ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 24.07.2017, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/1/2017, cererea de revizuire formulată de revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 3858 din 23.06.2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea acestei decizii sub motiv ca încalcă autoritatea de lucru judecat a trei hotărâri judecătorești definitive anterioare, respectiv Decizia nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosar nr. x/3/2011), încheierea din camera de consiliu din 23 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe și sentința civilă nr. 14557 din 7 noiembrie 2016 a Judecătoriei sectorului 3 București (Dosar nr. x/2016).

în motivarea cererii de revizuire, revizuentă a arătat, prealabil dezvoltării motivului propriu-zis de revizuire, că Decizia nr. 703 din 10 iulie 2014 a intimatei Asociația de Proprietari, numită "Decizie de reintegrare", transmisă prin Executor Judecătoresc în data de 11.07.2014, constituie un înscris cu conținut nereal referitor la reintegrarea în muncă, ca titlu executoriu prevăzut de art. 78 și 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003. Motivația de netăgăduit o constituie faptul că la data de 26.08.2014, însăși pârâta, sub semnătura președintelui Asociației de Proprietari, în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv introdusă în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., a afirmat că " reintegrarea nu mai este posibilă, postul fiind desființat începând cu data de 01.02.2013, în organigrama asociației nemaiexistând acest post".

Revizuenta susține că actul neadevărat, numit "Decizia de reintegrare nr. 703 din 10.04.2014", a influențat, în mod evident, soluția greșită pronunțată în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2017, prin simplul fapt că reintegrarea în muncă conform prevederilor Deciziei Curții de Apel București nr. 3180 din 05.05.2014 nu s-a realizat, revizuenta nemaiavând calitatea de salariat și, pe cale de consecință, notificarea nr. x din 11.07.2014 privind desființarea postului și respectiv, Decizia de concediere nr. 822 din 12.08.2014 nu puteau fi îndreptate împotriva unei persoane care nu deținea calitatea de salariat al pârâtei, condiții în care Decizia nr. 822 din 13.08.2014 de desfacere a contractului său de muncă este nulă de drept.

Sub aspectul motivului de revizuire invocat, revizuenta a arătat următoarele:

Susține că dezlegarea data pricinii prin încheierea din data de 24.11.2014 este în totală contradicție cu soluția ulterioară pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017, prin Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, a cărei revizuire o solicită, în acest din urmă dosar formulând o primă cerere principală la data de 09.08.2014, prin care a solicitat anularea notificării nr. x/2014 și, implicit, a așa-zisei Decizii de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014, conform Deciziei Curții de Apel București nr. 3180 din 05.05.2014, respectiv o a doua cerere accesorie, contestație a Deciziei nr. 822 din 13.08.2014, formulată Ia data de 19.09.2014.

Caracterul accesoriu al celei de a doua cereri este determinat de nulitatea constatată, în fapt, a primelor două acte, Decizia de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014 și notificarea nr. x din 11.07.2014. Nulitatea de fapt a celor două acte este efectivă prin recunoașterea făcută de angajator în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv decizie, dar și din punctul de vedere al obligației aplicării deciziilor Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 și 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (Deciziile nr. 269/2005 și nr. 1230/2007).

Revizuenta susține că între cele două decizii, pronunțate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorității de lucru judecat, și anume: identitate de obiect - dispozițiile executorii pentru cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014, reprezentate, în principal, de prevederile art. 78 alin. (2) vizând reintegrarea, cu consecința plății drepturilor până la reintegrarea efectiva, și respectiv, obiectul cererii principale din Dosarul Curții de Apel București nr. x/2/2017, de respectare a titlului executoriu privind reintegrarea, conform prevederilor art. 78 alin. (2), în baza titlului executoriu al Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003; identitatea de părți.

Sentința evocată a fost pronunțată într-un litigiu în care pârâta a învestit instanța cu contestație la executare și la titlu, litigiu în care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților chestiunile litigioase privind Deciziile nr. 822 din 13.08.2014 și nr. 703 din 11.07.2014, notificarea nr. x din 11.07.2014, cuprinse anterior în cererea de lămurire soluționată de Curtea de Apel București prin încheierea din camera de consiliu de la 24.11.2014.

Revizuenta susține că și între aceste două hotărâri, pronunțate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorității de lucru judecat, și anume: obiectul identic - dispozițiile executorii pentru contestația la executare și ia titlu a dispozitivului Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014, reprezentate, în principal, de prevederile art. 78 alin. (2) vizând reintegrarea, cu consecința plății drepturilor până la reintegrarea efectivă, și respectiv, obiectul cererii principale din Dosarul Curții de Apel București nr. x/2/2017, de respectare a titlului executoriu privind reintegrarea, conform prevederilor art. 78 alin. (2), în baza titlului executoriu al Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003; identitatea de părți.

Dezlegarea dată pricinii de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, asupra primei cereri principale, din data de 09.08.2014, este in contradicție cu prima Decizie Curții de Apel București nr. 3180 din 05.05.2014.

Astfel, revizuenta susține că, în dosarul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 3858 din 23.06.2017, a introdus o primă cerere principală la data de 09.08,2014, prin care a solicitat anularea notificării nr. x din 11.07.2014 și, implicit, a așa-zisei Decizii de reintegrare nr. 703 din 10.07.2014, conform Deciziei Curții de Apel București nr. 3180 din 05.05.2014, iar a doua cerere, accesorie, contestație a Deciziei nr. 822 din 13.08.2014, a formulat-o la data de 19.09.2014, caracterul accesoriu al celei de a doua cereri fiind determinat de nulitatea constatată, în fapt, a primelor două acte, Decizia de reintegrare 703 din 10.07.2014 și notificarea nr. x din 11.07.2014.

Nulitatea de fapt a celor două acte este efectivă prin recunoașterea făcută de angajator în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv decizie, dar și din punctul de vedere al obligației aplicării deciziilor Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 și 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (Deciziile nr. 269/2005 și nr. 1230/2007).

Revizuenta susține ca și între aceste ultime două decizii, pronunțate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente a autorității de lucru judecat, și anume: obiectul identic - din dispozitivul Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014 rezultă că "reintegrarea în postul ocupat anterior concedierii" reprezintă folosul urmărit, iar din cererea principală, folosul urmărit îl reprezintă tot reintegrarea în postul ocupat, conform prevederilor Deciziei nr. 3180 din 05.05.2014; cauza identică - prevederile art. 78 alin. (2) Legea 53/2003, întărite și prin Deciziile Curții Constituționale nr. 269/2005 și nr. 1230/2007; identitatea de părți.

Revizuenta a formulat precizări la cererea de revizuire, prin care a arătat că atât sentința civilă nr. 6828 din 30.06.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cât și decizia prin care i s-a respins apelul exercitat împotriva acestei sentințe, respectiv Decizia nr. 3858 din 23.06.2017 a Curții de Apel București, supusă revizuirii, încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit deciziei pilot Cerovsekși Bozicnik versus Slovenia, motivat de faptul că hotărârea fondului nu a fost semnată de către judecătorii care au participat la dezbateri.

În acest context, susține revizuenta, cele două hotărâri judecătorești menționate sunt lovite de nulitate absolută, astfel că nu poate exista o comparație între acestea și cele trei hotărâri judecătorești anterioare invocate în revizuire.

Intimata Asociația de Proprietari a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate decurgând din dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 23 noiembrie 2017, Înalta Curte a supus dezbaterii admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: întrunirea sau nu a condițiilor autorității de lucru judecat în ceea ce privește revizuirea Deciziei nr. 3858 din 23.06.2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale raportat la Decizia nr. 3180 din 05.05.2014 și încheierea de ședință din 24.11.2014 pronunțate de aceeași Curte de Apel; caracterul definitiv/nedefinitiv al sentinței civile nr. 14557 din 7.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, în ceea ce privește revizuirea Deciziei nr. 3858 din 23.06.2017 a Curții de Apel București raportat la această sentința; posibilitatea de încadrare, în motivul de revizuire pe care s-a întemeiat cererea dedusă judecății, a susținerilor din cererea precizatoare formulată de revizuenta.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, analiză care este prioritară in considerarea prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care aceasta se fundamentează. Astfel, potrivit textului menționat, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate ca temei al cererii deduse judecății în prezenta cauză, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri,

Acest motiv de revizuire, al cărui fundament îl reprezintă autoritatea de lucru judecat, presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictoriu hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză - caracteristică autorității de lucru judecat; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea principiului puterii de lucru judecat, care împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având aceiași obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, și conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

în speță, revizuenta invocă contrarietatea Deciziei Curții de Apel București nr. 3858 din 23.06.2017 cu Decizia nr. 3180 din 05.05.2014 și încheierea din Camera de Consiliu de la 24.11.2014 ale aceleiași Curți de Apel, precum și cu sentința civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, susținând că între Decizia nr. 3858 din 23.06.2017, supusă revizuirii, și cele trei hotărâri judecătorești anterioare evocate, pronunțate în dosare diferite, există tripla identitate de elemente caracteristică autorității de lucru judecat - părți, obiect și cauză.

Contrar susținerilor revizuentei, condiția triplei identități caracteristică lucrului judecat nu se regăsește între pricinile în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice.

în acest proces, prin sentința civilă nr. 6828 din 30.06.2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari, ca neîntemeiată. Această sentință a rămas definitivă prin decizia supusă revizuirii, respectiv Decizia civilă nr. 3858 din 23 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins apelul exercitat de reclamantă.

În procesul anterior, ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2011, finalizat prin Decizia civilă nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin cererea dedusă judecății, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari, să se dispună anularea Deciziilor nr. 612 din 10.06.2011, nr. 706 din 04.07.2011 și nr. 719 din 21.07,2011 emise de pârâtă, reintegrarea în postul deținut anterior concedierii și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Prin Decizia nr. 612 din 10.06.2011 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, prin Decizia nr. 706 din 04.07.2011 s-a dispus revocarea Deciziei nr. 612 din 10.06.2011, iar prin Decizia nr. 719 din 21.07.2011 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei.

în acest proces, prin sentința civilă nr. 7026 din 02.07.2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari, ca neîntemeiată. Această sentință a fost reformată prin Decizia civilă nr. 3180 din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a luat act de renunțarea recurentei Asociația de Proprietari la judecarea recursului și s-a admis recursul reclamantei A., dispunându-se modificarea, în parte, a sentinței civile nr. 7026 din 02.07.2013, în sensul că: s-a admis, în parte, acțiunea completată; s-au anulat Deciziile nr. 612 din 10.06.2011, nr. 706 din 04.07.2011 și nr. 719 din 21.07.2011; s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul ocupat anterior concedierii, începând cu data de 01.04.2011; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariate indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data de 01.04.2011 și până la data reintegrării efective, precum și la plata impozitelor și contribuțiilor prevăzute de lege, aferente acestor drepturi; s-a menținut în rest sentința.

Din analiza comparativă a elementelor cererilor deduse judecății în aceste două procese, rezultă că nu există identitate de obiect și cauza, devreme ce în cele două procese au fost contestate acte de concediere diferite, emise pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, în primul litigiu au fost contestate două decizii de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, și anume Deciziile nr. 612 din 10.06.2011 și nr. 719 din 21.07.2011, precum și Decizia nr. 706 din 04.07.2011 de revocare a Deciziei nr. 612 din 10.06.2011, în timp ce în litigiul finalizat cu decizia supusă revizuirii s-a contestat un alt act de concediere, respectiv Decizia nr. 822 din 13.08.2014, al cărui temei l-a reprezentat desființarea postului ocupat, obiectul și cauza juridică a celor două procese fiind, așadar, diferite.

Nefiind vorba despre identitate de obiect și cauză între litigiile în discuție, nu se poate reține că prin Decizia civilă nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3180 din 5.05.2014 pronunțată de aceeași Curte de Apel, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de natură să determine anularea ultimei hotărâri.

O primă precizare care se impune, raportat la dispozițiile art. 443 C. proc. civ., este aceea că, prin lămurirea dispozitivului, instanța nu poate decât să expliciteze dispozițiile echivoce ale acestuia, iar nu să modifice hotărârea, încheierea prin care se soluționează cererea de lămurire făcând corp comun cu hotărârea ce se cere a fi lămurită, fiind, deci, pronunțată în același litigiu.

Prin urmare, încheierea invocată de revizuentă, pronunțată în soluționarea unei cereri de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3180/2014 a Curții de Apel București, nu poate fi per se potrivnică Deciziei nr. 3858/2017 a Curții de Apel București.

In ceea ce privește pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 3858 din 23.06.2017 a Curții de Apel București și Decizia civilă nr. 3180/2014 a aceleiași Curți de Apel, cu care încheierea din 24.11.2014 face corp comun, aceasta a fost deja analizată, la pct. 1, raportat la condiția triplei identități de elemente caracteristică autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea Asociația de Proprietari în contradictoriu cu intimata A. Această hotărâre este susceptibilă de apel, conform dispozițiilor art. 718 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare poate fi atacată cu apel.

Potrivit evidenței informatizate ECRIS, s-a exercitat apelul împotriva sentinței civile nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, calea de atac fiind pendinte pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, astfel că această sentință nu este definitivă.

Revizuenta a susținut că sentința evocată este definitivă, deoarece pârâta debitoare a consemnat suma de 14.000 RON către ea, în calitate de creditoare, astfel că nu ar mai avea dreptul de a formula apei principal privind executarea, sens în care a invocat dispozițiile art. 467 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care a executat parțial hotărârea de primă instanță, deși aceasta nu era susceptibilă de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispozițiile executate".

Textul invocat de revizuenta reglementează efectele în apel ale achiesării tacite parțiale la hotărârea neexecutorie de primă instanță, efectul unei achiesări tacite parțiale fiind acela al pierderii dreptului de a mai formula apel principal cu privire la dispozițiile executate din hotărârea de primă instanță. Cu alte cuvinte, partea care a executat parțial hotărârea de primă instanță, deși aceasta nu era susceptibilă de executare provizorie, nu mai are dreptul să facă apel principal împotriva acestei hotărâri, cu privire la dispozițiile executate.

Or, ceea ce pretinde revizuenta nu este o achiesare a intimatei la sentința civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, spre a se pune problema pierderii, de către intimată, a dreptului Ia apel împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 467 alin. (2) C. proc. civ., ci o achiesare la hotărârea ce a constituit titlul executoriu pe care s-a întemeiat executarea cu privire la care s-a formulat contestația la executare soluționată prin sentința civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3, împrejurare irelevantă, evaluarea caracterului definitiv sau nu al sentinței civile nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 București.

Așa cum s-a arătat deja, hotărârea pronunțată în soluționarea contestației ia executare este susceptibilă de apel, potrivit dispozițiilor art. 718 alin. (1) C. proc. civ., iar, în speță, acest drept la calea de atac a fost exercitat, apelul fiind în curs de soluționare, cu consecința că sentința civilă nr. 14557 din 07.11.2016 a Judecătoriei sectorului 3 București nu este definitivă.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevăd condiția generală de admisibilitatea a revizuirii pentru hotărâri potrivnice ca acestea să fie definitive, ceea ce nu se verifică cu privire la sentința civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 București.

Așa fiind, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858/2017 a Curții de Apel București, prin raportare la sentința civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 București, este inadmisibilă, pentru că hotărârea pronunțată în primul proces nu este definitivă.

Pe de altă parte, nu se verifică nici identitatea de obiect și cauză juridică între cele două litigii, devreme ce prin sentința civilă nr. 14557/2016 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a soluționat o contestație la executare, iar prin decizia a cărei retractare se solicită, o contestația la decizie încetare contract de muncă ca urmare a desființării postului ocupat. Ca atare, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii referitoare la existența triplei identități de elemente specifică autorității de lucru judecat.

în ceea ce privește precizarea cererii de revizuire formulată de revizuenta A., se constată că prin aceasta se invoca critici de nelegalitate privind sentința civilă nr. 6828 din 30 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și decizia prin care s-a respins apelul împotriva acestei sentințe, respectiv Decizia nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, supusă revizuirii, susținându-se că aceste hotărâri încalcă prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit deciziei pilot Cerovsek și Bozicnik versus Slovenia.

Aceste susțineri nu au, însă, legătură cu elementele autorității de lucru judecat ce trebuie verificate în analiza revizuirii întemeiate pe contrarietatea de hotărâri, ci îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Ca atare, susținerile din cererea precizatoare nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuenta, și, prin urmare, nu pot fi analizate de instanța de revizuire, în competența căreia nu intră realizarea unui control judiciar ai hotărârii atacate, verificările instanței de revizuire fiind limitate la faptul dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a încălcat sau nu autoritatea de lucru judecat a unei/unor hotărâri definitive anterioare.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenți A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3858 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta A.

Cu recurs la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.