ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1261/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 9976/200/2014

la data de 22 mai 2014, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții SC C.T.D. SRL și I.T.M. Buzău, anularea dispoziției nr. 10 din 12

septembrie 2011 care a fost întocmită și înregistrată în baza unui fals

constatat prin raportul de expertiză extrajudiciară nr. 51/19 octombrie 2013,

precum și parag. 5, pag. 3 din sentința civilă nr. 659/2012 din Dosarul nr. 213/114/2012.

Prin sentința nr. 5507 din 30

septembrie 2014, Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționarea a

cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, având în vedere că litigiul vizează un

conflict de muncă care se soluționează în primă instanță de către tribunal.

Prin sentința nr. 1305 din 10

decembrie 2014 Tribunalul Buzău a luat act că reclamantul își restrânge

acțiunea, în sensul că renunță la judecata cererii în contradictoriu cu I.T.M.

Buzău și, în consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de aceasta, ca rămasă Iară obiect; a admis excepția autorității de

lucru judecat invocata din oficiu și a respins acțiunea pe acest motiv.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei în funcția de

strungar, conform C.I.M. înregistrat în Registrul de evidențe al salariaților,

iar prin Dispoziția nr. 10 din 12 septembrie 2011 contestată în cauză s-a

dispus desfacerea contractului individual de muncă începând cu această dată, ca

urmare a cererii de demisie formulată de acesta, în temeiul art. 79 alin. (7)

C. muncii.

Tribunalul a mai constatat că prin

sentința nr. 659 din 07 mai 2012 a fost analizată o cerere de chemare în

judecată în contradictoriu cu aceeași pârâtă, soiieitându-se anularea aceleiași

Decizii nr. 10 din 12 septembrie 2011 de desfacere a contractului de muncă,

soluționată prin respingerea contestației.

În considerentele sentinței s-a

reținut că, în ce privește cererea de demisie, într-adevăr, data de 12

septembrie 2011 este scrisă cu cifre diferite față de celelalte cifre,

apreciindu-se că se poate susține ipoteza că data a fost completată de o altă

persoană, după depunerea cererii de demisie, împrejurare care, însă, nu

afectează valabilitatea actului unilateral al demisiei, întrucât a fost

recunoscut chiar de către reclamant și confirmat de martorii audiați în cauză.

Raportat la sentința pronunțată și

solicitările din prezenta cauză, tribunalul a apreciat că există tripla

identitate de părți, obiect și cauză, înscrisă în art. 432 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 365 din 12 martie

2015 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinței mai sus arătate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că prin sentința nr. 659 din 07 mai 2012, reclamantul a

formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu aceeași pârâtă,

solicitându-se anularea aceleiași Decizii nr. 10 din 12 septembrie 2011 de

desfacere a contractului de muncă, soluționată prin respingerea contestației.

Față de această situație, în mod

corect a apreciat prima instanța că există tripla identitate de părți, obiect

și cauză, înscrisă în art. 432 C. proc. civ., iar faptul că, în prezenta cauză,

reclamantul și-a motivat cererea pe raportul de expertiză extrajudiciar din 19

octombrie 2013, în care se confirmă că data înscrisă în cererea de demisie nu a

fost scrisă de aceeași persoană, nu modifică cu nimic existența triplei

identități.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 20 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit

constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din

categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând că

raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin

rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului panilor, pentru ca acestea

să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

La data de 30 aprilie 2015 reclamantul

B.G. a formulat punct de vedere la raport prin care solicita anularea deciziei

de concediere.

S-a acordat termen pentru judecarea

recursului la data de 13 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

fără citarea paliilor.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul

C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot

fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter

inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În speță, Decizia nr. 365 din 12

martie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, este dată în apel în

soluționarea unui privind drepturi de asigurări sociale, respectiv, contestație

decizie pensionare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 28 alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 „În procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

asigurări sociale."

Prin urmare, în raport de conținutul

dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat

este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apei Ploiești fiind una

definitivă în sensul dispozițiilor an. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Față de cele arătate, criticiie deduse

judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate,

pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând să respingă, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva Deciziei nr. 365

din 12 martie 2015 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul B.G., domiciliat în com. Merei, Dealul Viei, județul

Buzău împotriva Deciziei nr. 365 din 12 martie 2015 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții SC C.T.D. SRL cu sediul în com.

Parscov, județul Buzău și I.T.M. Buzău cu sediul în Buzău, Județul Buzău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 13

mai 2015.