ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6098 din 21 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R.M., în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care solicita

anularea ordinului nr. 101/P din 23 februarie 2011 de respingere a cererii de

redobândire a cetățeniei române emis de conducătorul autorității pârâte și obligarea

acestuia să emită un nou ordin prin care să-i fie admisă cererea de redobândire

a cetățeniei române.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr.

101/P din 23 februarie 2011 emis de Președintele Autorității Naționale pentru

Cetățenie a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române formulată

de reclamant, cu motivarea că cererea nu întrunește cumulativ condițiile

prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea cetățeniei române nr.

21/1991, respectiv nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine,

loialitate față de statul român [lit. b)].

Actul atacat nu

detaliază, el însuși, asupra motivelor concrete care au dus la respingerea

cererii de redobândire a cetățeniei române, această lipsă fiind acoperită prin

conținutul documentației administrative care a stat la baza emiterii ordinului

și care susține poziția autorității pârâte, excluzând invocatul exces de putere

sau arbitrariu al administrației publice.

Emiterea ordinului

contestat s-a bazat pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art.

11 din Legea nr. 21/1991, atât timp cât, urmare a solicitării informațiilor de

la „orice autorități, cu privire la îndeplinirea condițiilor legale”,

Ministerul Administrației și Internelor a comunicat, prin adresa din 11 august

2010, faptul că reclamantul figurează în evidențele O.R.I. la Secțiunea

„consemne-activ”, întrucât la data de 02 septembrie 2009 a săvârșit

infracțiunea de trecere ilegală a frontierei, iar I.G.P.F. a instituit consemn

N.P.I. (nepermiterea intrării în România) pe numele celui în cauză, de la data

de 02 septembrie 2009 până la data de 24 aprilie 2013. Consemnul de frontieră,

instituit în baza H.G. nr. 445/2002, este în ființă și este o dovadă a trecerii

ilegale a frontierei de către reclamant.

Este lipsit de relevanță,

sub aspectul legalității ordinului de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei

române, faptul că reclamantul nu figurează înscris în cazierul judiciar nici în

România și nici în Republica Moldova, întrucât condiția impusă de art. 8 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 21/1991 (a cărei neîndeplinire s-a reținut) nu vizează lipsa

antecedentelor penale, ci necesitatea de a dovedi, prin comportament, acțiuni și

atitudine, loialitate față de Statul Român.

Or, faptele aduse la cunoștința

Comisiei pentru cetățenie de Ministerul Administrației și Internelor sunt de natură

să evidențieze lipsa de loialitate a reclamantului față de Statul Român, astfel

că avizul negativ emis de Comisia pentru cetățenie este unul justificat, iar Ordinul

Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie contestat a fost emis cu respectarea

dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit

a reținut prima instanță netemeinicia cererii sale, de vreme ce certificatele de

cazier judiciar emise de către autoritățile competente din România și Republica

Moldova atestă lipsa de antecedente penale.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate

în continuare:

Prin Ordinul nr. 101/P

din 23 februarie 2011 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie,

a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de recurentul-reclamant,

reținându-se că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b), c) și e) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

În cauză, este necontestat

că recurentul este cetățean moldovean, domiciliat în Republica Moldova, fiind descendentul

unor persoane care au pierdut cetățenia română, ca urmare a anexării la fosta U.R.S.S.,

a unei părți din România – Basarabia, Bucovina, de Nord și Ținutul Herța.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată, „Cetățenia română

se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților

acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei

străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate,

dacă îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b)-e)”.

Conform acestor din urmă

dispoziții legale, „Cetățenia română se poate acorda, la cerere,

persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele

condiții: a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe

teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile

legii pe teritoriul Statului Român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este

căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate

față de Statul Român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept

sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea

acțiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă,

în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară

sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român;

f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură

și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială;

g) cunoaște prevederile Constituției

României și imnul național”.

Autoritatea competentă

a reținut că recurentul-reclamant nu îndeplinește condițiile de la art. 8 alin.

(1) lit. b), c) și e), care se referă la loialitatea față de Statul Român, la împlinirea

vârstei de 18 ani și, respectiv, la buna comportare și lipsa antecedentelor penale

iar instanța de fond, în considerentele hotărârii pronunțate, a reținut doar neîndeplinirea

condiției prevăzute la lit. b), sus-menționată, argumentând că această normă/condiție

nu vizează lipsa antecedentelor penale, probată de reclamant, ci existența unui

comportament loial față de Statul Român, argumentând că acest lucru rezultă din

împrejurarea că reclamantul figurează în evidențele O.R.I. ca autor al unei infracțiuni

de trecere frauduloasă a frontierei în anul 2009.

Or, din certificatele

de cazier judiciar emise de către autoritățile competente din România și Republica

Moldova și depuse la dosarul cauzei nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi înscris

în cazierul judiciar al vreunuia dintre cele două state ca autor al vreunei infracțiuni,

această împrejurare nefiind contestată în cauză.

Mai mult decât atât, instanța

de recurs reține că reprezintă o exagerare nejustificată concluzia instanței de

fond, potrivit căreia presupusa faptă imputată recurentului-reclamant – care nu

se regăsește, însă, în certificatele de cazier – ar reprezenta o dovadă de neloialitate

a acestuia față de Statul Român, din moment ce nu s-a probat că fapta respectivă

viza acțiuni împotriva României.

În concluzie, instanța

de recurs reține că atât instanța de fond, cât și autoritatea intimată, au interpretat

greșit, în speță, dispozițiile legale privind condițiile cerute pentru redobândirea

cetățeniei române de către recurentul-reclamant, urmând ca

recursul acestuia să

fie admis, sentința atacată să fie casată iar acțiunea reclamantului admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul R.M. împotriva sentinței civile nr. 6098 din 21 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea reclamantului

și anulează ordinul nr. 101 din 23 februarie 2011.

Obligă autoritatea pârâtă

competentă să emită ordinul de acordare a cetățeniei române reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2012.