr. 463/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - LM