ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 750 din 10 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.A., în contradictoriu cu

pârâtul M.A.E., obligându-l pe acesta din urmă să stabilească, prin intermediul

A.R. la Chișinău, o zi, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii

irevocabile a sentinței, pentru ca reclamantul să depună cererea de redobândire

a cetățeniei române, împreună cu actele necesare.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea, într-un termen de

peste 6 ani, a cererii reclamantului contravine prevederilor comunitare,

potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil,

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și

redobândirea acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în

care se reiterează apărările și argumentele invocate în fața primei instanțe,

se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz

nejustificat de rezolvare a cererii intimatului având ca obiect redobândirea

cetățeniei române.

În acest sens, recurentul susține că

cererea intimatului nu a fost respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul

procesării celorlalte cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași

perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin

administrativ, organizatoric, constând în numărul foarte mare de cereri

înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în

cadrul unui termen rezonabil.

În concluzie, recurentul a arătat că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimatului, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Înalta Curte reține ca fiind nefondată

critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este

fondată pentru următoarele motive:

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr.

21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată

la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și

prevederile art. 7 din Recomandarea

CM / Rec

(2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la

buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile

într-un termen rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri, septembrie 2006, ori chiar data celei de-a doua cereri, 12 martie 2009,

și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care

guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din C.E.C. și

art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitării intimatului - reclamant de programare în vederea depunerii cererii

de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

M.A.E. împotriva sentinței nr. 750 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 mai 2011.