ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1182/2016
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a III-a conflicte de muncă
și asigurări sociale, la data de 7 august 2015 sub nr. x/3/2015 reclamanta
A.
a solicitat, în
temeiul dispozițiilor art. 65, 80, 81 din Legea nr. 53/2003, art. 155 noul
C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, anularea deciziei nr. 5
din 27 iulie 2015 de desfacere a contractului individual de muncă nr. 14
din 20 noiembrie 2013, obligarea pârâtei la plata de daune interese și morale
în cuantum de 6.000 RON pentru repararea prejudiciului creat în acest timp, reintegrarea
pe postul deținut înainte de producerea efectelor deciziei contestate, respectiv
economist în gestiunea economică, sau pe un alt ioc în funcție de pregătirea
sa profesională, și obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 11354 din
12 noiembrie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/3/2015, Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că, fiind vorba
de un conflict de muncă, competența teritorială a unor astfel de
cereri este exclusivă și revine instanței în circumscripția
căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după
caz, locul de muncă, așa cum prevăd dispozițiile art. 269
alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2010. În speță,
la data introducerii acțiunii, așa cum rezultă din actele dosarului
(respectiv copia cărții de identitate), reclamanta avea domiciliul în
sat Sibiciu de Sus, județul Buzău, situație față de care
s-a apreciat că revine Tribunalului Buzău competența de soluționare
a prezentului litigiu de muncă.
Prin sentința nr. 379 din
18 aprilie 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă,
a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că, potrivit
unei decizii a instanței supreme, ceea ce interesează în stabilirea competenței
teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv, prin domiciliu în
sens procesual înțelegându-se locul unde persoana trăiește în fapt;,
deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca
părțile în litigiu să poată fi înștiințate de existența
procesului, pentru a da eficiență dreptului Ia apărare. Or, după
cum rezultă din contractul de închiriere din 25 octombrie 2005 depus la dosarul
cauzei, reclamanta locuiește împreună cu soțul ei în municipiul București,
sens în care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului
București, aceasta și în considerarea dispozițiilor art. 210 din
Legea dialogului social nr. 62/2010 și ale art. 269 alin. (2) C. muncii.
Înalta Curte, competentă să
soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.
(1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului București, pentru argumentele ce succed:
Art. 269 alin. (1) C. muncii astfel
cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 statuează că „Judecarea conflictelor
de muncă este de competența instanțelor judecătorești,
stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că
„Cererile referitoare la cauzele prevăzute ia alin. (1) se adresează instanței
competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul
sau reședința, ori, după caz, sediul”.
Prezenta cauză are ca obiect
anularea unei decizii de desfacere a contractului de muncă, cu obligarea pârâtei
la plata de daune interese și morale și la reintegrarea reclamantei în
postul deținut anterior, litigiu de muncă a cărui competență
de soluționare în primă instanță aparține tribunalului.
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă
conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 7 august 2015,
reclamanta A. a indicat drept domiciliu adresa din București, sector 6, iar
potrivit copiei actului de identitate al reclamantei aflat la dosarul cauzei a rezultat
că aceasta are reședința stabilită la această adresă,
dobândită prin contractul de închiriere din 25 octombrie 2005 depus în copie
la dosar, în timp ce domiciliul figurează, într-adevăr, la adresa din
sat Sibiciu de Sus, județul Buzău.
Chiar dacă domiciliul cu care
reclamanta figurează înscrisă la organele cu atribuții în evidența
populației este cel din Buzău, ceea ce interesează în cauză
pentru determinarea instanței competente este domiciliul efectiv al părții,
respectiv reședința reclamantei în privința căreia s-a făcut
dovada că se află în municipiul București, împrejurare de natură
să atragă incidența dispozițiile legale ale art. 269 alin.
(2) C. muncii și celor regăsite în art. 210 din Legea dialogului social,
potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale
de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție
își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul
Cum în speță reclamanta
a ales să introducă cererea de chemare în judecată la instanța
în circumscripția căreia aceasta își are domiciliul de fapt, respectiv
Tribunalul București, competența de soluționare a cauzei aparține
acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 25 mai 2016.