ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2015

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.C., a solicitat instanței: să dispună anularea Ordinului nr. 123/P din data de 08 februarie 2012 al președintelui A.N.C. de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române; să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991 pentru acordarea cetățeniei române; să oblige pârâta la emiterea ordinului de acordare a cetățeniei române și la publicarea acestuia în M. Of. al României, Partea I, cu cheltuieli de judecată. La data de 22 mai 2012, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză a instituției care a dat aviz la cererea sa de acordare a cetățeniei române, iar, la data de 11 decembrie 2012, a solicitat introducerea în cauză a S.I.E.

Hotărârile pronunțate de prima instanță Prin sentința civilă nr. 749 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și S.I.E.; - a anulat Ordinul nr. 123/P din 08 februarie 2012 emis de pârâta A.N.C.; - a obligat pârâta A.N.C. să programeze reclamantul la interviu în vederea soluționării cererii de acordare a cetățeniei române; - a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei A.N.C. la emiterea ordinului de acordare a cetățeniei române și publicare a acestuia în M. Of. respectiv de anulare a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, ca inadmisibile. Reclamantul H.M. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 749/19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 3202 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2013, formulată de reclamantul H.M.

Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3202 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul H.M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1535/2/2012*. Împotriva sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.C., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1535/2/2012*.

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Decizia civilă nr. 7395 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de recurentul-reclamant, și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant H.M. împotriva sentinței civile nr. 3202 din 22 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1535/2/2012, și de recurenta-pârâtă A.N.C. împotriva sentinței civile nr. 749 din 19 februarie 2013, pronunțată în același dosar, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În esență, Curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 299 raportat la art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, instanța competentă material să judece recursul formulat împotriva unei hotărâri judecătorești este cea imediat superioară ierarhic celei care a pronunțat hotărârea atacată. Hotărârile recurate au fost pronunțate de Curtea de Apel București, în primă instanță, după intrarea în vigoare, intervenită la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, care, prin art. 7, a modificat normele de competență prevăzute de art. 19 alin. (4) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, însă, în cauză, hotărârea prin care a fost soluționată acțiunea a fost pronunțată la data de 19 februarie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. A mai reținut instanța că hotărârile recurate, pronunțate de curtea de apel, nu intră nici sub incidența directă a textului art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin art. 7 din Legea nr. 2/2013, deoarece acela se referă la hotărârea tribunalului care este supusă recursului înaintea curții de apel, nefiind deci aplicabile nici dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013. În consecință, Curtea de apel a reținut că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială de judecată în recurs conform dreptului comun, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 299, art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.

Considerentele Înaltei Curți Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1535/2/2012*. La termenul de judecată de astăzi, î n temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa recursurile declarate de reclamantul H.M. și de pârâta A.N.C., excepție pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea motivelor invocate în cererile de recurs. După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, reclamantul H.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 123/P din data de 08 februarie 2012 al președintelui A.N.C. prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a cetățeniei române; constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991 pentru acordarea cetățeniei române; obligarea pârâtei la emiterea ordinului de acordare a cetățeniei române și la publicarea acestuia în M. Of. al României, Partea I, cu cheltuieli de judecată. Conform dispozițiilor art. 19 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 19. - (1) Președintele A.N.C., constatând îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege, emite într-un termen ce nu va depăși 3 zile ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la data emiterii ordinului. (2) În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, președintele A.N.C. respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei. (3) Ordinul președintelui A.N.C. de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București. ” Conform dispozițiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că litigiile având ca obiect anularea ordinului de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române se soluționează în recurs, de Curtea de Apel București. În speță, se observă că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 februarie 2012, iar, la data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013, cauza se afla în curs de judecată în primă instanță, erau incidente următoarele dispoziții din legea respectivă: - dispozițiile art. 7 pct. 1, care au modificat alineatul (4) al articolului 19 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, în sensul celor arătate anterior; - dispozițiile art. 23 alin. (1), conform cărora „p rocesele în primă instanță (…) în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”. Aplicabilitatea acestor dispoziții este justificată de faptul că, la data de 15 februarie 2013, prezentul litigiu se afla în curs de judecată în primă instanță pe rolul Curții de Apel București, iar, ca urmare a modificării de competență, trebuia să fie judecat de instanțele devenite competente, potrivit modificării dispuse de art. 7 pct. 1 din aceeași lege, respectivă, în primă instanță, de Tribunalul București, iar, în recurs, de Curtea de Apel București; - pentru a da eficiență dispozițiilor art. 23 alin. (1), se impunea a se face aplicarea prevederilor art. 23 alin. (3) și (4) din lege, conform cărora: „p rocesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, „pe cale administrativă”. În consecință, conform art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze recursurile declarate în prezentul litigiu privind anularea ordinului de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române, competența revenind Curții de Apel București. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 19 alin. (4) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor declarate în cauză în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU