ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față:
Din
analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I.
Circumstanțele cauzei.
1.
Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin
cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrative și fiscal, la data de 12 noiembrie 2010, în dosarul nr.
11062/2/2010, disjunsă apoi și înregistrată în dosarul nr. 1898/2/2011 la data
de 2 martie 2011, reclamanta S.C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu
pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale
pentru Cetățenie, obligarea pârâtei A.N.C. la soluționarea cererii sale de
redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului Președintele A.N.C. la
emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei, în vederea comunicării, în
termen de maxim 30 de zile de la avizarea dosarului său, cu cheltuieli de
judecată.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a depus cerere de
redobândire a cetățeniei române în mai 2010, cererea sa nefiind soluționată
nici până la momentul sesizării instanței.
Prin
întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a
solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând
că nu sunt finalizate verificările pe care Autoritatea Națională pentru
Cetățenie le efectuează cu privire la aceasta, comisia neprimind de la toate
instituțiile abilitate informațiile necesare analizării cererii reclamantei.
1.2.
Hotărârea instanței de fond.
Prin
sentința nr. 2794 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de
reclamanta S.C., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie
și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, și, în consecință:
A
obligat pârâta A.N.C. să soluționeze cererea reclamantei de redobândire a
cetățeniei române.
A
obligat pârâtul Președintele A.N.C. să emită ordin de aprobare/respingere a
cererii de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la
rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A
respins pretențiile reclamantei privind obligarea la plata de daune
cominatorii.
A
obligat pârâta A.N.C. să achite reclamantei suma de 700 de lei cu titlu de
cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtei, la
data de 4 mai 2010, cu o cerere de redobândire a cetățeniei, înregistrată la
instituția pârâtă, însoțită de actele corespunzătoare iar potrivit disp. art. 14
1
alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei, în forma în vigoare la
momentul depunerii cererii reclamantei, pârâta avea obligația verificării
îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române
în termen de 5 luni de
la data înregistrării
cererii.
A
reținut prima instanță că rațiunea instituirii acestui termen maxim pentru analiza
cererilor solicitanților nu este aceea de a analiza pentru prima oară
documentația pentru a se verifica dacă există toate documentele necesare și
pentru a se solicita diverse date și informații de la instituțiile abilitate
ale statului, ci aceea de a se adopta o soluție cu privire la solicitarea de
redobândire a cetățeniei.
Prin
urmare, în ședința fixată în termenul de maxim 5 luni de la data înregistrării
cererii, se impunea ca instituția pârâtă, prin Comisia de Cetățenie, să fi
derulat toate celelalte atribuții „pregătitoare", astfel încât să fie în
măsură să adopte o soluție cu privire la cererea de redobândire a cetățeniei
române.
Sub
aspectul inexistenței culpei autorității pârâte, Curtea a reținut că pârâta nu
a făcut nici un moment, prin rezoluția președintelui Comisiei, dovada datei la
care a procedat la aplicarea art. 14
1
alin. (2) lit. a) din Legea nr.
21/1991 (în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, în
prezent art. 16 alin. (2) lit. a) al legii), în sensul de a solicita relații de
la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin.
(1) lit. b) și e), astfel încât acestea să aibă timp suficient (termenul de 5
luni de la depunerea cererii, stabilit de legiuitor, fiind prezumat de acesta
ca suficient pentru astfel de demersuri). Astfel, în măsura în care
președintele Comisiei ar fi solicitat de îndată aceste relații, prin rezoluția
pusă la înregistrare, după cum reiese din economia art. 14
1
,
eventuala analizare cu întârziere a cererii reclamantei, în lipsa relațiilor
solicitate, nefiindu-i imputabilă.
O
atare dovadă/apărare nu a fost însă făcută, astfel că instanța a reținut culpa
instituției pârâte în nesoluționarea cererii reclamantei, în termenul legal.
Prima
instanță a respins pretențiile reclamantei privind obligarea la plata de daune
cominatorii, ca inadmisibile, apreciind că instituția daunelor cominatorii a
fost o creație a practicii judiciare nu ca mijloc de dezdăunare, ci ca
modalitate de executare silită a obligațiilor de „a face", respectiv
"a nu face" intuitu personae, anterior reglementării prin lege a
modalității de executare silită a unor astfel de obligații, or Legea nr. 554/2004
prevede modalități specifice în materia contenciosului administrativ, de
asigurare a punerii în executare a obligațiilor de „a face" intuitu
personae dispuse de instanță, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2).
În
fine, Curtea a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către
reclamantă în cuantum de 700 lei, făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin.
(3) C. proc. civ., întrucât aceasta s-a aflat în culpă procesuală.
1.3.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru
Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta
a susținut, în esență, că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei
romane a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie iar
Președintele Comisiei a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit.
b) și e), și impuse de art. 11 din Legea cetățeniei române, fixând termen la
data de 31 ianuarie 2011 pentru analizarea cererii, în conformitate cu
prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.
A
susținut recurenta că la termenul stabilit s-a constatat că nu erau finalizate
verificările privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit.
b) și e), întrucât Comisia pentru cetățenie nu a avut la dispoziție toate
informațiile solicitate instituțiilor abilitate, neputându-se analiza cererea
de redobândire a cetățeniei române și astfel s-a fixat un nou termen pentru
analizarea dosarului, la data de 25 mai 2011.
La
acest termen, constatând îndeplinite cerințele legale, Comisia pentru cetățenie
a avizat pozitiv cererea și ulterior și președintele A.N.C. a aprobat cererea
reclamantei prin ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011.
Recurenta
a susținut că în mod nelegal instanța de fond a considerat că rațiunea
instituirii termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din
Legea cetățeniei române "este aceea de a se adopta o soluție cu privire la
solicitarea de redobândire a cetățeniei".
Art.
16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române stabilește un termen de 5 luni
pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii
cetățeniei române și nu pentru soluționarea cererii. Conform dispozițiilor
articolului mai sus indicat, „Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin
rezoluție, dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea
condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art.
11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii."
Concluzia
ce se desprinde este aceea că instanța de fond a dat textului legal o
interpretare neconformă sensului real al acestuia.
Totodată
recurenta a arătat că autoritatea pârâtă a luat măsurile necesare pentru
analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de doamna S.C.,
respectiv: a înregistrat cererea la secretariatul tehnic al Comisiei, a
solicitat relații autorităților abilitate și a fixat termenul la care Comisia
analizează și verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 11 raportat
la art. 8 alin. (1) lit. b) și e). La termenul fixat, 31 ianuarie 2011, s-a
procedat la verificarea cererii de redobândire, verificare ce a presupus, în
primă fază, controlarea dosarului pentru a se constata dacă: petenta a depus
toate actele necesare, petenta a completat dosarul în cazul în care i s-a cerut
acest lucru iar instituțiile avizatoare au trimis informațiile solicitate.
Referitor
la petitul privind emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei romane,
conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 21/1991, recurenta
a susținut că Președintele Autorității nu a putut constata îndeplinirea sau
neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pentru a emite ordinul de
redobândire a cetățeniei române sau ordinul de respingere a cererii, întrucât
Comisia pentru Cetățenie nu a avut la dispoziție toate datele necesare
soluționării cererii de redobândire a cetățeniei. După pronunțarea hotărârii de
către prima instanță, președintele A.N.C. a aprobat cererea reclamantei prin
ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011.
Recurenta
a criticat sentința și cu privire la obligarea autorității la plata
cheltuielilor de judecată, susținând că nu poate fi reținută culpa procesuală.
A
susținut că, în cauza de fată nu a existat o eventuală lentoare imputabilă
pârâților în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a
cetățeniei române. Cererea a fost avizată de către Comisia pentru cetățenie și
aprobată prin ordinul președintelui A.N.C.
Il.
Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta
Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile
formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat
pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
II.l.
Argumente de fapt și de drept relevante.
Reclamanta
S.C. a depus cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la
autoritatea pârâtă, la data de 4 mai 2010.
Potrivit
dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată,: (1) Cererea de
acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit art. 11,
este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. (2) Președintele
Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune: a) solicitarea de relații
de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.
8 alin. (1) lit. b) și e); b) completarea dosarului, în termen de cel mult două
luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către
petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării
cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută; c) fixarea
termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare
acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu
va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.
Termenul
de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, se
calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Față
de situația de fapt existentă, nesoluționarea cererii de redobândire a
cetățeniei, în termenul prevăzut de lege, având în vedere cauzele obiective,
poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului
administrativ.
În
cauza de față, până la data pronunțării hotărârii judecătorești era împlinit
termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluționarea acestora.
Prevederile
art. l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și
completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".
Așa
cum corect a reținut și instanța de fond, intimata reclamantă s-a adresat în
mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr.
21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Problema
care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care
autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei
române.
Potrivit
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să
soluționeze cererea în 5 luni.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat
termenul de soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta
Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că
legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme
verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii
cetățeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii,
iar instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru
rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin,
principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea
drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta
Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la acordarea cheltuielilor
de judecată având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit
acestor dispoziții:"Partea care cade în pretenții va fi obligată, la
cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Având
ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii
pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.
Or,
în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția
recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii
acțiunii reclamantei și văzând dispozițiile art. 275 C. proc. civ., înalta
Curte constatată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă.
Astfel
fiind, înalta Curte reține că susținerile și criticile recurentei sunt
neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală pe care o va menține.
II.l.
Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs.
Pentru
considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței
nr. 2794 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.