ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul N.E.A., cetățean libanez, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, obligarea acesteia să emită ordin prin care să-i acorde cetățenia română, conform deciziei civile nr. 2670 din 11 decembrie 2008, rămasă irevocabilă, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă onorifică de 2 euro.

În motivarea acțiunii, reclamantul a redat situația de fapt potrivit căreia, în luna ianuarie 2009, a solicitat pârâtei să pună în executare decizia civilă nr. 2760 din 11 decembrie 2008, iar la data de 22 septembrie 2010, autoritatea pârâtă i-a comunicat, in data de 01 septembrie 2010, că „cererea de acordare a cetățeniei române, Dosar nr. 3246/A/2006, avizată negativ de comisia pentru probleme de cetățenie la 13 septembrie 2007, a fost reintrodusă într-un proiect de hotărâre de Guvern în cursul anului 2008, în executarea deciziei civile nr. 2760 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București”. Totodată, pârâta i-a recomandat să depună din nou cererea de acordare a cetățeniei române, în temeiul art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată, iar prin adresa nr. 6037 din 11 februarie 2011, pârâta i-a adus la cunoștință că „procedura de avizare a fost reluată și parțial refăcută în cursul anului 2009 și în primele luni ale anului 2010”.

Reclamantul a precizat că, în prezent, aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române prin hotărâre de Guvern nu mai este posibilă datorită modificării procedurii de aprobare a cererilor de acordare a cetățeniei române formulate în temeiul art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată. În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, reclamantul a susținut că nu a putut beneficia de calitatea sa de cetățean român, în sensul că nu a putut circula fără viză în Uniunea Europeană, iar în România nu a putut achiziționa terenuri ca orice cetățean român. Prin apărările de fond formulate în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea acțiunii, susținând că, pentru a i se acorda cetățenia română, reclamantul trebuie să depună o nouă cerere de acordare a cetățeniei române.

2.Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 4719 din 08 iulie 2011, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul N.E.A., cetățean libanez, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a obligat pârâta să emită ordin prin care să acorde cetățenia română, a respins petitul privind daunele morale și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin decizia civilă nr. 2760 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și Fiscal în Dosarul nr. 20/2/2008, s-a admis recursul declarat de recurentul petiționar N.E.A., cetățean libanez, împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2007 a Comisiei pentru Probleme de Cetățenie, pronunțată în dosarul nr. 3246/A/2006, s-a admis cererea de acordare a cetățeniei române și s-au constatat îndeplinite condițiile pentru acordarea cetățeniei române prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991 republicată.

La o dată ulterioară, a constatat instanța de fond, pârâta a reluat procedura de avizare a cererii formulate, întrucât nu a mai fost posibilă aprobarea cererii reclamantului prin hotărâre de guvern, deoarece se modificase procedura de aprobare a cererilor de acordare a cetățeniei române formulate în temeiul art. 8. Curtea a apreciat că nesoluționarea cererii reclamantului de acordare a cetățeniei române reprezintă refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât autoritatea pârâtă, în pofida unei hotărâri judecătorești, a refuzat să emită ordinul de acordare a cetățeniei române, invocând modificarea cadrului legislativ de acordare a cetățeniei române.

Astfel, pârâta a ignorat atât dispozițiile legale aplicabile în momentul pronunțării hotărârii judecătorești, cât și dispozițiile legale în vigoare la momentul formulării cererii și a susținut în mod greșit că reclamantul trebuie să depună o nouă cerere de acordare a cetățeniei române. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, prima instanță a reținut că reclamantul avea obligația să facă dovada existenței prejudiciului moral invocat. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta, pârâtă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin nerespectarea prevederilor art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., care impun ca primul termen de judecată să fie stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, or, în speță, cererea de chemare în judecată a fost primită la 29 iunie 2011 și au fost stabilite două termene de judecată, 01 iulie și 08 iulie 2011, care nu se încadrează în prevederea legală menționată. Recurenta, pârâtă a invocat și încălcarea principiului separației puterilor statului, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituția României, arătând că instanța putea să o oblige la emiterea actului administrativ, dar nu să impună rezolvarea cererii într-un anumit sens, substituindu-se administrației și rezolvând cererea în locul ei.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta a expus demersurile administrative efectuate în executarea deciziei civile nr. 2760 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, incluzând elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern în acest sens, dar a arătat că, urmare a modificărilor legislative care au dus la modificarea procedurii de aprobare a cererilor de acordare a cetățeniei române,nu a mai fost posibilă adoptarea hotărârii de guvern, petentul fiind înștiințat că este necesar să depună o nouă cerere de acordare a cetățeniei române care urmează a fi soluționată conform noilor reglementări cuprinse în Legea nr. 21/1991, de entitățile care au în prezent atribuții în materie.

A precizat că, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la momentul analizării cererii nr. 3246/A/2006, Direcția Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției asigura activitatea de secretariat a Comisiei pentru constatarea condițiilor de acordare a cetățeniei române, dar din momentul înaintării cererii către ministrul justiției s-a desistat, nemaiavând nicio competență în soluționarea cererii petentului. În prezent, conform art. 12 din Legea nr. 21/1996, republicată, aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se face prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru Cetățenie.

4.Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul, reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că instanța de fond a reținut corect că nesoluționarea cererii de acordare a cetățeniei române, în condițiile în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată, constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. A depus practică judiciară, constând în sentința nr. 1390/18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 76 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta, pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul, reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de emitere a unui ordin de acordare a cetățeniei române, în contextul în care, prin decizia civilă nr. 2760 din 11 decembrie 2008, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul.

petiționar N.E.A., cetățean libanez, împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2007 a Comisiei pentru Probleme de Cetățenie, pronunțată în Dosarul nr. 3246/A/2006 al Ministerului Justiției, Biroul de Cetățenie, a desființat încheierea recurată și a constatat îndeplinite, de către recurentul, petiționar, condițiile pentru acordarea cetățeniei române prevăzute în art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată. Refuzul rezolvării cererilor pe care intimatul, reclamant le-a formulat ca urmare a hotărârii judecătorești irevocabile menționate a fost exprimat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie în data de 22 septembrie 2010 și în data de 11 februarie 2011, prin care i-a comunicat petentului că aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române nu mai este posibilă din cauza modificării legislației și că este necesar să depună o nouă cerere de acordare a cetățeniei, precum și actele ce urmau a-i fi solicitate pentru completarea dosarului.

Aceasta a fost situația de fapt pe baza căreia, printr-o interpretare adecvată a prevederilor Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române, în evoluția ei în timp, și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea de apel a constatat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii și a obligat autoritatea pârâtă să emită ordinul solicitat. Analizând punctual criticile recurentei, pârâte, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la încălcarea dreptului la apărare și a prevederilor art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile.

Acțiunile în contencios administrativ se încadrează în această ultimă teză, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăzând judecarea lor de urgență și cu precădere, în ședință publică, în completul stabilit de lege. În plus, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte. În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 mai 2011, primul termen a fost stabilit inițial pentru data de 9 decembrie 2011 și apoi preschimbat, conform art. 153 alin. (3) C. proc.

civ., la data de 1 iulie 2011, iar pârâta a primit citația la data de 29 iunie 2011. Prin încheierea din data de 1 iulie 2011, instanța a încuviințat cererea pârâtei, de amânare a cauzei pentru a-și pregăti apărarea și a depune întâmpinare, fixând noul termen la data de 8 iulie 2011, cu respectarea exigențelor art. 114 1 alin. (3) teza finală C. proc. civ., iar prin notele scrise depuse la dosar la data de 7 iulie 2011, odată cu o nouă cerere de amânare, A.N.C. a formulat apărări pe fond, întemeiate, în esență, pe aceleași argumente utilizate și în cererea de recurs. Prin urmare, Înalta Curte constată nu numai că, în speță, nu au fost încălcate prevederile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. și dreptul la apărare al recurentei - pârâte, dar și că aceasta nu poate invoca o vătămare care să decurgă nemijlocit din modul de stabilire a termenului de judecată.

Cu privire la încălcarea principiului separației puterilor de stat Acest motiv de recurs ar putea fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenta, pârâtă tinzând la a demonstra că, prin obligația de a emite ordinul de aprobare a cererii de cetățenie, instanța de fond s-a substituit administrației publice, depășind, cu alte cuvinte, atribuțiile puterii judecătorești.

Critica este însă complet lipsită de fundament, pentru că refuzul rezolvării unei cereri adresate autorității publice poate forma obiectul controlului exercitat de instanța de contencios administrativ, conform art. 52 din Constituția României și art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Legea organică reglementează un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căreia instanța poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, și în acest scop, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conținut solicitat de reclamant, iar nu doar să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O atare măsură se încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară propusă de recurenta, pârâtă fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ . Cu privire la caracterul nejustificat al refuzului Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. 1), definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, excesul de putere constă în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor . Așa cum judicios a observat și judecătorul fondului, refuzul recurentei, pârâte de a aproba cererea intimatului, reclamant, de acordare a cetățeniei române are caracter nejustificat, în condițiile în care îndeplinirea cerințelor cumulative ale art. 8 din Legea nr. 21/1991 a fost constatată irevocabil prin decizia civilă nr. 2760 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu-și poate motiva refuzul prin faptul că, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, s-a modificat procedura administrativă reglementată prin Legea nr. 21/1996 pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei române și că, în prezent, verificarea condițiilor prevăzute în art. 8 din lege se face de alte entități decât cele prevăzute în cadrul normativ atunci în vigoare, pentru că, în cazul intimatului, reclamant, etapa administrativă a verificării condițiilor de fond prevăzute de Legea nr. 21/1996 a fost epuizată și supusă controlului judecătoresc sub imperiul vechilor reglementări. Deși nu a fost parte în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 20/2/2008 al Curții de Apel București, fiind înființată abia ulterior, prin art. 1 din O.U.G.

nr. 5/2010, publicată în M. Of. nr. 93 din 10 februarie 2010, Autorității Naționale pentru Cetățenie îi este opozabilă hotărârea judecătorească, pentru că are calitatea de succesor al fostei Direcții pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, preluând atribuțiile acesteia, în temeiul art. 17 din aceeași ordonanță de urgență, conform căruia „Cererile de acordare, redobândire, renunțare sau retragere a cetățeniei române aflate în curs de soluționare la Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției se transferă Autorității, iar soluționarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență”.

Contrar poziției recurentei, pârâte, care i-a sugerat și apoi i-a comunicat intimatului, reclamant obligația de a depune o nouă cerere de acordare a cetățeniei, din interpretarea textului normativ citat rezultă că dosarele înregistrate anterior trebuie preluate în starea în care se află la momentul transferului de atribuții, urmând ca numai etapele care încă nu fuseseră parcurse până la acel moment să fie supuse noilor norme de procedură administrativă. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 4 și 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței civile nr. 4719 din 08 iulie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012. Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței civile