ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele. I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, la data de 12 noiembrie 2010, în dosarul nr. 11062/2/2010, disjunsă apoi și înregistrată în dosarul nr. 1898/2/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta S.C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, obligarea pârâtei A.N.C. la soluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului Președintele A.N.C.
la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei, în vederea comunicării, în termen de maxim 30 de zile de la avizarea dosarului său, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în mai 2010, cererea sa nefiind soluționată nici până la momentul sesizării instanței. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că nu sunt finalizate verificările pe care Autoritatea Națională pentru Cetățenie le efectuează cu privire la aceasta, comisia neprimind de la toate instituțiile abilitate informațiile necesare analizării cererii reclamantei.
1.2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 2794 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, și, în consecință: A obligat pârâta A.N.C. să soluționeze cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române. A obligat pârâtul Președintele A.N.C. să emită ordin de aprobare/respingere a cererii de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A respins pretențiile reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii.
A obligat pârâta A.N.C. să achite reclamantei suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtei, la data de 4 mai 2010, cu o cerere de redobândire a cetățeniei, înregistrată la instituția pârâtă, însoțită de actele corespunzătoare iar potrivit disp. art. 14 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, pârâta avea obligația verificării îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române în termen de 5 luni de la data înregistrării cererii.
A reținut prima instanță că rațiunea instituirii acestui termen maxim pentru analiza cererilor solicitanților nu este aceea de a analiza pentru prima oară documentația pentru a se verifica dacă există toate documentele necesare și pentru a se solicita diverse date și informații de la instituțiile abilitate ale statului, ci aceea de a se adopta o soluție cu privire la solicitarea de redobândire a cetățeniei. Prin urmare, în ședința fixată în termenul de maxim 5 luni de la data înregistrării cererii, se impunea ca instituția pârâtă, prin Comisia de Cetățenie, să fi derulat toate celelalte atribuții „pregătitoare", astfel încât să fie în măsură să adopte o soluție cu privire la cererea de redobândire a cetățeniei române.
Sub aspectul inexistenței culpei autorității pârâte, Curtea a reținut că pârâta nu a făcut nici un moment, prin rezoluția președintelui Comisiei, dovada datei la care a procedat la aplicarea art. 14 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991 (în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, în prezent art. 16 alin. (2) lit. a) al legii), în sensul de a solicita relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e), astfel încât acestea să aibă timp suficient (termenul de 5 luni de la depunerea cererii, stabilit de legiuitor, fiind prezumat de acesta ca suficient pentru astfel de demersuri). Astfel, în măsura în care președintele Comisiei ar fi solicitat de îndată aceste relații, prin rezoluția pusă la înregistrare, după cum reiese din economia art. 14 1 , eventuala analizare cu întârziere a cererii reclamantei, în lipsa relațiilor solicitate, nefiindu-i imputabilă.
O atare dovadă/apărare nu a fost însă făcută, astfel că instanța a reținut culpa instituției pârâte în nesoluționarea cererii reclamantei, în termenul legal.
Prima instanță a respins pretențiile reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii, ca inadmisibile, apreciind că instituția daunelor cominatorii a fost o creație a practicii judiciare nu ca mijloc de dezdăunare, ci ca modalitate de executare silită a obligațiilor de „a face", respectiv "a nu face" intuitu personae, anterior reglementării prin lege a modalității de executare silită a unor astfel de obligații, or Legea nr. 554/2004 prevede modalități specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligațiilor de „a face" intuitu personae dispuse de instanță, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2). În fine, Curtea a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 700 lei, făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.
civ., întrucât aceasta s-a aflat în culpă procesuală. 1.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut, în esență, că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei romane a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie iar Președintele Comisiei a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e), și impuse de art. 11 din Legea cetățeniei române, fixând termen la data de 31 ianuarie 2011 pentru analizarea cererii, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.
A susținut recurenta că la termenul stabilit s-a constatat că nu erau finalizate verificările privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e), întrucât Comisia pentru cetățenie nu a avut la dispoziție toate informațiile solicitate instituțiilor abilitate, neputându-se analiza cererea de redobândire a cetățeniei române și astfel s-a fixat un nou termen pentru analizarea dosarului, la data de 25 mai 2011. La acest termen, constatând îndeplinite cerințele legale, Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea și ulterior și președintele A.N.C.
a aprobat cererea reclamantei prin ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011. Recurenta a susținut că în mod nelegal instanța de fond a considerat că rațiunea instituirii termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române "este aceea de a se adopta o soluție cu privire la solicitarea de redobândire a cetățeniei". Art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române stabilește un termen de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române și nu pentru soluționarea cererii.
Conform dispozițiilor articolului mai sus indicat, „Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii." Concluzia ce se desprinde este aceea că instanța de fond a dat textului legal o interpretare neconformă sensului real al acestuia.
Totodată recurenta a arătat că autoritatea pârâtă a luat măsurile necesare pentru analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de doamna S.C., respectiv: a înregistrat cererea la secretariatul tehnic al Comisiei, a solicitat relații autorităților abilitate și a fixat termenul la care Comisia analizează și verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) și e). La termenul fixat, 31 ianuarie 2011, s-a procedat la verificarea cererii de redobândire, verificare ce a presupus, în primă fază, controlarea dosarului pentru a se constata dacă: petenta a depus toate actele necesare, petenta a completat dosarul în cazul în care i s-a cerut acest lucru iar instituțiile avizatoare au trimis informațiile solicitate.
Referitor la petitul privind emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei romane, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 21/1991, recurenta a susținut că Președintele Autorității nu a putut constata îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pentru a emite ordinul de redobândire a cetățeniei române sau ordinul de respingere a cererii, întrucât Comisia pentru Cetățenie nu a avut la dispoziție toate datele necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei. După pronunțarea hotărârii de către prima instanță, președintele A.N.C. a aprobat cererea reclamantei prin ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011. Recurenta a criticat sentința și cu privire la obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu poate fi reținută culpa procesuală.
A susținut că, în cauza de fată nu a existat o eventuală lentoare imputabilă pârâților în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a cetățeniei române. Cererea a fost avizată de către Comisia pentru cetățenie și aprobată prin ordinul președintelui A.N.C. Il. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: II.l. Argumente de fapt și de drept relevante. Reclamanta S.C. a depus cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la autoritatea pârâtă, la data de 4 mai 2010. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată,: (1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit art. 11, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.
(2) Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune: a) solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e); b) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută; c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. Termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Față de situația de fapt existentă, nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei, în termenul prevăzut de lege, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ. În cauza de față, până la data pronunțării hotărârii judecătorești era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluționarea acestora. Prevederile art. l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul legitim poate fi atât privat cât și public". Așa cum corect a reținut și instanța de fond, intimata reclamantă s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze cererea în 5 luni. Din actele și lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.
civ. Potrivit acestor dispoziții:"Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei și văzând dispozițiile art. 275 C. proc. civ., înalta Curte constatată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă. Astfel fiind, înalta Curte reține că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
II.l. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 2794 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.