ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1694/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 04.08.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 27.000 RON reprezentând avansul plătit către pârâtă în data de 08.05.2012 prin OP nr. x, în baza Contractului de finanțare nr. x/17.04.2012, la care se adaugă penalități zilnice de 0,1% din suma precizată, calculate de la împlinirea termenului de 15 zile calendaristice, ce a curs de la data primirii notificării din partea MAE și până la data restituirii debitului principal, precum și dobânda legală datorată pentru suma de 27.000 RON de la data la care aceasta a devenit exigibilă (31.07.2012) și până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 20167 din 2 noiembrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.11.2015.

Prin Sentința civilă nr. 1119 din 5 aprilie 2016, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (continuat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant afirmă că în mod greșit a fost respinsă acțiunea sa prin hotărârea atacată, în contextul în care a fost dovedită în cauză neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă.

Astfel, recurenta reclamantă arată instanței de recurs că prima instanță a nesocotit complet prevederile art. 8.3 din contractul de finanțare nr. x/17.04.2012, care stipulează în mod expres că beneficiarul trebuie să prezinte un raport complet, necompletarea unei părți a raportului sau nedepunerea lui în termenul prevăzut poate conduce la rambursarea totală sau parțială a sumelor primite de la finanțator.

Totodată, recurenta reclamantă arată că, în temeiul art. 7.8 din contract, beneficiarul avea posibilitatea de a solicita modificarea termenelor de raportare înainte de expirarea acestora, solicitare ce nu a fost formulată, însă, de către pârâtă.

În plus, recurenta reclamantă arată că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2.1 din contract, conform cărora contractul era valabil până la data de 31.07.2012, astfel că orice document sau lămurire transmise ulterior acestei date nu mai pot modifica un raport juridic stins.

Față de aceste considerente, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii primei instanțe, cu consecința rejudecării cauzei și admiterii acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul civil de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta Ministerul Afacerilor Externe a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 27.000 RON reprezentând avansul plătit de antecesorul MAE către pârâtă în data de 08.05.2012 prin OP nr. x, în baza Contractului de finanțare nr. x/17.04.2012, la care se adaugă penalități zilnice de 0,1 % din suma precizată, calculate de la împlinirea termenului de 15 zile calendaristice ce a curs de la data primirii notificării din partea MAE și până la data restituirii debitului principal, precum și dobânda legală datorată pentru suma de 27.000 RON de la data la care aceasta a devenit exigibilă (31.07.2012) și până la data plății sale) efective.

În esență, reclamanta arată că, în baza Contractului nr. x/C/17.04.2012 cât și în acord cu prevederile Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile, efectuarea către societatea pârâtă a unei plăți în cuantum de 27.000 RON ce reprezenta avansul de 30% din valoarea proiectului intitulat "Festivalul Onor la Tricolor" aprobat spre finanțare.

Printre obligațiile beneficiarului de finanțare SC "A." SRL se afla și aceea de a utiliza finanțarea nerambursabilă numai în scopul realizării proiectului intitulat "Festivalul Onor la Tricolor", respectând etapele de realizare și, pe cale de consecință, să prezinte finanțatorului (DRP) Raportul final de activitate însoțit de decontul final împreună cu documentele justificative întocmite corect și legal pentru cheltuielile efectuate.

În concret, societatea pârâtă figurează în evidențele financiare cu un debit în cuantum de 27.000 RON, sumă ce a fost primită cu titlu de avans în baza contractului sus-indicat și care nu a fost aprobată pentru decontare.

Din analizarea contractului de finanțare, a obligațiilor contractuale și a documentelor justificative transmise de pârâtă la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, reclamantul susține că s-a constatat încălcarea prevederilor art. 6.2 lit. b), d) și g) și art. 7.2 din contract.

Argumentul încălcării prevederilor art. 6.2 lit. g) și ale art. 7.2. lit. b) din contract are la bază documentele prezentate la decont de către pârâtă, respectiv Raportul final de activitate care a fost înregistrat la DRP, împreună cu decontul de cheltuieli în data de 16.08.2012, iar pentru decontul de cheltuieli a fost prezentat un ordin de plată din data de 08.08.2012, ceea ce în mod concret excede perioadei de valabilitate a contractului nr. x/C/17.04.2012 (conform art. 2.1 "prezentul contract este valabil până la data de 31.07.2012").

Astfel, ținând cont de neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin Contractul nr. x/C/17.04.2012, reclamanta afirmă că este îndreptățit la a solicita restituirea avansului încasat de pârâtă, cu penalități și dobândă legală, notificând pârâta cu privire la obligația contractuală de restituire a sumelor încasate cu titlu de avans, care nu a dat curs acestei cereri.

Soluționând acțiunea reclamantei, Curtea de Apel București a apreciat că este neîntemeiată, întrucât așa cum rezultă chiar din actele anexate de către reclamantă cererii de chemare în judecată, pârâta și-a îndeplinit obligația contractuală de a depune un Raport final de activitate înregistra la DRP cu nr. 1318/16.08.2012 și un Decont final de cheltuieli nr. 1959/17.12.2012, în care au fost menționate pe capitole toate cheltuielile efectuate însoțite de acte justificative.

Pârâta a anexat la dosarul instanței fotografii și extrase de pe site-ul său din care rezultă respectarea prevederilor art. 6.2 lit. d), pârâta susținând că prin colet poștal, au fost expediate și materiale promoționale realizate în cadrul proiectului, colet care a fost returnat peste circa 40 zile întrucât nici un reprezentant al reclamantei nu a mers la oficiul poștal pentru a-l ridica.

Nu poate fi reținută încălcarea art. 6.2 lit. g) din contract, potrivit căruia "beneficiarul se obligă să prezinte finanțatorului Raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli până la data de 15.06.2012", pentru motivul că deși Raportul final de activitate a fost înregistrat la DPRP, împreună cu decontul de cheltuieli la data de 16.08.2012, pentru care a fost prezentat un OP din data de 08.08.2012, care ar excede perioadei de valabilitate a contractului nr. x/C/17.04.2012, respectiv până la 31.07.2012, întrucât împrejurarea că s-ar fi depășit data contractului nu înseamnă că respectiva cheltuială nu avea legătură cu prestațiile prevăzute în contract, fiind un aspect doar de executarea unor obligații, pârâta justificând plata efectuată în luna august de situația SC B. SRL.

Prin urmare, în mod greșit nu a fost avută în vedere această plată a serviciilor pentru motivul formal că un OP a fost emis la data de 08.08.2012, ulterioară perioadei de valabilitate a contractului nr. x/C/17.04.2012, respectiv până la 31.07.2012, în condițiile în care făcea totuși dovada executării obligației contractuale în perioada de valabilitate a acestuia, prezentarea ulterioară a decontului de cheltuieli nefiind un motiv de restituire a sumei acordată cu titlu de avans, în condițiile în care se face dovada efectuării prestațiilor.

Față de aceste considerente, instanța fondului a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Instanța de control judiciar urmează a menține soluția pronunțată de curtea de apel, constatând că în cauză nu este demonstrată ipoteza vizată de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta reclamantă și-a întemeiat cererea de obligare a intimatei-pârâte la restituirea avansului primit pe dispozițiile art. 8.3 din contractul de finanțare nr. x pe faptul depunerii cu întârziere a raportului final de activitate, însoțit de decontul final și documentele aferente acestuia.

Este de necontestat faptul că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligația de a prezenta acest raport de activitate și decontul final însă, din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceste documente au fost depuse la data de 8 august respectiv 16 august 2012.

Deși recurenta reclamantă a susținut și cu prilejul dezbaterii recursului că obligația de recuperare a avansului intervine automat, odată cu constatarea încălcării prevederilor art. 8.3 din contractul de finanțare mai sus menționat, Înalta Curte constată că modalitatea de redactare a prevederilor contractuale la care se referă recurenta reclamantă nu susține o atare interpretare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8.3 din contract, beneficiarul trebuie să prezinte un dosar complet, necompletarea unei părți a raportului sau nedepunerea lui în termenul prevăzut, poate conduce la rambursare totală sau parțială a sumelor primite de la finanțator.

Prin urmare, utilizarea unei sintagme de natură a reliefa un condițional optativ duce la concluzia că nu orice nerespectare a prevederilor contractuale angajează obligația beneficiarului de restituire, context în care finanțatorul, formulând solicitarea de recuperare a avansului, exercită un veritabil drept de apreciere, ce nu trebuie să reflecte un exces de putere.

Or, circumstanțele particulare ale cauzei, concretizate în faptul depunerii, de către intimata pârâtă a documentelor la care face referire art. 8 din contract, chiar dacă aceasta a avut loc cu o întârziere nesemnificativă, nu justifică opțiunea restituirii în întregime a avansului primit, opțiune caracterizată, în atare context, ca fiind excesivă.

Față de aceste considerente recursul civil de față va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (în calitate de continuator al Ministerului Afacerilor Externe-Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) împotriva Sentinței nr. 1119 din 05 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV