ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 12626/2/2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, prin care s-a dispus respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în luna martie 2009, în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, la care a anexat actele solicitate de pârâtă, respectiv: cazier judiciar din România și Republica Moldova, actele de stare civilă ale părinților și bunicilor, în copie legalizată, precum și, în copie, buletinul și pașaportul.

Reclamantul a mai arătat că i-a fost comunicat la data de 12 decembrie 2010, prin scrisoarea nr. 25314/ ANC din 30 noiembrie 2010, faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române i-a fost respinsă prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010, pe motiv că cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. În concluzie, reclamantul a apreciat că respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 este neîntemeiată și nu corespunde realității, astfel că solicită anularea ordinului privind respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

La data de 02 iunie 2011, reclamantul a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii introductive, în sensul că a înțeles să se judece în contradictoriu și cu Președintele A.N.C., în calitate de emitent al ordinului contestat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că cererea de redobândire a cetățeniei române îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1991, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e); - să se dispună anularea Ordinului nr. 236/ P din data de 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., prin care s-a respins cererea sa de redobândire a cetățeniei române; - să se dispună obligarea Președintelui A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil; - cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 02 iunie 2011, pârâta A.N.C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5127 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. – C.P.C., și Președintele A.N.C., a anulat Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., a obligat Președintele A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant și a obligat pârâții la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C. s-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamantul N.I. Comisia pentru cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român”. Examinând legalitatea ordinului contestat, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991, Curtea a reținut că faptele aduse la cunoștința Comisiei pentru cetățenie de M.A.I.

și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad evidențiază existența pe rolul Judecătoriei Arad a dosarului penal nr. 4477/55/2008 în care reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 276 alin. (4) teza a II-a raportat la alin. (3) teza I și alin. (1) C. pen. Existența pe rolul instanței a acestui dosar penal, în care nu era pronunțată o soluție definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei române, nu este de natură să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului față de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanței penale face dovadă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Prin urmare, Curtea a constatat că în mod eronat s-a reținut neîndeplinirea de către reclamant a condiției prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 și, implicit, neîndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din acest act normativ, astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată și precizată, anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 și obligarea Președintele A.N.C. să emită un nou ordin de redobândire a cetățeniei române pentru reclamant. În temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 8,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții A.N.C. și Președintele A.N.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că în mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 11, respectiv art. 8 alin (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, întrucât Comisia pentru Cetățenie a avizat negativ cererea intimatului-reclamant, întocmind și înaintând președintelui A.N.C., raportul motivat prin care propunea respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române formulate de către petentul N.I., constatând că acesta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 lit. b), respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român” și nu pe cea prevăzută la lit. e). Prin urmare, acordarea cetățeniei române, reprezintă o facultate și nu o obligație pentru statul român, reprezentat în cadrul procedurii legale de acordare sau redobândire a cetățeniei române de autoritatea abilitată în acest sens.

Acesta este motivul pentru care Legea nr. 21/1991, republicată, prin dispozițiile art. 16 alin 2, prevede posibilitatea Președintelui Comisiei pentru cetățenie, „de a solicita relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b) și e)”. Chiar posibilitatea contestării Ordinului de respingere, prevăzută de legiuitor prin dispozițiile art. 19 alin. (4), în termen de 15 zile de la data comunicării, vizează exclusiv verificarea legalității acestuia. Or, în cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei pentru cetățenie, din data de 20 septembrie 2010, intimatul-reclamant N.I.

nu a îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de lege din Legea cetățeniei române, respectiv cerințele impuse la lit. b). Această constatare a Comisiei pentru cetățenie, asumată; și de președintele A.N.C., s-a întemeiat pe relațiile, „solicitate de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor legale”, la care face referire art. 16 alin. (2) din aceeași lege. Așadar, susțin recurenții, legiuitorul a impus, dincolo de ipoteza specifică a existenței unei condamnări, chiar necesitatea ca solicitantul să „dovedească prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate..” și mai mult decât atât să fie,, cunoscut cu o bună comportare” [ (art. 8 lit. e) teza I)]. Or, în speță își găsește neîndoielnic eficiență principiul de drept „qui potest plus, potest minus”.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., s-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantul N.I. La emiterea ordinului s-a avut în vedere Raportul depus de Comisia pentru cetățenie în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată și s-a constatat că cererea nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

Comisia pentru cetățenie a avizat negativ cererea reclamantului, reținând faptul că reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, respectiv „nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român”. Acest aspect reținut de Comisia pentru cetățenie a fost însușit prin ordinul contestat, la care s-a adăugat constatarea rezultată în urma aplicării art. 11 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din acest act normativ.

Instanța de fond a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți, că se impune anularea Ordinului nr. 236/ P din 30 noiembrie 2010 emis de Președintele A.N.C., în condițiile în care existența pe rolul instanței a unui dosar penal, în care nu era pronunțată o soluție definitivă la data emiterii ordinului de respingere a cetățeniei române, nu este de natură să evidențieze, dincolo de orice îndoială, lipsa de loialitate a reclamantului față de statul român, întrucât numai o hotărâre definitivă a instanței penale face dovadă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Cum soluțiile pe care instanța penală le poate adopta pot fi și de achitare, pe motiv că faptele nu există [(art. 10 lit. a) C. pen.)], sau că nu au fost săvârșite de inculpat [(art. 10 lit. c) C. pen.)], nici Comisia pentru cetățenie și nici Președintele A.N.C.

nu puteau reține săvârșirea de către reclamant a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fapte pe care să le califice, ulterior, ca reprezentând dovezi în privința lipsei de loialitate față de statul român. Prin urmare, criticile formulate de autoritățile recurente privind obligarea A.N.C. la emiterea unui nou ordin de redobândire a cetățeniei române sunt nefondate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.C. și Președintele A.N.C. împotriva sentinței civile nr. 5127 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.