ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2016

Decizia nr. 1182/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 7 august 2015 sub nr. x/3/2015 reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 65, 80, 81 din Legea nr. 53/2003, art. 155 noul C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, anularea deciziei nr. 5 din 27 iulie 2015 de desfacere a contractului individual de muncă nr. 14 din 20 noiembrie 2013, obligarea pârâtei la plata de daune interese și morale în cuantum de 6.000 RON pentru repararea prejudiciului creat în acest timp, reintegrarea pe postul deținut înainte de producerea efectelor deciziei contestate, respectiv economist în gestiunea economică, sau pe un alt ioc în funcție de pregătirea sa profesională, și obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 11354 din 12 noiembrie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că, fiind vorba de un conflict de muncă, competența teritorială a unor astfel de cereri este exclusivă și revine instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, locul de muncă, așa cum prevăd dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2010. În speță, la data introducerii acțiunii, așa cum rezultă din actele dosarului (respectiv copia cărții de identitate), reclamanta avea domiciliul în sat Sibiciu de Sus, județul Buzău, situație față de care s-a apreciat că revine Tribunalului Buzău competența de soluționare a prezentului litigiu de muncă.

Prin sentința nr. 379 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că, potrivit unei decizii a instanței supreme, ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv, prin domiciliu în sens procesual înțelegându-se locul unde persoana trăiește în fapt;, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului Ia apărare. Or, după cum rezultă din contractul de închiriere din 25 octombrie 2005 depus la dosarul cauzei, reclamanta locuiește împreună cu soțul ei în municipiul București, sens în care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, aceasta și în considerarea dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010 și ale art. 269 alin. (2) C. muncii.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru argumentele ce succed: Art. 269 alin. (1) C. muncii astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 statuează că „Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „Cererile referitoare la cauzele prevăzute ia alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul”. Prezenta cauză are ca obiect anularea unei decizii de desfacere a contractului de muncă, cu obligarea pârâtei la plata de daune interese și morale și la reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior, litigiu de muncă a cărui competență de soluționare în primă instanță aparține tribunalului.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 7 august 2015, reclamanta A. a indicat drept domiciliu adresa din București, sector 6, iar potrivit copiei actului de identitate al reclamantei aflat la dosarul cauzei a rezultat că aceasta are reședința stabilită la această adresă, dobândită prin contractul de închiriere din 25 octombrie 2005 depus în copie la dosar, în timp ce domiciliul figurează, într-adevăr, la adresa din sat Sibiciu de Sus, județul Buzău.

Chiar dacă domiciliul cu care reclamanta figurează înscrisă la organele cu atribuții în evidența populației este cel din Buzău, ceea ce interesează în cauză pentru determinarea instanței competente este domiciliul efectiv al părții, respectiv reședința reclamantei în privința căreia s-a făcut dovada că se află în municipiul București, împrejurare de natură să atragă incidența dispozițiile legale ale art. 269 alin. (2) C. muncii și celor regăsite în art. 210 din Legea dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul Cum în speță reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia aceasta își are domiciliul de fapt, respectiv Tribunalul București, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2016.