ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Procedura
în fața primei instanțe
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, sub nr. 12626/2/2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe
pârâta A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, prin care s-a dispus
respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei
române în luna martie 2009, în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, la care a
anexat actele solicitate de pârâtă, respectiv: cazier judiciar din România și
Republica Moldova, actele de stare civilă ale părinților și bunicilor, în copie
legalizată, precum și, în copie, buletinul și pașaportul.
Reclamantul a mai
arătat că i-a fost comunicat la data de 12 decembrie 2010, prin scrisoarea nr. 25314/
ANC din 30 noiembrie 2010, faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române
i-a fost respinsă prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, pe motiv că
cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b),
c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.
În concluzie,
reclamantul a apreciat că respingerea cererii de redobândire a cetățeniei
române în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei
române nr. 21/1991 este neîntemeiată și nu corespunde realității, astfel că
solicită anularea ordinului privind respingerea cererii de redobândire a
cetățeniei române.
La data de 02 iunie 2011,
reclamantul a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii
introductive, în sensul că a înțeles să se judece în contradictoriu și cu
Președintele A.N.C., în calitate de emitent al ordinului contestat, pentru ca
prin hotărârea ce se va pronunța:
-
să se constate că
cererea de redobândire a cetățeniei române îndeplinește condițiile prevăzute de
Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și
e);
-
să se dispună
anularea Ordinului nr. 236/ P din data de 30 noiembrie 2010 emis de
Președintele A.N.C., prin care s-a respins cererea sa de redobândire a
cetățeniei române;
-
să se dispună
obligarea Președintelui A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a
cetățeniei române într-un termen rezonabil;
-
cu cheltuieli de
judecată.
Prin întâmpinarea
formulată la data de 02 iunie 2011, pârâta A.N.C. a solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiată.
2.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
5127 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost
modificată, formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. –
C.P.C., și Președintele A.N.C., a anulat Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010
emis de Președintele A.N.C., a obligat Președintele A.N.C. să emită un nou
ordin de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant și a obligat
pârâții la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 236/ P din 30
noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C. s-a respins cererea de redobândire a
cetățeniei române, formulată de reclamantul N.I.
Comisia pentru
cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că
reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991,
respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate
față de statul român”.
Examinând legalitatea
ordinului contestat, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 21/1991, Curtea a reținut că faptele aduse la cunoștința Comisiei
pentru cetățenie de M.A.I. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad evidențiază
existența pe rolul Judecătoriei Arad a dosarului penal nr. 4477/55/2008 în care
reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută
și pedepsită de art. 276 alin. (4) teza a II-a raportat la alin. (3) teza I și alin.
(1) C. pen.
Existența pe rolul
instanței a acestui dosar penal, în care nu era pronunțată o soluție definitivă
la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei române, nu este de natură
să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului
față de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanței penale
face dovadă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a
vinovăției acesteia.
Prin urmare, Curtea a
constatat că în mod eronat s-a reținut neîndeplinirea de către reclamant a
condiției prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei române nr.
21/1991 și, implicit, neîndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 8 alin. (1) lit.
b), c) și e) din acest act normativ, astfel că urmează să dispună, în temeiul art.
18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea
acțiunii, astfel cum a fost modificată și precizată, anularea Ordinului nr. 236/
P din 30 noiembrie 2010 și obligarea Președintele A.N.C. să emită un nou ordin
de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ., s-a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli
de judecată către reclamant.
3.
Calea
de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei
hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții A.N.C. și
Președintele A.N.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304
pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, autoritatea pârâtă susține că
în mod
greșit instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 11,
respectiv
art. 8 alin (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991,
întrucât Comisia pentru Cetățenie a avizat negativ cererea
intimatului-reclamant, întocmind și înaintând președintelui A.N.C., raportul
motivat prin care propunea respingerea cererii de redobândire a cetățeniei
române formulate de către petentul N.I., constatând că acesta nu îndeplinește
condiția prevăzută de art. 8 lit. b),
respectiv „nu dovedește prin comportament,
acțiuni
și atitudine, loialitate față de statul român” și nu pe cea
prevăzută la lit. e).
Prin
urmare, acordarea cetățeniei române, reprezintă o facultate și nu o
obligație pentru statul român,
reprezentat
în cadrul procedurii legale de acordare sau
redobândire a cetățeniei române de
autoritatea abilitată în acest sens. Acesta este motivul pentru care Legea nr. 21/1991,
republicată, prin dispozițiile art. 16 alin 2, prevede posibilitatea
Președintelui Comisiei pentru cetățenie, „de a solicita relații de la orice
autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit.
b) și e)”. Chiar posibilitatea contestării Ordinului de respingere, prevăzută
de legiuitor prin dispozițiile art. 19 alin. (4), în termen de 15 zile de la
data comunicării, vizează exclusiv verificarea legalității acestuia.
Or,
în cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei
pentru cetățenie, din data de 20 septembrie 2010, intimatul-reclamant N.I. nu a
îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de lege din Legea cetățeniei române,
respectiv cerințele impuse la lit. b). Această constatare a Comisiei pentru
cetățenie, asumată; și de președintele A.N.C., s-a întemeiat pe relațiile, „solicitate
de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor legale”, la care
face referire art. 16 alin. (2) din aceeași lege.
Așadar,
susțin recurenții, legiuitorul a impus, dincolo de ipoteza specifică
a existenței unei condamnări, chiar necesitatea ca solicitantul să „dovedească
prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate..” și mai mult decât atât
să fie,, cunoscut cu o bună
comportare” [
(art.
8
lit. e) teza I)]. Or, în speță își găsește neîndoielnic eficiență principiul
de
drept „qui potest plus, potest minus”.
4.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
După cum rezultă din
expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul nr. 236/ P din 30
noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., s-a respins cererea de redobândire
a cetățeniei române formulată de reclamantul N.I.
La emiterea ordinului
s-a avut în vedere Raportul depus de Comisia pentru cetățenie în temeiul art. 17
alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată și s-a constatat
că cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit.
b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.
Comisia pentru
cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că
reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991,
respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate
față de statul român”.
Acest aspect reținut
de Comisia pentru cetățenie a fost însușit prin ordinul contestat, la care s-a
adăugat constatarea rezultată în urma aplicării art. 11 alin. (1) din Legea nr.
21/1991, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 8 alin. (1) lit.
b), c) și e) din acest act normativ.
Instanța de fond a
apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți, că se impune anularea Ordinului nr.
236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., în condițiile în care
existența pe rolul instanței a unui dosar penal, în care nu era pronunțată o
soluție definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei
române, nu este de natură să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de
loialitate a reclamantului față de statul român, întrucât numai o hotărâre
definitivă a instanței penale face dovadă cu privire la existența faptei, a
persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Cum soluțiile pe care
instanța penală le poate adopta pot fi și de achitare, pe motiv că faptele nu
există [(art. 10 lit. a) C. pen.)], sau că nu au fost săvârșite de inculpat [(art.
10 lit. c) C. pen.)], nici Comisia pentru cetățenie și nici Președintele A.N.C.
nu puteau reține săvârșirea de către reclamant a faptelor pentru care a fost
trimis în judecată, fapte pe care să le califice, ulterior, ca reprezentând
dovezi în privința lipsei de loialitate față de statul român.
Prin urmare, criticile
formulate de autoritățile recurente privind obligarea A.N.C. la emiterea
unui nou ordin de redobândire a cetățeniei române sunt nefondate.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este
afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul
dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel încât, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va
respinge recursul formulat în cauză,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de A.N.C. și Președintele A.N.C. împotriva sentinței civile nr.
5127 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2012.