ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4342/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul petentul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., constatarea faptului că cererea sa privind dobândirea cetățeniei române îndeplinește condițiile legale prevăzute de Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e), anularea Ordinului nr. 249/P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C. și obligarea acestuia să emită un nou ordin de redobândire a cetățeniei într-un termen rezonabil, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la 17 martie 2010 adepus cerere de redobândire a cetățeniei române în temeiul art. ll din Legea nr. 21/1991 republicată Ia A.N.C., împreună cu actele doveditoare, cererea fiind înregistrată cu nr. 8049 RD/2010. La data de 13 octombrie 2010 prin scrisoarea cu nr. S1. din 2 decembrie 2010 pârâta a comunicat că prin Ordinul nr. 249/P din 30 noiembrie 2010 Comisia pentru cetățenie a respins cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române pe motiv că aceasta nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. Întâmpinarea depusă în cauză Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.C.

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că petentul nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea cetățeniei române, invocând o adresă a Ministerului Administrației și Internelor în care se precizează faptul că petentul „figurează la O.R.I. cu dispoziția de depistare pentru ședere ilegală pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008”. Pârâtul a mai susținut că instanța nu poate obliga președintele A.N.C. la emiterea unui ordin de aprobare a cererii petentului de redobândire a cetățeniei române, ci numai la emiterea actului administrativ, fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar substitui administrației și ar rezolva cererea în locul ei.

Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin sentința civilă nr. 5322 din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 249/P/30 noiembrie 2010 și a obligă pârâta să soluționeze cererea favorabil, raportat la situația actuală, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 4,30 RON cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a a apreciat că din actele dosarului nu a rezultat că petentul a întreprins acțiuni împotriva ordinii de drept. Faptul că acesta nu avea un permis de ședere sau de muncă la un moment dat nu dovedește că este un infractor sau că sprijină acțiuni împotriva securității naționale, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 din C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a argumentat că în mod întemeiat a fost respinsă cererea reclamantului orivind dobândirea cetățeniei române, în condițiile în care Comisia pentru cetățenie a constatat, astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit conform art. 14 alin. (5), că petentul nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea cetățeniei române, față de adresa Ministerului Administrației și Internelor în care se precizează faptul că petentul „figurează la O.R.I.

cu dispoziția de depistare pentru ședere ilegală pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008”. S-a susținut că, prin această acțiune, petentul nu a manifestat față de statul român loialitatea cerută de norma de drept, săvârșind acțiuni împotriva ordinii de drept, invocându-se și dispozițiile art. 8 lit. e) din Legea nr. 21/1991 privind buna comportare. Recurenții au criticat faptul că instanța de fond i-a obligat la emiterea unui nou ordin prin care să fie aprobată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, înțelegem să formulăm o serie de apărări, susținând că aceasta putea doar să oblige la emiterea actului administrativ, fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar substitui administrației și ar rezolva cererea în locul ei, situație incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat, consacrat expres prin dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituția republicată.

A mai fost criticată și obligarea recurenților la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată. Soluția instanței de control judiciar. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a reținut și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 249/P din 30 noiembrie 2010, emis de președintele A.N.C., a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de intimatul-reclamant, reținându-se că acesta nu întrunește condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant este cetățean moldovean, domiciliată în Republica Moldova, fiind descendentul unor persoane care au pierdut cetățenia română ca urmare a anexării unei părți din România - Basarabia, Bucovina, de Nord și Ținutul Herța la fosta U.R.S.S.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată, „Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - e)”.

Potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, „Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții: a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei; b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român; f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială; g) cunoaște prevederile Constituției României și imnul național”.

În speță, autoritatea competentă a reținut că intimatul-reclamant nu îndeplinește condițiile de la lit. b), c) și e), care se referă la loialitatea față de Statul Român, la împlinirea vârstei de 18 ani și, respectiv, la buna comportare și lipsa antecedentelor penale. Atât în întâmpinare, cât și în recursul formulat ulterior, autoritatea pârâtă a susținut că respingerea cererii reclamantului a avut la bază adresa Ministerului Administrației și Internelor în care se precizează faptul că petentul „figurează la O.R.I. cu dispoziția de depistare pentru ședere ilegală pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008", deci, de fapt, neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991.

S-a argumentat că, prin șederea ilegală pe teritoriul României intimatul-reclamant nu ar fi manifestat loialitate față de statul român. În cauză nu s-au probat măsuri care ar fi fost luate față de reclamant, nici faptul că acesta ar fi fost condamnat penal, neavând antecedente, așa cum rezultă din certificatul de cazier judiciar. Astfel fiind, instanța de recurs reține că reprezintă o exagerare nejustificată concluzia autorității recurente că fapta respectivă ar reprezenta o dovadă de neloialitate a intimatului-reclamant față de Statul Român, din moment ce nu s-a probat că fapta respectivă viza acțiuni împotriva României. În concluzie, instanța de recurs reține că atât instanța de fond, cât și autoritatea intimată, au interpretat greșit neîndeplinirea condițiilor cerute pentru redobândirea cetățeniei române de către recurenta-reclamantă, urmând ca recursul acesteia să fie admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul P.G. împotriva Sentinței civile nr. 5582 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.