ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2876/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 793 din 12 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții Z.V. și Z.I., în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E., obligându-l pe acesta din urmă să stabilească

o zi, în vederea depunerii de către reclamanți a cererii de redobândire a

cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen de maxim 60 de zile de

la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea, într-un termen de

peste 6 ani, a cererii reclamanților contravine prevederilor comunitare,

potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil,

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și

redobândirea acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat

recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în

care se reiterează apărările și argumentele invocate în fața primei instanțe,

se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii, în sensul constatării

greșite

a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimaților având

ca

obiect redobândirea cetățeniei române.

În acest sens,

recurentul susține că cererea intimaților nu a fost respinsă ci urma să fie

soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor

petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de

ordin administrativ, organizatoric, constând în numărul foarte mare de cereri

înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în

cadrul unui termen rezonabil.

În concluzie, recurentul a arătat că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimaților, conform

definiției

legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată

ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Înalta Curte reține ca fiind nefondată

critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este

fondată pentru următoarele motive:

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr.

21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată

la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și

prevederile art. 7 din Recomandarea

CM /

Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la

buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile

într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri - septembrie 2006, ori chiar data celei de-a doua cereri, 24 iunie 2009,

și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea

recurentului,

în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc

capacitatea

de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din C.E.C. și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitării intimaților - reclamanți de programare în vederea depunerii cererii

de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

M.A.E. împotriva sentinței nr. 793 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel

București,

secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 mai 2011.