ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2925 din 16 iunie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta V.V., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe,

obligându-l pe acesta din urmă să primească, prin Ambasada

României la

Chișinău, cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, în termen de

30 de zile de la pronunțare, împreună cu actele justificative,

precum și să transmită Autorității Naționale

pentru Cetățenie dosarul, în vederea

soluționării. Prin aceeași

sentință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată

de pârât.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea, într-un termen de

peste 4 ani, a cererii reclamantei contravine

prevederilor

comunitare, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un

termen

rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

precum și redobândirea acesteia.

De asemenea, prima instanță a reținut

că pârâtul are calitate procesuală în cauză, în raport cu dispozițiile art. 13

alin. (2) din Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, în

care se reiterează apărările și argumentele invocate în fața primei instanțe,

se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz

nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea

cetățeniei române.

In acest sens,

recurentul susține că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie

soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor

petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de

ordin administrativ, organizatoric, constând în numărul foarte mare de cereri

înregistrate cu acest obiect, care au făcut

imposibilă

rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

In concluzie, recurentul a arătat că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimatei, conform

definiției

legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată

ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Înalta Curte reține ca fiind nefondată

critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei

române, fără

să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze

astfel

de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În același sens sunt, de asemenea, și

prevederile art. 7 din Recomandarea

CM /

Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la

buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat

„Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile

într-un termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil"

trebuie apreciat într-o

dublă manieră, respectiv în mod global și în mod

concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea

ce conferă mai multă rigoare realizării unei

durate rezonabile.

In acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă,

dies a quo

începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii

administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un

recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

In speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp

cuprins

între data formulării primei cereri - octombrie 2006 - și data soluționării

cauzei

nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale

mai sus menționate și a jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea

recurentului,

în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc

capacitatea

de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde

solicitărilor repetate ale intimatei-

reclamante

de soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz

nejustificat

de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2925 din 16 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.