ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.C., a solicitat obligarea pârâtei la acordarea cetățeniei române. Prin Sentința nr. 13535 din 24 iunie 2010, Judecătoria Sector 1 a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 7 aprilie 2010 mandatarul său cu procură specială a depus în memoriu înregistrat la 7 aprilie 2010 la S.C.A.R.

la Chișinău, solicitând redobândirea cetățeniei române, iar la data de 5 mai 2010 a primit o adresă, prin care i se comunică că nu s-a constatat un caz temeinic justificat pentru a putea să depună cererea prin mandatar, având posibilitatea să depună cererea personal. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 2615 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței generale a instanței de judecată și a admis excepția prematurității cererii, respingând acțiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.C., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut, în esență, aptitudinea instanței recunoscută de lege de a soluționa litigiile care derivă din refuzul A.N.C.

de a soluționa cererile având ca obiect redobândirea cetățeniei române, motiv pentru care a apreciat că excepția necompetenței generale a instanței este neîntemeiată. Prin urmare, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu există refuz nejustificat al autorității publice privind soluționarea cererii reclamantului, atâta vreme cât reclamantul nu a învestit A.N.C., anterior sesizării instanței, cu cerere de redobândire a cetățeniei române. 3. Recursul reclamantului Împotriva sentinței Curții de apel, a declarat recurs reclamantul B.S. considerând-o nelegală și netemeinică. În motivarea căii de atac se menționează că în mod injust și neconform cu realitatea, prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a urmat, în prealabil, procedura administrativă.

Recurentul a mai susținut că în vederea soluționării pe cale amiabilă, s-a adresat A.N.C. prin mandatarii săi, conform cererilor de audiență din 14 aprilie 2010 și din 21 iulie 2010, cereri care nu au fost onorate, întrucât registratorii A.N.C. au refuzat înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei. De asemenea, recurentul a mai arătat că depunerea și înregistrarea cererii întemeiată pe art. 11 din Legea nr. 21/1991 nu presupune îndeplinirea unui act în formă solemnă și pe cale de consecință, reprezentarea legală nu poate fi înlăturată. A susținut recurentul că soluția de respingere a acțiunii a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și cu nesocotirea rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere obiectul concret al acțiunii și anume, refuzul nejustificat al autorității intimate de a înregistra cererea de acordare a cetățeniei române și a actelor doveditoare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant B.S., cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de recurentul - reclamant S.B., cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 - 20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române formulate în temeiul art. 10 1 din această lege se adresează Comisiei pentru cetățenie, se depun la sediul A.N.C.

ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă de către președintele autorității. Din verificarea bazei de date a secretariatului comisiei pentru cetățenie nu a rezultat depunerea de către recurentul - reclamant a unei asemenea cereri, situație confirmată chiar în dezvoltarea cererii de recurs. În consecință, elementele de fapt și de drept din prezenta cauză justifică soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al acțiunii în justiție și anume, Legea nr. 21/1991.

Din acest considerent, se constată că sunt vădit nefondate susținerile din recurs privind calificarea greșită dată de instanța de fond obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată. Aceste susțineri privind sesizarea instanței de judecată pentru a se constata vătămarea dreptului la petiționare, recunoscut în art. 51 din Constituția României și O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o cerere de modificare a obiectului acțiunii, formulată de recurentul reclamant cu încălcarea dispozițiilor art. 294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., conform cărora, în apel și respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Apărările din recurs privind încălcarea dreptului la un proces echitabil și nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse de asemenea ca nefondate pentru caracterul general și imprecis al criticilor formulate, fără referire la pricina dedusă judecății, ceea ce împiedică posibila încadrare a lor într-unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Independent de aceasta, se constată că instanța de fond s-a pronunțat, conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în limitele sesizării sale prin acțiune și cu respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părților. Reglementând cadrul în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului, dispozițiile art. 129 alin. (5 1 ) C. proc.

civ. prevăd expres că, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.S. împotriva Sentinței nr. 2615 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012. Procesat de GGC - AA