ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3474/2012

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I.Circumstanțele

cauzei.

LI.Cererea

de chemare în judecată.

Prin

cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 iulie 2011,

reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU

CETĂȚENIE și E.N.E., PREȘEDINTE A AUTORITĂȚII PENTRU CETĂȚENIE a solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nesoluționarea

în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetățeniei române

cu consecința obligării acestora să îi soluționeze cererea și să îi comunice

ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire la sediul ales „de îndată

”

.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, faptul că a depus cerere de

redobândire a cetățeniei române la data de 28 aprilie 2010, înregistrată sub nr.

42439/2010, iar pârâtele aveau obligația soluționării în termen de 5 luni de la

data înregistrării cererii, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991.

Pârâta a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

cu motivarea, în esența, că a fost avizată pozitiv cererea reclamantului de

redobândire a cetățeniei române, ulterior fiind emis și Ordinul președintelui

Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 998/p din 05 octombrie 2011 prin

care a fost aprobată cererea reclamantului.

I.2.Hotărârea

primei instanțe.

Prin

sentința nr. 5918 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea principală

formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect și ca nefondată cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că litigiul de față a rămas fără obiect

(împrejurare învederată, de altfel chiar de către reclamant, la ultimul termen

de judecată) având în vedere faptul că la data de 05 octombrie 2011, sub nr. 998/P

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul prin care

s-au

aprobat cererile de redobândire a cetățeniei române de către persoanele care

sunt menționate în anexa 1 la ordin (anexa în care este menționat și numele

reclamantului, la poziția 226, conform extrasului anexat la întâmpinare).

În ceea

ce privește cheltuielile de judecata solicitate, Curtea a reținut că pârâta ANC

a soluționat cererea reclamantului după introducerea cererii de chemare în

judecată, însă anterior primului termen de judecata.

Curtea a

reținut că pârâții nu sunt în culpă procesuală, dat fiind că, termenul de 5

luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1991, vizează

verificarea de către Comisia pentru Cetățenie a îndeplinirii condițiilor

necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum

sunt cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie.

L3.Recursul

declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

reclamant a susținut că autoritatea pârâtă avea obligația să emită ordinul de

redobândire a cetățeniei române în termenul de 5 luni prevăzut de O.U.G.nr. 5/2010

și că aceasta este obligată de a respecta termenele legale pentru soluționarea

cererilor în materie de cetățenie și de a asigura caracterul efectiv,

neiluzoriu al drepturilor conferite de lege, potrivit Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

A arătat

de asemenea că, deși la acest moment dosarul a fost soluționat, justifică un

interes în promovarea prezentului recurs deoarece prima instanță, ca rezultat

al respingerii acțiunii, i-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată.

În

raport cu această împrejurare, soluționarea cererii de către autoritatea pârâtă

după expirarea termenului maxim prevăzut de art. 16 din Legea nr. 21/1991,

republicată, face să subziste refuzul nejustificat sub forma tăcerii

administrației și, implicit, pe plan procesual civil, culpa procesuală a

pârâtei.

Totodată,

recurentul a solicitat instanței să constate că pârâta funcționează la

capacitatea maximă prevăzută de lege de

126 persoane, fiind

singura instituție bugetară din România care în anul 2010 a efectuat angajări,

legiuitorul creându-i toate premisele soluționării cererilor de redobândire a

cetățeniei române „într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data

înregistrării cererii", indiferent de numărul de cereri cu care este

sesizată și de lipsa unor relații de la diverse autorități.

II.

Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În

speță, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, la

data de 28 aprilie 2010, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 și, întrucât nu

a fost soluționată până la data de 19 iulie 2011, s-a adresat instanței cu o

cerere de chemare de judecată.

Este

adevărat că la data de 26 septembrie 2011, cererea reclamantului a fost avizată

pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie, iar ulterior, la data de 5 octombrie

2011 a fost emis ordinul prin care a fost aprobată cererea de redobândire a

cetățenie române, prima instanță respingând acțiunea ca rămasă fără obiect,

acest lucru însă, nu poate influența existența culpei procesuale a pârâtei în

cauza de față.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de

judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca

fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii

pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în

cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă a

fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii

reclamantei.

În ceea

ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 275 din același cod potrivit

cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi

de

înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de

chemarea în judecată", înalta Curte constată că reclamantul, înainte de a

formula acțiunea pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal s-a

adresat pârâtului cu o cerere, la data de 14 iulie 2011, la care autoritatea nu

a formulat nici un răspuns, astfel că pârâta nu poate fi exonerată de plata

cheltuielilor de judecată.

În consecință,

pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va obliga

autoritatea pârâtă la plata sumei de 504,3 lei reprezentând cheltuieli de

judecată, către reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 5918 din 17

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința recurată în sensul că obligă autoritatea pârâtă la plata sumei de

504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Menține

restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.