ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

nr. 3090 din 24 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta R.L., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor

Externe, obligându-1 pe acesta din urmă să

primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, precum și

actele necesare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii. Au fost respinse capetele de cerere referitoare la acordarea

daunelor.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

nesoluționarea, într-un termen de peste 4 ani, a cererii reclamantei contravine

prevederilor comunitare, potrivit cărora

fiecare stat trebuie să examineze, într-un

termen rezonabil, cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și

redobândirea acesteia.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea

cererii de recurs, în care se reiterează apărările și argumentele invocate în

fața primei instanțe, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a

existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca

obiect redobândirea cetățeniei române.

În acest sens, recurentul susține că cererea intimatei nu a fost

respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri

similare ale altor

petenți,

depuse în aceeași perioadă, conform unui criteriu obiectiv, anume cel

cronologic.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața

instanței de

fond, în

sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric, constând în

numărul foarte mare de cereri înregistrate cu acest obiect, care au făcut

imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

În concluzie, recurentul a arătat că, în speță, nu sunt întrunite

condițiile

existenței

unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform

definiției legale a acestei noțiuni, simpla

trecere a timpului neputând fi asimilată

ipotezei avute în vedere de

legiuitor.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte

reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare de

către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Într-adevăr,

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările

ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și

finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să

prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de

cereri.

În lipsa unui

asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

In același

sens sunt, de asemenea, și prevederile art.7 din Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei, cu privire la

buna administrare, adoptată de

Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul

acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil".

Cu privire la

noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că

aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului

procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce

conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens,

s-a arătat că, în materie civilă,

dies a quo

începe să curgă de la data

sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii

administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de

un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia

Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se

apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

In speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă

parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea

recurentului, în sensul că există un număr foarte

mare de cereri, care depășesc

capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen

rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu

art.10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea

CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus

menționate.

Așa fiind,

faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatei-reclamante de

soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat

de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se

sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței

nr. 3090 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.