ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1830/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.12.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe anularea adresei nr. x emise de Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Management Resurse Umane și obligarea pârâtului la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizației diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

Prin sentința nr. 1224 din data de 30 aprilie 2015, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a anulat adresa nr. x emisă de Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Management Resurse Umane și a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizației diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013, cu începere din data de 01.04.2014.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a înlăturat de la aplicare, în mod selectiv, anumite dispoziții ale O.M.A.I. nr. 1901/2013, act administrativ cu caracter normativ emis în aplicarea O.U.G. nr. 96/2013.

Ordinul menționat este în vigoare, nu a fost contestat și se bucură de prezumția de legalitate specifică oricărui act administrativ, astfel încât instanțele au obligația de a-l aplica în toate litigiile în care este incident. Mai mult decât atât, el asigură executarea legii și, nicidecum, nu adaugă la aceasta.

În speță reclamantul nu îndeplinește cerința vechimii neîntrerupte de cel puțin 15 ani în M.A.E., perioada la care face referire art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 fiind, în mod necesar, una în care au fost suportate condițiile "grele, vătămătoare, de uzură fizică și psihică" ce impune "compensarea bănească a vicisitudinilor suportate" în activitatea de diplomat.

De asemenea, instanța de fond a încălcat principii fundamentale ale procesului civil, principiul disponibilității, principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, substituindu-se intimatului-reclamant prin completarea motivării cererii cu argumente care nu au fost invocate de acesta, fără a le pune în discuția contradictorie a părților și fără a da pârâtului posibilitatea de a formula apărări.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică.

La termenul din data de 23 martie 2017 a fost adusă la cunoștința instanței împrejurarea că la data de 20.03.2016 a survenit decesul reclamantului A., iar prin încheierea de la același termen au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori legali ai acestuia, B. și C..

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.04.2017, intimații sus-menționați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că înlăturarea de la aplicare, fără o acțiune în anulare, a condiției prevăzute de art. 4 din Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013, privind durata de 15 ani a deținerii calității de diplomat, membru C.D.C.R., adăugată la lege printr-un act normativ infralegal, este pe deplin justificată în cazul reclamantului A., cu atât mai mult cu cât acesta se încadra în categoria socio-profesională a diplomaților pensionari, deținând calitatea de diplomat, membru C.D.C.R. mai mult de 15 ani.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a adresei nr. x emise de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Management Resurse Umane și de obligare a pârâtului la aprobarea cererii de acordare a indemnizatiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

Prin adresa nr. x pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Management Resurse Umane a comunicat reclamantului neîndeplinirea condițiilor cumulative impuse de art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 pentru acordarea indemnizației diplomatice, respectiv neîndeplinirea condiției de vechime neîntreruptă de 15 ani în M.A.E., astfel cum este definită de art. 4 din Ordinul nr. 1901/2013, întrucât "prin vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în M.A.E. se înțelege vechimea continua realizată în M.A.E. în calitate de angajat și ca membru al C.D.C.R.", iar potrivit documentelor depuse la dosar și din evidențele instituției a rezultat că reclamantul a fost angajat în M.A.E., în calitate de membru al C.D.C.R., 14 ani și 3 luni în perioada 30.12.1971 - 01.04.1986.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a anulat adresa contestată, obligând pârâtul la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizației diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013, cu începere din data de 01.04.2014.

Recurentul Ministerul Afacerilor Externe a criticat soluția instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluția nefiind pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul invocă nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil și încălcarea drepturilor sale procesuale, însă din partea introductivă a hotărârii recurate rezultă participarea reprezentanților ambelor părți la ședința de judecată și punerea în discuția contradictorie a acestora a tuturor aspectelor esențiale în soluționarea cauzei.

Potrivit motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Dispozițiile relevante în emiterea actului contestat și soluționarea cererii reclamantului sunt art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013, conform cărora "Membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizație diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 RON" și art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, care statuează că "prin vechime neîntreruptă de cel puțin 15 ani în M.A.E. se înțelege vechimea continuă realizată în M.A.E., în calitate de angajat și ca membru al CDCR."

Înalta Curte constată incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță interpretând și aplicând în mod eronat dispozițiile legale sus enunțate.

Având în vedere atât nota de fundamentare, cât și preambulul O.U.G. nr. 96/2013, se reține că acordarea indemnizației diplomatice a fost determinată de necesitatea reglementării unor măsuri pentru aducerea în sfera drepturilor compensatorii a categoriei socio-profesionale a diplomaților pensionari, pentru activitatea desfășurată de aceștia în interesul României, în condiții grele, vătămătoare, de uzură fizică și psihică.

Indemnizația diplomatică reprezintă o compensare bănească a vicisitudinilor suportate de acest grup socio-profesional, care trebuie tratat și motivat corespunzător, ținând cont de rigoarea condițiilor de intrare în carieră, specificul atribuțiilor, condițiile dificile în care au fost obligați să-și desfășoare activitatea în țări de pe toate continentele (cu climă greu de suportat, criminalitate crescută, terorism, războaie, boli epidemice), uzura fizică și psihică datorată acestor condiții.

Ca atare, legiuitorul a condiționat acordarea indemnizației diplomatice de calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României, care să fi fost exercitată timp de 15 ani neîntrerupt, iar instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că Ordinul nr. 1901/2013, care definește "vechimea neîntreruptă de cel puțin 15 ani în M.A.E.", este unul infralegal, care nu poate adăuga la textul legii.

Înalta Curte constată că reclamantul A. a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe începând cu data de 05.09.1956, dar acordarea gradului diplomatic s-a făcut începând cu data de 30.12.1971, astfel că în perioada 05.09.1956-29.12.1971 reclamantul a deținut funcțiile de referent principal relații, consilier juridic, șef birou tratate, sef serviciu tratate, director, fără însă a avea grad diplomatic.

Contrar celor susținute de reclamant, se apreciază că numirea acestuia în funcția de director la Direcția Consulară (prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1222/30.09.1969) nu face dovada acordării unui grad diplomatic, câtă vreme în cuprinsul ordinului nu se regăsește vreo mențiune în acest sens, iar ocuparea respectivei funcții de conducere nu presupunea deținerea unui grad diplomatic sau consular.

În contextul anterior expus, Înalta Curte apreciază că, în mod eronat, instanța de fond a înlăturat de la aplicare dispozițiile Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, în condițiile în care reclamantul nu le-a contestat pe calea unei acțiuni directe în anulare și nici nu a invocat excepția de nelegalitate a acestora.

Ca atare, acest ordin se bucură de prezumția de legalitate, specifică oricărui act administrativ, iar instanțele de judecată au obligația de a-l aplica în toate litigiile în care este incident.

Din probele administrate rezultă neîndeplinirea condiției de vechime neîntreruptă de 15 ani în M.A.E., astfel cum este definită de art. 4 din Ordinul nr. 1901/2013, întrucât reclamantul a fost angajat în M.A.E., în calitate de membru al C.D.C.R., 14 ani și 3 luni în perioada 30.12.1971 - 01.04.1986, astfel încât, în mod correct, pârâtul a respins solicitarea acestuia de acordare a indemnizatiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea actului contestat și a măsurii dispuse prin acesta, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința primei instanțe și, rejudecând cauza, va respine acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe - Direcția Management Resurse Umane împotriva sentinței nr. 1224 din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamanților C. și B., moștenitori legali ai defunctului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2017.