ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2017

Decizia nr. 89/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, reclamantul A., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat următoarele:

1.

obligarea

acestuia la plata drepturilor bănești în valută, rezultate ca

diferențe între drepturile încasate și drepturile cuvenite conform

aplicării prevederilor Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte

drepturi bănești ale personalului din administrația

centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile

diplomatice, oficii consulare și institutele culturale românești din

străinătate, modificată prin Legea nr. 334/2007, pentru perioada

în care reclamantul a fost în misiune permanentă în străinătate

în cadrul Comandamentului Forțelor întrunite - JFC HQ Napoli, Italia;

2.

obligarea

acestuia la recalcularea salariului în valută primit în perioada 14

noiembrie 2011 – 26 octombrie 2013 în conformitate cu prevederile Legii nr. 495/2004

privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului

din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și

de la misiunile diplomatice, oficii consulare și institutele culturale

românești din străinătate, modificată prin Legea nr.

334/2007, respectiv aplicarea coeficientului de ierarhizare de 2,70 în formula

de calcul a salariului;

3.

obligarea acestuia la recalcularea indemnizației lunare reprezentând 25%

din salariul lunar în valută, calculată în conformitate cu prevederile

Legii nr. 495/2004 pentru soția neîncadrată în muncă pe timpul cât

aceasta s-a aflat în întreținerea permanentă a soțului în străinătate,

pentru perioada mai sus menționată;

4.

obligarea Ia plata cheltuielilor de judecată.

Prin

încheierea pronunțată Ia data de 26 martie 2015 s-a dispus declinarea

competenței în favoarea secției a II-a contencios administrativ

și fiscal, a Tribunalului București care, la rândul său, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea

din 10 decembrie 2015.

Curtea

de Apel București, secția a VlIl-a contencios administrativ și

fiscal, în regulator de competență, a stabilit prin sentința nr.

231 din 28 ianuarie 2016 competența de soluționare a cauzei în

favoarea secției a VIIl-a de conflicte de muncă și

asigurări sociale, a Tribunalului București, reținând, în

esență, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 80/1985 privind

statutul cadrelor militare, aceștia nu sunt funcționari publici,

astfel încât în litigiile decurgând din raportul de serviciu, militarii sunt

supuși, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse,

jurisdicției instanțelor de drept comun, în materia litigiilor de

muncă.

Ulterior,

dosarul a fost înaintat Tribunalului București, care prin sentința nr.

4713 din data de 5 mai 2016 a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată, din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că domiciliul reclamantului

este situat în județul Buzău, iar din actele dosarului nu

rezultă că locul de muncă al acestuia s-ar afla în municipiul București.

Prin urmare, în raport de calificarea dată litigiului din punct de vedere

funcțional de către Curtea de Apel București și de

prevederile art. 210 din. Legea nr. 62/2011 care reglementează din punct

de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de

muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție

se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, a fost

stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Buzău.

Această

instanță, la rândul său, prin sentința nr. 1093 din 23

noiembrie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale,

invocată de reclamant și a decimat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, A constatat

ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu

judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație

și Justiție în vederea soluționării acestuia.

La

adoptarea soluției, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse de

reclamant la dosar (fila 15), potrivit cărora acesta are rezidența în

Republica Italiană, după cum reiese din cartea de identitate

valabilă până la data de 10 iunie 2026. Totodată, reclamantul

este membru al Centrului de Cercetări și Experimentări Maritime,

parte componentă a Organizației Tratatului

Atlanticului de Nord, fiind angajat ca

manager registratură în cadrul CMRE și se bucură de statutul

personalului internațional.

Ținând

cont că reclamantul are o rezidență concret identificată în

Italia, locul său de muncă fiind în cadrul CMRE, parte

componentă din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, s-a

constatat că mențiunea în CI. a unui domiciliu pe raza municipiului

Buzău nu poate determina competența Tribunalului Buzău în soluționarea

prezentului litigiu, fiind aplicabile în speță dispozițiile art.

1072 C. proc. civ. care determină competența internă în

cauză.

Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București pentru următoarele considerente:

Precum

s-a constatat prin regulatorul de competență pronunțat de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prezentul litigiu este supus, în ceea ce privește

drepturile bănești pretinse de reclamant, jurisdicției

instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă.

Dispozițiile

care reglementează din punct de vedere teritorial competența de

soluționare a acestor litigii sunt cele instituite de art. 269 alin. (2) C.

muncii care stipulează : „Cererile referitoare la cauzele prevăzute

la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul" și de art. 210 din Legea dialogului

social nr. 62/2011 conform cărora „Cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

tribunalului m a cărui circumscripție își are domiciliul sau

locul de muncă reclamantul."

Din

actele dosarului, instanța constată că domiciliul reclamantului

prevăzut în cartea de identitate este la adresa din Buzău, județ

Buzău. Totodată, din precizările și înscrisurile depuse

pentru termenul din 26 octombrie 2016 (filele 12-15 dosar Tribunalul

Buzău) rezultă că acesta are stabilită rezidența în

Republica Italiană până la data de 10 iunie 2026, fiind angajat în

cadrul CMRE, parte componentă din Organizația Tratatului Atlanticului

de Nord.

Noțiunea

de domiciliu este definită de art. 87 C. civ. care prevede; ,,Domiciliul

persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și

libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară că

își are locuința principală."

Având în vedere

că domiciliul și locul de muncă al reclamantului A. se află

într-o țară străină, neputându-se determina în acest caz

care anume tribunal de pe teritoriul României este competent să judece

pricina, în speță operează dispozițiile art. 1072 C. proc.

civ., în care se arată: ,,Când instanțele române sunt competente

potrivii. dispozițiilor cărții de față,

competența se determina conform regulilor din prezentul cod și,

după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea

prevederilor alin. (1) nu se poate identifica instanța competentă

să. judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de

competență

materială,

la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la

Tribunalul București.

"

Astfel, față

de cele reținute, se va stabili competența de soluționare a

litigiului în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.