ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 martie 2018, reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sume de 8.580 RON, reprezentând avans plătit către aceasta, în baza Contractului de finanțare nr. x/01.08.2016, la care se adaugă penalități zilnice calculate conform legii.

Pârâta pe calea unei cereri reconvenționale, a solicitat obligarea reclamantei B. la plata diferenței de 70% din valoarea proiectului stabilită în baza contractului de finanțare nr. x din anul 2016, în concret la plata sumei de 20.020 Iei.

Prin sentința nr. 466 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în contradictoriu cu pârâta A., a fost obligată pârâta la plata sumei de 8580 RON reprezentând avans plătit în baza contractului de finanțare nr. x/1.08.2016, cu penalități de întârziere; a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate, a declarat recurs pârâta A. invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 și pct. 4 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat raportat la actele de la dosarul cauzei, Înalta Curte contată că recursul este tardiv formulat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele următoare:

În raport cu dispozițiile art. 487 C. proc. civ., se constată că recursul a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 485 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a declarat recurs la data de 13.08.2019, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată acesteia la data de 18.04.2019.

Având în vedere că, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, ultima zi în care se putea înregistra cererea de recurs este data de 6.05.2019.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual.

Având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de declarare a recursului prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât în temeiul art. 496 alin. (1) cod păroc.civ. va respinge recursul ca tardiv .

Respinge ca tardiv recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 466 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5201/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București l
ÎCCJ 2020-06-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2020
Ședința publică din data de 2 iunie 2020 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ 2019-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1694/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 04.08.2015, pe rolul Judecă
ÎCCJ 2023-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5666/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2020-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
Sursă