ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața
primei instanțe
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta B.E., în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a solicitat admiterea cererii de
redobândire a cetățeniei române prin naștere.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că bunicii săi au deținut cetățenia română, însă
din motive neimputabile și fără voia lor le-a fost retrasă de sistemul
totalitar sovietic înainte de 22 decembrie 1989.
În drept, cererea
modificată a fost întemeiată pe Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, cu
modificările și completările ulterioare, Convenția încheiată între România și
Republica Moldova din 6 iunie 1996, Constituția României și Convenția europeană
a drepturilor omului.
Pârâta a formulat
întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a
Judecătoriei Sector 1 București.
Prin Sentința civilă
nr. 9929 din 13 mai 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția
de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ la data de 21 septembrie 2010 sub nr. 37830/299/2009.
La data de 10
februarie 2010, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea
excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești și respingerea
acțiunii ca inadmisibilă.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința civilă
nr. 1196 din 18 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității și a respins
cererea formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea
Națională Pentru Cetățenie, ca prematură.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond, examinând dispozițiile art. 13 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 21/1991, a reținut că, atâta timp cât cererea nu s-a depus la
organul administrativ, este prematur ca instanța să examineze plângerea,
deoarece este necesar să existe fie o decizie a ANC prin care se respinge
cererea petentei, fie un refuz implicit al acesteia, prin depășirea termenelor
legale de soluționare, iar cererea trebuie depusă în condițiile legii, personal
sau prin mandatar cu procură specială și autentică și dacă procura avocațială
este specială și autentică, atunci cererea poate fi primită.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva acestei
hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta B.E. a
declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304
1
C. proc.
civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta susține că în mod injust și neconform cu realitatea instanța de
fond a reținut că cererea de acordare a cetățeniei a fost formulată direct la
instanța de contencios administrativ, fără a fi urmată în prealabil procedura
administrativă.
Astfel, precizează
recurenta, în vederea soluționării cauzei pe cale amiabilă, s-a adresat
Autorității Naționale pentru Cetățenie prin mandatarii avocați Ț.P.A. și D.V.,
conform cererilor de audiență nr. 5774/ANC din 14 aprilie 2010 și nr. 10901 din
21 iulie 2010, însă registratorii din cadrul Autorității Naționale pentru
Cetățenie au refuzat înregistrarea cererii privind acordarea cetățeniei în
condițiile art. 11 (fost 10
1
) din Legea cetățeniei române nr.
21/1991.
În acest context,
recurenta invocă refuzul neîntemeiat al autorității pârâte de a înregistra
cererea de acordare a cetățeniei, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la
o bună administrare recunoscut prin art. 41 din Carta Drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene.
Pe de altă parte,
recurenta precizează că nu a contestat faptul că pe rolul Autorității Naționale
pentru Cetățenie nu se află înregistrată cererea de acordare a cetățeniei.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
Astfel cum rezultă în
expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, la data de 5 noiembrie 2009,
recurenta-reclamantă a chemat în judecată Ministerul Justiției, iar la data de
4 martie 2010, și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul
introducerii în cauză a Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând
Judecătoriei sectorului 1 București recunoașterea cetățeniei române, în temeiul
dispozițiilor Legii nr. 21/1991, republicată.
Curtea de apel a
apreciat cu justețe, în opinia Înaltei Curți, că se impune respingerea acțiunii
ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a învestit autoritatea administrativă,
anterior sesizării instanței, cu o cerere de redobândire a cetățeniei române,
adresându-se direct instanței de judecată cu soluționarea acesteia.
Astfel, potrivit art.
5 din Constituția României, „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau
se pierde condițiile prevăzute de legea organică". Așadar, prin Legea
cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, sunt reglementate condițiile pentru
acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum
și procedura soluționării acestor cereri, iar potrivit dispozițiilor art. 4 din
O.U.G. nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității
Naționale pentru Cetățenie, această instituție asigură și aplică procedura
legală de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.
Potrivit Capitolului
III intitulat „Procedura acordării cetățeniei române", respectiv art. 12 -
21 din Legea cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, „cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se
adresează Comisiei pentru Cetățenie".
Așadar, regimul
juridic al cetățeniei române este reglementat prin lege organică - Legea nr.
21/1991, de la dispozițiile imperative ale căreia nu se poate deroga, partea
interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act
normativ, nefiind permisă recurgerea la o altă procedură, cu consecința
eludării dispozițiilor legii cetățeniei.
Înalta Curte remarcă
faptul că însăși recurenta precizează, în cuprinsul cererii de recurs, faptul
că, pe rolul Autorității Naționale pentru Cetățenie, nu se află înregistrată
cererea de acordare a cetățeniei.
În plus, contrar
susținerilor recurentei-reclamante în sensul că a solicitat, în principal,
constatarea vătămării produse prin neînregistrarea cererii, instanța de control
judiciar observă faptul că obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a
fost modificată, îl reprezintă obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie
la acordarea cetățeniei române și nu obligarea intimatei-pârâte la
înregistrarea cererii prin mandatar/avocat.
Astfel cum a constatat
și instanța de fond, cererea de redobândire a cetățeniei române reclamă în mod
imperativ și aprioric desfășurarea unei proceduri administrative în fața
Autorității Naționale pentru Cetățenie, procedură administrativă la capătul
căreia autoritatea publică emite actul administrativ prin care soluționează
cererea cu care a fost învestită.
În lipsa dovezilor
privind efectuarea acestei proceduri administrative nu se poate reține
existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, în sensul
reglementat de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul
din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.
304
1
C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de
reclamanta B.E., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 1196 din 18 februarie 2011 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM