ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1837/2018

HOTĂRÂRE
08.05.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1837/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 la data de 17 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția A VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea pârâtului la plata sumei de 3.571 RON lunar, reprezentând indemnizație diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 și a Ordinului MAE nr. 1901/2013, de la data de 01.01.2014 și până la data plății efective a indemnizației diplomatice, cu obligarea acestuia la plata de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 451/15.01.2015, Tribunalul București, secția A VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de solutionare a cauzei in favoarea Curții de Apel București -Secția a VIII-a de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 21.04.2015.

Prin sentința nr. 1955 pronunțată în data de 1 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2014.

A susținut că, în motivarea hotărârii recurate, instanța de fond greșit a reținut că, reclamantul a fost angajat în cadral MAE în funcția de referent, fără a avea calitatea de membru CDCR și solicită ca aceasta să nu fie reținută de instanța de control judiciar, deoarece potrivit Legii nr. 269 din 17 iunie 2003 privind statutul CDCR, art. 2 pct. (1) lit. d:

"au calitatea de membri ai CDCR:... d) personalul diplomatic și consular care își desfășoară activitatea în administrația centrală a MAE...".

Așa cum rezultă din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 747 din 27.07.1968, a fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în funcția de referent ajutor relații (relații diplomatice) încă din data de 15.07.1968, făcând parte din personalul diplomatic și consular care își desfășura activitatea în administrația centrală a MAE.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 269/2003 privind statutul CDCR:

"Gradul diplomatic de atașat sau gradul consular de agent consular se acordă candidaților care au promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României".

Vechimea de membru al CDCR nu se socotește (nu se calculează) de la examenul în grad diplomatic (susținut de recurent în data de 01.12.1970 și promovat cu media cea mai mare), ci de la angajarea sa în Ministerul Afacerilor Externe, pe post de diplomat (15.07.1968). A mai precizat că, CDCR nici nu exista ca instituție la data angajării sale în MAE (15.07.1968), fiind înființat prin H.G. nr. 1070/1990. Apreciază că, pentru eliminarea unor diplomați, de la drepturile ce li se cuveneau în baza O.U.G. nr. 96/2013, s-a găsit un pretext "folosindu-se sintagma cumulat", sintagmă ce nu există în prevederile O.U.G. nr. 96/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013:

"membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31.08.2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizație diplomatică în cuantum lunar de maxim 3.571 RON."

A susținut că era îndreptățit să beneficieze de indemnizația diplomatică acordată în baza O.U.G. nr. 96/2013, îndeplinind toate condițiile impuse de legiuitor: membru al Corpului diplomatic și consular al României, cu o vechime neîntreruptă mai mare de 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe (15.07.1968 - 08.06.1984), iar la data de 31.08.2010 era pensionar.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013:

"dovada vechimii prevăzută la art. 4 se face cu carnetul de munca."

Așa cum rezultă, din carnetul de muncă nr. 329024 (depus la dosar în copie), A. a fost angajat în MAE la data de 15.07.1968 și a lucrat neîntrerupt în MAE până la data de 08.06.1984, când a fost transferat în interes de serviciu la Ministerul Turismului (o vechime neîntreruptă de 15 ani 10 luni și 23 de zile).

O altă critică adusă hotărârii recurate a constat în faptul că, instanța de fond greșit a reținut că, reclamantul nu a fi făcut dovada conform căreia funcția de referent îi conferea grad diplomatic.

Prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 747 din 27.07.1968, reclamantul A. a fost angajat în MAE în funcția de referent relații diplomatice, făcând parte din personalul diplomatic, iar în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. (1) lit. d) din Legea nr. 269/17 iunie 2003 privind Statutul CDCR:

"au calitatea de membri ai CDCR: ...personalul diplomatic și consular care își desfășoară activitatea în administrația centrală a MAE."

Atașatul este un grad diplomatic de avansare în carieră, iar recurentul a apreciat că îndeplinește condițiile impuse de legiuitor pentru a beneficia de indemnizația diplomatică, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 96/2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1955 din 1 iulie 2015 și rejudecând să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2014, urmând a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 3.571 RON lunar, începând cu data de 01.01.2014, sumă reprezentând indemnizație diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 și a Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013. Totodată a solicitat anularea adreselor nr. x din 04.03.2014 și nr. x din 02.04.2014 emise de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 noiembrie 2015, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 8 mai 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Recurentul-reclamant B. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ adresele nr. H1/1489 din 04.03.2014 și nr. H1/2135 din 02.04.2014 emise de Ministerul Afacerilor Externe, solicitând totodată și obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.571 RON lunar, reprezentând indemnizație diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 și a Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, începând cu data de 01.01.2014.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013 "Membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizație diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 RON."

Conform art. 3 din Ordinul nr. 1901/2013 cu privire la condițiile de acordare a indemnizației diplomatice și de stabilire a cuantumului acesteia "Beneficiarii indemnizației sunt membrii CDCR care îndeplinesc în mod cumulativ condițiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2013, respectiv: au o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani, până la data de 31 august 2010, în Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., și erau pensionari la data de 31 august 2010."

Înalta Curte constată că fac parte din corpul diplomatic: ambasador, ministru plenipotențiar, ministru consilier, consilier, prim-secretar, al doilea secretar, al treilea secretar și atașat și din corpul consular: consulul general, consulul, vice consul și agent consular, conform H.G. nr. 1070/1990 și Legii nr. 269/2003.

Din cuprinsul actelor depuse la dosarul cauzei rezultă cu claritate că, recurentul-reclamant în perioada 15.07.68-01.12.1970 a deținut funcția de referent ajutor relații, iar ulterior, în data de 01.12.1970 a fost avansat în gradul de atașat stagiar.

În acest context, Înalta Curte constată că nu se susține critica reclamantului conform căreia în mod eronat instanța a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul MAE în funcția de referent, fără a avea calitatea de membru CDCR, întrucât conform prevederilor H.G. nr. 1070/1990 și Legii nr. 269/2003 cel mai mic grad din corpul diplomatic este de atașat.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că în cuprinsul actelor atacate s-a reținut corect că reclamantul nu îndeplinește condiția de vechime prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 pentru acordarea indemnizației diplomatice, respectiv 15 ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În ceea ce privește critica vizând faptul că instanța de fond greșit a constatat că, reclamantul nu ar fi făcut dovada conform căreia funcția de referent îi conferea grad diplomatic, nu poate fi reținută de către instanța de recurs, având în vedere prevederile H.G. nr. 1070/1990 și a Legii nr. 269/2003, în cuprinsul cărora sunt indicați clar membrii corpului diplomatic. Recurentul-reclamant a avut calitatea de membru al CDCR, în perioada 01.12.1970-08.06.1984, respectiv 13 ani și 6 luni, fiind angajat ca referent și secretar III și secretar II în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în perioada 15.07.68 - 01.12.1970 nu a făcut parte din personalul diplomatic.

Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată și nu va avea în vedere susținerea recurentului referitoare la faptul că "funcția de referent relații diplomatice, face parte din personalul diplomatic" și că "atașatul este un grad diplomatic de avansare în carieră", întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate și corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1955 din 1 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1830/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.1
ÎCCJ 2018-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2018-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII
ÎCCJ 2017-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2017
.C. C. S.A. Prin sentința civila nr. 11402 din 18.12.2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă, în parte, acțiunea promovată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C
ÎCCJ 2016-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 995/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 2750 din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios ad
Sursă