ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Procedura în fața primei instanțe

1.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 la data de 04 martie 2010,

reclamanta V.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie,

a solicitat obligarea pârâtei să emită un act administrativ cu privire la care

se susține că nu a fost emis în termenul prevăzut de lege.

Judecătoria sectorului 1, prin Sentința nr. 12194 din

10 iunie 2010, a admis excepția de necompetentă materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având

în vedere că pârâta este autoritate publică centrală.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 1270 din 21 februarie 2011, Curtea de

Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta V.C.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut, în esență, că reclamanta a adresat direct instanței o cerere de redobândire

a cetățeniei române întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 21/1991, modificată

prin O.U.G. nr. 5/2010, fără a se adresa autorității publice căreia îi revine

competența funcțională de a soluționa cererea reclamantei.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că, în

cauză, nu există refuz nejustificat al autorității publice privind soluționarea

cererii reclamantei, atâta vreme cât reclamanta nu a investit Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, anterior sesizării instanței, cu cerere de redobândire

a cetățeniei române.

3.

Recursul reclamantei

împotriva sentinței Curții de apel, a declarat recurs

reclamanta V.C. considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea căii de atac se menționează că în mod

injust și neconform cu realitatea, prima instanță a respins acțiunea cu

motivarea că reclamanta nu a urmat, în prealabil, procedura administrativă.

Recurenta

a mai susținut că în vederea soluționării pe cale amiabilă, s-a adresat

Autorității Naționale pentru Cetățenie prin mandatarii săi, conform cererilor

de audiență nr. 5774/ ANC din 14 aprilie 2010 și nr. 10901 din 21 iulie 2010,

cereri care nu au fost onorate, întrucât registratorii Autorității Naționale

pentru Cetățenie au refuzat înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei.

De asemenea, recurenta a mai arătat că depunerea și

înregistrarea cererii întemeiată pe art. ll din Legea nr. 21/1991 nu presupune

îndeplinirea unui act în formă solemnă și pe cale de consecință, reprezentarea

legală nu poate fi înlăturată.

A susținut recurenta că soluția de respingere a

acțiunii a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și cu

nesocotirea rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere

obiectul concret al acțiunii și anume, refuzul nejustificat al autorității

intimate de a înregistra cererea de acordare a cetățeniei române și a actelor

doveditoare.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de

recurs invocate de recurenta-reclamantă V.C., cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

În acord cu judecătorul fondului, înalta Curte constată

că în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de

recurenta - reclamantă V.C., cu interpretarea și aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 11-20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora,

cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române formulate în temeiul

art. 10

1

din această lege se adresează Comisiei pentru cetățenie, se

depun la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie ori la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă de către președintele autorității.

Din verificarea bazei de date a secretariatului

comisiei pentru cetățenie nu a rezultat depunerea de către recurenta -

reclamantă a unei asemenea cereri, situație confirmată chiar în dezvoltarea

cererii de recurs.

În consecință, elementele de fapt și de drept din

prezenta cauză justifică soluția de respingere a cererii de chemare în judecată

pentru neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu

caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al

acțiunii în justiție și anume, Legea nr. 21/1991.

Din acest considerent, se constată că sunt vădit

nefondate susținerile din recurs privind calificarea greșită dată de instanța

de fond obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată.

Aceste susțineri privind sesizarea instanței de

judecată pentru a se constata vătămarea dreptului la petiționare, recunoscut în

art. 51 din Constituția României și O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o

cerere de modificare a obiectului acțiunii, formulată de recurenta reclamantă

cu încălcarea dispozițiilor art. 294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ.,

conform cărora, în apel și respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi.

Apărările din recurs privind încălcarea dreptului la un

proces echitabil și nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse

de asemenea ca nefondate pentru caracterul general și imprecis al criticilor

formulate, fără referire la pricina dedusă judecății, ceea ce împiedică

posibila încadrare a lor într-unui din motivele de casare sau de modificare a

hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Independent de aceasta, se constată că instanța de fond

s-a pronunțat, conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, în limitele sesizării sale prin

acțiune și cu respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părților.

Reglementând cadrul în care poate fi exercitat rolul

activ al judecătorului, dispozițiile art. 129 alin. (5

1

) C. proc.

civ. prevăd expres că, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea

instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și

administrat în condițiile legii.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față

de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare

sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de V.C. împotriva Sentinței nr.

1270 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.