ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4342/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul petentul G.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., constatarea

faptului că cererea sa privind dobândirea cetățeniei române îndeplinește

condițiile legale prevăzute de Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de

art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e), anularea Ordinului nr. 249/P din 30 noiembrie

2010 emis de Președintele A.N.C. și obligarea acestuia să emită un nou ordin de

redobândire a cetățeniei într-un termen rezonabil, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la 17 martie 2010 adepus cerere de redobândire a

cetățeniei române în temeiul art. ll din Legea nr. 21/1991 republicată Ia A.N.C.,

împreună cu actele doveditoare, cererea fiind înregistrată cu nr. 8049 RD/2010.

La data de 13

octombrie 2010 prin scrisoarea cu nr. S1. din 2 decembrie 2010 pârâta a comunicat

că prin Ordinul nr. 249/P din 30 noiembrie 2010 Comisia pentru cetățenie a

respins cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române pe motiv că

aceasta nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit

b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

Întâmpinarea depusă în

cauză

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta A.N.C. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că petentul

nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea cetățeniei române,

invocând o adresă a Ministerului Administrației și Internelor în care se precizează

faptul că petentul „figurează la O.R.I. cu dispoziția de depistare pentru ședere

ilegală pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008”.

Pârâtul a mai susținut

că instanța nu poate obliga președintele A.N.C. la emiterea unui ordin de aprobare

a cererii petentului de redobândire a cetățeniei române, ci numai la emiterea actului

administrativ, fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar

substitui administrației și ar rezolva cererea în locul ei.

Hotărârea supusă recursului

în prezenta cauză

Prin sentința civilă

nr. 5322 din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu

cu pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., și, în consecință, a anulat

Ordinul nr. 249/P/30 noiembrie 2010 și a obligă pârâta să soluționeze cererea favorabil,

raportat la situația actuală, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 4,30

RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a a apreciat că din actele dosarului nu a rezultat că petentul

a întreprins acțiuni împotriva ordinii de drept.

Faptul că acesta nu avea

un permis de ședere sau de muncă la un moment dat nu dovedește că este un infractor

sau că sprijină acțiuni împotriva securității naționale, conform art. 8 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 21/1991.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs pârâții A.N.C. și N.E.E. - Președinte al A.N.C., solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea recursului,

s-a argumentat că în mod întemeiat a fost respinsă cererea reclamantului orivind

dobândirea cetățeniei române, în condițiile în care Comisia pentru cetățenie a constatat,

astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit conform art. 14 alin. (5), că petentul

nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 lit. b) din Legea cetățeniei române,

față de adresa Ministerului Administrației și Internelor în care se precizează faptul

că petentul „figurează la O.R.I. cu dispoziția de depistare pentru ședere ilegală

pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008”.

S-a susținut că, prin

această acțiune, petentul nu a manifestat față de statul român loialitatea cerută

de norma de drept, săvârșind acțiuni împotriva ordinii de drept, invocându-se și

dispozițiile art. 8 lit. e) din Legea nr. 21/1991 privind buna comportare.

Recurenții au criticat

faptul că instanța de fond i-a obligat la emiterea unui nou ordin prin care să fie

aprobată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, înțelegem să formulăm

o serie de apărări, susținând că aceasta putea doar să oblige la emiterea actului

administrativ, fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar

substitui administrației și ar rezolva cererea în locul ei, situație incompatibilă

cu principiul separației puterilor în stat, consacrat expres prin dispozițiile

art. 1 alin. (4) din Constituția republicată.

A mai fost criticată și

obligarea recurenților la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de control

judiciar.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a reținut și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul

nr. 249/P din 30 noiembrie 2010, emis de președintele A.N.C., a fost respinsă cererea

de redobândire a cetățeniei române, formulată de intimatul-reclamant, reținându-se

că acesta nu întrunește condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și

e) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, este necontestat

că intimatul-reclamant este cetățean moldovean, domiciliată în Republica Moldova,

fiind descendentul unor persoane care au pierdut cetățenia română ca urmare a anexării

unei părți din România - Basarabia, Bucovina, de Nord și Ținutul Herța la fosta

U.R.S.S.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată, „Cetățenia română

se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților

acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei

străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate,

dacă îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b) - e)”.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din aceeași lege, „Cetățenia română se poate acorda, la cerere,

persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele

condiții: a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe

teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile

legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este

căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate

față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept

sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea

acțiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă,

în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară

sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român;

f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură

și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială;

g) cunoaște prevederile Constituției

României și imnul național”.

În speță, autoritatea

competentă a reținut că intimatul-reclamant nu îndeplinește condițiile de la

lit. b), c) și e), care se referă la loialitatea față de Statul Român, la împlinirea

vârstei de 18 ani și, respectiv, la buna comportare și lipsa antecedentelor penale.

Atât în întâmpinare, cât

și în recursul formulat ulterior, autoritatea pârâtă a susținut că respingerea cererii

reclamantului a avut la bază adresa Ministerului Administrației și Internelor în

care se precizează faptul că petentul „figurează la O.R.I. cu dispoziția de depistare

pentru ședere ilegală pe teritoriul României nr. O. din 23 mai 2008", deci,

de fapt, neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 21/1991.

S-a argumentat că, prin

șederea ilegală pe teritoriul României intimatul-reclamant nu ar fi manifestat loialitate

față de statul român.

În cauză nu s-au probat

măsuri care ar fi fost luate față de reclamant, nici faptul că acesta ar fi fost

condamnat penal, neavând antecedente, așa cum rezultă din certificatul de cazier

judiciar.

Astfel fiind, instanța

de recurs reține că reprezintă o exagerare nejustificată concluzia autorității recurente

că fapta respectivă ar reprezenta o dovadă de neloialitate a intimatului-reclamant

față de Statul Român, din moment ce nu s-a probat că fapta respectivă viza acțiuni

împotriva României.

În concluzie, instanța

de recurs reține că atât instanța de fond, cât și autoritatea intimată, au interpretat

greșit neîndeplinirea condițiilor cerute pentru redobândirea cetățeniei române de

către recurenta-reclamantă, urmând ca recursul acesteia să fie admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul P.G.

împotriva Sentinței civile nr. 5582 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2012.