ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17

decembrie 2010, reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie a contestat Ordinul nr. 22/P din 18 ianuarie 2011,

emis de președintele autorității pârâte și a solicitat obligarea pârâtei să

dispună reevaluarea interviului în sensul acordării avizului pozitiv, pentru

obținerea cetățeniei române solicitată prin Cererea nr. 21785/A/2009.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că este cetățean libanez și al Regatului Unit al

Marii Britanii, născut la data de 15 iulie 1970 în Kornet El Hamra, Liban și

faptul că locuiește în România de 11 ani împreună cu familia sa, fiind

căsătorit cu T.L., cetățean libanez și având doi copii minori, L.F.C. de 8 ani

și L.W.C. de 14 ani.

Reclamantul a mai

arătat că în luna noiembrie 2009 a depus o cerere pentru acordarea cetățeniei

române, iar autoritatea pârâtă l-a invitat să susțină un interviu la data de 20

iulie 2010, fără ca, anterior acestei invitații, să i se solicite acte de depus

în completarea dosarului înregistrat la Comisia pentru Cetățenie, respectiv

cazier judiciar din Regatul Unit al Marii Britanii.

În urma solicitării

acestui act de la Ambasada Regatului Unit la București, a susținut că a primit

răspuns în sensul că nu se eliberează un asemenea înscris pentru cetățenii

britanici aflați pe teritoriul României, ori în afara Marii Britanii.

Reclamantul a mai

arătat că autoritatea pârâtă a avut posibilitatea să solicite acest înscris de

la autoritățile britanice, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 și a

susținut că respingerea cererii sale de acordare a cetățeniei, dar și avizul

negativ dat la interviu de către Comisia pentru Cetățenie sunt arbitrare, în

fapt și în drept îndeplinește cerințele prevăzute de art. 8 din Legea nr.

21/1991, republicată, pentru acordarea cetățeniei române și a dovedit aceasta

cu înscrisurile depuse la autoritatea pârâtă.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în

judecată pentru lipsa semnăturii, excepția lipsei de obiect a acțiunii și, în

subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar

documentația care a stat la baza actului contestat.

Cererea de chemare în

judecată a fost formulată de reclamant prin avocat, acesta din urmă semnând

acțiunea, astfel că după ce avocatul reclamantului a depus contractul de

asistență juridică nr. 8574 din 20 august 2009, din care rezultă semnătura

reclamantului, autoritatea pârâtă a renunțat la susținerea excepțiilor

nulității și a lipsei de obiect a cererii.

Prin Sentința nr.

4920 din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamantul L.C. ca neîntemeiată.

S-a reținut că din prevederile

art. 8 rezultă că pentru dobândirea cetățeniei române, condițiile enumerate la

alin. (1) lit. a) - g) trebuie să fie îndeplinite cumulativ de persoana care

depune cerere de acordare a cetățeniei.

Ca atare,

neîndeplinirea unei singure cerințe, în condițiile în care celelalte cerințe

legale pot fi apreciate ca fiind satisfăcute, conduce la soluția de respingere

a cererii de acordare a cetățeniei române.

Din actele aflate la

dosar, cu referire la înscrisul Comisiei pentru cetățenie în care s-a consemnat

proba scrisă la interviul pentru acordarea cetățeniei române, s-a apreciat că

rezultă fără echivoc situația că reclamantul nu cunoaște limba română, sau cel

puțin nu în măsură suficientă pentru a demonstra că posedă noțiuni elementare

de cultură și civilizație românească pentru a se integra în viața socială.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul arată că

deși instanța de fond, în motivarea sentinței sale, susține faptul că nu știe

să scrie în limba română, acest aspect este contrazis de cele consemnate în

fața Comisiei pentru Cetățenie, întrucât ceea ce a scris nu poate fi considerat

neinteligibil, iar faptul că nu are o scriere perfectă în limba română, derivă

din diferențele nete care există între alfabetul latin și cel arab, precum și

modalitatea de scriere.

Se mai arată în

motivarea căii de atac că și chiar dacă s-ar considera că dispozițiile art. 8

din Legea nr. 21/1991 sunt imperative și cumulative, tot nu se poate aprecia că

nu îndeplinesc aceste condiții, întrucât prevederea legală se referă la noțiuni

elementare de cultură și civilizație românească, pe care recurentul-reclamant

le posedă, întrucât le-a dobândit în cei 11 ani în care a locuit neîntrerupt în

România.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare

arătate.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, la data de 17 decembrie 2010, reclamantul L.C. în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a contestat Ordinul nr. 22/P din

18 ianuarie 2011, emis de președintele autorității pârâte și a solicitat

obligarea pârâtei să dispună reevaluarea interviului în sensul acordării

avizului pozitiv, pentru obținerea cetățeniei române solicitată prin Cererea

nr. 21785/A/2009.

Înalta Curte constată

că prin sentința recurată, în mod temeinic s-a reținut faptul că Ordinul

Președintelui ANC nr. 22/P din 18 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă

cererea de acordare a cetățeniei române, este legal, fiind emis cu respectarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 21/1991, neconstituind pentru

recurentul-reclamant un act vătămător în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că în urma susținerii

interviului organizat pentru verificarea condițiilor prevăzute la art. 8 alin.

(1) lit. f) și g) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, în data de 20 iulie

2010, s-a constatat în mod legal că recurentul-reclamant nu îndeplinește

condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) și g), deoarece nu cunoaște

dispozițiile fundamentale ale Constituției, nu posedă noțiuni elementare de

cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în

viața socială.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, a

analizat toate răspunsurile formulate în cadrul interviului, inclusiv proba

scrisă, concluzionând în mod temeinic și legal că reclamantul nu deține

suficiente cunoștințe în domeniu pentru a se integra în viața socială.

Așa cum rezultă din

consemnările interviului și din proba scrisă la același interviu, Comisia

pentru Cetățenie a constatat că recurentul nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 8 lit. f) și g) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, modificată și

completată, respectiv că „nu știe să scrie și să citească în limba română, nu cunoaște

dispozițiile fundamentale ale Constituției, nu posedă noțiuni elementare de

cultură și civilizație românească legate de istoria și geografia poporului

român în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială."

Evaluarea în cadrul

interviului de către Comisia pentru Cetățenie a cuprins atât răspunsurile la

întrebările adresate, cât și cunoștințele de limbă română din proba scrisă,

respectiv proba de citire a unui text în limba română, ocazie cu care s-a

constatat că sunt insuficiente cunoștințele recurentului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de L.C. împotriva Sentinței nr. 4920 din 7 septembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ