ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2015

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

în judecată

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 24 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

H.M., în

contradictoriu cu

pârâta

A.N.C., a solicitat

instanței: să dispună anularea Ordinului nr. 123/P din data de 08 februarie 2012

al președintelui A.N.C. de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române;

să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991

pentru acordarea cetățeniei române; să oblige pârâta la emiterea ordinului de

acordare a cetățeniei române și la publicarea acestuia în M. Of. al României,

Partea I, cu cheltuieli de judecată.

La data de 22 mai

2012, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat

introducerea în cauză a instituției care a dat aviz la cererea sa de acordare a

cetățeniei române, iar, la data de 11 decembrie 2012, a solicitat introducerea

în cauză a S.I.E.

pronunțate de prima instanță

Prin sentința civilă nr.

749 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâții A.N.C.

și S.I.E.;

- a anulat Ordinul nr.

123/P din 08 februarie 2012 emis de pârâta A.N.C.;

- a obligat pârâta A.N.C.

să programeze reclamantul la interviu în vederea soluționării cererii de

acordare a cetățeniei române;

- a respins capetele

de cerere privind obligarea pârâtei A.N.C. la emiterea ordinului de acordare a

cetățeniei române și publicare a acestuia în M. Of. respectiv de anulare a

actelor care au stat la baza emiterii acestuia, ca inadmisibile.

Reclamantul H.M. a

formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 749/19

februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr.

3202 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de

completare a dispozitivului sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2013,

formulată de reclamantul H.M.

declarate în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 3202 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul H.M.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1535/2/2012*.

Împotriva sentinței civile

nr. 749 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.C.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1535/2/2012*.

declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia civilă nr.

7395 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale,

invocată de recurentul-reclamant, și a declinat competența de soluționare a recursului

formulat de recurentul-reclamant H.M. împotriva sentinței civile nr. 3202 din 22

octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1535/2/2012, și de recurenta-pârâtă A.N.C.

împotriva sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2013, pronunțată în același

dosar, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În esență, Curtea de

apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

art.

299

raportat la

art.

3 pct. 3 și art. 4 pct. 1

C. proc. civ. de la 1865, instanța competentă material să

judece recursul formulat împotriva unei hotărâri judecătorești este cea imediat

superioară ierarhic celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Hotărârile recurate

au fost pronunțate de Curtea de Apel București, în primă instanță, după intrarea

în vigoare, intervenită la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, care, prin art.

7, a modificat normele de competență prevăzute de art. 19 alin. (4) din Legea

cetățeniei române nr.

21/1991, republicată, însă, în cauză, hotărârea prin care a fost soluționată

acțiunea a fost pronunțată la data de 19 februarie 2013, după data intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013. A mai reținut instanța că hotărârile recurate,

pronunțate de curtea de apel, nu intră nici sub incidența directă a textului art.

19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin art. 7 din

Legea nr. 2/2013, deoarece acela se referă la hotărârea tribunalului care este

supusă recursului înaintea curții de apel, nefiind deci aplicabile nici dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 2/2013.

În consecință, Curtea

de apel a reținut că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența

materială de judecată în recurs conform dreptului comun, respectiv art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 299, art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1

C. proc. civ. de la 1865.

Înaltei Curți

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1535/2/2012*.

La termenul de

judecată de astăzi, î

n

temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire

la excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa recursurile

declarate de reclamantul H.M. și de pârâta A.N.C., excepție pe care Înalta

Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele arătate în

continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea motivelor invocate în

cererile de recurs.

După cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, reclamantul H.M. a învestit instanța

de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea

Ordinului nr. 123/P

din data de 08 februarie 2012 al președintelui A.N.C. prin care i-a fost

respinsă cererea de acordare a cetățeniei române; constatarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991 pentru acordarea

cetățeniei române; obligarea pârâtei la emiterea ordinului de acordare a

cetățeniei române și la publicarea acestuia în M. Of. al României, Partea I, cu

cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor

art. 19 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare:

„Art.

19. - (1) Președintele A.N.C., constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de prezenta lege, emite într-un termen ce nu va depăși 3

zile ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul

de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului,

prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la

data emiterii ordinului.

(2) În cazul în care

constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, președintele A.N.C.

respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei.

(3) Ordinul

președintelui A.N.C. de acordare sau de redobândire a cetățeniei române,

respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a

cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire.

(4) Ordinul de

respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi

atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios

administrativ și fiscal, a Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate

fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții

de Apel București.

”

Conform dispozițiilor

citate, rezultă fără echivoc faptul că litigiile având ca obiect anularea

ordinului de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române se

soluționează în recurs, de Curtea de Apel București.

În speță, se observă

că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de

24 februarie 2012,

iar, la data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013,

cauza se afla în curs de judecată în primă instanță, erau incidente următoarele

dispoziții din legea respectivă:

-

dispozițiile art. 7 pct.

1, care au modificat alineatul (4) al articolului 19 din Legea cetățeniei

române nr. 21/1991, republicată, în sensul celor arătate anterior;

-

dispozițiile art. 23 alin.

(1), conform cărora „p

rocesele în primă instanță (…) în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.

Aplicabilitatea acestor dispoziții este justificată de faptul că, la data de 15

februarie 2013, prezentul litigiu se afla în curs de judecată în primă instanță

pe rolul Curții de Apel București, iar, ca urmare a modificării de competență,

trebuia să fie judecat de instanțele devenite competente, potrivit modificării

dispuse de art. 7 pct. 1 din aceeași lege, respectivă, în primă instanță, de

Tribunalul București, iar, în recurs, de Curtea de Apel București;

-

pentru a da eficiență dispozițiilor

art. 23 alin. (1), se

impunea a se face aplicarea prevederilor art. 23 alin. (3) și (4) din lege,

conform cărora: „p

rocesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a

prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, „pe cale

administrativă”.

În consecință,

conform art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze

recursurile declarate în prezentul litigiu privind anularea ordinului de

respingere a cererii de acordare a cetățeniei române, competența revenind

Curții de Apel București.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 19 alin. (4) din

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a

recursurilor declarate în cauză în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursurilor declarate de reclamantul H.M. împotriva sentinței civile

nr. 3202 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, și de pârâta A.N.C. împotriva sentinței

civile nr. 749 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 februarie 2015.