ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2869 din 11 aprilie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții L.N. și L.Nd., în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care

solicita să se constate refuzul nejustificat al autorității pârâte de

soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâtei

la analizarea și avizarea cererii, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, precum și la comunicarea ordinului de redobândire a

cetățeniei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu sunt

întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că nu a fost încălcat principiul

soluționării cererii într-un termen rezonabil, în raport cu data depunerii

cererii, 23 iunie 2010, și data introducerii acțiunii, 14 septembrie 2010,

precum și cu dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991,

republicată.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

reclamanții, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, se arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a inexistenței

unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului având ca obiect

redobândirea cetățeniei române; arată recurenții că se impunea respingerea

acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea autorității pârâtei, în solidar cu

președintele acesteia, la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte reține,

astfel, ca fiind nefondată critica privind greșita aplicare de către prima

instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului

administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a

cererii, pentru următoarele motive:

Astfel, prin cererile

formulate la data de 23 iunie 2010, recurenții-reclamanți s-au adresat

autorității intimate, solicitând redobândirea cetățeniei române, în condițiile

prevăzute de Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română.

Legea cetățeniei

române nr. 21/1991, republicată, stabilește o procedură complexă pentru

înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire

a cetățeniei române, prevăzând, în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. c), că

fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, nu va

depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte constată că intervalul de timp cuprins între data

formulării cererilor, 23 iunie 2010, și data introducerii acțiunii, 14

septembrie 2010, nu depășește termenul de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată.

Or, potrivit

prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin „refuz

nejustificat de a soluționa o cerere” se înțelege „exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

De asemenea,

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ definesc

„excesul de putere” ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

În speță, însă, așa

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, această ipoteză nu este

întrunită, termenul de 5 luni de la data înregistrării cererilor, prevăzut de

art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, pentru

verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii

cetățeniei române nefiind depășit la data formulării acțiunii.

Față de cele arătate,

constatând că în mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, nu sunt

întrunite condițiile pentru calificarea conduitei autorității publice intimate

drept un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul prevederilor

art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții L.N. și L.Nd. împotriva Sentinței civile nr. 2869 din

11 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM