ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 12626/2/2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe

pârâta A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, prin care s-a dispus

respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei

române în luna martie 2009, în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, la care a

anexat actele solicitate de pârâtă, respectiv: cazier judiciar din România și

Republica Moldova, actele de stare civilă ale părinților și bunicilor, în copie

legalizată, precum și, în copie, buletinul și pașaportul.

Reclamantul a mai

arătat că i-a fost comunicat la data de 12 decembrie 2010, prin scrisoarea nr. 25314/

ANC din 30 noiembrie 2010, faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române

i-a fost respinsă prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, pe motiv că

cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b),

c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

În concluzie,

reclamantul a apreciat că respingerea cererii de redobândire a cetățeniei

române în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei

române nr. 21/1991 este neîntemeiată și nu corespunde realității, astfel că

solicită anularea ordinului privind respingerea cererii de redobândire a

cetățeniei române.

La data de 02 iunie 2011,

reclamantul a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii

introductive, în sensul că a înțeles să se judece în contradictoriu și cu

Președintele A.N.C., în calitate de emitent al ordinului contestat, pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța:

-

să se constate că

cererea de redobândire a cetățeniei române îndeplinește condițiile prevăzute de

Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și

e);

-

să se dispună

anularea Ordinului nr. 236/ P din data de 30 noiembrie 2010 emis de

Președintele A.N.C., prin care s-a respins cererea sa de redobândire a

cetățeniei române;

-

să se dispună

obligarea Președintelui A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a

cetățeniei române într-un termen rezonabil;

-

cu cheltuieli de

judecată.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 02 iunie 2011, pârâta A.N.C. a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

5127 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost

modificată, formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. –

C.P.C., și Președintele A.N.C., a anulat Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010

emis de Președintele A.N.C., a obligat Președintele A.N.C. să emită un nou

ordin de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant și a obligat

pârâții la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 236/ P din 30

noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C. s-a respins cererea de redobândire a

cetățeniei române, formulată de reclamantul N.I.

Comisia pentru

cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că

reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991,

respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate

față de statul român”.

Examinând legalitatea

ordinului contestat, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 21/1991, Curtea a reținut că faptele aduse la cunoștința Comisiei

pentru cetățenie de M.A.I. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad evidențiază

existența pe rolul Judecătoriei Arad a dosarului penal nr. 4477/55/2008 în care

reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 276 alin. (4) teza a II-a raportat la alin. (3) teza I și alin.

(1) C. pen.

Existența pe rolul

instanței a acestui dosar penal, în care nu era pronunțată o soluție definitivă

la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei române, nu este de natură

să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului

față de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanței penale

face dovadă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia.

Prin urmare, Curtea a

constatat că în mod eronat s-a reținut neîndeplinirea de către reclamant a

condiției prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei române nr.

21/1991 și, implicit, neîndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 8 alin. (1) lit.

b), c) și e) din acest act normativ, astfel că urmează să dispună, în temeiul art.

18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea

acțiunii, astfel cum a fost modificată și precizată, anularea Ordinului nr. 236/

P din 30 noiembrie 2010 și obligarea Președintele A.N.C. să emită un nou ordin

de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., s-a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli

de judecată către reclamant.

3.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții A.N.C. și

Președintele A.N.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, autoritatea pârâtă susține că

în mod

greșit instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 11,

respectiv

art. 8 alin (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991,

întrucât Comisia pentru Cetățenie a avizat negativ cererea

intimatului-reclamant, întocmind și înaintând președintelui A.N.C., raportul

motivat prin care propunea respingerea cererii de redobândire a cetățeniei

române formulate de către petentul N.I., constatând că acesta nu îndeplinește

condiția prevăzută de art. 8 lit. b),

respectiv „nu dovedește prin comportament,

acțiuni

și atitudine, loialitate față de statul român” și nu pe cea

prevăzută la lit. e).

Prin

urmare, acordarea cetățeniei române, reprezintă o facultate și nu o

obligație pentru statul român,

reprezentat

în cadrul procedurii legale de acordare sau

redobândire a cetățeniei române de

autoritatea abilitată în acest sens. Acesta este motivul pentru care Legea nr. 21/1991,

republicată, prin dispozițiile art. 16 alin 2, prevede posibilitatea

Președintelui Comisiei pentru cetățenie, „de a solicita relații de la orice

autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit.

b) și e)”. Chiar posibilitatea contestării Ordinului de respingere, prevăzută

de legiuitor prin dispozițiile art. 19 alin. (4), în termen de 15 zile de la

data comunicării, vizează exclusiv verificarea legalității acestuia.

Or,

în cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei

pentru cetățenie, din data de 20 septembrie 2010, intimatul-reclamant N.I. nu a

îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de lege din Legea cetățeniei române,

respectiv cerințele impuse la lit. b). Această constatare a Comisiei pentru

cetățenie, asumată; și de președintele A.N.C., s-a întemeiat pe relațiile, „solicitate

de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor legale”, la care

face referire art. 16 alin. (2) din aceeași lege.

Așadar,

susțin recurenții, legiuitorul a impus, dincolo de ipoteza specifică

a existenței unei condamnări, chiar necesitatea ca solicitantul să „dovedească

prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate..” și mai mult decât atât

să fie,, cunoscut cu o bună

comportare” [

(art.

8

lit. e) teza I)]. Or, în speță își găsește neîndoielnic eficiență principiul

de

drept „qui potest plus, potest minus”.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

După cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul nr. 236/ P din 30

noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., s-a respins cererea de redobândire

a cetățeniei române formulată de reclamantul N.I.

La emiterea ordinului

s-a avut în vedere Raportul depus de Comisia pentru cetățenie în temeiul art. 17

alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată și s-a constatat

că cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit.

b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

Comisia pentru

cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că

reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991,

respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate

față de statul român”.

Acest aspect reținut

de Comisia pentru cetățenie a fost însușit prin ordinul contestat, la care s-a

adăugat constatarea rezultată în urma aplicării art. 11 alin. (1) din Legea nr.

21/1991, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 8 alin. (1) lit.

b), c) și e) din acest act normativ.

Instanța de fond a

apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți, că se impune anularea Ordinului nr.

236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., în condițiile în care

existența pe rolul instanței a unui dosar penal, în care nu era pronunțată o

soluție definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei

române, nu este de natură să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de

loialitate a reclamantului față de statul român, întrucât numai o hotărâre

definitivă a instanței penale face dovadă cu privire la existența faptei, a

persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Cum soluțiile pe care

instanța penală le poate adopta pot fi și de achitare, pe motiv că faptele nu

există [(art. 10 lit. a) C. pen.)], sau că nu au fost săvârșite de inculpat [(art.

10 lit. c) C. pen.)], nici Comisia pentru cetățenie și nici Președintele A.N.C.

nu puteau reține săvârșirea de către reclamant a faptelor pentru care a fost

trimis în judecată, fapte pe care să le califice, ulterior, ca reprezentând

dovezi în privința lipsei de loialitate față de statul român.

Prin urmare, criticile

formulate de autoritățile recurente privind obligarea A.N.C. la emiterea

unui nou ordin de redobândire a cetățeniei române sunt nefondate.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat în cauză,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.C. și Președintele A.N.C. împotriva sentinței civile nr.

5127 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.