ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2011

Asupra recursurilor de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe. Prin cererea formulată la data de 01 iulie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta V.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe să-i primească de îndată cererea pentru redobândirea cetățeniei române. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență că, la data de 20 mai 2009 a depus la Ambasada României din Chișinău o cerere pentru redobândirea cetățeniei, însă nu a fost programată pentru depunerea efectivă a cererii. Prin sentința nr. 3940 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să primească de îndată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la data de 20 mai 2009, fără să fie programată pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu capacitățile de procesare a acestora. 2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de M.A.E.

nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat. A susținut recurentul că temeiul de drept care a permis reprezentanților Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul, art. 6, Anexa 1, lit. A, punctul III-f. A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți.

Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție. Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

S-a mai susținut, de asemenea, că acțiunea de fond a rămas fără obiect la data pronunțării în cauză, deoarece procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, devenind caducă orice solicitare a cetățenilor moldoveni de a fi invitați la o dată stabilită de autoritatea publică. A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat), cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).

În fine, recurentul-pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității M.A.E., a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de M.A.E. nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă s-a adresat cu o primă cerere la 20 mai 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991, cerere la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanței de către reclamant. Pornind de la această bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii de către intimatul-reclamant – 20 mai 2009 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. Pe de altă parte, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată. l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3940 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.