ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2011

Asupra recursurilor

de față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

și hotărârea primei instanțe.

Prin cererea

formulată la data de 01 iulie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta V.I. a solicitat

obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe să-i primească de îndată

cererea pentru redobândirea cetățeniei române.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență că, la data de 20 mai 2009 a depus la Ambasada

României din Chișinău o cerere pentru

redobândirea cetățeniei, însă nu a fost

programată pentru depunerea efectivă a cererii.

Prin sentința nr.

3940 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să

primească de îndată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și-a manifestat intenția de

redobândire a cetățeniei române la data de 20 mai 2009, fără să fie programată

pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit

existența unui număr foarte mare de scrisori de intenție în raport cu

capacitățile de procesare a acestora.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a

susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât

răspunsul administrativ emis în aceste situații de M.A.E. nu încorporează un

refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind

nejustificat.

A susținut recurentul

că temeiul de drept care a permis reprezentanților Secției Consulare a

Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea

cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14

octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea

birocrației în programul de relații cu publicul, art. 6, Anexa 1, lit. A,

punctul III-f.

A mai arătat

recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de

redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin

deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și

Bălți.

Mai mult, începând cu

data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la

Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei

scrisori de intenție.

Recurentul a invocat,

totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni,

categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10

1

din Legea nr.

21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru

Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește

situarea domiciliului sau condiționat

de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

S-a mai susținut, de asemenea,

că acțiunea de fond a rămas fără obiect la data pronunțării în cauză, deoarece

procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în

practica Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, devenind caducă

orice solicitare a cetățenilor moldoveni de a fi invitați la o dată stabilită

de autoritatea publică.

A apreciat recurentul

că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității

administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece

se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să

fie nejustificat), cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu

există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul

pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această

imposibilitate a fost temporară).

În fine, recurentul-pârât

a arătat că stabilirea, în cadrul activității M.A.E., a unei ordini cronologice

de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui

refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de M.A.E. nu încorpora un

refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci prevedea condițiile

concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică

solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr.

21/1991.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile

depuse la dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă s-a adresat cu o

primă cerere la 20 mai 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României de la

Chișinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de

Legea nr. 21/1991, cerere la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul

sesizării instanței de către reclamant.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu

prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române formulate potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii

exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile,

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea

că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a

cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie.

În

ceea ce privește

criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri,

aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se

poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a

procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din această

perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui

termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de

efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.

În

speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării cererii de către intimatul-reclamant – 20 mai 2009 – și data

soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Or, din această

perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui

termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de

efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.

Pe de altă parte,

fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric,

invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este

însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de

depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul

caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Așa fiind, faptul de

a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește

posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru

Cetățenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în

februarie 2010, în timp ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune

cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010

termenul rezonabil de primire al cererii era depășit, motiv pentru care soluția

adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

l. Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs.

În

consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3940 din 17

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.